Suspension of tax assessment execution: existence of duplicate acts with identical numbers as grounds for serious doubt regarding legality under Law No. 554/2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Hotărârea Curţii de apel

Prin cererea înregistrată sub nr. x/14.04.2017, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la Nivelul Regiunii Galaţi, a învestit instanţa de contencios administrativ cu cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/28.02.2017, întocmită pe baza constatărilor Raportului de inspecţie fiscală nr. x/28.02.2017 şi suspendarea executării Deciziei nr. 3994/24.03.2017, emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Galaţi - Serviciul de Inspecţie Fiscală 3.

Prin Sentinţa nr. 173/CA din 19 iulie 2017, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:

- A admis cererea formulată de reclamanta - S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la Nivelul Regiunii Galaţi în numele Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi, astfel cum a fost completată.

- A dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/28.02.2017, a Deciziei de impunere nr. x/28.02.2017, editată de pârâtă la data de 19.04.2017 şi a Deciziei nr. 3994/24.03.2017 emise de pârâtă până la soluţionarea acţiunii în fond.

2. Recursul exercitat în cauză

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, pârâta Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la Nivelul Regiunii Galaţi în numele Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, rejudecând cauza, respingerea cererii de suspendare.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esenţă, recurenta-pârâtă a susţinut că în mod greşit a apreciat prima instanţă că în cauză, sunt întrunite cele două cerinţe esenţiale ale suspendării actului administrativ fiscal, referitoare la cazul bine justificat şi la iminenţa unei pagube. Instanţa a apreciat că în urma inspecţiei fiscale s-ar fi emis două acte cu conţinut diferit şi că aceasta ar fi de natură să creeze o îndoială asupra legalităţii actelor administrative.

În realitate, organul fiscal a emis un singur act de impunere: Decizia nr. F-CT 26/28.02.2017, însă decizia de impunere conţine unele erori materiale, fiind vorba de greşita menţionare a perioadei verificate în sensul că perioada verificată corectă este 01.01.2010 - 31.01.2014 şi pentru TVA 01.01.2010 - 31.12.2015.

Recurenta a mai susţinut că deşi, raportul de inspecţie fiscală aferent conţine alte erori, aceste greşeli nu afectează fondul actului, iar sumele stabilite în sarcina contribuabilului nu au fost modificate.

În fine, recurenta a susţinut că este greşită concluzia instanţei de fond potrivit căreia există două acte administrative, întrucât organul de inspecţie nu a făcut altceva decât să comunice contribuabilului varianta corectă a aceluiaşi act.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. faţă de prevederile legale aplicabile dar şi de apărările intimatei-reclamante, Înalta Curte constată că nu subzistă motive de casare a hotărârii primei instanţe, în considerarea celor în continuare arătate.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

În cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul cauzei, motiv pentru care, nici probatoriul administrat pentru stabilirea existenţei unor indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, nici analizei efectuate de instanţă nu li se poate pretinde amploarea şi profunzimea probelor şi raţionamentelor pe care se fundamentează o soluţie pronunţată cu privire la acţiunea în anularea actului.

Pentru a se dispune măsura de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiţii cumulative, şi anume: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ca rezidând în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Criticile recurentei-pârâte vizând pretinsa încălcare sau greşita aplicare de către instanţa de fond a normelor de drept material nu sunt întemeiate, pentru următoarele motive:

Astfel, din actele aflate la dosar, se constată că prin Decizia de impunere nr. x/28.02.2017 şi Decizia referitoare la obligaţiile accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 3994/24.03.2017, organele fiscale au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare, pentru perioada 2011 - 2013 în sumă de 1.993.050 RON reprezentând impozit pe profit, dobânzi de întârziere în sumă de 1.006.944 RON şi penalităţi de întârziere în sumă de 313.957 RON, şi TVA, pentru perioada 2010 - 2014, în sumă de 1.229.774 RON, pentru anul 2015, în sumă de 360.861 RON, 650.432 RON dobânzi de întârziere şi 179.408 RON penalităţi de întârziere.

Organul fiscal fără a soluţiona contestaţia formulată pe cale administrativă a transmis reclamantei o decizie de impunere şi un raport de inspecţie fiscala cu acelaşi număr, prin Adresa de înaintare nr. x/2.05.2017 a acestor documente, reclamanţii sunt înştiinţaţi că aceste acte au fost "editate la data de 19.04.2017" şi "vor înlocui actele administrative transmise cu Adresa nr. x/13.03.2017", respectiv Raportul de inspecţie fiscală nr. x/28.02.2017, şi Decizia de impunere nr. x/28.02.2017, emise la data de 28.02.2017.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată, în acord cu cele reţinute de judecătorul fondului că în cauză este îndeplinită condiţia privind cazul bine justificat, întrucât existenţa a două acte administrative cu acelaşi număr dar cu conţinut diferit constituie împrejurări de natură să creeze o îndoială destul de serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative.

Prin urmare, contrar celor susţinute de recurentă, în speţă este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, atâta vreme cât organul fiscal a emis două acte administrative cu acelaşi număr dar cu conţinut diferit, actele a căror suspendare se solicită având, în aceste condiţii, o aparenţă de nelegalitate.

De asemenea, se impune a fi subliniat faptul că iminenţa prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenţia unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul şi în situaţia dedusă prezentei judecăţi.

În cauză, este necontestat că punerea în executare a unui act administrativ prin care a fost stabilită o creanţă bugetară va avea drept consecinţă diminuarea patrimoniului reclamantei, prin urmare, ţinând seama de considerentele de ordin legal şi de situaţia de fapt dovedită, de Recomandarea nr. R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecinţe grave în patrimoniul reclamantei.

În acest context, aprecierea instanţei de fond, în sensul că executarea actului atacat este de natură a-i perturba reclamantei activitatea, reprezintă un argument suficient pentru a se dispune măsura prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care vor fi înlăturate şi criticile referitoare la neîndeplinirea condiţiei existenţa pagubei iminente, în sensul art. 2 lit. ş) din acelaşi act normativ.

În concluzie, se constată că toate criticile recurentei sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, cu interpretarea corectă a probelor administrate, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Prin urmare, Înalta Curte va respinge excepţia inadmisibilităţii recursului şi, nefiind identificate motive de casare a sentinţei, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat în condiţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva Sentinţei nr. 173/CA din 19 iulie 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN