Hospital chief\'s incompatibility report overturned for lack of reasoned judgment; case remanded for retrial.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 25 februarie 2015, ca urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei prin Sentinţa civilă nr. 1113/16.02.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/10.06.2014 întocmit de pârâtă, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 2970 din 11 noiembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2, a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, iar în subsidiar, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de anulare a Raportului de evaluare nr. x/10.06.2014 întocmit de pârâtă, aşa cum a fost formulată.

Referitor la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că au fost încălcate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea atacată necuprinzând motivele pe care se întemeiază. Astfel, deşi a înlăturat fiecare dintre motivele de nulitate ale raportului de evaluare invocate, prima instanţă nu a arătat şi raţionamentul care a stat la baza soluţiei de respingere, fiind menţionate doar dispoziţiile din Legea nr. 95/2006 în raport de care Agenţia Naţională de Integritate a reţinut existenţa unei stări de incompatibilitate.

Recurentul-reclamant apreciază că, prin nemotivarea hotărârii atacate, i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi i s-a cauzat o vătămare, care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei în vederea rejudecăriii cererii sale. În acest sens, recurentul-reclamant a invocat decizii, pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu referire la dreptul la un proces echitabil.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1 pct. 32 din Legea nr. 176/2010, art. 8 şi 9 din Legea nr. 176/2010, sub aspectul încălcării de către autoritatea publică emitentă a dreptului la apărare şi a procedurii de repartizare aleatorie a lucrării, precum şi a dispoziţiilor art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006.

Prima instanţă a reţinut că funcţia pe care a ocupat-o reclamantul se încadrează în dispoziţiile art. 1 alin. (1) pct. 32 din Legea nr. 176/2010, însă fără să indice cel puţin o activitate de control pe care reclamantul era însărcinat să o desfăşoare în perioada în care a ocupat funcţia de director medical/şef de secţie în cadrul Institutului Inimii din Cluj.

Consideră recurentul-reclamant că pentru a deveni incidente aceste dispoziţii legale este necesar ca funcţia ocupată de persoana evaluată să îndeplinească cumulativ ambele criterii, să fie o funcţie de conducere şi, în acelaşi timp, o funcţie de control, îndeplinirea doar a unuia din ele exceptând-o în mod automat din sfera funcţiilor cu privire la care competenţa de evaluare a incompatibilităţilor aparţine Agenţiei Naţionale de Integritate. Astfel, deşi funcţia ocupată de recurentul-reclamant în cadrul Institutului era o funcţie de conducere, aceasta nu era o funcţie de control, nefiind, în consecinţă, incidente prevederile art. 1 alin. (1) pct. 32 teza finală din Legea nr. 176/2010.

În ceea ce priveşte respectarea dreptului la apărare, principiu după care, în conformitate cu dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 176/2010, se desfăşoară activitatea de evaluare, prima instanţă a reţinut că prin informarea cu privire la stadiul procedurii şi asigurarea posibilităţii de a fi asistat sau reprezentat de un avocat, acest drept a fost asigurat. Însă critica adusă în acest sens a vizat caracterul efectiv al dreptului la apărare a reclamantului, în condiţiile în care, deşi au fost reluate în cuprinsul Raportului apărările expuse în punctul de vedere, acestea nu au fost în mod efectiv analizate de către autoritatea publică emitentă. Or, pentru a se asigura respectarea dreptului la apărare, nu este suficient ca autoritatea publică emitentă să ia act de poziţia părţii, ci este necesar ca aspectele învederate de aceasta, împreună cu eventualele mijloace de probă, să fie în mod efectiv analizate.

A mai arătat recurentul-reclamant că înscrisul depus la dosar de către pârâtă, deşi poartă denumirea de Raport de repartizare aleatorie, nu reprezintă altceva decât o declaraţie a inspectorului de integritate conform căreia lucrarea i-a fost repartizată aleatoriu şi nicidecum raportul de repartizare aleatorie a cauzei generat de sistemul electronic. De asemenea, nu există o dovadă a efectuării repartizării aleatorii în condiţiile în care raportul nu este semnat de inspectorul de integritate căruia lucrarea i-a fost repartizată.

Prin urmare, în lipsa depunerii actului de investire, semnat de inspectorul căruia i-a fost repartizată lucrarea, prima instanţă nu ar fi putut reţine îndeplinirea exigenţelor prevăzute în art. 8 şi 9 din Legea nr. 176/2010 în ceea ce priveşte repartizarea aleatorie a lucrării.

În ceea ce priveşte starea de incompatibilitate, prin raportare la dispoziţiile art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, prima instanţă a reţinut că aceasta se confirmă, fără a răspunde în vreun fel criticilor invocate de reclamant. Or, în condiţiile în care existenţa faptelor nu era contestată de niciuna din părţi, prima instanţă trebuia să analizeze dacă, în raport de specificul funcţiilor pe care le-a ocupat reclamantul sunt sau nu incidente dispoziţiile art. 180 lit. b) din Legea nr. 95/2006.

Instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 180 lit. b) din Legea nr. 95/2006, având în vedere că a considerat că funcţia de administrator al unei societăţi comerciale se confundă cu funcţia de manager.

Astfel, în mod greşit s-a reţinut că reclamantul, în calitate de administrator, a desfăşurat activităţi de manager, interzise de art. 180 lit. b) din Legea nr. 95/2006.

Incompatibilităţile prevăzute de Legea nr. 95/2006 sunt explicite, neputând fi extinse şi la alte calităţi şi funcţii în afara celor prevăzute expres de legiuitor.

În situaţiile în care legiuitorul a considerat că se impune stabilirea unei incompatibilităţi între exercitarea anumitor activităţi şi exercitarea funcţiei de administrator sau manager a prevăzut-o în mod explicit, iar legiuitorul nu a înţeles să utilizeze o denumire generală de manager pentru toate funcţiile de conducere ori de execuţie, ci aşa cum este demonstrat prin Legea nr. 161/2003, acestea trebuie enumerate explicit pentru a fi atrasă starea de incompatibilitate.

Recurentul concluzionează că, din interpretarea Legii nr. 95/2006, rezultă că legiuitorul a urmărit reglementarea incompatibilităţii între funcţia de şef de secţie şi cea de manager la un spital public, iar nu între funcţia de şef de secţie şi funcţii din domeniul privat.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că hotărârea atacată este amplu motivată de judecătorul fondului, iar recurentul-reclamant nu arată în concret care sunt argumentele de nelegalitate care s-ar circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ci, prin criticile formulate reiterează aceleaşi apărări pe care le-a formulat şi în faţa instanţei de fond şi pe care aceasta le-a avut în vedere la momentul pronunţării soluţiei.

Prima instanţă a reţinut în mod corect starea de incompatibilitate în care s-a aflat reclamantul, prin raportare la dispoziţiile art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006. Susţinerile recurentului potrivit cărora exercitarea simultană a funcţiei de şef de secţie, respectiv director medical al Institutului Inimii "Niculae Stăncioiu" Cluj şi a celei de administrator al societăţilor B. SRL şi C. SRL nu încălcă prevederile art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 sunt nefondate deoarece de esenţa celor două funcţii (funcţie publică de conducere şi funcţie de reprezentant al unei societăţi comerciale), este atributul de conducere. Activitatea desfăşurată de administratorul unei societăţi este una de conducere, de efectuare a tuturor operaţiunilor ce se impun pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societăţii, adică aceeaşi cu cea desfăşurată de un manager. Atât din conţinutul celor două noţiuni, cât şi din cuprinsul actelor care atestă cele două calităţi ale reclamantului, rezultă că acesta efectuează activităţi specifice celor de management, acelaşi tip de activităţi pe care le-a efectuat şi la societatea la care este administrator, încălcând dispoziţiile art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006.

Soluţia a fost pronunţată cu respectarea legii, cu trimitere la art. 1 alin. (1) pct. 32 din Legea nr. 176/2010, Agenţia Naţională de Integritate fiind competentă să evalueze respectarea regimului juridic al incompatibilităţilor de către A., întrucât acesta face parte din categoria de persoane prevăzute de acest text de lege.

De asemenea, sub aspectul respectării de către Agenţia Naţională de Integritate a dreptului la apărare şi a procedurii de repartizare aleatorie a lucrării, dispoziţiile art. 8 şi 9 din Legea nr. 176/2010 au fost corect interpretate şi aplicate de judecătorul fondului.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 6 iunie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 16 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 6 februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază a fi fondat, prin raportare la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde: "b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;".

Motivarea hotărârii judecătoreşti, care trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, este indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară şi constituie o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.

Importanţa motivării hotărârii judecătoreşti a fost subliniată şi în jurisprudenţa europeană, fiind considerată parte a garanţiilor procesuale conferite de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunţată în cauza Albina c. România, s-a reţinut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului:

"30. Curtea reaminteşte că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanţei" obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa [Hotărârea Perez împotriva Franţei (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, şi Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59].

34. Conform jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60)."

Aceste considerente au fost reluate şi în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010:

"30. Curtea reaminteşte în primul rând principiile stabilite prin jurisprudenţa sa în ceea ce priveşte participarea efectivă a părţilor la procedură şi obligaţia instanţelor de a "audia" argumentele acestora şi de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea, printre multe altele, Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 şi 32, 28 aprilie 2005 şi Boldea, citată anterior, pct. 28 - 30)."

În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că la pronunţarea sentinţei recurate, instanţa de fond nu a procedat la analiza motivelor de anulare invocate de reclamant, aspect ce se poate observa din parcurgerea hotărârii, care reprezintă o reproducere a cererii de chemare în judecată formulată de reclamant, după care, fără a prezenta propriul raţionament juridic raportat la situaţia de fapt dedusă judecăţii şi la dispoziţiile legale aplicabile, instanţa a preluat în integralitate concluziile pârâtei şi a dispus respingerea acţiunii.

Astfel, instanţa de fond nu a arătat motivele care au determinat formarea convingerii sale pentru soluţia urmată, ci s-a limitat la a aprecia asupra existenţei stării de incompatibilitate în raport de aspectele reţinute prin raportul de evaluare, fără a se pronunţa asupra argumentelor reclamantului prin care se susţine că nu ar fi încălcate dispoziţiile art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2005.

Deşi instanţa de fond a pronunţat o soluţie asupra obiectului cererii de chemare în judecată, motivele expuse în cuprinsul sentinţei recurate nu permit urmărirea silogismului logic prin care instanţa a ajuns la această soluţie, şi nu dovedesc că judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, argumentele expuse de reclamantul A.

În consecinţă, Înalta Curte constatând că nu a avut loc o cercetare efectivă a fondului cauzei, situaţie de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil al reclamantului, în considerarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurării tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, va primi motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Faţă de motivul de casare reţinut, constată că nu mai pot fi analizate celelalte critici formulate în recurs, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de instanţa de fond în rejudecare.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamant, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 2970 din 11 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV