Health-insurance data upload mandate challenge remanded for EU data-privacy merits review

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cadrul procesual - Procedura derulată în primul ciclu procesual

1.1. Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Neamţ, reclamanta doamna A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Neamţ, decontarea serviciilor medicale sau medicamente în lipsa prezentării cardului naţional de sănătate, obligarea acestora la ştergerea datelor cu caracter personal, administrativ şi medical care o vizează, înregistrate în SIUI şi SIPE; anularea art. 15 lit. L), u), x), art. 33 lit. C), art. 99 lit. f) şi 134 lit. k), art. 140 din contractul cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale, anularea OMS nr. 674/2012; reclamanta a invocat şi excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 117/2013, a OMS nr. 674/2012, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 330 - 338 din Legea nr. 95/2006, cu cheltuieli de judecată.

Potrivit încheierii din data de 20 februarie 2014, prin care s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, această instanţă a fost învestită cu anularea parţială a contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate 2013 - 2014; anularea Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 674/2012 şi obligarea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi Ministerului Sănătăţii la elaborarea contractului - cadru prevăzut la art. 217 din Legea nr. 95/2006.

1.2. Prin Sentinţa nr. 61 din 9 mai 2014, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă acţiunea (cu cele trei capete de cerere) formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Ministerul Sănătăţii.

Totodată, a respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

1.3. Prin Decizia nr. 3794 din 26 noiembrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 61 din 9 mai 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

2. Hotărârea primei instanţei

În rejudecare, prin Sentinţa nr. 27 din 25 martie 2016, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei de interes şi a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătăţii şi Guvernul României.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei nr. 27 din 25 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs doamna A., prin care a solicitat casarea hotărârii instanţei de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare la o altă curte de apel.

În susţinerea căii de atac promovate, doamna A., a expus un set de critici, circumscris motivului de nelegalitate reglementat prin dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, prin cererea de recurs s-a arătat, în esenţă, următoarele:

Singurul capăt de cerere asupra căruia s-a pronunţat instanţa este obligarea pârâtelor la elaborarea unui nou contract cadru în care să se menţioneze adeverinţa de asigurat ca document justificativ, cerere respinsă pe considerentul că legea a fost deja modificată în acest sens.

Cu privire la anularea unor dispoziţii din contractul cadru, instanţa de fond a considerat că acestea nu şi-au produs efecte până la data pronunţării, deşi dispoziţiile legale criticate nu se referă la utilizarea cardului de sănătate, ci la încărcarea datelor medicale în PIAS, astfel încât motivarea soluţiei este străină de obiectul cererii. Această cerere a fost respinsă în mod greşit, fără să se ia în considerare faptul că, de la data aprobării contractului cadru şi până în prezent datele medicale au fost urcate în PIAS în baza legislaţiei modificate sub acest aspect.

Dispoziţiile legale în baza cărora se încarcă datele medicale în PIAS şi care sunt prevăzute în contractul-cadru a cărei anulare se cere sunt identice cu cele din proiectul de contract cadru afişat pe site-ul pârâtei CNAS.

Cu privire la cererea de anulare a Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 674/252 din 29 iunie 2012, instanţa de fond nu s-a pronunţat, legislaţie rămasă nemodificată, motivarea fiind insuficientă şi străină de obiectul cererii.

Sub acest aspect, instanţa de fond a reţinut doar că acest ordin prin care a fost aprobat formularul de prescripţie electronică şi normele metodologice de utilizare a acestuia este în vigoare nemodificat de la data intentării acţiunii şi la data pronunţării.

Motivarea lapidară a instanţei nu permite să se stabilească decât faptul că instanţa a considerat că recurenta nu este furnizor de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, ceea ce nu are sens. În situaţia în care se sugerează că se pot achiziţiona produse medicale de la furnizori care nu au relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, acest lucru presupune renunţarea la beneficiile care decurg din calitatea de asigurat.

Nu se motivează, însă în nicio măsură, modul în care arhivarea electronică pe termen nedeterminat în DES (dosarul electronic al pacientului-componentă a PIAS), a produselor medicale achiziţionate cu prescripţie medicală afectează dreptul la viaţa intimă şi privată a reclamantei şi securitatea datelor medicale în cazul prelucrării nelegale a acestora.

Cu privire la cererea de obligare a pârâţilor la elaborarea contractului cadru prevăzut de art. 217 din Legea nr. 85/2006 în care să se prevadă că adeverinţa de asigurat constituie document justificativ al calităţii de asigurat. Această cerere este întemeiată pe dispoziţiile art. 212 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 şi vizează o situaţie juridică viitoare, care necesită consolidare mai ales în condiţiile în care cadrul legislativ se modifică continuu iar una dintre cele mai grave noutăţi legislative o reprezintă obligaţia tuturor furnizorilor de servicii medicale, chiar şi a celor care nu au contract cu casele de asigurări de sănătate, de a stoca în dosarul electronic al pacientului întregul istoric medical al acestuia şi toate documentele medicale care îl privesc.

Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 235/2013 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 82/2012, invocată prin cererea din 28 octombrie 2013. Instanţa de fond nu s-a pronunţat în niciun mod asupra acestei chestiuni, ci a acordat cuvântul numai pe excepţia lipsei de interes şi pe fond. În considerente s-a referit exclusiv la chestiunea prejudicială a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 85/2006.

În fine, instanţa a încălcat dreptul la un proces echitabil, nepunând în discuţia părţilor cererea de probe formulată în scris constând în interogatoriul pârâtelor şi expertiza tehnică în domeniul informatic.

4. Apărările intimatelor

Prin întâmpinările formulate, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Neamţ, au solicitat respingerea recursului ca nefondat susţinând, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu respectarea legii.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cauza din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, a probatoriului administrat, şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul este fondat şi îl va admite, pentru considerentele arătate în continuare:

Prima instanţă a fost învestită în fapt cu trei cereri de către reclamantă, respectiv, anularea dispoziţiilor art. 15 lit. l), u) şi x), art. 33 lit. c), art. 99 lit. f), art. 134 lit. k) şi art. 140 din Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013 - 2014, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 117/2013; anularea Ordinului comun Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nr. 674/2012 şi obligarea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi a Ministerului Sănătăţii la elaborarea Contractului - cadru prevăzut la art. 217 din Legea nr. 95/2006, care să prevadă că adeverinţa de asigurat constituie document justificativ al calităţii de asigurat.

Prin hotărârea atacată instanţa de fond a respins excepţia lipsei de interes şi a respins în tot acţiunea reclamantei, apreciind, în esenţă, pe de o parte că dispoziţiile legale criticate nu au produs niciodată efecte, în general şi în ceea ce o priveşte pe reclamantă, în mod particular, acesta având posibilitatea legală de a face dovada calităţii de asigurat pe baza adeverinţei de asigurat, iar pe de altă parte, în legătură cu legalitatea celor două acte administrative cu caracter normativ contestate, respectiv Ordinul nr. 674/2012 şi H.G. nr. 117/2013, sunt aplicabile numai furnizorilor de servicii medicale, de medicamente şi de dispozitive medicale care au încheiat contract cu casa de asigurări de sănătate judeţeană, în baza contractului-cadru şi a Normelor metodologice, categorie care nu o include şi pe reclamantă.

Soluţionând cauza, instanţa de fond a expus succesiunea modificărilor şi completărilor aduse Legii nr. 95/2006, în perioada 2014 - 2018, cu referire concretă la normele expuse de reclamantă în susţinerea acţiunii sale, fără a analiza, însă, în mod punctual argumentele juridice expuse în susţinerea primelor două capete de cerere, şi fără a expune raţionamentul juridic care a condus la respingerea în fond a acţiunii, ceea ce, în viziunea Înaltei Curţi, echivalează cu o lipsă de cercetare a fondului cauzei.

Este adevărat că de la data promovării acţiunii şi până la data pronunţării instanţei de fond, în al doilea ciclu procesual, cadrul normativ invocat în susţinerea acţiunii deduse judecăţii a suferit mai multe modificări, însă acest fapt nu permitea instanţei de fond o limitare la expunerea succesiunii normelor legale în discuţie, şi la soluţionarea cauzei fără o analiză integral a fondului raportului juridic dedus judecăţii, cu afectarea dreptului reclamantei la un proces echitabil.

Această manieră de abordare a cauzei reclamantei şi implicit soluţia pronunţată de prima instanţă pe fondul cauzei nu este însuşită de instanţa de control judiciar, care apreciază hotărârea primei instanţe ca fiind nelegală, reflectând pe de o parte interpretarea şi aplicarea formală a prevederilor legale pertinente în cauză, iar pe de altă parte necercetarea integrală a fondului cererii reclamantei, în raport cu situaţia de fapt invocată, circumscrisă dreptului acesteia la respectarea vieţii de familie şi private, în componenta privind protecţia datelor sale medicale, cu referire concretă la prelucrarea datelor sale cu caracter medical, încărcate în Platforma informatică din asigurările de sănătate

Astfel, este adevărat că faţă de modificarea cadrului legislativ, prin O.G. nr. 11/2014, respectiv H.G. nr. 49/2015, începând cu data de 1 februarie 2015 dovada calităţii de asigurat se face, în anumite condiţii şi pe baza adeverinţei de asigurat, însă problema invocată de reclamantă, prin cererile privind anularea parţială a H.G. nr. 117/2013, precum şi a Ordinului comun nr. 674/2012, respectiv încălcarea dreptului său la respectarea vieţii de familie şi private, prin stocarea pe perioadă nedeterminată şi prelucrarea unor date medicale, colectate şi încărcate, până la data de 1 februarie 2015, în platforma informatică de asigurări de sănătate, nu a fost analizată şi dezlegată prin hotărârea instanţei de fond.

Prin concluzia că dispoziţiile celor două acte administrative cu caracter normativ contestate de reclamantă, sunt incidente doar anumitor categorii de entităţi juridice, respectiv furnizorilor de servicii medicale, de medicamente şi de dispozitive medicale care au încheiat contract cu casa de asigurări de sănătate judeţeană, în baza contractului cadru şi a Normelor metodologice, categorie care nu o include şi pe reclamantă, judecătorul fondului a respins cererea reclamantei fără o cercetare a fondului acesteia.

Procedând astfel instanţa de fond nu a observat că furnizorilor de servicii medicale, de medicamente şi de dispozitive medicale, la care se face referire atât în cuprinsul H.G. nr. 117/2013 cât şi a Ordinului comun nr. 674/2012 privind aprobarea formularului de prescripţie medicală electronică pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu şi a Normelor metodologice privind utilizarea şi modul de completare a formularului de prescripţie medicală electronică pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu, le incumbă o serie de obligaţii în legătură cu prelucrarea datelor personale ale persoanelor fizice beneficiare a serviciilor medicale prestate, ceea ce impunea o cercetare a aspectelor invocate de reclamantă cu privire la nerespectarea, prin prisma respectivelor obligaţii, a garanţiilor asociate dreptului său la viaţă intimă, familială şi privată.

Prin urmare, nu se poate susţine în mod rezonabil că sub incidenţa celor două acte administrative cu caracter normativ contestate, nu intră şi drepturile invocate de reclamantă, în raport de care a fost respinsă excepţia lipsei de interes, ce va fi menţinută de instanţa de control judiciar, câtă vreme activitatea furnizorilor de servicii medicale, de medicamente şi de dispozitive medicale, în derularea raporturilor cu casele de asigurări sociale de sănătate, implică şi acte de colectare şi încărcare în platforma informatică de asigurări de sănătate a datelor medicale a persoanelor care au fost beneficiarii unor prescripţii medicale electronice pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu.

Prin urmare, în mod greşit instanţa de fond şi-a limitat analiza la constatarea destinatarilor direcţi ai H.G. nr. 117/2013, respectiv a Ordinului comun nr. 674/2012, fără a proceda la analiza criticilor formulate de reclamantă, prin prisma dispoziţiilor art. 7 şi 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, din perspectiva stocării datelor sale medicale privind servicii şi produse medicale decontate din fonduri publice, pe o anumită platformă electronică, fără ca aceasta să se poată împotrivi în vreun fel. De altfel, nerecunoaşterea dreptului de a se opune prelucrării datelor medicale, prin actele administrative cu caracter normativ contestate, a fost una din criticile expuse în mod constant de reclamantă pe tot parcursul litigiului.

Prin urmare, instanţa de control judiciar consideră că, într-adevăr, instanţa de fond nu s-a pronunţat integral asupra cererilor cu care a fost învestită, nu a expus motivele pentru care a respins criticile aduse de reclamantă celor două acte administrative cu caracter normativ contestate, nu a expus în mod clar şi convingător raţionamentul juridic care a condus la respingerea acţiunii, aşa încât, este lipsită de orice îndoială concluzia că hotărârea recurată nu îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pentru adoptarea unei soluţii judicioase asupra fondului raportului juridic dedus judecăţii este necesară examinarea punctuală a situaţiei relevată de reclamantă, a motivelor de nelegalitate invocate în legătură cu cele două acte administrative cu caracter normative, a afectării dreptului reclamantei, în calitate de asigurat, la pachetul de servicii de bază, prin impunerea unor obligaţii privind colectarea unor date medicale, existenţei vătămărilor invocate de reclamantă chiar şi în condiţiile modificărilor succesive ale Legii nr. 95/2006, a apărărilor formulate de autorităţile intimate, astfel încât justul echilibru care trebuie să existe, între dreptul la ocrotirea sănătăţii şi cel la viaţă intima, familială şi private, să fie asigurat.

În acest context, instanţa de fond va ţine cont de faptul că cele două acte administrative cu caracter normativ contestate de reclamantă, au fost emise în organizarea punerii în executare a Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, act normativ care nu reglementează nici limitele ingerinţelor în dreptul la viaţă intima, familială şi privată, în constituirea şi gestionarea platformei informatice din asigurările de sănătate, şi nici garanţii ale respectării dreptului la viaţă intima, familială şi private, în procedurile specific prelucrate datele medicale ale pacienţilor.

În fine, instanţa de fond va aprecia, în contextul general al cauzei, în ce măsură trimiterea pe care o face Legea nr. 85/2006 la prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), precum şi a celorlalte prevederi legale în vigoare privind prelucrarea datelor cu caracter personal, constituie o garanţie reală cu privire la respectarea dreptului la viaţa intima, familială şi private, pe fondul prelucrării datelor medicale în cadrul DES, ca parte componentă a Platformei informatice din asigurările de sănătate.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., va admite recursul şi va casa sentinţa recurată, doar argumentele care au condus instanţa de fond la soluţia de respingere a excepţiei lipsei de interes fiind fondate.

În temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe întrucât instanţa de fond nu a analizat toate motivele invocate prin cererea introductivă, ceea ce echivalează cu o parţială necercetare a fondului.

În rejudecare, instanţa de fond va avea în vedere faptul că datele personale şi procesarea acestor informaţii ţin de viaţa private a individului şi că orice informaţie de natură medical intră în categoria datelor cu caracter personal, şi implicit sub sfera de protecţie a dispoziţiilor art. 7 şi 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, respective art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului; garantarea securităţii datelor medicale împotriva accesului neautorizat, reprezintă, obligaţia pozitivă a statului de a apăra respectarea vieţii private a pacientului, prin intermediul unui sistem de reguli şi garanţii de protecţie a datelor; protecţia datelor personale, în special a celor medicale are o importanţă fundamental pentru ca persoana să se bucure de dreptul său la respectarea vieţii de familie şi private, garantat de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului; atât respectarea confidenţialităţii datelor privind sănătatea cât şi consimţământul pacientului pentru prelucrarea datelor sale medicale, ţin de respectarea demnitate umane.

Instanţa de fond, în rejudecare se va pronunţa şi asupra probelor solicitate de reclamantă şi va soluţiona cauza ţinând seama şi de jurisprudenţa CJUE invocată de reclamantă alături de legislaţia naţională şi jurisprudenţa CEDO aplicabilă cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinţei nr. 27 din 25 martie 2016 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Menţine dispoziţiile cu privire la soluţia pronunţată asupra excepţiei lipsei de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - LM