Judicial employee reclassification under Law 153/2017; exclusive territorial jurisdiction of neighboring appellate court to ensure impartiality when the court is the defendant

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 20.04.2018, sub nr. x/2018, A., în calitate de reclamant, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Bucureşti, a formulat cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat instanţei de judecată ca, prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună: - anularea Deciziei nr. 96/02.02.2018 a Preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti privind reîncadrarea în funcţie a subsemnatei conform Legii nr. 153/2017: - obligarea pârâtei Curtea de Apel Bucureşti la emiterea unei Decizii prin care să stabilească o încadrare a subsemnatei şi un cuantum al venitului salariat brut astfel încât venitul salarial net cuvenit începând cu data de 01.01.2018 să fie egal cu cel care mi se cuvenea la data de 31.12.2017; - obligarea pârâtei Curtea de Apel Bucureşti la plata diferenţelor dintre venitul salarial net cuvenit la data de 31.12.2017 şi cel efectiv încasat până la data soluţionării irevocabile a prezentei cereri; - obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin Sentinţa nr. 3782 din 25 septembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia de necompetenţa teritorială a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că excepţia de necompetenţă teritorială exclusivă a instanţei este întemeiată, urmând a fi admisă ca atare, întrucât, în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 290/2018 din 26 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti are în litigiul pendinte o dublă calitate, respectiv calitatea de parte în procesul civil, pârâtă, şi calitatea de instanţă competentă să soluţioneze cerere de chemare în judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 219 din data 11 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

A constatat conflictul negativ şi a trimis pentru soluţionare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză, există conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reţine că reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Bucureşti, a formulat cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat instanţei de judecată ca, prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:

- anularea Deciziei nr. 96/02.02.2018 a Preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti privind reîncadrarea în funcţie a subsemnatei conform Legii nr. 153/2017;

- obligarea pârâtei Curtea de Apel Bucureşti la emiterea unei Decizii prin care să stabilească o încadrare şi un cuantum al venitului salarial brut astfel încât venitul salarial net cuvenit începând cu data de 01.01.2018, care să fie egal cu cel care i se cuvenea la data de 31.12.2017;

- obligarea pârâtei Curtea de Apel Bucureşti la plata diferenţelor dintre venitul salarial net cuvenit la data de 31.12.2017 şi cel efectiv încasat până la data soluţionării irevocabile a prezentei cereri;

La data de 25.06.2018, reclamantul, în contradictoriu cu Curtea de Apel Bucureşti, a formulat cerere de completare a cererii de chemare în judecată prin care a solicitat să dispună în prealabil pronunţării pe capetele de cerere formulate prin cererea introductivă de chemare în judecată, şi modificarea în tot a Hotărârii Colegiului de conducere a Curţii de Apel Bucureşti nr. 57/19.03.2018 în sensul admiterii contestaţiei pe care a formulat-o împotriva Deciziei nr. 96/02.02.2018.

Prin Hotărârea nr. 57/19.03.2018, emisă de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, dosar CAB, au fost respinse contestaţiile formulate de personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Curţii de Apel Bucureşti şi instanţele arondate, în parte, ca rămase fără obiect, în raport cu Decizia preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti nr. 160/06.03.2018 şi, în parte, ca neîntemeiate, în raport de dispoziţiile art. 38 alin. (4) şi (6) din Legea nr. 153/2017.

Potrivit dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ. "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (...) (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Prin Decizia nr. 290/2018, Curtea Constituţională, a admis excepţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale.

De asemenea, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

Curtea, pe de o parte, a reţinut că stabilirea competenţei facultative numai în privinţa judecării cererilor formulate de judecători a căror competenţă de soluţionare revenea instanţelor de judecată la care judecătorii respectivi îşi desfăşoară activitatea încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2). O asemenea soluţie legislativă reduce aplicarea garanţiei imparţialităţii instanţei de judecată, parte a dreptului la un proces echitabil, numai la situaţia antereferită, astfel încât aceasta nu îşi atinge scopul pentru care a fost edictată, respectiv apărarea prestigiului şi imparţialităţii justiţiei.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că noţiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. îşi găseşte un sens constituţional numai în măsura în care aceasta vizează şi instanţa de judecată, astfel încât competenţa facultativă urmează a se aplica şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz. Având în vedere circumstanţele cauzei, Curtea a statuat că permiterea cumulului competenţei jurisdicţionale cu calitatea de parte în proces reprezintă un element obiectiv care conduce în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparţialitatea instanţei, contrar art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie.

Faţă de aceste împrejurări, având în vedere că în cauză, Curtea de Apel Bucureşti are în litigiul pendinte o dublă calitate, respectiv calitatea de parte în procesul civil, pârâtă, şi calitatea de instanţă competentă să soluţioneze cerere de chemare în judecată, Înalta Curte va stabili competenţa teritorială în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, învecinată Curţii de Apel Bucureşti, în circumscripţia căreia se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea reclamantul.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pârâta Curtea de Apel Bucureşti, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN