Suspension of administrative tax debt execution: validity of "well-justified case" and imminent harm based on prior payment to enforcement authority

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 3 noiembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta Societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a solicitat în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei nr. 26820/04.10.2016 emise de pârâtă, prin care a fost respinsă contestaţia administrativă împotriva procesului-verbal de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate nr. x/27.07.2016, până la soluţionarea definitivă a acţiunii având ca obiect anularea actelor administrative.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 255 din 15 decembrie 2016, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta Societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi a dispus suspendarea efectelor Deciziei nr. 26820/4.10.2016 şi a procesului-verbal nr. x/27.07.2016, până la pronunţarea instanţei de fond.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2. a declarat recurs pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ.

Recurenta-pârâtă susţine că hotărârea atacată este pronunţată printr-o greşită interpretare a dispoziţiilor legale, în speţă, nefiind îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea actului administrativ, respectiv nu există vreun dubiu asupra legalităţii actelor contestate şi nu s-a dovedit incidenţa unei pagube iminente.

În cauză nu se poate vorbi despre existenţa unui caz bine justificat în sensul prevederilor art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004. Astfel, constatarea instanţei de fond că a existat "o deficienţă de colaborare între autorităţi", nu poate constitui, în opinia recurentei-pârâte, un argument al cazului bine justificat, deoarece dubiile cu privire la legalitatea actului trebuie să derive din convingerea instanţei de judecată în ceea ce priveşte legalitatea actelor administrative a căror suspendare se solicită, nu din acţiunile reclamantei care contestă validitatea normelor legale şi contractuale, pe care nu le-a respectat.

Cât priveşte iminenţa producerii unei pagube, recurenta-pârâtă consideră că nici această condiţie a suspendării actului administrativ nu este dovedită. Argumentele prezentate de reclamantă în susţinerea întrunirii condiţiei pagubei iminente nu sunt de natură a antrena suspendarea executării, punerea în executare a actului administrativ neputând fi considerată prin ea însăşi producătoare a unei pagube iminente.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă Societatea A. SRL a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând, în esenţă, că prima instanţă a apreciat corect asupra îndeplinirii celor două condiţii prevăzute de art. 14 şi art. 15, respectiv cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din 16 octombrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 6 februarie 2019, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, Înalta Curte îl constată nefondat, pentru următoarele argumente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

În cauză, reclamanta Societatea A. SRL a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării procesului-verbal de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate nr. x/27.07.2016 şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 26820/04.10.2016, emise de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, până la soluţionarea definitivă a acţiunii având ca obiect anularea actelor administrative.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., principala critică formulată de recurenta-pârâtă priveşte greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, raportate la art. 14 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din aceleaşi act normativ.

Criticile formulate sunt neîntemeiate. În speţă, constată Înalta Curte, soluţia pronunţată de prima instanţă este corectă în privinţa analizării celor două condiţii ale suspendării.

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acţiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor reclamantului (până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.

Îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată.

Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. Mai exact, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În cauză, referitor la prima din cele două condiţii, prima instanţă a reţinut ca elemente decisive care conturează îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, faptul că suma pentru care s-au impus accesorii prin titlul de creanţă contestat a fost achitată de către reclamantă prin plata efectuată către organul de executare, potrivit art. 148 alin. (4) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, prin această plată stingându-se obligaţia de plată nu doar faţă de organul de executare, ci şi faţă de creditor.

Împrejurarea că autoritatea creditoare a intrat în posesia sumei la un interval de timp foarte mare faţă de data achitării acesteia către autoritatea fiscală, nu poate fi imputată debitoarei, care şi-a îndeplinit obligaţiile rezultate din titlul executoriu întocmit în dosarul de executare pentru recuperarea sumelor stabilite prin procesul-verbal de constatare nr. x/15.01.2014.

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că susţinerea reclamantei referitoare la greşita stabilire a obligaţiei fiscale constând în accesorii, în raport de situaţia reală, respectiv de împrejurarea că obligaţia fiscală principală s-a stins prin plata efectuată la data de 24.07.2014, iar nu la data de 21.07.2016, cum se arată prin procesul-verbal de aplicare a dobânzii, este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului.

În plus, Înalta Curte reţine că sunt elemente care întăresc îndeplinirea acestei condiţii, având în vedere soluţia favorabilă obţinută de reclamantă în Dosarul nr. x/2016 privind acţiunea în anularea procesului-verbal de stabilire a dobânzii datorate nr. x/27.07.2016 ce se solicită a fi suspendat în prezenta cauză.

Chiar dacă Sentinţa civilă nr. 17/07.02.2017, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul antemenţionat nu are caracter definitiv (împotriva sa fiind exercitată calea de atac a recursului de către pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale), soluţia pronunţată constituie un criteriu în verificarea cazului bine justificat, întrucât generează îndoieli serioase şi rezonabile cu privire la legalitatea actului administrativ.

În concluzie, instanţa de recurs apreciază că, în cauză, este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, pentru a opera suspendarea executării actului administrativ, criticile recurentului-pârât fiind nefondate.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, se reţine că este îndeplinită condiţia iminenţei producerii pagubei, cuantumul creanţei constând în accesorii fiind apt să genereze o perturbare în activitatea societăţii intimate-reclamante.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanţe este legală, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 14 şi art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, iar soluţia de admitere a cererii de suspendare este întemeiată.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva Sentinţei civile nr. 255 din 15 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV