Administrative act suspending EU grant reimbursement quashed and interim relief granted pending annulment action

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 27 ianuarie 2017, sub nr. x/2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ca în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea Contenciosului Administrativ, suspendarea executării actului administrativ, "Proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat în data de 31 octombrie 2016 asupra contractului de finanţare nr. x din 30 decembrie 2013, proiect cod SMIS 44851 cu titlul Centrul pentru sport, agrement şi SPA, beneficiar SC A. SRL" nr. x din 14 decembrie 2016 prin care Serviciul Constatare şi Stabilire Nereguli din cadrul MDRAP a stabilit rambursarea integrală 100%, a valorii eligibile nerambursabile în cuantum de 6.579.589,13 RON (din valoare totală proiect 12.311.435,56 RON - cheltuieli eligibile + cheltuieli neeligibile + TVA) considerând ca SC A. SRL nu îndeplinea condiţia de eligibilitate referitoare la încadrarea în categoria de IMM, conform Legii 346/2004.

La data de 31 martie 2017 reclamanta SC A. SRL a depus precizare la acţiune, în cuprinsul căreia a arătat că înţelege să invoce prevederile art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, urmând ca suspendarea să opereze până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei care formează obiectul Dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 1196 pronunţată în data de 04 aprilie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare astfel cum a fost precizată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene şi, în temeiul art. 1064 alin. (4) C. proc. civ., a dispus restituirea către reclamantă a cauţiunii consemnată în cauză.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea cererii de suspendare, astfel cum a fost precizată.

În cuprinsul motivelor de recurs, după prezentarea unui scurt istoric, reclamanta a susţinut că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 privitoare la noţiunea existenţei unui caz bine justificat.

Astfel a arătat că instituţia pârâtă a încălcat prevederile O.U.G. nr. 66/2011, întrucât a soluţionat cauza înainte de a primi de la reclamantă punctul de vedere cu privire la proiectul procesului-verbal de control şi nici nu a comunicat titlul de creanţă în termenul legal de trei zile lucrătoare de la data emiterii acestuia, respectiv a întârziat două luni.

Totodată a arătat că judecătorul fondului şi-a limitat sfera de analiză a împrejurărilor de fapt şi de drept şi, pe cale de consecinţă, a refuzat să analizeze aparenţa de nelegalitate care rezultă din faptul că Procesul-verbal a fost emis de către M.D.R.A.P.F.E, fără a proceda la identificarea pieţei relevante şi a pieţelor adiacente pe care acţionează SC A. SRL pentru a stabili dacă întreprinderile sunt sau nu legate, în sensul Legii nr. 346/2004, element fundamental care ar fi trebuit să stea la baza actului administrativ.

Recurenta a mai precizat că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 privitoare la noţiunea existenţei unei pagube iminente în lipsa suspendării actului administrativ.

A susţinut că obligarea sa la plata sumei de 6.579.589,13 RON ar conduce în mod direct societatea în stare de incapacitate de plată, întrucât a demonstrat că nu deţine lichidităţile necesare pentru a acoperi suma şi nici nu are bunuri imobile care să poată fi valorificate pentru acoperirea creanţei. Mai mult la debitul principal s-a adăugat şi penalitatea pentru întârzierea restituirii sumei, care conform Contractului de finanţare este de 6579,6 RON pentru fiecare zi de întârziere, respectiv 197.387 RON/lună.

Prin urmare, intrarea recurentei-reclamante în insolvenţă, în situaţia demarării procedurilor pentru recuperarea debitului ar conduce imediat la blocarea activităţii societăţii, cu consecinţa previzibilă a imposibilităţii de a menţine indicatorii de program şi investiţia în circuitul public, plus concedierea celor 45 de angajaţi.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a solicitat respingerea recursului ca nefondat, urmând a se menţine soluţia atacată.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte respinge excepţia lipsei de interes, întrucât prin precizarea la acţiune aflată la dosar fond, reclamanta a invocat prevederile art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, solicitând ca suspendarea să opereze până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii de anulare a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 14 decembrie 2016 emis de către Direcţia Constatare şi Stabilire Nereguli, Serviciul Constatare şi Stabilire Nereguli POR din cadrul MDRAPFE şi a Deciziei nr. 15 din 10 februarie 2017, prin care a fost soluţionată contestaţia împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare.

Pe fondul recursului, se reţine că potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative şi în art. 15 din aceeaşi lege pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecţia juridică provizorie a subiectelor de drept în privinţa cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare.

În speţă, recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ, în temeiul dispoziţiilor art. 14 şi urm. din Legea nr. 554/2004, cu cererea de suspendare a "Proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat în data de 31 octombrie 2016 pentru contractul de finanţare nr. x din 30 decembrie 2013, proiect cod SMIS 44851 cu titlul Centrul pentru sport, agrement şi SPA, beneficiar SC A. SRL" nr. x din 14 decembrie 2016, până la soluţionarea de către instanţa de fond a acţiunii vizând anularea deciziei emise în urma contestaţiei formulate împotriva actului administrativ-fiscal enunţat.

Ulterior, reclamanta a depus precizare la acţiune, prin care a solicitat ca suspendarea să opereze până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei care formează obiectul Dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

În motivarea actelor administrative contestate organele fiscale de control au apreciat că reclamanta nu se încadra în categoria IMM-urilor când a aplicat pentru finanţare, întrucât era o întreprindere legată mare prin persoane fizice/membri de familie şi relaţii comerciale cu alte patru societăţi şi nu putea obţine finanţare nerambursabilă acordată prin schema de ajutor de stat pentru dezvoltare regională prin sprijinirea investiţiilor în turism din cadrul POR 2007 - 2013, pentru proiectul "Centrul pentru sport, agrement şi SPA". Prin actul administrativ s-a stabilit în sarcina recurentei-reclamante rambursarea integrală, 100%, a valorii eligibile nerambursabile în cuantum de 6.579.589,13 RON.

Prima instanţă a respins cererea reclamantei de suspendare a actului administrativ, apreciind, în esenţă, că nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor speciale prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dar aceasta nu este şi concluzia instanţei de control judiciar.

Înalta Curte constată că, deşi instanţa de fond a reţinut că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, în recurs, urmare admiterii acţiunii în anulare prin Sentinţa nr. 1835 pronunţată în data de 18 aprilie 2018 în Dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ea apare ca fiind dovedită.

Se mai reţine că aspectele care fundamentează ideea unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actelor administrativ fiscale solicitate a fi suspendate au legătură cu aparenta legalitate a concluziilor organelor de inspecţie.

Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte cazul bine justificat, există o aparentă contradicţie între raţionamentul juridic expus de organul de control şi înscrisurile depuse la dosarul cauzei referitoare la activitatea economică desfăşurată de reclamantă pentru a fi considerată întreprindere legată mare.

Toate cele expuse anterior constituie indicii temeinice, de natură să răstoarne prezumţia de legalitate a actelor administrative a căror suspendare s-a solicitat, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Condiţia existenţei unui caz bine justificat este realizată şi raportat la complexitatea pe care o prezintă fondul cauzei, care presupune verificarea condiţiilor legale şi a împrejurărilor de fapt care au condus la emiterea actului administrativ contestat, iar condiţia referitoare la prejudiciu şi la iminenţa producerii acestuia rezultă din posibilitatea punerii în executare a actului, cu consecinţa imediată şi directă a afectării activităţii recurentei, raportat la cuantumul sumei imputate.

Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecinţe grave în ceea ce-l priveşte, se poate adresa instanţei pentru a obţine suspendarea executării actului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantei, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând cauza va admite acţiunea astfel cum a fost precizată şi va suspenda executarea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 14 decembrie 2016 emis de M.D.R.A.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC "A." SRL împotriva Sentinţei civile nr. 1196 din 04 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa şi, rejudecând cauza:

Admite acţiunea astfel cum a fost precizată şi suspendă executarea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 14 decembrie 2016 emis de M.D.R.A.P.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT