Appeal against dismissal of challenge to integrity agency report as inadmissible

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva Raportului de evaluare nr. x/18.12.2015 (x) întocmit la data de 18.12.2015 în Lucrarea nr. 3086/S/II/26.01.2015 de către inspectorul de integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate - Inspecţia de Integritate şi comunicat la data de 28.12.2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 1044 din 28 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia inadmisibilităţii şi s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională De Integritate, ca inadmisibilă.

3. Recursul.

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamantul A. a formulat recurs, criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.

Criticile aduse hotărârii instanţei de fond, vizează următoarele aspecte:

Instanţa de fond a reţinut în mod greşit a respins acţiunea ca inadmisibilă, câtă vreme reclamantul a solicitat anularea doar parţială a Raportului nr. 10934/G/II, iar nicidecum integrală.

Sentinţa nr. 1044/28.03.2016 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti este netemeinică întrucât aceasta a dat o interpretare greşită art. 22 alin. (1) din Legea 176/2010 şi, pe cale de consecinţă, în mod greşit a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de către ANI.

Dispoziţiile Legii nr. 176/2010 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în vigoare la momentul emiterii Raportului de evaluare contestat, nu fac trimitere la sintagma "de natură administrativă" pe care instanţa de fond îşi întemeiază soluţia pronunţată.

Instanţa de fond nu poate adăugă textului de lege sintagma "de natură administrativă", aderând în acest fel la opinia pârâtei, întrucât fără această distincţie pe care legea în vigoare nu o cuprinde, acţiunea subsemnatului este admisibilă.

Consideră că această interpretare a instanţei de fond este eronată, neputându-se distinge între conflict de interese de natură administrativă şi conflict de interese de natură penală acolo unde Legea nr. 176/2010 nu face această distincţie.

Art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 nu face distincţia între existenţa unui conflict de interese de natură administrativă şi un conflict de interese de altă natură. De altfel, în niciun articol din Legea nr. 176/2010 legiuitorul nu prevede o distincţie între conflictul de interese de o natură sau alta.

Legea nr. 176/2010 nu prevede faptul că atunci când inspectorul de integritate consideră că există elementele unui conflict de interese prevăzut de art. 301 C. pen., nu este necesară solicitarea unui punct de vedere al persoanei evaluate şi nici ca, în această situaţie, raportul nu poate fi contestat şi analizat pe fond cu privire la susţinerile din cadrul Contestaţiei. Or, prin interpretarea unui text nu se poate nici restrânge aplicarea unui text care a fost general formulat dar nici nu se poate adăuga, generalitatea formulării ducând la generalitatea aplicării, deoarece unde legea nu distinge nici noi nu trebuie să distingem (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus).

Dacă art. 20 alin. (1) nu distinge între conflict de interese de natură administrativă şi conflict de interese de natură penală, pe cale de consecinţă nici instanţa de fond sau pârât nu poate veni şi face această distincţie ce are ca şi consecinţă imposibilitatea (în interpretarea instanţei de fond şi a pârâtei) contestării raportului de evaluare de către persoana vizată, şi, pe cale de consecinţă, aplicarea unei decizii unilaterale a inspectorului de integritate de a nu solicita în mod expres un punct de vedere al persoanei evaluate, aspect care încalcă drepturile fundamentale consacrate de Constituţia României, şi anume art. 24 alin. (1).

Singura situaţie în care nu se solicita un punct de vedere al persoanei evaluate este aceea prevăzută de art. 17 alin. (5) coroborat cu art. 22 alin. (4) din Legea 176/2010, atunci când inspectorul de integritate constată inexistenţa unui conflict de interese.

Deşi prin Raportul de evaluare întocmit este sesizat organul de cercetare penală, Legea nr. 176/2010 nu prevede faptul că în această situaţie este inadmisibilă contestarea raportului întocmit şi nici nu dă posibilitatea inspectorului de integritate de a aprecia dacă este necesară sau nu solicitarea unui punct de vedere al persoanei evaluate.

Mai mult decât atât, prin respingerea acţiunii ca inadmisibilă având la bază o motivare întemeiată pe sintagma "de natură administrativă" adăugată la Legea nr. 176/2010 chiar de către instanţa de fond, este încălcat principiul liberului acces la justiţie al subsemnatului.

Faţă de aceste aspecte, instanţa de fond a reţinut faptul că în prezenta cauză nu ar fi vorba despre un act administrativ, ci despre o simplă sesizare şi de aceea nu pot fi avute în vedere motivele de nelegalitate invocate prin contestaţia formulată.

Or, în această situaţie şi interpretare, rezultă fără echivoc ca un Raport de evaluare cu privire la starea de incompatibilitate reprezintă un act administrativ iar un Raport de evaluare cu privire la conflictul de interese reprezintă doar o modalitate de sesizare a Parchetului, deci nu un raport de evaluare, această concluzie fiind generată de faptul că Legea nr. 176/2010 nu face distincţie între conflictul de interese de natură administrativă şi conflictul de interese de natură penală, aşa cum face inspectorul de integritate, respectiv pârâtă precum şi instanţa de fond, aspect care este absurd.

În prezenta cauza, inspectorul de integritate nu a invitat persoana evaluată, în speţă subsemnatul, în vederea exprimării unui punct de vedere cu privire la conflictul de interese, încălcând astfel dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010.

În fine, recurentul solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi admiterea acţiunii.

4. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea formulată de intimată şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate.

Instanţa de fond a fost învestită cu acţiunea în anulare a Raportului de evaluare nr. x/18.12.2015 (x) întocmit la data de 18.12.2015 în Lucrarea nr. 3086/S/II/26.01.2015 de către inspectorul de integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate - Inspecţia de Integritate şi comunicat la data de 28.12.2015.

Prin acest raport de evaluare s-a dispus comunicarea raportului de evaluare persoanei evaluate, precum şi sesizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie în vederea efectuării verificărilor cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea infracţiunii de conflict de interese.

Contrar celor susţinute de recurentul-reclamant, Înalta Curte reţine că dat fiind rezultatul verificărilor inspectorilor de integritate, şi anume constatarea existenţei unor indicii privind săvârşirea unei fapte penale, în considerarea căruia Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 invocate de acesta.

Potrivit art. 22 - (1) din Legea nr. 176/2010, persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ.

Susţinerile recurentului nu pot fi primite pentru că aşa cum a arătat şi instanţa de fond, prin actul care constituie obiectul prezentei cauze, nu se constată existenţa unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate - ci pârâta a dispus sesizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie Bucureşti în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârşirea de către reclamant a infracţiunii prevăzute de art. 301 alin. (1) din noul C. pen.

În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 144/2007 "Dacă în urma comparării datelor din declaraţii, respectiv a analizării documentelor suplimentare primite, inspectorul de integritate constată că există o diferenţă vădită între averea dobândită pe parcursul exercitării funcţiei şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă, acesta procedează după cum urmează:

c) suspendă verificarea şi sesizează organele de urmărire penală, în situaţia în care se constată existenţa unor probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unor fapte penale.

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 144/2007 "Agenţia exercită următoarele atribuţii, cu respectarea principiilor legalităţii, imparţialităţii, independenţei, celerităţii, dreptului la apărare şi bunei administrări: sesizează organul de urmărire penală dacă există probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală"

De asemenea, potrivit prevederilor art. 46 alin. (3) din Legea nr. 144/2007 "Agenţia sesizează organul de urmărire penală sau organul fiscal competent dacă există probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Verificarea efectuată de inspectorul de integritate se suspendă până la soluţionarea cauzei de către organul judiciar, potrivit legii. În acest caz, termenul de prescripţie a răspunderii disciplinare se suspendă până la reluarea verificării de către Agenţie. Sesizarea organului fiscal competent se face în vederea stabilirii obligaţiilor fiscale, potrivit legii."

Înalta Curte apreciază că dreptul persoanelor evaluate de a contesta raportul de evaluare la instanţa de contencios administrativ se referă la conflictul de interese de natură administrativă şi nu la cel de natură penală, chiar dacă art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 face referire la contestarea raportului de evaluare, în general, fără a face vreo distincţie.

În condiţiile în care raportul de evaluare conţine dispoziţia de sesizare a Direcţiei Naţionale Anticorupţie cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unor infracţiunii, cenzura instanţei de contencios administrativ ar presupune a se pronunţa cu privire la existenţa sau inexistenţa unei infracţiuni, competenţă pe care instanţa de contencios nu o are.

Deci, raportul de evaluare prin care se sesizează organele de cercetare penală, în vederea efectuării de cercetări specifice cu privire la existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de conflict de interese şi a altor infracţiuni conexe este o sesizare şi nu reprezintă un act administrativ pentru a putea face obiectul controlului instanţei de contencios administrativ.

Având în vedere rezultatul verificărilor inspectorilor de integritate, şi anume constatarea existenţei unor indicii privind săvârşirea unei fapte penale, în considerarea căruia Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie, precum şi dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede prin lege organică, o altă procedură judiciară", Înalta Curte constată că pentru contestarea rezultatului verificărilor inspectorilor de integritate, calea procedurală va fi cea prevăzută de C. pen. şi respectiv de C. proc. pen.

Inadmisibilitatea se referă la o situaţie care nu este prevăzută de lege sau care este interzisă de lege.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că actul contestat nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 - întrucât nu produce efecte de sine stătătoare.

În concluzie, se constată că toate criticile recurentului sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, cu interpretarea corectă a probelor administrate, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Înalta Curte, constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 1044 din 28 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN