Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 468/2019 AI generated

Salary bonus revision admissible and remanded for retrial over improper panel composition.

Case Number Decizia nr. 468/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the claimant’s appeal, annulled the decision of the Court of Appeal Galați (Decision No. 338/2015) that had rejected the revision request, and remanded the case to the same court for retrial, while rejecting the respondents’ objections of inadmissibility and nullity. The dispute concerned a request for revision of a prior administrative court ruling on salary bonuses (mobility and confidentiality), based on contradictory decisions under art. 509(1)(8) C. proc. civ., after the Court of Appeal had dismissed the revision as unfounded. The decisive legal basis was the breach of art. 513(1) C. proc. civ. — a revision request must be handled under the procedural rules applicable to the original judgment — because the Court of Appeal improperly convened a three-judge panel for the revision, while the original judgment was rendered by a single judge; this constituted a ground for cassation under art. 488(1)(1) C. proc. civ. on the improper composition of the court. The revision has unrestricted effect.

Legislator headnote

AI generated

art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 513 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 489 alin. (3) C. proc. civ, art. 510 alin. (2) C. proc. civ; Salary bonus revision admissible and remanded for retrial over improper panel composition: 338/2015) that had rejected the revision request, and remanded the case to the same court for retrial, while rejecting the respondents’ objections of inadmissibility and nullity. The dispute concerned a request for revision of a prior administrative court ruling on salary bonuses (mobility and confidentiality), based on contradictory decisions under art. 509(1)(8) C. proc. civ., after the Court of Appeal had dismissed the revision as unfounded. The decisive legal basis was the breach of art. 513(1) C. proc. civ. — a revision request must be handled under the procedural rules applicable to the original judgment — because the Court of Appeal improperly convened a three-judge panel for the revision, while the original judgment was rendered by a single judge; this constituted a ground for cassation under art. 488(1)(1) C. proc. civ. on the improper composition of the court. The revision has unrestricted effect.

Keywords

AI generated
revision of a judgment procedural nullity grounds for cassation e-justice salary recalculation appealability of remand decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Main ground for admitting the appeal due to unlawful composition of the court.

Art. 496 C. proc. civ.

Basis for admitting the appeal and quashing the decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2014 din data de 24.11.2014, petentul A. a solicitat în contradictoriu cu intimata AJOFM Vrancea revizuirea Sentinţei civile nr. 440/27.02.2014 pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2013, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2. Soluţia Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, cu privire la cererea de revizuire

Prin Decizia nr. 338 din 10 februarie 2015, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 3083/31.03.2014 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în Dosarul nr. x/2014.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 338 din 10 februarie 2015 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, revizuentul A.

În motivarea cererii de recurs, revizuentul a arătat că a formulat cerere de revizuire împotriva Sentinţei civile nr. 440 din 27 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. x/2013, iar Curtea de Apel Galaţi i-a respins în mod eronat cererea de revizuire motivat de faptul că în hotărârile potrivnice nu există identitate de părţi.

Revizuentul a arătat prin cererea de recurs că în cadrul tuturor celor trei dosare (Dosar nr. x/2007, Dosar nr. x/91/2010 şi Dosar nr. x/91/2013) care au avut ca obiect acordarea sporurilor de mobilitate şi confidenţialitate au existat aceleaşi părţi, respectiv revizuentul A. şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vrancea.

Revizuentul nu a invocat motivele de casare pe care şi-a întemeiat cererea de recurs, însă criticile acestuia pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, menţinerea deciziei recurate ca fiind temeinică şi legală.

Intimata Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă a formulat întâmpinare prin care a invocat în principal excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, menţinerea deciziei recurate ca fiind temeinică şi legală.

5. Motivele de casare de ordine publică:

Înalta Curte constatând că cererea de revizuire a fost soluţionată cu încălcarea prevederilor art. 513 alin. (1) C. proc. civ., apreciază că această situaţie se circumscrie motivului de casare de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În temeiul art. 489 alin. (3) C. proc. civ., republicat, acest motiv de casare poate fi invocat de instanţă şi din oficiu. În acest sens, Înalta Curte, după punerea în discuţia părţilor a acestui motiv de casare, asupra căruia toate părţile şi-au exprimat opinia la momentul dezbaterilor, urmează a se pronunţa în continuare.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii recursului şi excepţia nulităţii recursului invocate de intimaţii-pârâţi, Înalta Curte apreciază că aceste două excepţii sunt nefondate şi urmează a le respinge, având în vedere următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 513 alin. (5) "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".

Sentinţa civilă nr. 440 pronunţată la 27 februarie 2014 de Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, împotriva căreia s-a formulat cerere de revizuire este supusă recursului, astfel că şi soluţia pronunţată pe cererea de revizuire este supusă aceleiaşi căi extraordinare de atac. Pentru aceste considerente excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimaţii-pârâţi este nefondată.

Cât priveşte excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte, având în vedere motivul de casare de ordine publică invocat din oficiu apreciază că această excepţie este de asemenea nefondată.

În raport de aspectele învederate mai sus, Înalta Curte va analiza cu prioritate motivul de casare de ordine publică, reprezentat de nealcătuirea instanţei potrivit dispoziţiilor legale, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., republicat.

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.

În speţă, revizuentul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu cererea de revizuire a Sentinţei civile nr. 440 din 27 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2013, invocând motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile art. 510 alin. (2) C. proc. civ. "În cazul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a dat prima hotărâre. (...)" Având în vedere că sentinţa a cărei revizuire se cere a fost pronunţată de Tribunalul Vrancea, în mod corect a fost învestită cu soluţionarea acestei cereri de revizuire, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

În mod greşit, instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire a reţinut că revizuentul a solicitat revizuirea Deciziei nr. 3083 din 31.03.2014 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în Dosarul nr. x/2014, cu toate că în considerentele deciziei recurate instanţa face analiza motivului de revizuire în raport cu Sentinţa civilă nr. 440 din 27 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Cu toate că această neclaritate poate reprezenta un argument al modului de compunere a completului de judecată care a soluţionat cererea de revizuire, Înalta Curte constată că în raport de hotărârea a cărei revizuire se cere, Curtea de Apel Galaţi a soluţionat cererea de revizuire cu încălcarea prevederilor art. 513 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de revizuire se soluţionează potrivit dispoziţiilor procedurale aplicabile judecăţii finalizate cu hotărârea atacată."

În speţă, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a soluţionat cererea de revizuire prin Decizia nr. 338 pronunţată la 10 februarie 2015 în complet de recurs, alcătuit din trei judecători, deşi Sentinţa civilă nr. 440 din 27 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Vrancea a fost soluţionată în complet de fond, alcătuit dintr-un singur judecător.

Pentru toate considerentele expuse, constatând că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii invocate de intimaţii-pârâţi Curtea de Conturi a României şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 338/2015 din 10 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV