Negative conflict of jurisdiction in administrative litigation: territorial competence determined by claimant's effective domicile rather than mandate holder's location
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania resolved a negative jurisdictional conflict by assigning the case to the Bucharest-based rival tribunal’s counterpart, the Buzau Tribunal, establishing that the latter holds exclusive territorial competence. The dispute arose from an administrative suit filed by a member of a civil association, who sought to compel a military unit to recalculate their salary allowance under specific legislative annexes and provide updated service orders, leading to a standoff where the Bucharest Tribunal dismissed it for lack of territorial jurisdiction based on the plaintiff’s effective domicile in Buzau, while the Buzau Tribunal initially dismissed it for lack of material jurisdiction as a civil matter. Relying on Article 10(3) of Law No. 554/2004 and the principle that territorial jurisdiction is determined by the actual domicile of the claimant rather than that of their mandate holder or a chosen domicile, the Court ruled that because both the claimant and the defendant are domiciled in Buzau, the Buzau Tribunal’s administrative section is the competent forum for resolution.
Legislator headnote
AI generatedart. 28 din Legea nr. 62/2011, art. 135 alin. (1) din C. proc. civ, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Negative conflict of jurisdiction in administrative litigation: territorial competence determined by claimant's effective domicile rather than mandate holder's location: Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018 din 13.07.2018, reclamantul A. reprezentat de Asociaţia Civică B., în contradictoriu cu pârâtul U.M. 0x, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului la recalcularea soldei de funcţie în conformitate cu art. 19, Anexa VI din Legea nr. 153/207, iar diferenţa salarială începând cu data de 01.07.2017 să fie actualizată cu rata inflaţiei şi dobânda legală până la data plăţii efective, obligarea pârâtului să completeze şi să comunice membrului său ordinul de numire în funcţie şi de stabilire a drepturilor salariale completat cu prevederile art. 19, Anexa VI din Legea nr. 153/2017.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
Prin Sentinţa nr. 6147/10.10.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Buzău, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, în cauză, competenţa teritorială a unei instanţe nu este însă determinată de domiciliul ales al justiţiabilului, ci de cel efectiv. A admite contrariul echivalează cu a da posibilitatea părţilor să înfrângă dispoziţiile imperative privind competenţa prin simpla indicare a unui domiciliu ales.
S-a reţinut de aceeaşi instanţă că acţiunea este introdusă de reclamant, reprezentat de Asociaţia Civică B., iar reclamantul domiciliat în Municipiul Buzău, astfel că nu este aplicabilă Decizia nr. 1/21.01.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deoarece problema de drept dezlegată priveşte interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din C. muncii, republicat, care au caracter special, fiind aplicabile numai jurisdicţiei muncii şi a asigurărilor sociale. În plus, recursul în interesul legii priveşte un caz de reprezentare prin sindicat (art. 28 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social) şi nu printr-o asociaţie, care se supune dispoziţiilor O.G. nr. 26/2000.
Prin Sentinţa civilă nr. 29 din 16 ianuarie 2019, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, excepţie invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că Asociaţia Civică "B." având calitate procesuală activă în cauză, a ales să sesizeze, din punct de vedere teritorial, instanţa de contencios administrativ de la sediul său, competenţa teritorială fiind exclusivă.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două tribunale, îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.
Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând obligarea pârâtului la recalcularea soldei de funcţie în conformitate cu art. 19, Anexa VI din Legea nr. 153/207, iar diferenţa salarială începând cu data de 01.07.2017 să fie actualizată cu rata inflaţiei şi dobânda legală până la data plăţii efective, obligarea pârâtului să completeze şi să comunice membrului său ordinul de numire în funcţie şi de stabilire a drepturilor salariale completat cu prevederile art. 19, Anexa VI din Legea 153/2017.
Fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale".
În cauză, este de observat faptul că acţiunea în contencios administrativ a fost formulată de reclamantul A. reprezentat de Asociaţia Civică B., iar această asociaţie nu are calitate de reclamantă, ci acţionează potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, ca şi mandatar în numele reclamantului, care are domiciliul în judeţul Buzău.
Înalta Curte constată că prevederile C. proc. civ. şi Legea nr. 554/2004 fac referire la domiciliul reclamantului şi nu al mandatarului, prin urmare competenţa teritorială a unei instanţe nu este însă determinată de domiciliul ales al justiţiabilului, ci de cel efectiv.
Cum în cauză, domiciliul reclamantului, cât şi sediul pârâtei sunt în judeţul Buzău, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Buzău, secţia contencios administrativ şi fiscal.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pârâta U.M. 0x, în favoarea Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 ianuarie 2019.
Procesat de GGC - NN