Suspension of government capital increase: failure to motivate rejection of well-justified case and imminent damage under administrative law

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 02.04.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. x/2018, reclamanta A. SA a formulat în contradictoriu cu Guvernul României, cerere de suspendare a executării H.G. nr. 38 din 8 februarie 2018 privind participarea statului român, reprezentat prin Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, la majorarea capitalului social al Companiei Naţionale "Poşta Română" - SA, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 128 din 9 februarie 2018, până la pronunţarea instanţei de fond.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 2576 din 05 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 2576 din 05 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamanta A. SA, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, iar în subsidiar să rejudece procesul de fond şi să admită cererea de suspendare a executării H.G. nr. 38/2018 şi să respingă cererea de intervenţie accesorie a Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

În susţinerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. apreciind pe de-o parte că hotărârea nu este motivată, iar pe de altă parte, că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că sentinţa recurată nu este motivată, deoarece instanţa de fond nu analizat cauza cu privire la cele trei motive de nelegalitate invocate, constând în încălcarea: a art. 264 C. proc. civ. fiscală; a art. 41 din Legea nr. 2/2018; şi a dispoziţiilor legale din materia ajutorului de stat.

Cu privire la aceste aspecte, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond în mod greşit a reţinut în considerentele sentinţei recurate că nu pot fi analizate pe cale unei cereri de suspendare, întrucât o atare analiză ar echivala cu o tranşare definitivă a legalităţii actului administrativ.

Sub aspectul îndeplinirii celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, recurenta afirmă că în mod nelegal, prima instanţă a reţinut în mod greşit că în cauză nu sunt îndeplinite atât condiţia cazului bine justificat, cât şi aceea a prevenirii unei pagube iminente.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, recurenta a subliniat că infuzia de capital efectuată de Statul Român prin H.G. nr. 38/2018 are natura juridică a unui ajutor de stat, însă cu toate acestea nu s-a îndeplinit obligaţia de notificare a Comisiei Europene. Prin emiterea acestei hotărâri de guvern s-au încălcat prevederile art. 264 C. proc. civ. fiscală din materia conversiei obligaţiilor fiscale în acţiuni. Recurenta-reclamantă mai arată în susţinerea îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat că s-au încălcat prevederile art. 41 din Legea bugetului de stat pe anul 2018 privitoare la valoarea maximă de majorare a capitalului social prin contribuţia statului.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei prevenirii pagubei iminente, recurenta-reclamantă afirmă că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că această condiţie nu este îndeplinită. În realitate aceasta afirmă că prejudiciul este cert şi se măreşte zilnic, cât timp H.G. nr. 38/2018 produce efecte. Caracterul ilegal al ajutorului de stat instituie o serie de obligaţii în sarcina Poştei Române şi se răsfrâng asupra patrimoniului Fondului Proprietatea SA în calitatea sa de acţionar al acesteia, precum obligaţia de restituire a ajutorului de stat şi plata unor dobânzi aferente acestei sume, aspecte ce confirmă producerea unui prejudiciu iminent.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat şi menţinerea Sentinţei civile nr. 2576 din 05 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca temeinică şi legală.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.

În raport de aspectele învederate mai sus, Înalta Curte va analiza cu prioritate motivul de casare de ordine publică, reprezentat de lipsa motivării sentinţei recurate întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat.

În speţă, recurenta-reclamantă A. SA a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării Hotărârii Guvernului nr. 38 din 8 februarie 2018 privind participarea statului român, reprezentat prin Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, la majorarea capitalului social al Companiei Naţionale "Poşta Română" - SA, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 128 din 9 februarie 2018, până la pronunţarea instanţei de fond.

Reclamanta a argumentat că se impune suspendarea executării actului administrativ contestat în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 deoarece, în speţă sunt îndeplinite cele trei condiţii pentru promovarea unei astfel de acţiuni, existenţa unui caz bine justificat, necesitatea prevenirii unei pagube iminente şi dovada declanşării procedurii prealabile administrative împotriva actului administrativ a cărui suspendare se solicită. Aceasta a făcut dovada în faţa primei instanţe a îndeplinirii condiţiei declanşării procedurii prealabile.

În ceea ce priveşte îndeplinirea celorlalte două condiţii, pe de-o parte sub aspectul îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, reclamanta a invocat nerespectarea procedurii prevăzute de art. 264 C. proc. civ. fiscală în materia conversiei obligaţiilor fiscale în acţiuni, încălcarea prevederilor art. 41 din Legea nr. 2/2018 a bugetului de stat pe anul 2018, nemotivarea actului administrativ contestat şi nerespectarea dispoziţiilor legale europene şi naţionale în materia ajutorului de stat. Cât priveşte îndeplinirea condiţiei prevenirii pagubei iminente, reclamanta a invocat o serie de pagube materiale rezultate prin prisma calităţii sale de acţionar la Poşta Română SA, precum restituirea ajutorului de stat în cuantum de 170.000.000 RON şi a dobânzilor aferente acestui ajutor de stat.

Înalta Curte constată că instanţa de fond s-a limitat în analiza motivelor invocate de reclamantă, la scurte concluzii fără a face o analiză judicioasă a acestora.

Astfel, instanţa de fond, în considerentele sentinţei recurate, după ce reiterează argumentele invocate de reclamantă în susţinerea cererii sale de suspendare, apreciază că aceste aprecieri sunt pur subiective în ceea ce priveşte concludenţa analizei cuprinse în Raportul privind testul OEP şi nu reprezintă veritabile critici de legalitate a H.G. nr. 38/2018.

În ceea ce priveşte cuprinsul cererii de suspendare, instanţa de fond concluzionează că nu a regăsit condiţii viabile ale existentei unui caz bine justificat, alegaţiile inserate de către reclamant în cuprinsul capitolului respectiv neavând legătură cu realitatea faptică. În susţinerea acestei concluzii, instanţa de fond a reţinut că existenţa cazului bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare.

Sub aspectul îndeplinirii condiţiei prevenirii pagubei iminente concluzia instanţei de fond a fost aceeaşi, respectiv că această condiţie nu este dovedită în prezenta cauză.

În raport de aceste concluzii, instanţa de fond a hotărât că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, astfel că a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

Înalta Curte constată că, deşi instanţa de fond a identificat în mod corect apărările reclamantei, aceasta a apreciat că pentru verificarea acestor susţineri este necesară o analiză temeinică a situaţiei de fapt şi a normelor de drept incidente, împrejurare care ca regulă se face în analiza fondului contestaţiei privind legalitatea H.G. nr. 38/2018, iar nu în cadrul analizei aparenţei de nelegalitate a actului administrativ contestat.

Pe scurt, instanţa de fond în analiza elementelor prezentate de reclamantă prin care a dorit să probeze îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, s-a mulţumit să concluzioneze că motivele invocate de reclamantă nu pot fi apreciate ca împrejurări legate de starea de drept sau de fapt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului.

Înalta Curte analizând scurtele concluzii ale instanţei de fond, apreciază că aceasta nu a analizat apărările invocate de reclamantă în vederea susţinerii cererii sale, limitând motivarea sa la argumentul conform căruia, o analiză a acestora se poate face doar în cadrul acţiunii în anulare.

Înalta Curte apreciază că singura contribuţie a judecătorului de la prima instanţă în redactarea considerentelor hotărârii s-a limitat la scurte concluzii în privinţa argumentelor invocate în susţinerea îndeplinirii în cauză a celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi la preluarea situaţiei de fapt şi a temeiurilor de drept din cuprinsul cererii de chemare în judecată a reclamantei, fără a analiza în baza unui raţionament juridic propriu, care sunt argumentele care impun soluţia pentru care acesta a optat.

În temeiul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, instanţa este obligată să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătând atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al hotărârii judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Orice parte, în cadrul unei proceduri, are dreptul să prezinte judecătorului observaţiile şi argumentele sale şi dreptul ca acesta să le examineze în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă toate cererile şi observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, aceasta având în mod necesar obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă.

Evocarea evazivă a poziţiei procesuale a reclamantei, urmată de concluzia simplă conform căreia analiza motivelor invocate se face în cadrul judecării fondului cauzei, fără a expune o analiză proprie a aspectelor de fapt şi de drept relevante, nu corespunde exigenţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, şi a art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Această conduită procedurală face practic imposibilă exercitarea controlului judiciar, impunându-se casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare, asigurându-se astfel părţilor, dublul grad de jurisdicţie prevăzut de lege.

În fond după casare, instanţa de trimitere urmează să examineze toate motivele de nelegalitate în limitele procedurii instituite de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi apărările invocate, pentru a pronunţa o hotărâre legală şi temeinică, administrând orice altă probă apreciată ca utilă şi pertinentă în cauză.

Pentru toate considerentele expuse, constatând că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., republicat, şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.A împotriva Sentinţei civile nr. 2576 din 5 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV