Suspension of fiscal assessment enforcement based on serious doubt of legality and imminent financial harm

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 19 septembrie 2019 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Craiova în numele şi reprezentarea A.J.F.P. Gorj, a formulat cerere de suspendare a executării deciziei de impunere nr. x din 03 august 2016 emisă de DGRFP Craiova - AJFP Gorj până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei de către instanţele de judecată asupra contestaţiei administrative formulată împotriva actului administrativ fiscal.

La data de 14 octombrie 2016 reclamanta a formulat cerere de completare a acţiunii introductive, solicitând şi suspendarea executării Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x din 31 august 2016 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii, cu privire la suma de 519.793 RON reprezentând accesorii aferente TVA, obligaţii fiscale accesorii ce au fost calculate pentru perioada 25 ianuarie 2014 - 31 august 2016 şi sunt aferente obligaţiei fiscale principale constând în TVA suplimentar, ce a fost stabilit prin Decizia de impunere nr. x din 03 august 2016, pentru aceleaşi considerente de fapt şi de drept invocate prin acţiune.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Decizia nr. 473/2016 pronunţată în data de 02 noiembrie 2016, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Craiova, în numele şi reprezentarea, A.J.F.P. Gorj, având ca obiect "suspendare executare act administrativ", aşa cum a fost completată la data de 14 octombrie 2016 şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. x din 03 august 2016 emisă de AJFP Gorj şi a deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x din 31 august 2016 emisă de DGRFP Craiova până la pronunţarea instanţei de fond.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova în nume propriu şi în numele şi pentru Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea cererii de suspendare a actelor administrative.

Recurenta a susţinut că hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, arătând următoarele:

În soluţionarea cauzei instanţa de fond reţine inaplicabilitatea dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, texte de lege care sunt de natură să ducă la dezlegarea cauzei, dar a fost făcută o aplicare greşită a acestora, interpretarea dată textelor de lege fiind generală.

Consideră că instanţa de fond nu a reţinut în soluţionarea cauzei motive care să conducă la concluzia că sunt îndeplinite condiţiile reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prezumţia de legalitate şi de veridicitate de care se bucură actul administrativ-fiscal determină executarea acestuia din oficiu, actul administrativ-fiscal devenind titlu executoriu şi, în consecinţă, suspendarea executării actelor administrativ-fiscale constituie o situaţie de excepţie, care intervine când legea o prevede, dar cu îndeplinirea condiţiilor anume reglementate de aceasta.

În consecinţă, instanţa de fond trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, condiţiile prevăzute de lege determinându-se reciproc, logic, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat, fără a exista pericolul producerii unei pagube şi invers, despre iminenţa pagubei, în absenţa caracterului bine justificat al cazului.

A arătat că, în ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat instanţa de fond a reţinut în soluţionarea cauzei motivele de fond invocate de către reclamanta, ceea ce echivalează cu o antepronunţare asupra legalităţii actului administrativ-fiscal, în condiţiile în care nu au fost administrate probe concludente cu privire la legalitatea actului a cărui suspendare s-a dispus.

Consideră că simpla expunere a unor argumente de fapt şi de drept nu poate conduce la existenţa unei îndoieli asupra legalităţii actului administrativ şi, implicit, la admisibilitatea cererii de suspendare aşa cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond.

În acest context, a solicitat instanţei de recurs să constate faptul că instituţia pârâtă nu a susţinut că împrejurările ce determină existenţa unui caz bine justificat ar trebui să fie întotdeauna ulterioare actului administrativ, aşa cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond în considerentele deciziei civile pronunţate.

Prin raportare la dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 reclamanta trebuia să dovedească acele împrejurări legate de efectele actului administrativ.

De asemenea, instanţa de fond trebuia să aibă în vedere faptul că până la anularea de către instanţa de judecată, actul se bucură de prezumţia de legalitate. În caz contrar, s-ar anticipa soluţia ce va fi dată pe fondul cauzei, ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce instanţa de fond a făcut, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

A mai solicitat a se observa că motivele reţinute de către instanţa de fond nu dovedesc îndeplinirea condiţiei legale.

Instanţa de fond a reţinut fără temei că ar fi îndeplinite condiţiile legale de admisibilitate a cererii de suspendare, impunându-se ca aceste acte să nu îşi producă efecte până la pronunţarea instanţei de fond. Decizia de impunere comunicată reclamantei cuprinde ca temei juridic dispoziţiile legale aplicabile situaţiei de fapt stabilită în mod corect de către inspecţia fiscală prin raportul de inspecţie fiscală.

Consideră că judecătorul fondului nu a motivat îndeplinirea condiţiei referitoare la existenţa pericolului producerii unei pagube, nefiind nici dovedită condiţia pagubei iminente, la care ar fi fost supusă reclamanta.

Simpla afirmaţie ca executarea silită împotriva societăţii-reclamante ar fi fost demarată şi ar putea întâmpina serioase dificultăţi în cazul punerii în executare a deciziei de impunere, în condiţiile în care la dosarul cauzei nu au fost depuse documente din care să rezulte dificultăţile ce ar rezulta din punerea în executare a actului administrativ fiscal, nu poate determina suspendarea actului.

Prejudiciul efectiv, nu a fost dovedit în niciun fel de către reclamantă, cu atât mai mult perturbarea activităţii sale, asemenea dovezi nefiind reţinute nici de către instanţa de fond.

În consecinţă, a apreciat ca fiind evident că nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, instanţa de fond limitându-se la a indica presupuse motive de nelegalitate sau demersuri care ar perturba activitatea reclamantei prin demararea executării silite.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. SRL a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, şi faţă de criticile recurentei-pârâte, constată recursul nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

Se reţine că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative şi în art. 15 din aceeaşi lege pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecţia juridică provizorie a subiectelor de drept în privinţa cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare.

În speţă, intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ, în temeiul dispoziţiilor art. 14 şi urm. din Legea nr. 554/2004, cu cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale nr. x din 03 august 2016 prin care s-a stabilit de către inspecţia fiscală în sarcina reclamantei obligaţii fiscale principale suplimentare în cuantum de 1994.360 (TVA) şi datorate suplimentar în cuantum de 1.838.986 RON (pct. 2.2.1 coloanele 6 şi 9 din decizie) şi a Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x din 31 august 2016 prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente TVA determinată prin Decizia de impunere nr. x din 03 august 2016.

Prin actele administrativ contestate s-a reţinut că în perioada 01 decembrie 2013 - 31 ianuarie 2016, DGRFP Craiova - AJFP Gorj - Activitatea de Inspecţie Fiscală a efectuat la sediul reclamantei un control pentru taxa pe valoarea adăugată, fiind emis raportul de inspecţie fiscală nr. x din 03 august 2016, în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. x din 03 august 2016 prin care a impus societăţii TVA suplimentar de plată 1.994.360 RON, întrucât a achiziţionat de la diferiţi furnizori, cu taxare inversă, deşeuri feroase şi neferoase şi ar fi făcut înregistrări de aprovizionări fictive de deşeuri.

Ulterior, la data de 31 august 2016 s-a emis şi Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x din 31 august 2016 emisă de DGRFP Craiova - Administraţia pentru contribuabili mijlocii cu privire la suma de 519.793 RON, reprezentând accesorii aferente TVA.

Prima instanţă a admis cererea reclamantei, apreciind, în esenţă, că acesta a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor speciale prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi aceasta este şi concluzia instanţei de control judiciar.

Din înscrisurile depuse la dosar se constată că prin Decizia nr. 20 din 10 ianuarie 2017 emisă de DGRFP Craiova s-a decis suspendarea soluţiei contestaţiei formulate de SC A. SRL pentru suma de 1.729.796 RON reprezentând taxa pe valoarea adăugată, sumă stabilită prin Decizia de impunere nr. x din 03 august 2016 emisă de Administraţia Finanţelor Publice a Judeţului Mehedinţi, până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latură penală şi a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de SC A. SRL pentru suma de 264.564 RON reprezentând TVA aferentă perioadei 01 decembrie 2013 - 31 ianuarie 2016 sumă stabilită prin Decizia de impunere nr. x din 03 august 2016 emisă de Administraţia Finanţelor Publice a Judeţului Mehedinţi.

Intimata-reclamantă a sesizat la data de 21 martie 2017, instanţa de contencios administrativ, Tribunalul Mehedinţi cu acţiunea în anulare în parte a Deciziei nr. 20/2017, în ceea ce priveşte respingerea contestaţiei administrative formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x din 03 august 2016, Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x din 03 august 2016 şi Procesului-verbal nr. x din 20 iulie 2016 emise de AJFP Gorj, cu privire la suma de 264.564 RON, reprezentând TVA, ce face obiectul Dosarului nr. x/2017 Prin Sentinţa nr. 1115/2018 din 28 decembrie 2018 cauza a fost soluţionată pe fond prin admiterea în parte a acţiunii în ceea ce priveşte suma de 264.564 RON reprezentând TVA şi accesorii aferente TVA şi suma de 71.082 RON reprezentând accesorii aferente TVA.

În acest context, Înalta Curte constată că pentru suma de 264.564 RON reprezentând TVA se face aplicarea dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, chiar dacă Sentinţa nr. 1115/2018 din 28 decembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi nu este definitivă, întrucât măsura suspendării dispusă în condiţiile art. 14 se prelungeşte de drept.

Totodată, la aceeaşi dată, 21 martie 2017 reclamanta a solicitat şi Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, anularea în parte a Deciziei nr. 20 din 10 ianuarie 2017 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, cu privire la măsura de suspendare a soluţionării contestaţiei administrative formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x din 03 august 2016, a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x din 03 august 2016 şi a Procesului-verbal nr. x din 20 iulie 2016 emise de AJFP Gorj, cu privire la suma de 1.729.796 RON, reprezentând TVA, până la soluţionarea cauzei penale, ca fiind nelegală şi netemeinică. De asemenea, a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 62 din 10 februarie 2017 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, cu privire la măsura de suspendare a soluţionării contestaţiei administrative formulată împotriva Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x din 31 august 2016 emisă de DGRFP Craiova cu privire la suma de 448.711 RON, reprezentând accesorii aferente TVA, până la soluţionarea cauzei penale şi obligarea pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova la soluţionarea pe fond a contestaţiilor administrative formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x din 03 august 2016, a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x din 03 august 2016 şi a Procesului-verbal nr. x din 20 iulie 2016, ce are ca obiect obligaţii fiscale în cuantum de 1.729.796 RON, reprezentând TVA, respectiv împotriva Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x din 31 august 2016, cu privire la suma de 448.711 RON, reprezentând accesorii aferente TVA, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa nr. 364/2017 pronunţată la data de 22 iunie 2017 în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SRL. Cauza se află în recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu termen de judecată la data de 30 ianuarie 2020.

Înalta Curte reţine, în acord cu instanţa de fond, că aspectul care fundamentează ideea unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului administrativ contestat vizează faptul că rezultatul inspecţiei fiscale "aparent se bazează exclusiv pe suspiciuni vizând potenţiale nereguli constatate la societăţile furnizoare cu privire la achiziţiile acestora, fără a se dovedi participarea reclamantei la eventuala frauda săvârşită de furnizori".

În privinţa cazului bine justificat, Înalta Curte constată că există o aparentă contradicţie între raţionamentul juridic expus de organul de control şi înscrisurile depuse la dosarul cauzei referitoare la tranzacţiile cu deşeuri încheiate de reclamantă cu diferite societăţi.

Acestea constituie indicii temeinice, de natură să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Condiţia existenţei unui caz bine justificat este realizată şi raportat la complexitatea pe care o prezintă fondul cauzei, care presupune verificarea condiţiilor legale şi a împrejurărilor de fapt care au condus la emiterea actului administrativ contestat, iar condiţia referitoare la prejudiciu şi la iminenţa producerii acestuia rezultă din posibilitatea punerii în executare a actului administrativ contestat, cu consecinţa imediată şi directă a afectării activităţii intimatei, raportat la cuantumul sumei imputate în sumă de 1.729.796 RON.

Acest aspect rezultă şi din faptul că s-a început executarea silită împotriva reclamantei prin Somaţia nr. x din 12 septembrie 2016 şi Titlul executoriu nr. x din 12 septembrie 2016, aspecte necontestate de către instituţia pârâtă.

Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecinţe grave în ce-l priveşte, se poate adresa instanţei pentru a obţine suspendarea executării actului.

În concluzie, pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată legalitatea hotărârii primei instanţei, astfel că va fi menţinută, iar recursul declarat de pârâta va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 496 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova în nume propriu şi în numele şi pentru Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj împotriva Deciziei nr. 473/2016 din 02 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT