Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 399/2019 AI generated

Consumer protection appeal nullified; suspension of administrative order upheld after untimely filing.

Case Number Decizia nr. 399/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the consumer protection authority's appeal null and void, thereby leaving in force the lower court's decision that suspended the administrative order and related measures until final resolution of the underlying merits case. The authority had challenged the suspension order issued under Law No. 554/2004, but its appeal failed on procedural grounds: the initial filing was made with the wrong court (Tribunalul București instead of the Curtea de Apel București that issued the decision), triggering nullity under Article 490 of the Civil Procedure Code, and the subsequent correct filing came after the 5-day statutory deadline calculated from communication of the decision, as required by Article 14(4) of Law No. 554/2004 and Article 489(1) of the Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 489 alin. (1) din C. proc. civ, art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, art. 184 din C. proc. civ, art. 490 C. proc. civ; Consumer protection appeal nullified; suspension of administrative order upheld after untimely filing: The authority had challenged the suspension order issued under Law No. 554/2004, but its appeal failed on procedural grounds: the initial filing was made with the wrong court (Tribunalul București instead of the Curtea de Apel București that issued the decision), triggering nullity under Article 490 of the Civil Procedure Code, and the subsequent correct filing came after the 5-day statutory deadline calculated from communication of the decision, as required by Article 14(4) of Law No. 554/2004 and Article 489(1) of the Civil Procedure Code.

Keywords

AI generated
procedural deadline consumer law article of civil procedure untimely filing administrative authority grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art, 12 alin.
art. 14 din Legea nr. 554/2004
În esenţă, recurenta a solicitat admiterea căii de atac formulate, casarea sentinţei atacate, susţinând că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se putea dispune suspendarea executări actului administrativ atacat.
art. 489 alin. (1) din C. proc. civ
Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:
art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004
Termenul de 5 zile, prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului, începea să curgă de la acest moment şi se împlinea la data de 27.01.2018, potrivit dispoziţiilor art.
art. 184 din C. proc. civ
181 raportat la art. 184 din C. proc. civ., însă, întrucât data de 27.01.2018 fiind într-o zi de sâmbătă nelucrătoare, termenul s-a prorogat până pe 29.01.2018.
art. 490 C. proc. civ
Potrivit art. 490 C. proc. civ.
art. 493 alin. (5) din C. proc. civ
(1) şi art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., republicat.
Art. 493 alin. (5) C. proc. civ
Basis for declaring the appeal null in the final order.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Basis for declaring the appeal null in the final order.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art, 12 alin. (3) din Legea nr. 363/2007, a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 837/20.10.2017 emis de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, până la pronunţarea instanţei de fond, cu obligarea Autorităţii la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 5148 din 21 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea şi a suspendat executarea Ordinului ANPC nr. 837/20.10.2017 şi a măsurilor stabilite în sarcina reclamantei prin actul administrativ intitulat adresa ANPC nr. x/22.11.2017 până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2017 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei nr. 5148 din 21 decembrie 2017, a formulat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti la data de 31.01.2018.

De asemenea, pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a formulat recurs împotriva Sentinţei nr. 5148 din 21 decembrie 2017 înregistrat prin fax la data de 26.01.2018 la Tribunalul Bucureşti.

În esenţă, recurenta a solicitat admiterea căii de atac formulate, casarea sentinţei atacate, susţinând că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se putea dispune suspendarea executări actului administrativ atacat.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A., a formulat întâmpinare prin care a solicitat, respingerea recursului ca nefondat şi note scrise prin care a solicitat să se constate nulitatea recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate condiţiile de admisibilitate ale recursului, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: "Hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)."

Înalta Curte constată că Sentinţa civilă nr. 5148 din 21 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 22.01.2018, conform dovezii de comunicare aflate la dosarul instanţei de fond. Termenul de 5 zile, prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului, începea să curgă de la acest moment şi se împlinea la data de 27.01.2018, potrivit dispoziţiilor art. 181 raportat la art. 184 din C. proc. civ., însă, întrucât data de 27.01.2018 fiind într-o zi de sâmbătă nelucrătoare, termenul s-a prorogat până pe 29.01.2018.

Recurenta-pârâtă a înregistrat prin fax iniţial, recurs împotriva sentinţei instanţei de fond, la data de 26.01.2018, recurs înregistrat la Tribunalul Bucureşti.

Potrivit art. 490 C. proc. civ. "Recursul şi, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulităţii, în condiţiile prevăzute la art. 83 alin. (3) şi art. 84."

Prin urmare, depunerea cererii de recurs şi a motivelor de recurs, la instanţa a cărei hotărâre se atacă, este impusă de lege sub sancţiunea nulităţii, în speţă, instanţa a cărei hotărâre a fost atacată fiind Curtea de Apel Bucureşti, iar nu Tribunalul Bucureşti.

Înalta Curte constată că sunt nefondate susţinerile recurentei privind aplicabilitatea în speţă prevederilor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 303/2009 potrivit cărora dispoziţiile art. 288 alin. (2) teza finală, "sub sancţiunea nulităţii", din C. proc. civ. sunt neconstituţionale.

Curtea Constituţională a declarat neconstituţional art. 288 alin. (2) teza finală din vechiul C. proc. civ., însă prevederile art. 490 C. proc. civ., aplicabile în speţă, nu au fost declarate neconstituţionale.

Prin urmare, recursul depus prin fax de către pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor la Tribunalul Bucureşti, este nul, chiar dacă, ulterior, această cerere a fost înaintată de Tribunal către Curtea de Apel Bucureşti.

De asemenea, se constată că în speţă, calea de atac formulată de către recurenta-pârâtă ulterior, a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti la data de 31.01.2018, potrivit datei înscrise pe dosarul de recurs.

Având în vedere că termenul de declarare şi de motivare a recursului, de 5 zile de la comunicare, s-a împlinit la data de 29.01.2018, iar recursul a fost declarat la data de 31.01.2018, Înalta Curte constată că intervine sancţiunea nulităţii recursului, în aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, corelate cu dispoziţiile art. 489 alin. (1) şi art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., republicat.

Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., republicat, se va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor împotriva Sentinţei civile nr. 5148 din 21 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN