Suspension of Tax Assessment Execution: Insufficiency of Motive and Unilateral Reliance on Claimant's Arguments

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 17 ianuarie 2017, sub nr. x/2017 pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SA a solicitat în baza dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 544/2004 suspendarea executării actelor administrativ fiscale, constând în Raportul de inspecţie fiscală nr. x din data de 19 decembrie 2016 şi Decizia de impunere nr. x întocmită la data de 29 decembrie 2016, ambele emise de D.G.R.F.P. Braşov - A.J.F.P. Mureş, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea lor.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 44/2017 pronunţată în data de 2 martie 2017, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Administraţia Contribuabililor Mijlocii Braşov, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu aceste pârâte, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş şi în consecinţă a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. x din data de 29 decembrie 2016 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. x din 29 decembrie 2016, emise de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii în anulare a acestor acte şi a obligat Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş la plata către societatea reclamantă a sumei de 20 RON reprezentând taxă judiciară de timbru.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.

A precizat că sentinţa este netemeinică şi nelegală, întrucât instanţa de fond prezumă, "ab initio" şi fără niciun suport legal, că actele a căror suspendare la executare se solicită ar fi nelegale.

Astfel, pentru prima condiţie de suspendare, aceea a cazului bine justificat invocat de către reclamantă, instanţa a apreciat că din dosarul cauzei rezultă împrejurări concludente de natură a crea o serioasă îndoială în privinţa legalităţii actelor administrative, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. Mai exact, urmare a efectuării unei cercetări doar aparente a dreptului, se statuează că ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate.

Deşi se reţine că, în speţă, actele atacate nu au fost emise de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, nu au fost emise în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nu sunt nemotivate, totuşi, în opinia instanţei de fond, acestea s-ar raporta "la o situaţie şi o modalitate de calcul prezumtiv incorecte ce urmează a fi clarificate odată cu soluţionarea fondului cauzei, întrezărindu-se şi oportunitatea efectuării unei expertize de specialitate."

Contrar celor reţinute în sentinţa criticată, aspectele reţinute de judecătorul fondului reprezintă doar afirmaţii şi opinii ale reclamantei şi nicidecum împrejurări vădite de fapt şi de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actele administrative în discuţie, (...). Prin urmare, a apreciat că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că aparenţa dreptului ar fi în favoarea reclamantei, şi că "susţinerile sale sunt întemeiate sub aspectul existenţei cazului bine justificat."

S-a mai precizat că deşi reclamanta îşi întemeiază cererea de suspendare pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 - Legea contenciosului administrativ, contrar celor reţinute în sentinţa criticată, aceasta nu face dovada îndeplinirii cerinţelor impuse de textul de lege.

În ceea ce priveşte prima condiţie de admisibilitate a cererii de suspendare, aceea a cazului bine justificat, a arătat că judecătorul fondului reţinut în mod eronat ca fiind întemeiată doar pe susţinerile şi aprecierile reclamantei şi pe diverse prezumţii ce nu au un fundament legal.

Instanţa de fond a considerat că susţinerile făcute în conţinutul cererii de către societatea comercială reclamantă ar putea constitui motive suficiente pentru înlăturarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ fiscal, ceea ce este lipsit de temei legal, dispoziţiile legale citate referindu-se în mod expres la împrejurări de fapt şi de drept, iar nu la afirmaţiile părţilor.

În privinţa celei de-a doua condiţii, a prevenirii unei pagube iminente aşa cum este ea definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege, instanţa a apreciat că aceasta este dovedită, simpla afirmaţie a reclamantei din cererea de suspendare ar fi susţinută cu înscrisuri ce atestă situaţia sa financiară, începerea formelor de executare silită, şi nu numai cu raţionamente centrate pe situaţia de criză economică.

S-a mai arătat că, deşi se reţine că legea nu permite instanţei să judece numai pe simple raţionamente bazate pe situaţia generală de criză, în sensul de prezumţii de producere iminentă a pagubei pentru reclamanţi, ci obligă la examinarea cererii pe baza probelor administrate, cu toate acestea se apreciază că materializarea formelor de executare va bloca orice posibilitate a reclamantei de a achita orice alte obligaţii de plată datorate, ceea ce va genera încetarea relaţiilor contractuale cu parteneri de afaceri şi chiar insolvenţa reclamantei, prejudiciul iminent fiind, în opinia instanţei de fond, evident şi previzibil.

3. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinările depuse la dosar pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Administraţia Contribuabililor Mijlocii Braşov au solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi menţinerea soluţiei instanţei de fond doar în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Intimata-reclamantă SC A. SA a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea recursului ca nefondat, urmând a se menţine soluţia atacată, respectiv suspendarea actelor administrative contestate şi acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş a solicitat admiterea recursului, conform motivelor expuse pe larg.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Acţiunea are ca obiect cererea formulată de reclamanta SC A. SA de suspendare a executării Raportului de inspecţie fiscală nr. x din data de 19 decembrie 2016 şi Deciziei de impunere nr. x întocmită la data de 29 decembrie 2016, ambele emise de DGRFP Braşov - AJFP Mureş.

În speţă, aşa cum a argumentat şi recurenta-pârâtă, este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Acest motiv de recurs vizează ipoteze variate, precum nemotivarea, motivarea insuficientă, implicită, confuză sau motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Ipoteza care se regăseşte în cauza supusă judecăţii are în vedere motivarea insuficientă a hotărârii, de vreme ce, din analiza acesteia se constată că prima instanţă nu a răspuns şi nu a motivat cazul bine justificat, conform prevederilor de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, reluând, în realitate, exclusiv susţinerile reclamantei, expuse prin cererea de chemare în judecată.

O astfel de conduită procedurală nu răspunde exigenţelor impuse de art. 425 C. proc. civ. şi art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, drept care nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt în mod real examinate de către instanţa sesizată.

Principiul general consacrat de art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ. impunea în sarcina primei instanţe obligaţia de motivare a hotărârii pronunţate, în sensul de prezenta "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Or, în speţă, reluarea în mod exclusiv a argumentelor uneia dintre părţi, anume ale reclamantei, fără a le însoţi, în mod vădit, de analiza proprie a aspectelor de fapt şi de drept relevante, fără a prezenta argumentele proprii nu corespunde exigenţelor textului legal sus-citat.

Nemotivarea hotărârii, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, situaţie în care devin aplicabile dispoziţiile art. 497 alin. (1) coroborat cu art. 480 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 care impun casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei.

Casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfăşurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialităţii şi totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părţilor la dublul grad de jurisdicţie.

Găsind fondat motivul de recurs prevăzut dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile recurentei-pârâte întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu vor mai fi analizate, urmând a fi avute în vedere la soluţionarea în rejudecare a cauzei.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, constatând că sunt întemeiate criticile formulate de recurenta-pârâtă sub aspectul motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu cele ale art. 496 şi art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş împotriva Sentinţei civile nr. 44/2017 din 02 martie 2017 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT