Finality of data protection authority responses under Law 677/2001 bars extraordinary appeal despite non-decision form

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 29 mai 2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Datelor cu Caracter Personal, a solicitat obligarea pârâtei să elimine din lista de căutări aparţinând motorului de căutare B. adresa URL http://www.x.ro.

Prin Sentinţa civilă nr. 9027 din 15 decembrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pe rolul căreia cauza a fost înregistrată la data de 4 ianuarie 2016.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 411 din 10 februarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Datelor cu Caracter Personal, a obligat pârâta să elimine din lista de căutări aparţinând motorului de căutare B. fotografia privind pe reclamant, ataşată articolului cu titlul "Vă mai amintiţi de A. de la C.?" aflat la adresa URL http://www.x.ro, şi a respins în rest acţiunea, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 411 din 10 februarie 2016 a formulat recurs pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Datelor cu Caracter Personal, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinţei civile recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Raportat la motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă invocă încălcarea art. 426 alin. (3), (4) şi (6) din C. proc. civ., hotărârea comunicată pârâtei neconţinând semnătura membrilor completului de judecată sau a preşedintelui şi nici motivele privind cauza care a determinat împiedicarea acestora să semneze.

Referitor la motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că motivarea hotărârii de fond este contradictorie în ceea ce priveşte obiectul cererii, astfel că soluţia nu coincide cu cererea reclamantului. Astfel, instanţa de fond nu a ţinut cont de solicitarea reală a reclamantului, aceea de a dispune eliminarea unui link, a unei adrese URL, dispunând, în schimb, eliminarea unei fotografii ataşate unui articol postat pe site-ul propriu al unei publicaţii.

Susţine recurenta-pârâtă că, prin această modalitate de soluţionare a cauzei, nu se poate da curs celor dispuse de instanţă, întrucât fotografia se regăseşte în conţinutul articolului postat de publicaţia D. pe site-ul propriu, în mediu on-line, şi nu de către B.. Fotografia nu este indexată ca atare pe motorul de căutare B.., pentru ca recurenta-pârâtă să poată dispune vreo măsură împotriva B.. Ştergerea sau modificarea conţinutului articolului reclamat, inclusiv sub aspectul fotografiei ataşate, intră exclusiv în competenţa publicaţiei D. şi nu a făcut obiectul cererii de chemare în judecată, iar publicaţia nu are calitatea de parte în acest dosar.

Intimatul-reclamant nu a solicitat ştergerea unei fotografii, cum greşit a interpretat instanţa de fond, ci eliminarea din lista de căutări a unei adrese URL, astfel încât există o contradicţie atât între considerentele hotărârii, cât şi între considerente şi dispozitiv.

Totodată, se arată că în motivarea soluţiei instanţa de fond s-a rezumat la prezentarea cadrului legislativ european şi jurisprudenţial, fără a se raporta la apărările formulate de recurenta-pârâtă.

Considerentele hotărârii sunt contradictorii şi cu privire la indicarea limitelor de competenţă a recurentei-pârâte şi la competenţa instanţelor judecătoreşti, dar şi cu privire la limitele de competenţă ale instanţei de fond.

Raportat la motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se arată că instanţa de fond a recurs la textele legale pe care le-a aplicat greşit, ele neavând legătură cu obiectul pricinii.

Instanţa de fond consideră în mod greşit că dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 sunt aplicabile cauzei, stabilind caracterul definitiv al hotărârii. Astfel, prima instanţă asimilează răspunsul emis de recurenta-pârâtă sub nr. x din 14 mai 2015 unei Decizii, contrar dispoziţiilor art. 3 alin. (5) şi art. 21 alin. (3) din Legea nr. 677/2001, precum şi art. 6 alin. (1) lit. b), c) şi art. 13 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Datelor cu Caracter Personal, aprobat prin H.G. nr. 16/2005. Din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii rezultă că art. 26 îşi găseşte aplicabilitatea numai în cazul existenţei unei Decizii emise de Autoritatea Naţională de Supraveghere a Datelor cu Caracter Personal în urma efectuării unei investigaţii.

În cauza de faţă, din analizarea plângerii formulate de intimatul-reclamant s-a constatat că nu s-au îndeplinit cerinţele legale pentru admisibilitatea acesteia şi, astfel, nu s-a realizat o investigaţie în urma căreia să se impună emiterea unei decizii de către recurenta-pârâtă.

Faţă de aceste aspecte, în cauză devin incidente dispoziţiile Legii nr. 554/2004, soluţia instanţei fiind atacabilă cu recurs.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001, precum şi excepţia nulităţii recursului ca urmare a neîncadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14 martie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 16 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 6 martie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, în condiţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimatul-reclamant, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal este inadmisibil, calea de atac urmând a fi respinsă, ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Cu titlu prealabil, se constată că prin întâmpinare a fost invocată şi excepţia nulităţii recursului ca urmare a neîncadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În ordinea de soluţionare a celor două categorii de excepţii (excepţia nulităţii recursului şi excepţia inadmisibilităţii recursului), Înalta Curte a dat prioritate inadmisibilităţii întrucât vizează inexistenţa căii de atac, în timp ce nulitatea vizează modul (condiţiile procedurale) în care trebuie să se exercite calea de atac, astfel că primează excepţia inadmisibilităţii recursului.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001:

"(1) Împotriva oricărei decizii emise de autoritatea de supraveghere în temeiul dispoziţiilor prezentei legi operatorul sau persoana vizată poate formula contestaţie în termen de 15 zile de la comunicare, sub sancţiunea decăderii, la instanţa de contencios administrativ competentă. Cererea se judecă de urgenţă, cu citarea părţilor. Soluţia este definitivă şi irevocabilă.".

În cauza de faţă, deşi recurenta-pârâtă nu s-a pronunţat asupra plângerii formulate de intimatul-reclamant A. printr-o decizie, ci printr-o adresă (adresa nr. x din 14 mai 2015 - dosar Tribunalul Bucureşti), în cuprinsul căreia a invocat lipsa competenţei sale legale de a soluţiona plângerea, nu se poate susţine că acest răspuns are o altă natură juridică decât cea a deciziei prevăzute de art. 25 alin. (6) din Legea nr. 677/2001.

Legea nr. 677/2001 stabileşte în sarcina recurentei-pârâte obligaţia de a soluţiona plângerile adresate de persoanele lezate, prin pronunţarea unei decizii care, indiferent de conţinutul său (admitere, respingere sau altă situaţie, precum constatarea necompetenţei de soluţionare), se atacă potrivit prevederilor art. 26.

Legea nu prevede alternative procedurale pentru decizii, precum adrese, răspunsuri, adeverinţe, etc., emise în funcţie de soluţia dată plângerii şi nu face distincţie cu privire la regimul căilor de atac, raportat la intitularea actului administrativ prin care s-a răspuns plângerii.

De asemenea, art. 25 nu distinge cu privire la felul deciziei emise de autoritatea de supraveghere, ci se referă la "oricare" decizie emisă în temeiul dispoziţiilor legii. Or, ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa distingem).

Astfel, atât timp cât actul administrativ este emis ca urmare a analizării unei plângeri formulate în condiţiile art. 25 din Legea nr. 677/2001, indiferent de denumirea, forma şi conţinutul actului, acesta urmează regimul juridic al deciziilor, art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 fiind aplicabil inclusiv în ceea ce priveşte caracterul definitiv al hotărârii pronunţate supra fondului.

În concluzie, chiar dacă modalitatea în care recurenta-pârâtă a înţeles să finalizeze plângerea este una discutabilă, emiţând o adresă/răspuns în locul unei decizii, această procedură nu poate avea ca efect înlăturarea dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 şi, în consecinţă, crearea unor căi de atac suplimentare în favoarea recurentei-pârâte.

Prin urmare, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001, raportat la art. 483 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva hotărârii atacate, care nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 457 alin. (1) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal împotriva Sentinţei civile nr. 411 din 10 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 februarie 2019.

Procesat de GGC - MM