Suspension of ANRE price regulations: substantive legal challenges barred from interlocutory review due to lack of prima facie illegality

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Hotărârea Curţii de apel

Prin cererea înregistrată la data de 05.06.2015, reclamanta A.,în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Domeniul Energiei a solicitat suspendarea executării Ordinelor nr. 109 şi nr. 110/2014 emise ANRE, până la data pronunţării instanţei de fond cu privire la motivele de nelegalitate ale ordinelor contestate de B.

Prin Sentinţa nr. 2215 din 15 septembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea principală privind pe reclamanta A. şi cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul în interes accesoriu Municipiul Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Domeniului Energiei.

2. Recursul exercitat în cauză

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamanta A. prin administrator judiciar C. SPRL şi intervenientul Municipiul Bucureşti

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5,6 şi 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-au arătat următoarele:

Prima instanţă a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii [motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.];

Hotărârea primei instanţe a fost pronunţată, printre altele, cu încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., a principiilor contradictorialităţii, dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil.

În primul rând, sub pretextul că, în opinia primei instanţe, nu ar fi fost îndeplinită condiţia cazului bine justificat, aceasta precizează că nu va mai analiza îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, considerând că un astfel de demers apare ca lipsit de interes întrucât cele două condiţii trebuie îndeplinite cumulativ.

Instanţa nu a pus în discuţia contradictorie a părţilor excepţia lipsei de interes invocată din oficiu, acesta fiind, de altfel, mijlocul procedural prin care se poate invoca din oficiu acest incident, încălcând astfel în mod grav principiile contradictorialităţii (art. 14 C. proc. civ.) şi dreptului la apărare (art. 13 C. proc. civ.), precum şi al dreptului la un proces echitabil (art. 6 C. proc. civ. şi art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului). Totodată, lipsa de interes reţinută de prima instanţă nu a fost invocată de niciuna dintre părţi, nefiind vorba despre o recalificare a unor apărări sau de unirea acestora cu fondul cauzei.

În plus, instanţa nu a prezentat argumentele de fapt şi de drept care au condus la reţinerea unei pretinse lipse de interes.

Instanţa nu a analizat în niciun fel condiţia pagubei iminente, respectiv argumentele în susţinerea îndeplinirii acestei condiţii şi nici nu a pus în discuţia părţilor aspectul referitor la neanalizarea condiţiei pagubei iminente prin raportare la o lipsă de interes.

Lipsa motivelor de fapt şi de drept cu privire la condiţia pagubei iminente, respectiv a acelora care au format convingerea instanţei şi a celor pentru care s-au înlăturat argumentele părţilor, duce anularea hotărârii recurate în conformitate cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. coroborate cu art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

Indiferent de îndeplinirea sau nu a uneia dintre condiţiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii de suspendare, prima instanţă era datoare să analizeze şi îndeplinirea celei de a doua condiţii. Aprecierea instanţei potrivit căreia neîndeplinirea primei condiţii nu ar mai impune şi analiza celei de a doua condiţii este lipsită de orice suport legal.

Mai mult decât atât, modalitatea în care a procedat instanţa face imposibilă exercitarea de către instanţa de recurs a controlului judiciar, de vreme ce nu există o motivare a primei instanţe cu privire la condiţia pagubei iminente.

În al doilea rând, instanţa nu analizează, în realitate, aparenţa de nelegalitate a actelor administrative ce făceau obiectul cauzei, ci reţine, pe de o parte, că motivele invocate nu creează o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actelor administrative, fără a motiva în conformitate cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. această soluţie din perspectiva împrejurărilor invocate.

Pe de altă parte însă, instanţa reţine că motivele invocate presupun o analiză aprofundată ce exced cadrului procesual.

Cu toate acestea, instanţa analizează unele dintre motivele invocate de subscrişi în vederea demonstrării cazului bine justificat, făcând aprecieri care depăşeau cadrul procesual al cererii de suspendare şi pronunţându-se în mod nelegal asupra temeiniciei lor.

Hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii [motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.];

În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, considerentele primei instanţe sunt, pe de o parte, contradictorii, iar, pe de altă parte, concluziile instanţei sunt lipsite de o motivare în fapt şi în drept.

Astfel, după ce reţine că aspectele invocate exced cadrului procesual al cererii de suspendare şi presupun o analiză de fond, instanţa analizează totuşi unele dintre motivele enumerate făcând aprecieri cu privire la temeinicia lor pe baza unora dintre apărările pârâtei, astfel cum rezultă din analiza hotărârii recurate.

Instanţa trebuia şi putea să verifice doar aparenţa de nelegalitate a actelor administrative din perspectiva tuturor acestor motive, iar nu să se pronunţe pe fondul acestora achiesând la apărările pârâtei şi fără a prezenta considerentele pentru care le consideră întemeiate.

Instanţa nu a analizat deloc restul împrejurărilor de fapt şi de drept invocate prin cererea de suspendare şi cererea de intervenţie accesorie, deşi, a apreciat că analiza sumară a motivelor invocate în general în cererea de suspendare nu conduce la reţinerea îndoielii serioase.

Prima instanţă nu a analizat argumentele reclamantei, nu a arătat de ce le înlătură şi de ce consideră că nu demonstrează aparenţa de nelegalitate a actelor atacate.

Având în vedere considerentele contradictorii ale instanţei şi modalitatea în care prima instanţa a analizat cererea de suspendare cu care a fost învestită, apreciem că practic nu există o motivare a soluţiei cu privire la condiţia cazului bine justificat în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004.

Or, după cum se poate observa din analiza hotărârii recurate, motivarea primei instanţe cu privire la condiţia pagubei iminente şi la pretinsa lipsă de interes a unei analize a acestei condiţii este inexistentă.

Astfel, nu sunt cunoscute motivele care legitimau prima instanţă să nu mai analizeze îndeplinirea acestei condiţii şi nici motivele de fapt şi de drept din perspectiva cărora instanţa a reţinut o pretinsă lipsă de interes în analizarea acestei condiţii.

Or, în primul rând, instanţa trebuia să analizeze condiţia pagubei iminente, iar, în al doilea rând, faţă de reţinerea unei lipse de interes în analizarea acestei condiţii, trebuia să prezinte considerentele care au condus la această soluţie.

Hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii [motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.].

Instanţa a reţinut cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, precum şi a prevederilor legale invocate în sprijinul motivelor de nelegalitate pe care le-a analizat prejudecând fondul, că, în speţă, nu ar fi îndeplinită condiţia cazului bine justificat.

Astfel, prima instanţă a apreciat în mod greşit că motivele invocate de subscrişii prin cererea de suspendare şi prin cererea de intervenţie accesorie nu conduc la reţinerea îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat.

În cadrul cererii de suspendare şi în contextul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, instanţa trebuie să facă o analiză suficientă a cauzei, respectiv a argumentelor părţilor şi a probelor administrate, însă, această cercetare a aparenţei dreptului trebuie să fie una sumară, fără a prejudeca fondul litigiului.

Prin urmare, împrejurările la care se referă art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea 554/2004 sunt cele care creează îndoiala cu privire la legalitatea actului administrativ şi pe care instanţa trebuia să le analizeze în mod sumar, analiza pe fond urmând a fi făcută în cadrul acţiunii în anulare.

Prezumţia de legalitate este înlăturată de motivele de nelegalitate identificate cu privire la actele administrative, în speţă cu privire la Ordinele nr. 109/2014 şi 110/2014.

Instanţa trebuia şi putea să analizele toate motivele invocate de subscrişii exclusiv din perspectiva aparenţei de nelegalitate, oricare dintre acestea fiind de natură a conduce la reţinerea incidenţei cazului bine justificat.

Astfel, în ceea ce priveşte motivul referitor la încălcarea prevederilor art. 5 şi 6 din O.U.G. nr. 33/2007, prima instanţă reţine că art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 33/2007 stabilesc între atribuţiile Consiliului Consultativ al ANRE şi pe acelea referitoare la armonizarea intereselor operatorilor economici din sectorul energiei electrice, termice şi al gazelor naturale cu cele ale consumatorilor şi evaluarea impactului reglementărilor ANRE.

Instanţa nu a făcut nici măcar o minimă analiză a susţinerilor ANRE pe care le preia cuvânt cu cuvânt fără a prezenta argumentele pentru care le consideră întemeiate.

Prima instanţă, omite faptul că intimata a justificat respectarea prevederilor referitoare la supunerea Ordinelor dezbaterii Consiliului prin raportare la un alt act administrativ - Metodologia. Astfel, ANRE nu a demonstrat că dispoziţiile legale au fost respectate în ceea ce priveşte actele administrative ce făceau obiectul cauzei, ci că ar fi fost respectate în privinţa Metodologiei.

Astfel, art. 5 coroborat cu art. 6 din O.U.G. nr. 33/2007 nu fac niciun fel de distincţie cu privire la posibilitatea de a nu supune analizei Consiliului Consultativ un act al ANRE motivat de faptul că actul administrativ este emis în baza unui alt act care a fost supus anterior analizei Consiliului.

Nu există nicio derogare în sensul celei invocate de ANRE şi reţinute de prima instanţă. Îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 5 şi 6 din O.U.G. nr. 33/2007 nu poate fi reţinută prin raportare la alte acte administrative.

Astfel, prin cererea de suspendare şi prin cererea de intervenţie accesorie a fost invocat faptul că Ordinele nr. 109/2014 şi 110/2014 au fost emise fără respectarea procedurii de consultare publică impusă de O.U.G. nr. 33/2007.

Acesta era un motiv distinct, pe care, în realitate, instanţa nu l-a analizat, ci s-a rezumat la a reţine că acel caracter important prevăzut de art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 33/2007 poate fi analizat doar de instanţa de fond.

În cadrul acestui motiv referitor la nerespectarea procedurii de consultare publică a invocat dispoziţiile art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 33/2007 precum şi dispoziţiile art. 5 alin. (6) din O.U.G. nr. 33/2007. Dispoziţiile art. 11 alin. (4) reglementează cu titlu general necesitatea organizării de către ANRE a consultărilor în cazurile prevăzute expres de lege sau ori de câte ori apreciază că este necesar şi, în toate cazurile înainte de a adopta reglementări ori măsuri ce pot avea repercursiuni importante.

Prin Ordinele contestate, ANRE a aprobat în mod formal preţurile de referinţă şi preţurile reglementate pentru energia electrică şi, respectiv, preţurile de referinţă pentru energia termică şi bonusul de referinţă pentru energia electrică, fără a exista nicio justificare în fapt şi în drept cu privire la aceste reglementări.

În primul rând, în ceea ce priveşte referatele de aprobare depuse de ANRE, după cum se poate observa nici nu se cunoaşte când au fost întocmite, acestea neavând nicio dată a întocmirii lor.

Totodată, referatele de aprobare trebuiau publicate odată cu proiectele actelor administrative la momentul supunerii acestora spre dezbatere publică în conformitate cu prevederile Legii nr. 24/2000 şi 52/2003 coroborate cu O.U.G. nr. 33/2007.

Mai mult, referatele de aprobare nu se regăsesc publicate nici măcar odată cu Ordinele ANRE nr. 109/2014 şi 110/2014, ceea ce este în contradicţie şi cu prevederile art. 34 alin. (5) din Legea nr. 24/2000, care sunt incidente, aşa cum s-a reţinut în literatura de specialitate în ceea ce priveşte toate autorităţile administraţiei publice emitente de acte administrative normative.

Motivarea actului administrativ trebuie să fie una efectivă, iar nu una formală nefiind cunoscute la momentul emiterii actelor administrative motivele care au determinat adoptarea acestora, astfel încât destinatarii acestora şi orice persoană interesată să îşi poată exercita în cunoştinţă de cauză dreptul de a contesta actul administrativ.

Actele administrative nu cuprind explicaţii cu privire la reglementare, nu conţin elemente de temeinicie şi oportunitate a prevederilor din cuprinsul actelor administrative, nu analizează impactul socioeconomic, efectele asupra mediului macroeconomic, de afaceri, social şi asupra mediului înconjurător. Actele administrative fac numai trimiteri la prevederi legale în baza cărora se pretind a fi emise, aspecte care nu constituie o motivare. în cuprinsul Ordinelor, precum şi în cuprinsul referatelor de aprobare, trebuiau prezentate argumentele concrete care fundamentează stabilirea preţurilor la energia termică şi electrică şi a bonusului conform Ordinelor.

Prin urmare, contrar celor reţinute de prima instanţă, referatele de aprobare depuse de ANRE nu dovedeau respectarea cerinţei motivării actelor administrative.

Aspectele prezentate anterior demonstrau existenţa cazului bine justificat din perspectiva nemotivării actelor administrative, contrar celor reţinute de prima instanţă.

Reţinând că faţă de neîntrunirea în speţă a condiţiei cazului bine justificat nu se mai impune analiza condiţiei pagubei iminente întrucât un astfel de demers ar fi lipsit de interes faţă de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a aplicat greşit prevederile legale, această concluzie fiind fundamental greşită.

Indiferent de îndeplinirea sau nu a condiţiei cazului bine justificat, instanţa trebuia să analizeze şi îndeplinirea condiţiei pagubei iminente.

Aspectul reţinut de instanţă potrivit căruia nu s-ar mai impune analiza acestei condiţii este lipsit de orice motivare în fapt şi în drept, fiind totodată lipsit de orice suport legal.

Nu există nicio prevedere legală generală sau specială care să stabilească degrevarea instanţei de judecată de la analiza uneia dintre condiţiile prevăzute de lege în cazul în care condiţiile sunt prevăzute în mod cumulativ sau, în cazul de faţă, de la analiza condiţiei pagubei iminente dacă nu ar fi îndeplinită condiţia cazului bine justificat.

Raţionamentul primei instanţe constituie o gravă adăugare la lege, în condiţiile în care aspectele avute în vedere de aceasta nu se regăsesc în cuprinsul prevederilor legale şi constituie o încălcare şi aplicare greşită a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 raportate la art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, aprecierea primei instanţe potrivit căreia analizarea îndeplinirii celei de a doua condiţii ar fi lipsită de interes este lipsită de fundament legal, motivarea în fapt şi în drept pe baza căreia instanţa a ajuns la această concluzie fiind inexistentă.

Instanţa nu putea aprecia unilateral cu privire la interesul subscrişilor în analizarea condiţiei pagubei iminente.

De altfel, contrar susţinerilor primei instanţe subscrişii avem interes în analizarea de către prima instanţă şi a celei de a doua condiţii prevăzute de lege de vreme ce, în condiţiile hotărârii date, care nu analizează deloc îndeplinirea acestei condiţii, exercitarea controlului judiciar efectiv nu este posibilă de vreme ce nu sunt cunoscute considerentele primei instanţe cu privire la condiţia pagubei iminente.

Interesul recurenţilor este justificat, de asemenea, de faptul că, în ipoteza în care instanţa de recurs ar considera că în speţă este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, nu poate verifica soluţia primei instanţe şi în ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, această condiţie urmând a fi analizată pentru prima şi ultima dată în cadrul recursului.

Având în vedere că prima instanţă nu analizat îndeplinirea acestei condiţii, considerând această analiză ca lipsită de interes, recurenţii arată că îşi menţin şi supun analizei instanţei de recurs argumentele în sprijinul dovedirii condiţiei pagubei iminente din cuprinsul cererii de suspendare, al cererii de intervenţie accesorie şi al celorlalte acte de procedură depuse la dosar.

2.2. Întâmpinarea

Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Domeniul Energiei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-a arătat că în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că anularea deciziei atacate pe calea acţiunii în anulare generează o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ atacat. Cu privire la paguba iminentă, se arată că în mod corect a reţinut prima instanţă că prejudiciul material în cuantum de o treime din venitul său lunar este previzibil şi cuantificabil.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5,6 şi 8 C. proc. civ., dar şi de apărările intimatului-pârât, Înalta Curte constată că nu subzistă motive de casare a hotărârii primei instanţe, în considerarea celor în continuare arătate.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării actelor administrative reprezentate de Ordinele nr. 109 şi nr. 110/2014 emise ANRE, până la data pronunţării instanţei de fond

Prima instanţă a respins acţiunea şi cererea de intervenţie formulată de intervenientul în interes accesoriu Municipiul Bucureşti ca neîntemeiate.

Soluţia instanţei de fond este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză.

Efectuând propria evaluare a materialului probator pentru a răspunde criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

În ceea ce priveşte motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., referitor la susţinerea că instanţa de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În esenţă, se invocă nulitatea hotărârii, ca urmare a împrejurării că instanţa nu a pus în discuţia contradictorie a părţilor excepţia lipsei de interes invocată din oficiu.

Contrar susţinerilor recurenţilor, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a soluţionat cauza pe excepţia lipsei de interes, ci doar a apreciat că din moment ce s-a reţinut neîntrunirea în speţă a cazului bine justificat, nu se va mai analiza în ce măsură reclamanta a probat îndeplinirea cerinţei privind paguba iminentă, un astfel de demers apărând ca lipsit de interes, faţă de art. 14 din Legea nr. 554/2004, care prevede în mod neechivoc ca suspendarea nu poate opera decât atunci când cele două condiţii sunt îndeplinite cumulativ.

În cauză, din interpretarea logico-juridică a considerentelor sentinţei atacate, rezultă că nu a fost soluţionată vreo excepţie a lipsei de interes ce nu a fost pusă în discuţia părţilor, instanţa de fond constatând doar că demersul de a proba îndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube nu justifică un interes, câtă vreme s-a reţinut neîntrunirea în speţă a cazului bine justificat.

Nu se poate vorbi nici de o nemotivare a sentinţei cu privire la acest aspect întrucât, în condiţiile în care analiza îndeplinirii condiţiei pagubei iminente nu mai prezenta nicio finalitate practică era firesc ca argumentele cu privire la această problemă să nu se mai regăsească în considerentele sentinţei.

În ceea ce priveşte motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., referitor la nemotivarea sentinţei.

Înalta Curte reţine că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

În cauză, Înalta Curte apreciază că sentinţa civilă recurată respectă dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. Astfel, instanţa de fond a analizat şi a răspuns argumentelor esenţiale expuse de părţi în susţinerea poziţiei lor procesuale şi a prezentat raţionamentul logico-juridic ce a stat la baza concluziei sale, exprimată prin soluţia dată.

Trebuie să se aibă în vedere, în speţă, şi natura pricinii, cererea vizând suspendarea unui act administrativ. Analiza unei astfel de cereri presupune o pipăire a fondului în vederea identificării unor motive serioase de natură să răstoarne prezumţia de legalitate a actului. Cu alte cuvinte nu se poate pretinde instanţei de judecată care soluţionează o astfel de cerere să facă o analiză exhaustivă a pricinii întrucât s-ar ajunge la prejudecarea fondului.

Nu există, în aceste condiţii, nicio contradicţie între argumentul instanţei de fond potrivit căruia motivele invocate de parte ţin de fondul pricinii şi afirmaţia că aceste motive nu sunt de natură să dea naştere unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului atacat. Dimpotrivă, se constată că este procedural ca, în condiţiile în care evaluarea motivele invocate de parte în susţinerea unei cereri de suspendare presupune o analiză de detaliu sau, eventual, administrarea unui probatoriu laborios, incompatibil cu procedura urgentă reglementată de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, instanţa să respingă aceste motive fără a le analiza temeinicia cu argumentul că acestea nu sunt apte să dea naştere unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului atacat.

Cât priveşte neanalizarea îndeplinirii condiţiei pagubei iminente, aşa cum s-a arătat mai sus, instanţa a arătat argumentele pentru care a considerat că o astfel de analiză nu se mai justifică, fiind lipsită de finalitate practică. Aşadar nu se poate vorbi de o nemotivare a sentinţei nici cu privire la acest aspect.

În ceea ce priveşte motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., referitor la aplicarea greşită a legii, Înalta Curte constată următoarele:

Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepţională fiind prevăzute două condiţii respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ.

Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Nu pot fi înlăturate, de plano din analiza cazului bine justificat motive care ţin de nulitatea actului atacat cu condiţia ca îndoiala cu privire la legalitatea actului administrativ să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului.

Or în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că aspectele invocate de reclamantă, precum emiterea actului în lipsa consultării Consiliului consultativ al ANRE, conform art. 6 din O.U.G. nr. 33/2007, nerespectarea de către emitent a procedurii de consultare publică înainte de adoptarea ordinelor în temeiul art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 33/2007, respectarea principiului accesibilităţii preţurilor pentru consumatori, caracterul abuziv al clauzelor în raporturile contractuale dintre B. şi D., lipsa unei justificări a majorării preţului la energie electrică şi termică în actualul context economic, lipsa analizei veridicităţii datelor furnizate de B., lipsa oricărei influenţe a bonusului acordat pentru producerea de energie în cogenerare de înalta eficienţă asupra preţului la energie termică sau electrica vândută de D. etc. presupun o analiză care excede cadrului procesual prezent. Se constată că verificarea viciilor de legalitate invocate de parte presupune analiza unui material probatoriu care nu poate fi administrat decât cu ocazia judecării pe fond a pricinii şi, de asemenea, consecinţele acestor vicii nu sunt evidente impunând o dezbatere amplă de natură să lămurească în detaliu toate aspectele speţei ceea ce, de asemenea, nu se poate realiza decât în cadrul acţiunii pe fond.

Soluţia pronunţată de prima instanţă şi considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică pentru că s-a apreciat corect că motivele de nelegalitate circumscrise de reclamantă cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenţei dreptului ci necesită o evaluare a aspectelor de fond care ar depăşi limitele procedurii sumare a suspendării de executare.

Referitor la motivele de nelegalitate reiterate în cadrul recursului, Înalta Curte constată următoarele:

Susţinerile recurenţilor referitoare la dispoziţiile art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 33/2007, care stabilesc atribuţiile Consiliului şi la lipsa dovezii consultării Consiliului cu ocazia emiterii celor 2 ordine, nu justifica de plano concluzia încălcării acestor dispoziţii legale, ci impun, astfel cum a corect a reţinut şi prima instanţă, analizarea măsurii în care o atare consultare mai era necesară.

De asemenea, problema consultării publice anterior momentului emiterii actului atacat presupunea o analiză de detaliu a procedurilor urmate de autoritate, a naturii actului, a condiţiilor în care este necesară consultarea publică şi a consecinţelor unei eventuale omisiuni, analiză care ar fi tranşat fondul problemei.

Sub aspectul criticilor referitoare la nemotivarea actelor atacate, aspect ce poate fi verificat pe calea unei cereri de suspendare, instanţa de control judiciar constată că şi aceste critici sunt nefondate, întrucât ordinele a căror suspendare se solicită conţin în preambulul său temeiul de drept în baza cărora au fost emise, iar referatele de aprobare ale acestora conţin pe larg motivele ce au condus la emiterea lor. Aşadar există anumite elemente care ar putea susţine ideea că actul este motivat în mod corespunzător, discuţiile referitoare la modalitatea concretă în care s-a realizat motivarea depăşind prezentul cadrul procesual.

Prin urmare, contrar celor afirmate de recurenţi, Înalta Curte constată că s-au invocat aspecte ce ţin de fondul cauzei care nu pot fi analizate în cadrul unei cereri de suspendare, iar criticile recurenţilor sunt nefondate, întrucât dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanta A. prin administrator judiciar C. SPRL şi intervenientul Municipiul Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 2215 din 15 septembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN