Jurisdictional conflict for salary difference claims by judicial auxiliary staff: Labor court competence prevails over administrative jurisdiction for non-challenges to grading acts

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, sub nr. x/2017 reclamantele A. şi B. şi celălalt personal auxiliar şi conex aflaţi, în prezent, în activitate în cadrul Tribunalului Mureş, în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Mureş şi Curtea de Apel Târgu Mureş au solicitat obligarea pârâţilor să plătească reclamanţilor, cu luarea în considerare a vechime în nivelul maxim al indemnizaţiei de încadrare pentru fiecare gradaţie, funcţie, care să includă, cumulat:

1. drepturile reprezentând creşteri salariale de 18%, începând cu luna martie 2014 pentru toţi reclamanţii şi până la data pronunţării hotărârii, actualizate în raport cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective, precum şi în continuare după pronunţarea hotărârii, creşteri compuse din suma indexărilor de 2%, 5% şi 11% acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive în baza O.G. nr. 10/2007 şi aflate în piaţă.

2. drepturile reprezentând creşteri salariale de 10%, începând cu luna decembrie 2015 pentru toţi subsemnaţii până la data pronunţării hotărârii, actualizate; în raport de indicele de inflaţie până la data plăţii efective, precum şi în continuare după pronunţarea hotărârii, acordate prin O.G. nr. 83/2014 modificată prin O.U.G. nr. 35/2015 aprobată prin Legea nr. 293/2015;

3. dobânzile penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind drepturile salariale, calculate începând cu 3 ani înainte de înregistrarea prezentei acţiuni până la plata efectivă a sumelor cuvenite, având în vedere şi Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31, alin. (11), alin. (14) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în M. Of. nr. 1029/21.12.2016.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Mureş, secţia civilă

Prin încheierea din data de 21 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Cluj s-a dispus disjungerea şi formarea unui nou dosar, având nr. unic 5073/117/2017, cu privire la reclamantele A. şi B.

Prin Sentinţa civilă nr. 3751 din 21 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Cluj, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Cluj şi a fost declinată competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Mureş.

Prin Sentinţa civilă nr. 767 din 06 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Mureş a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalul Mureş.

A fost declinată, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, competenţa soluţionării acţiunii civile.

Tribunalul Mureş a reţinut că reclamanţii contestă modul în care le-au fost stabilite drepturile salariale în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 284/2010 şi a actelor normative următoare acesteia, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, invocându-se în acţiunea introductivă nelegalitatea şi netemeinicia stabilirii drepturilor salariale şi solicitându-se stabilirea acestora la nivelul maxim în acord cu prevederile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

Prin Sentinţa nr. 2111 din 4 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă - conflicte de muncă şi asigurări sociale.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionare.

Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că reclamantele nu au contestat modalitatea de calcul a indemnizaţiei de încadrare prevăzută de lege, spre a fi atrasă în cauză competenţa prevăzută de art. 7 alin. (2) din capitolul VIII al Anexei VI la Legea nr. 284/2010, care instituie o competenţă materială de excepţie (derogatorie de la cea de drept comun în materie salarială, reglementată de art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1 alin. (2), art. 278 alin. (2) şi art. 266 din C. muncii), care este de strictă interpretare.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine că obiectul cauzei îl reprezintă plata unor diferenţe salariale (iar nu o acţiune în anulare sau în obligare la emiterea unui ordin de salarizare), fiind astfel incidente dispoziţiile art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170 - 171, art. 266 şi art. 269 din C. muncii. Acţiunea dedusă judecăţii vizează plata drepturilor salariale într-un cuantum integral şi legal cuvenit, astfel cum deja s-a stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive anterioare.

În cază se solicită recunoaşterea integrală a salariului cuvenit (de drept), la care există deja îndreptăţirea legală izvorâtă din hotărâri judecătoreşti, în conformitate cu cele statuate prin Decizia nr. 32/29 iunie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (prin care se reconfirmă jurisprudenţa anterioară a instanţei supreme: Decizia nr. 11/2012, pronunţată pe calea recursului în interesul legii) şi Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale.

Conform art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice:

"(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri. (...)."

Art. 7 din capitolul VIII al Anexei VI la Legea nr. 284/2010 instituie o competenţă materială de excepţie (derogatorie de la cea de drept comun în materie salarială, reglementată de art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1 alin. (2), art. 278 alin. (2) şi art. 266 din C. muncii), care este de strictă interpretare, şi nu poate fi extinsă prin analogie (art. 10 din C. civ.).

Prin urmare, Înalta Curte constată că acest text legal nu este incident în cauză, nesolicitându-se anularea unei hotărâri date asupra unei contestaţii emise în urma unei reîncadrări salariale în baza Legii nr. 284/2010, ci se solicită expres plata unei diferenţe salariale (în cuantum de 18%), în sensul art. 170 - 171 alin. (1) din C. muncii.

De asemenea, Înalta Curte reţine că în ceea ce priveşte litigiile privind drepturile salariale ale magistraţilor şi personalului auxiliar, în afara situaţiei circumstanţiate, prevăzute la art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010, legiuitorul nu a instituit alte norme speciale, prin care să atribuie competenţa de soluţionare a instanţelor de contencios administrativ, astfel că acestea urmează a intra sub jurisdicţia muncii, care este o jurisdicţie de plină competenţă.

Având în vedere că reclamanţii nu contestă un act administrativ tipic şi nici nu au dedus judecăţii un act administrativ asimilat, Înalta Curte constată că instanţa competentă material să soluţioneze litigiul de faţă este instanţa specializată în dreptul muncii, întrucât raportul juridic dedus judecăţii intră în categoria conflictelor de muncă, iar nu a contenciosului administrativ.

Potrivit art. 269 alin. (1) şi (2) din C. muncii şi art. 208 din Legea nr. 62/2011 republicată, cererile referitoare la cauzele privind conflictele de muncă se adresează tribunalului competent - specializat în judecarea conflictelor de muncă în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă - conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A. şi B. şi pârâţii Tribunalul Mureş, Curtea de Apel Târgu Mureş, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă - conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN