Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 506/2019 AI generated

Admissibility of judicial challenge to judicial inspection closure resolution without prior administrative procedure under post-unconstitutionalization legal framework

Case Number Decizia nr. 506/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the appellant's appeal, annulled the lower court's judgment that had dismissed the action as inadmissible, and remanded the case to the Bucharest Court of Appeal for re-judgment on the merits. The dispute concerned a judicial inspector's "resolution of dismissal" (clasare) of a complaint filed by a judge regarding a public prosecutor's file, with the core issue being whether a preliminary administrative procedure was a mandatory condition for bringing a challenge in administrative litigation. Relying on the Romanian Constitutional Court's Decision No. 397/2014, which invalidated the statutory provision declaring such resolutions "final" and thereby restoring judicial review, the ICCJ held that, due to the legislature's failure to update the procedural framework within the constitutional deadline, Article 5(3) of the new Code of Civil Procedure required applying the analogous regime for "rejection of complaint" resolutions. Under this similar provision, no preliminary procedure is required; consequently, the appellate court erred in dismissing the case based on the lack of a prior administrative complaint, and the plaintiff's action is admissible for examination on the merits.

Legislator headnote

AI generated

art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, art. 151 alin. (3) din C. proc. civ, art. 7 din Legea nr. 554/2004, art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 493 C. proc. civ; Admissibility of judicial challenge to judicial inspection closure resolution without prior administrative procedure under post-unconstitutionalization legal framework: The dispute concerned a judicial inspector's "resolution of dismissal" (clasare) of a complaint filed by a judge regarding a public prosecutor's file, with the core issue being whether a preliminary administrative procedure was a mandatory condition for bringing a challenge in administrative litigation. Relying on the Romanian Constitutional Court's Decision No. 397/2014, which invalidated the statutory provision declaring such resolutions "final" and thereby restoring judicial review, the ICCJ held that, due to the legislature's failure to update the procedural framework within the constitutional deadline, Article 5(3) of the new Code of Civil Procedure required applying the analogous regime for "rejection of complaint" resolutions. Under this similar provision, no preliminary procedure is required; consequently, the appellate court erred in dismissing the case based on the lack of a prior administrative complaint, and the plaintiff's action is admissible for examination on the merits.

Keywords

AI generated
judicial inspection prior administrative complaint preliminary decision Civil Procedure Code cassation review procedural deadline

Cited Legislation

AI generated
art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004
397 din 03.07.2014 care a desfiinţat ca neconstituţională sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" prevăzută de art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004.
art. 151 alin. (3) din C. proc. civ
În continuare, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 151 alin. (3) din C. proc. civ.
art. 7 din Legea nr. 554/2004
şi a art. 7 din Legea nr. 554/2004 care încalcă principiul securităţii raporturilor juridice, dreptul de acces la justiţie, reglementat de art.
art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004
x/2015, prin care s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, clasarea sesizării sale privind efectuarea de verificări sub aspectul modului de instrumentare a Dosarului nr.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art.
art. 493 C. proc. civ
554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr.
art. 201 din C. proc. civ
(2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin.
art. 29 din Legea nr. 47/1992
Analizând condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pentru declanşarea contenciosului constituţional, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992:
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (2) C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for admitting the appeal, annulling the lower court decision, and remanding the case for re-judgment.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cererii de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 27.04.2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Inspecţia Judiciară, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:

1) anularea Rezoluţiei Inspecţiei Judiciare pronunţata la data de 7 aprilie 2015 în Dosarul disciplinar nr. x/2015 şi să se dispună trimiterea dosarului la pârâta Inspecţia Judiciară în vederea începerii cercetării disciplinare prealabile;

2) obligarea pârâtei să publice hotărârea de condamnare într-un ziar de largă circulaţie şi pe pagina de internet a pârâtei, ca reparaţie nepatrimonială pentru prejudicial moral suferit de reclamant, prin emiterea rezoluţiei nelegale;

3) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 410 din 10.02.2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei procedurii prealabile şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca inadmisibilă.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 410 din 10.02.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, instanţa de fond nu a luat în considerare conţinutul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 397 din 03.07.2014 care a desfiinţat ca neconstituţională sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" prevăzută de art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004.

În continuare, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 151 alin. (3) din C. proc. civ. şi a art. 7 din Legea nr. 554/2004 care încalcă principiul securităţii raporturilor juridice, dreptul de acces la justiţie, reglementat de art. 21 din Constituţie şi art. 20 din Constituţie, prin raportare la dreptul la un proces echitabil şi la un recurs efectiv reglementat de art. 6 şi 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care se interpretează că se impune formularea unei plângeri prealabile împotriva actelor administrative care intră în circuitul civil prin comunicare şi nu mai pot fi revocate de către autoritatea emitentă şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 151 alin. (3) din C. proc. civ., care arată că, încalcă principiul securităţii raporturilor juridice (art. 1 alin. (5) din Constituţie) prin aceea că este o normă cu conţinut vag.

La data de 04.07.2016 recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinarea pârâtei Inspecţia Judiciară în conţinutul căruia a înserat o "cerere pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept", prin care solicită lămurirea problemei de drept referitoare la existenţa sau inexistenţa obligaţiei de introducere a plângerii prealabile împotriva soluţiei de clasare emisă de Inspecţia Judiciară în baza art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 18 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 06 februarie 2019.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor intimatei-pârâtete invocate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

6.1. Prealabil, Înalta Curte va analiza cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 151 alin. (3) din C. proc. civ. şi a art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Analizând condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pentru declanşarea contenciosului constituţional, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti (...) privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale."

Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.

Înalta Curte apreciază că, în raport de obiectul cauzei deduse judecăţii, solicitarea recurentului-reclamant de sesizare a Curţii Constituţionale nu îndeplineşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de norma legală menţionată, deoarece dispoziţiile pretins neconstituţionale, respectiv art. 151 alin. (3) din C. proc. civ. nu au legătură cu soluţionarea cauzei.

Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va avea în vedere faptul că, prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în M. Of. nr. 529/16.07.2014, s-a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituţională, şi, ca atare, parcurgerea procedurii prealabile nu mai este necesară, iar cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu îndeplineşte condiţia impusă de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Faţă de aceste considerente, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi a art. 151 alin. (3) din C. proc. civ. va fi respinsă, ca inadmisibilă.

6.2. Cu privire la sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept se constată următoarele:

Prin cererea formulată, recurentul-reclamant a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care să se dea o rezolvare de principiu interpretării art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.

Conform art. 519 din C. proc. civ.:

"Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al Curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Textul instituie o serie de condiţii de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, condiţii care trebuie să fie întrunite cumulativ, după cum urmează:

- existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;

- instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă;

- cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al Curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

- soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cerere;

- chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;

- chestiunea de drept nu a făcut obiectul pronunţării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

În speţă, aceste condiţii nu sunt îndeplinite în mod cumulativ, pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, sesizarea de adresare a unor întrebări preliminare s-a făcut în cadrul unui dosar aflat în stare de judecată, respectiv Dosar nr. x/2015 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, însă în raport de prevederile Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în M. Of. nr. 529/16.07.2014, instanţa de recurs apreciază că această chestiune de drept a cărei lămurire se cere nu poate fi înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Faţă de aceste considerente, cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care să se dea o rezolvare de principiu interpretării art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, va fi respinsă.

6.3. Cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte constată că, în cauză, recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu examinarea legalităţii Rezoluţiei de clasare nr. x/2015, prin care s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, clasarea sesizării sale privind efectuarea de verificări sub aspectul modului de instrumentare a Dosarului nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Instanţa de fond a respins acţiunea, ca inadmisibilă, constatând, în esenţă, că reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi că legea specială, Legea nr. 317/2014, nu conţine nicio prevedere derogatorie cu privire la procedura prealabilă în cazul deciziei de clasare.

Verificând sentinţa recurată prin prisma cazului de casare reglementat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, prin prisma art. 7 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 47 din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, "(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat sesizarea, precum şi în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluţia de clasare este definitivă;

c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

(3) Rezoluţia inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-şef. Inspectorul-şef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-şef.

(4) Rezoluţia inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-şef, în scris şi motivat, acesta putând dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, una din soluţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).

(5) Rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

(6) Soluţiile pe care le poate pronunţa secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sunt: a) respingerea contestaţiei; b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-şef şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă."

Prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în M. Of. nr. 529/16.07.2014, s-a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.

În considerentele deciziei sus-citate, instanţa constituţională a arătat că, potrivit art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

A evocat jurisprudenţa sa anterioară, exemplificată prin Decizia nr. 953 din 19 decembrie 2006, publicată în M. Of. nr. 53/23.01.2007, care a statuat în sensul că principiul constituţional instituit de art. 21 din legea fundamentală, privind accesul liber la justiţie, include şi posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct şi nemijlocit instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Ca urmare, existenţa oricărui impediment administrativ, care nu are o justificare obiectivă sau raţională şi care ar putea să nege acest drept al persoanei, încalcă, în mod flagrant, prevederile art. 21 alin. (1) - (3) din Constituţie.

Curtea Constituţională a mai constatat că, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar face o cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare. Or, în această situaţie, textul de lege criticat, potrivit căruia rezoluţia de clasare este definitivă şi, deci, exclusă controlului judiciar, încalcă accesul liber la justiţie, drept fundamental consacrat atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, partea interesată fiind lipsită de accesul la o instanţă judecătorească. Dacă în primele 3 ipoteze reglementate de art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, respectiv atunci când sesizarea nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sesizării sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt, caracterul definitiv al soluţiei clasării este legitimat prin aceea că aceasta nu are un caracter irefragabil deoarece persoana interesată poate face o nouă sesizare cu respectarea condiţiilor prevăzute, aşa cum a decis instanţa de contencios constituţional în jurisprudenţa sa (a se vedea în acest sens Decizia nr. 487 din 21 noiembrie 2013, publicată în M. Of. nr. 66/27.01.2014), în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) se dispune asupra fondului sesizării, astfel că este absolut necesară asigurarea accesului la justiţie prin posibilitatea atacării soluţiei la instanţa judecătorească.

Aşadar, în cazul rezoluţiei de clasare a sesizării, deşi s-a declarat neconstituţionalitatea sintagmei "rezoluţia de clasare este definitivă", reţinându-se că partea este lipsită de accesul la o instanţă judecătorească, textul de lege nu a fost modificat şi pus în acord cu cele statuate de instanţa de control constituţional, iar soluţia privind obligativitatea parcurgerii acestei proceduri anterior introducerii acţiunii apare ca fiind excesivă şi formală.

Decizia Curţii Constituţionale nr. 397 din 3 iulie 2014, prin care s-a deschis calea acţiunii judiciare împotriva rezoluţiei de clasare a Inspecţiei Judiciare, nu a fost urmată în termen optim de o intervenţie activă a legiuitorului în sensul reglementării regimului juridic procesual propriu unei astfel de acţiuni. Într-un astfel de context, devine aplicabil art. 5 alin. (3) din noul C. proc. civ., text potrivit căruia "în cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii.". Textul legal menţionat stabileşte o ordine a identificării de către judecător a normei procedurale incidente, prevăzând că, în ipoteza în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, raportarea se va face la dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare.

Or, la art. 47 din Legea nr. 317/2004 rep. se constată existenţa procedurii privitoare la rezoluţia de respingere a sesizării în legătură cu răspunderea disciplinară a judecătorului, textul legal stabilind că "rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile."

Aceasta este o situaţie asemănătoare celei a rezoluţiei de clasare, deoarece şi rezoluţia de respingere este tot un act al Inspecţiei Judiciare în legătură cu o sesizare privind pretinsa săvârşire de către un magistrat a unei abateri disciplinare, având de asemenea aptitudinea de a stinge raportul juridic.

Într-un astfel de context, câtă vreme în situaţia procesuală asemănătoare - rezoluţia de respingere - legiuitorul a exclus expres procedura prealabilă ca şi condiţie de admisibilitate a cererii de chemare în judecată, atunci, în lumina art. 5 alin. (3) din noul C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că aceasta nu poate fi opusă părţii reclamante ca astfel de condiţie de admisibilitate nici în cazul rezoluţiei de clasare, faţă de stadiul actual al reglementării legale.

Într-adevăr, potrivit dreptului comun al contenciosului administrativ, respectiv art. 7 din Legea nr. 554/2004, anterior sesizării instanţei de judecată, cel ce se pretinde vătămat de un act administrativ este obligat să se adreseze emitentului acestuia, prin intermediul unei proceduri prealabile, în scopul revocării lui. Totuşi, în lămurirea raportării la dreptul comun, trebuie avut în vedere contextul în care s-a asigurat accesul la justiţie al celor interesaţi împotriva rezoluţiei de clasare. Astfel, intenţia legiuitorului a fost ca rezoluţia de clasare să prezinte caracter definitiv, nefiind deci susceptibilă de a fi atacată în faţa instanţei de judecată, în timp ce împotriva rezoluţiei de respingere s-a deschis controlul judiciar, fără condiţionarea plângerii prealabile.

Câtă vreme admisibilitatea acţiunii îndreptate împotriva rezoluţiei de clasare este rezultatul admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate, iar legiuitorul nu a intervenit în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 din Constituţia României spre a pune de acord dispoziţia neconstituţională cu cea a Constituţiei, Înalta Curte consideră că regimul juridic al acestei acţiuni trebuie raportat la situaţia asemănătoare, care exclude cerinţa plângerii prealabile, lipsind premisele îndestulătoare pentru a considera în sens contrar.

Prin urmare, în raport cu cele reţinute de Curtea Constituţională în decizia amintită şi faţă de prevederile legale referitoare la rezoluţia de respingere a sesizării (care se poate da când, în urma efectuării cercetării disciplinare, nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii şi în cazul căreia nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile), Înalta Curte apreciază că, şi în cazul rezoluţiei de clasare a sesizării, în forma actuală a textului legal, nu este necesară îndeplinirea unei proceduri prealabile, aceasta fiind şi soluţia de principiu adoptată de judecătorii secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în şedinţa din data de 13 februarie 2017, prin care s-a stabilit că: rezoluţia de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în faţa instanţei de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

7. Soluţia instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, reţinându-se că în mod eronat s-a apreciat, de către instanţa de fond, cu privire la inadmisibilitatea acţiunii, fără a se mai intra în cercetarea fondului, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi a art. 151 alin. (3) din C. proc. civ. formulată de recurentul-reclamant A., ca inadmisibilă.

Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care să se dea o rezolvare de principiu interpretării art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A., împotriva Sentinţei nr. 410 din 10 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2015.

Casează hotărârea atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN