Fiscal security measures suspended; appeal annulled for failure to articulate grounds of illegality and invalid service to designated procedural address

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 21 noiembrie 2016 sub nr. x/2016 pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă 2 Constanţa suspendarea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 30 septembrie 2016 emisă de către aceasta.

Prin Sentinţa civilă nr. 1132 pronunţată la 5 decembrie 2016, Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ, având în vedere obiectul litigiului, valoarea acestuia, precum şi autoritatea emitentă.

La Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2016 din data de 14 decembrie 2016.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 6/2017 pronunţată în data de 19 ianuarie 2017, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă 2 Constanţa, având ca obiect, suspendare executare act administrativ şi în consecinţă a suspendat executarea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 30 septembrie 2016, emisă de pârâta ANAF - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă 2 Constanţa, până la soluţionarea în fond a acţiunii în anularea Deciziei sus-menţionate (Dosar nr. x/2016).

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, care a solicitat admiterea recursului, şi, în consecinţă, menţinerea ca legală a Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x din 30 septembrie 2016 emisă de Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanţa.

A solicitat în principal repunerea în termenul de declarare a recursului, deoarece sentinţa atacată a fost comunicată la Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Constanţa, iar prin intermediul întâmpinării a învederat instanţei de fond faptul că în conformitate cu actul normativ ce reglementează organizarea şi funcţionarea instituţiei, respectiv a art. 15 alin. (1) din H.G. nr. 520/2013 reprezentarea Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Constanţa nu se poate face în faţa instanţei decât prin Direcţia Generală Juridică, din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu sediul în str. x, Bucureşti.

Pe fondul recursului reiterat susţinerile de pe fond, prezentând un istoric al situaţiei stării fiscale a reclamantei A. SRL, în sensul că în perioada 2012 - 2013, ar fi avut relaţii contractuale cu două societăţi B. SRL şi C. SRL, societăţi care în urma verificărilor efectuate de inspectorii fiscali s-a constatat că ar fi avut un comportament fiscal inadecvat.

A apreciat că decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nu aduce prejudicii funcţionării societăţii, nu afectează activitatea comercială, nu generează imposibilitatea acesteia de a-şi continua activitatea.

S-a solicitat respingerea cererii de suspendare a deciziei contestate, întrucât organele de control au urmărit protejarea creanţei pe care societatea-reclamantă ar datora-o bugetului general consolidat al statului.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă SC A. SRL a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat în principal respingerea cererii de repunere în termenul de recurs şi respingerea recursului ca tardiv formulat, urmând a se constata, în situaţia în care se va respinge excepţia tardivităţii, nulitatea recursului pentru nemotivare.

În subsidiar a solicitat respingerea ca nefondată a recursului şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cererea de repunere în termenul de recurs şi sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate, a actelor normative ce au incidenţă în cauză Înalta Curte reţine următoarele:

În primul rând recurenta a solicitat, repunerea în termenul de a formula recurs în cauza care face obiectul Dosarului nr. x/2016, întrucât procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, fiind citată Direcţia Regională Antifraudă Constanţa, organ fiscal fără personalitate juridică.

Înalta Curte reţine că cererea de repunere în termen este întemeiată pentru următoarele considerente:

În materia contenciosului administrativ, conform dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Potrivit art. 184 C. proc. civ. termenele încep să curgă de la comunicarea actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel.

Întrucât suspendarea executării actului administrativ este o operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia, ce apare ca o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu, dispoziţiile art. 14 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ reglementează un termen special de promovare a căii de atac împotriva hotărârii pronunţate asupra unei astfel de cereri - 5 zile de la comunicare.

De asemenea, potrivit art. 186 C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

În ipoteza în care termenul de exercitare a căii de atac curge de la momentul comunicării acesteia, iar comunicarea nu a fost legal efectuată, termenul nu a început să curgă, dată fiind nelegala comunicare a hotărârii judecătoreşti. Ca atare, calea de atac exercitată de către parte, va fi considerată în termen.

În speţa pendinte, recurenta invocă nelegala comunicare a Sentinţei civile nr. 6/2017 din 19 ianuarie 2017 pronunţată de către Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Verificând procedura de comunicare a sentinţei recurate, Înalta Curte constată următoarele:

Intimata reclamantă, a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă 2 Constanţa, indicând ca sediu al pârâtei, în vederea îndeplinirii procedurii de citare, pe acela al Direcţiei Generale Antifraudă 2 Constanţa din str. x, Constanţa, judeţul Constanţa.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta a indicat ca sediu procesual ales, cel al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Juridică din Bucureşti, str. x, sector 5 Bucureşti.

Înalta Curte reţine că în cauză este vorba despre un sediu procesual ales de către recurenta-pârâtă, astfel că susţinerea intimatei-reclamante potrivit cărora pârâta DRAF 2 Constanţa, face parte din ANAF astfel că procedura a fost legal îndeplinită, nu este fondată.

Astfel, în cauză, se constată că hotărârea judecătorească trebuia să fie comunicată la sediul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Juridică, respectiv în Bucureşti, str. x, sector 5 Bucureşti şi nu la sediul Direcţiei Generale Antifraudă 2 Constanţa din str. x, Constanţa, judeţul Constanţa.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte reţine că sentinţa recurată nu a fost legal comunicată, motiv pentru care termenul de exercitare a recursului nu a început să curgă, astfel că va admite cererea de repunere în termen, în consecinţă, constatând că recursul a fost formulat în termen legal, va respinge excepţia tardivităţii recursului.

Analizând cererea de recurs, în raport cu dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, după cum se va arăta în continuare.

Recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin motivele de recurs a reluat situaţia de fapt şi argumentele prezentate în cuprinsul întâmpinării depusă la instanţa de fond.

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ.:

"Art. 486. - Cererea de recurs

(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: [...]

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat

(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. Dispoziţiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) şi ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile."

Dispoziţiile art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. prevăd că:

"Art. 489. - (1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).

(2) Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Înalta Curte precizează că prin motivarea recursului se înţelege nu doar indicarea unuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci şi dezvoltarea motivelor invocate în sensul formulării unor critici referitoare la hotărârea judecătorească recurată.

În cauză, analizând cererea de recurs şi susţinerile expuse în cuprinsul acesteia, se constatată că recurenta-reclamantă nu a invocat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu a formulat critici cu privire la hotărârea primei instanţe care să poată fi încadrate în vreunul dintre motivele prevăzute de acest text de lege, rezumându-se să prezinte istoricul situaţiei fiscale a reclamantei şi să reia susţinerile formulate în faţa instanţei de fond.

În consecinţă, Înalta Curte constată că este întemeiată excepţia nulităţii recursului în raport cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, va respinge excepţia tardivităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă SC A. SRL şi va anula recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă 2 Constanţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, formulată de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă 2 Constanţa.

Respinge excepţia tardivităţii recursului invocată de intimata-reclamantă SC A. SRL.

Anulează recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă 2 Constanţa împotriva Sentinţei civile nr. 6/2017 din 19 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT