Appeal dismissed in challenge to suspension of execution of administrative act imposing recovery of ineligible expenditures for solar energy project

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Comuna Băneşti prin Primar a contestat soluţia de respingere dată de pârâtul Ministerul Energiei - Organismul Intermediar pentru Energie, asupra plângerii formulate, şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, încheiat la data de 21.06.2016, privind proiectul "Unitate producere energie electrică - celule fotovoltaice - Comuna Băneşti, judeţul Prahova", iniţiat de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Băneşti şi aprobat prin Contractul de finanţare nr. x/18.09.2013.

Totodată, s-a solicitat suspendarea executării măsurilor de recuperare a sumei de bani constatată de pârât drept cheltuială neeligibilă, până la soluţionarea contestaţiei, conform art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În prezenta cauză, instanţa este învestită cu cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă a pricinii.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din data de 22 februarie 2017, a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, reţinând neîndeplinirea condiţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar pe fondul cauzei a dispus amânarea pricinii pentru administrarea probatoriilor.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta Comuna Băneşti prin Primar, invocând prevederile art. 488 pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile privind existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube.

Astfel, existenţa unui caz bine justificat constă în faptul că, din împrejurările cauzei, rezultă o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.

Astfel, a arătat că lucrările pretins neeligibile au fost executate cu îndeplinirea tuturor cerinţelor de legalitate, proiectul de execuţie şi toate etapele de execuţie a lucrărilor fiind monitorizate de reprezentaţii autorităţii intimate, astfel că este îndeplinită condiţia privind prezumţia de legalitate, contrar celor reţinute de prima instanţă.

Totodată, a învederat că proiectul a fost implementat după ce toate actele au fost verificate de către autoritatea intimată şi după ce aceasta a dispus începerea lucrărilor, cu toate acestea ulterior a revenit şi a susţinut că o parte din cheltuieli sunt neeligibile, întocmind procesul-verbal de control prin care îşi anulează propriile măsuri, creând astfel o îndoială serioasă asupra actelor de control şi sancţionare.

În ceea ce priveşte iminenţa producerii unei pagube, a arătat că aceasta consta într-o consecinţă a executării, susţinând că plata unei sume atât de mari ar conduce la crearea condiţiilor existenţei unei situaţii juridice conflictuale şi de blocaj a activităţii autorităţii publice locale, care dispune anual de un buget mic, acesta fiind şi motivul pentru care, pentru modernizare şi dezvoltare, a apelat la fonduri europene şi de stat.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

4. Apărarea intimatului-pârât

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Energiei - Organismul Intermediar pentru Energie a solicitat respingerea recursului şi menţinerea încheierii atacate.

5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 3 mai 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 14 iunie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimatului şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru motivele arătate în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu, până la soluţionarea definitivă a acţiunii privind anularea acestui act administrativ.

1.1. În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată că acesta a fost invocat în mod formal, partea nu a formulat critici care să vizeze nemotivarea hotărârii atacate sau că aceasta ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe respectă exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată.

1.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată, de asemenea că nu este fondat.

Potrivit art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanţei de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiţii, soluţia pronunţată de prima instanţă şi considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, întrucât s-a apreciat corect că nu pot fi reţinute, în argumentarea cazului bine justificat, susţinerile reclamantei legate de verificarea vizând executarea în condiţii de legalitate a lucrărilor pretins neeligibile şi a monitorizării de către reprezentanţii Organismul Intermediar pentru Energie a proiectului de execuţie şi a tuturor etapelor de execuţie a lucrărilor, aceste aspecte privind fondul litigiului dedus judecăţii.

Aşadar, motivele de nelegalitate circumscrise de recurenta-reclamantă cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenţei dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăşi limitele procedurii sumare a suspendării de executare.

Instanţa de control judiciar reţine că aparenţa de nelegalitate poate viza şi aspecte de drept material, însă este esenţial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare) etc.

Or, în speţă, recurenta-reclamantă a invocat ca împrejurări de fapt şi de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative a căror suspendare se cere, tocmai criticile de nelegalitate care urmează/ar urma să fie analizate de instanţa învestită cu cererea de anulare a respectivelor acte.

Înalta Curte reţine, totodată, că prin Sentinţa nr. 124 din 7 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Ploieşti a respins acţiunea formulată de reclamantă privind anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/21.06.2016 şi răspunsul la contestaţia administrativă formulată împotriva acestui act, ceea ce reprezintă implicit o confirmare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ a cărui suspendare se solicită.

Deşi, nefiind definitivă, această sentinţă are numai o putere de lucru judecat relativă, constituie un reper în verificarea aparenţei de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării şi interpretării unor probe şi a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, deşi nu se mai impune a fi analizată, ambele condiţii trebuind să fie îndeplinite cumulativ, se reţine că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu, or, în speţă, nu s-a făcut o astfel de dovadă în sensul prevederilor legale menţionate.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Comuna Băneşti prin Primar împotriva încheierii din 22 februarie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN