Administrative sanction for non-adaptation of public transport fleet as discrimination against persons with locomotor disabilities
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the lower court’s decision that dismissed the Mayor’s request to annul the administrative sanction, thereby leaving the warning sanction in force. The case involved a challenge to a contraventional warning issued by the National Council for Combating Discrimination for the failure to ensure adequate public transport access for persons with locomotor disabilities, with the Mayor arguing that the acquisition of new accessible buses and the high percentage of adapted vehicles in the fleet negated the discrimination finding. The Court held that the local authority violated the obligation to ensure non-discriminatory access to all public transport means, finding that partial adaptation of the fleet did not absolve the duty under the specific legal framework, and that post-sanction evidence of improvements was irrelevant to the legality of the initial decision. The decision relied on the Law on the Protection and Promotion of Persons with Handicap (obligations of local authorities), the UN Convention on the Rights of Persons with Disabilities, and the Ordinance on Preventing and Sanctioning All Forms of Discrimination, which defines the failure to ensure optimal transport conditions for disabled persons as discriminatory conduct.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 493 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 22 din Legea nr. 448/2006, art. 64 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 448/2006, art. 496 C. proc. civ; Administrative sanction for non-adaptation of public transport fleet as discrimination against persons with locomotor disabilities: Criticile formulate de reclamant, subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt neîntemeiate.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 22 iulie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul Primarul Municipiului Piteşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 271/10.06.2015 emisă de pârât.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 55 din 7 martie 2016, Curtea de Apel Piteşti a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Primarul Municipiului Piteşti, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca nefondată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 a declarat recurs reclamantul Primarul Municipiului Piteşti, solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.
În motivare, recurentul-reclamant susţine că instanţa de fond a pronunţat o soluţie nelegală, ca urmare a interpretării şi aplicării greşite a dispoziţiilor de drept material incidente în cauză.
Instanţa de fond nu a luat în considerare niciunul din argumentele şi niciuna din probele depuse la dosarul cauzei, care atestau eforturile autorităţii locale de a îmbunătăţi condiţiile de transport pentru persoanele cu dizabilităţi.
Astfel, instanţa nu a luat în calcul situaţia existentă la nivelul Municipiului Piteşti, expusă de reclamant, referitoare la mijloacele de transport în comun, faptul că, în anul 2015, a fost reînnoit parcul auto, în sensul că s-a achiziţionat un număr de 70 de autobuze noi, Euro 6, A., consecutiv cu scoaterea din uz a autobuzelor vechi noneuro, şi că operatorul de transport public local din municipiul Piteşti - B. SA Piteşti - deţine, în prezent, în proprietate un număr de 86 autobuze, din care 85 sunt cu podea complet coborâtă, iar unul cu podea înaltă dar dotat cu lift electric pentru persoane cu dizabilităţi. Din cele 85 autobuze cu podea coborâtă, cele 70 achiziţionate în anul 2015 au butoane de semnalizare, rampă de acces şi loc special pentru persoane cu dizabilităţi, iar celor 15 achiziţionate în perioada 2003-2004 li s-au confecţionat rampe de acces pentru persoanele cu dizabilităţi.
Soluţia dată de instanţă este nelegală, întrucât autoritatea publică locală a respectat prevederile Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea persoanelor cu handicap şi s-a conformat acestor cerinţe.
În opinia recurentului, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile legale prevăzute de O.G. nr. 137/2000 privind sancţionarea tuturor formelor de discriminare, întrucât la nivelul Municipiului Piteşti este asigurată activitatea de transport în comun a persoanelor cu dizabilităţi locomotorii într-un procent de 100%, din numărul total de autobuze ce asigură acest gen de activitate, dovadă în acest sens fiind adresa nr. x/15.07.2015 emisă de către B. SA.
Contrar celor reţinute de instanţa de fond, este lipsit de relevanţă faptul că adresa menţionată emană de la o altă entitate decât recurentul-reclamant, din moment ce societatea B. SA efectuează serviciul de transport local la nivelul municipiului Piteşti, serviciu public aflat în administrarea Consiliului Local al Municipiului Piteşti. Apreciază recurentul-reclamant că nu există un impediment în ceea ce priveşte atestarea unei situaţii de fapt, câtă vreme această menţiune este făcută chiar de către operatorul de transport local.
4. Apărările formulate în cauză
Legal citat, intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu a formulat întâmpinare în cauză.
5. Procedura de soluţionare a recursului
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 28 martie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 16 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 6 februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând recursul declarat de reclamantul Primarul Municipiului Piteşti, Înalta Curte îl constată nefondat, pentru următoarele argumente.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Criticile formulate de reclamant, subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt neîntemeiate.
Raportat la situaţia de fapt rezultată din probele administrate, instanţa a aplicat în mod corect normele de drept material incidente.
Prin Hotărârea nr. 251/30.04.2014 Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatat caracterul discriminatoriu al neasigurării condiţiilor de transport pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii în mijloacele de transport în comun, acordând un termen de 6 luni pentru remedierea problemelor.
La 06.11.2014, pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat, în scopul monitorizării situaţiei de fapt la expirarea termenului de 6 luni, astfel încât a solicitat ca primarii sancţionaţi anterior să comunice măsurile luate pentru remedierea condiţiilor pe mijloacele de transport în comun, în scopul asigurării accesului pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii.
Primarul Municipiului Piteşti a înaintat Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării adresa nr. x/31.10.2014, aflată la dosar fond, precum şi un punct de vedere, prin intermediul adresei nr. x/08.12.2014, aflată la dosarul de fond, comunicând astfel că la nivelul Municipiului Piteşti, activitatea de transport în comun se realizează cu un număr de 111 autobuze şi că, dintre acestea, 96 sunt adaptate pentru a putea fi utilizate de persoanele cu dizabilităţi locomotorii. Cât priveşte "neîndeplinirea obligaţiilor" stabilite prin Hotărârea nr. 251/30.04.2014, a menţionat existenţa unor motive obiective, reiterând cele menţionate cu ocazia formulării punctului de vedere asupra primei autosesizări.
Prin Hotărârea nr. 271/10.06.2015, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a reţinut că "neasigurarea condiţiilor de transport pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1) şi (4), coroborat cu art. 10 lit. g) şi h) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 şi conform Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, art. 9, 19 şi 20, ratificate de România prin Legea nr. 221/2010", dispunându-se sancţionarea cu avertisment contravenţional a mai multor autorităţi publice, între care şi Primarul Municipiului Piteşti, conform art. 5 alin. (2) pct. a), art. 6 alin. (1) şi art. 7 din O.G. nr. 2/2001, precum şi monitorizarea măsurilor dispuse pentru remedierea situaţiei de fapt constatate până la data de 01.03.2016, conform art. 19 lit. d) din O.G. nr. 137/2000.
După cum rezultă din cuprinsul Hotărârii nr. 271/10.06.2015, în cazul Municipiului Piteşti s-a constatat că parcul circulant cuprinde 111 de mijloace de transport dintre care au fost adaptate doar 96, astfel încât măsurile dispuse au fost îndeplinite doar în procent de 86,5%.
Urmare a acestor constatări, s-a reţinut că se impune sancţionarea contravenţională a autorităţii publice monitorizate, iar în vederea individualizării sancţiunii, s-a luat în considerare că termenul de 6 luni de monitorizare a fost prea scurt pentru a se obţine o modificare reală a situaţiei, astfel încât s-a aplicat doar avertisment.
Fapta reţinută în sarcina recurentului reprezintă un comportament pasiv, constând în încălcarea art. 22 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap care prevede că "Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să ia următoarele măsuri specifice în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu handicap:
a) să achiziţioneze mijloace de transport în comun adaptate;
b) să adapteze mijloacele de transport în comun aflate în circulaţie în limitele tehnice posibile, conform reglementărilor în vigoare;
c) să realizeze, în colaborare ori în parteneriat cu persoanele juridice, publice sau private, programe de transport al persoanelor cu handicap.
Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt nefondate, instanţa de fond reţinând corect o îndeplinire numai parţială a obligaţiei care îi revenea recurentului-reclamant, în calitatea sa de autoritate a administraţiei publice locale, de a lua măsurile specifice în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu dizabilităţi locomotorii.
Raportat la dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b), art. 22 şi art. 64 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, art. 9, art. 19 şi art. 20 din Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi respectiv prevederile art. 2 alin. (1), (4), art. 10 lit. g) şi h) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, rezultă că autorităţilor administraţiei publice locale le revine obligaţia de a asigura accesul nediscriminatoriu, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, la serviciul de transport public local, pentru această categorie de utilizatori, respectiv obligaţia de a lua măsurile specifice prevăzute de art. 22 din Legea nr. 448/2006, în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu dizabilităţi locomotorii, care să conducă la asigurarea utilizării de către aceste persoane a tuturor mijloacelor de transport în comun local.
Împrejurarea că o mare parte a mijloacelor de transport sunt adaptate în scopul utilizării de către persoanele cu dizabilităţi locomotorii, în mod corect, a constituit numai o circumstanţă pentru individualizarea sancţiunii, fiind aplicat avertismentul.
Înalta Curte constată că discriminarea şi implicit, incidenţa prevederilor O.U.G. nr. 137/2000, este dată de existenţa unui tratament diferenţiat manifestat prin neasigurarea condiţiilor optime de transport pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii aceştia fiind nevoiţi să aştepte autobuzele dotate cu facilităţile necesare sau adaptate pentru a permite accesul.
Primarul, ca autoritate executivă, are obligaţia de a coordona serviciul public de transport aflat în subordinea autorităţii publice locale acesta răspunzând de modul în care se realizează efectiv acest serviciu.
Adresa nr. x/15.07.2015 emisă de Societatea B. SA este nerelevantă în cauză, faţă de conţinutul obligaţiei legale anterior menţionate şi anume accesibilizarea tuturor mijloacelor de transport în comun, fiind, aşa cum corect a observat prima instanţă, ulterioară sancţionării primarului cu avertisment. Pentru acest motiv, nu poate fi luată în considerare la analiza legalităţii hotărârii atacate.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamatului Primarul Municipiului Piteşti, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul Primarul Municipiului Piteşti împotriva Sentinţei civile nr. 55 din 7 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 februarie 2019.
Procesat de GGC - GV