Vacation voucher implementing rules issued; appeal dismissed for lack of interest

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 ianuarie 2016, sub nr. x/2016, urmare a declinării competenţei materiale de soluţionare a cauzei prin Sentinţa civilă nr. 2265 din 14 decembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Sălaj, secţia civilă în dosarul nr. x/2015, reclamanţii A., B., C., D., E. şi F., reprezentaţi prin G., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Consiliul Judeţean Sălaj şi Unitatea Administrativ - Teritorială Horoatu Crasnei, au solicitat:

- obligarea Guvernului României să emită Normele de aplicare a O.U.G. nr. 8/2009, aprobată prin Legea nr. 94/2014 privind acordarea tichetelor de vacanţă şi să aprobe aceste norme prin hotărâre a Guvernului;

- obligarea Guvernului României să aloce bugetului de stat sumele necesare acordării tichetelor de vacanţă şi să vireze aceste sume consiliului judeţean;

- obligarea Consiliului Judeţean să vireze sumele necesare către unitatea administrativ-teritorială Horoatu Crasnei pentru acordarea tichetelor de vacanţă;

- obligarea Unităţii Administrativ - Teritoriale Horoatu Crasnei să acorde tichetele de vacanţă în limita legală de 6 salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată începând cu anul 2014.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 53 din 24 februarie 2016, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei procedurii prealabile şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E. şi F., reprezentaţi prin G., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Consiliul Judeţean Sălaj şi Unitatea Administrativ Teritorială Horoatu Crasnei, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei de fond au formulat recurs reclamanţii A., B., C., D., E. şi F., reprezentaţi prin G., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost formulată.

Recurenţii-reclamanţi arată că prima instanţă a admis în mod greşit excepţia lipsei procedurii prealabile, apreciind că reclamanţii, anterior sesizării instanţe, aveau obligaţia de a parcurge procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, părţile recurente arată că au îndeplinit procedura prealabilă, dar unitatea pârâtă nu a emis vreun răspuns. Sub un alt aspect, recurenţii-reclamanţi susţin că nu era obligatorie parcurgerea procedurii prealabile, invocând dispoziţiile art. 21 din Constituţia României, precum şi dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi art. 117 din Legea nr. 188/1999, cererea având ca obiect acordarea unor drepturi salariale.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Judeţean Sălaj a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimatul-pârât susţine că a fost invocat de recurenţii-reclamanţi pur formal, întrucât în cuprinsul memoriului de recurs nu se regăsesc critici care să poată fi încadrate în acest motiv de casare.

Cât priveşte celălalt motiv de casare invocat de recurenţi, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este neîntemeiat. Corect a apreciat instanţa fondului că, în raport de obiectul cauzei, anterior sesizării instanţei de judecată, trebuia parcursă procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi, întrucât reclamanţii nu au depus dovezi în sensul parcurgerii acestei proceduri obligatorii, în mod just a aplicat sancţiunea respingerii ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată.

5. Aspecte procesuale

La termenul de judecată din data de 6 februarie 2019, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului.

6. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14 martie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 16 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 6 februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, calea de atac urmând a fi respinsă, ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Obiectul demersului judiciar declanşat de reclamanţi a vizat în principal obligarea Guvernului României să emită normele de aplicare a O.U.G. nr. 8/2009, aprobată prin Legea nr. 94/2014 privind alocarea tichetelor de vacanţă şi să aprobe aceste norme prin hotărâre de Guvern.

Reclamanţii au arătat că O.U.G. nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă a fost aprobată prin Legea nr. 94/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 496 din 3 iulie 2014, iar la art. II din O.U.G. nr. 8/2009 s-a stipulat că în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, se vor elabora normele de modificare şi completare a H.G. nr. 215/2009 pentru aprobarea normelor metodologice privind acordarea tichetelor de vacanţă, în mod corespunzător modificărilor şi completărilor aduse prin prezenta lege. Acest termen a expirat iar H.G. nr. 215/2019 nu a fost modificată sau completată.

În cursul soluţionării recursului, la data de 10 ianuarie 2019, recurenţii-reclamanţi au invocat excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, ca urmare a apariţiei H.G. nr. 614/2015 şi a Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 39 din 29 mai 2017 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 615 din 317.07.2017.

La termenul din 6 februarie 2019, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, constatându-se că în cauză se pune problema subzistenţei interesului în promovarea căii de atac exercitate.

În raport de susţinerile recurenţilor-reclamanţi, se constată că, anterior datei de 18 aprilie 2016 când a fost formulat recursul dedus judecăţii, a fost emisă H.G. nr. 614 la 28 iulie 2015 privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 215/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea voucherelor de vacanţă, publicată în Monitorul Oficial nr. 591 din 6 august 2015.

De asemenea, prin Decizia nr. 39/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Complet DCD/C) a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2015 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, astfel cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014, raportat la dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, aprobată prin Legea nr. 283/2011, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, aprobată prin Legea nr. 36/2014 şi art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013, aprobată prin Legea nr. 168/2014, dreptul la plata tichetelor/voucherelor de vacanţă este condiţionat de alocările bugetare prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale ale instituţiilor publice."

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind interesul de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării căilor de atac.

Interesul este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia.

Conform art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că, în speţă, recurenţii nu mai justifică un interes în soluţionarea recursului, în condiţiile în care anterior formulării prezentei căi de atac, scopul urmărit de reclamanţi a fost satisfăcut, respectiv Guvernul României a emis H.G. nr. 614/215 privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 215/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea voucherelor de vacanţă.

În aprecierea asupra lipsei de interes în susţinerea recursului, Înalta Curte are în vedere şi poziţia recurenţilor-reclamanţi care, ei înşişi, au apreciat că pretenţiile pe care le-au formulat au fost satisfăcute prin adoptarea normelor metodologice anterior menţionate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 248 alin. (1), art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 din acelaşi act normativ, Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu, şi va respinge recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E. şi F., toţi prin G., ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E. şi F., toţi prin G. împotriva Sentinţei civile nr. 53 din 24 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 februarie 2019.

Procesat de GGC - MM