EU rural aid recovery for artificially created eligibility conditions despite subsequent control proceedings.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 4 noiembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 26 martie 2015 şi a Deciziei nr. 18507 din 21 mai 2015 prin care a fost respinsă contestaţia înregistrată cu nr. 15828 din 29 aprilie 2015, cu consecinţa stingerii creanţei în sumă de 432.321,85 RON şi a penalităţilor de întârziere.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 1156 din 6 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 1156 din 6 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs în termen legal, reclamanta SC A. SRL, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, reţinerea cauzei spre rejudecare şi admiterea acţiunii, aşa cum a fost formulată.

4. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie Justiţie

În cauză s-a întocmit Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului la 11 noiembrie 2016.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 19 septembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ, părţile nedepunând puncte de vedere cu privire la concluziile raportului.

Prin încheierea de şedinţă din data de 19 iunie 2018, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că recursul îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, şi a fixat termen de judecată pe fond a acestora, în şedinţă publică, pentru data de 23 octombrie 2018.

5. Motivele de casare invocate de recurenta-reclamantă şi criticile formulate împotriva sentinţei recurate

În susţinerea cererii de recurs recurenta-pârâtă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., dezvoltând următoarele critici:

O primă critică vizează lipsa de temei legal a actului de control întocmit de AFIR, de vreme la momentul încheierii contractului de finanţare nu erau în vigoare O.U.G. nr. 66/2011, H.G. nr. 875 din 31 august 2011, Legea nr. 142/2012 şi O.U.G. nr. 41/2014, acte normative ce au soluţia organului administrativ.

Normele de drept nu acţionează retroactiv, chestiune stabilită de Curtea Constituţională care prin Decizia nr. 66 din 26 februarie 2015 a statuat că dispoziţiile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 sunt neconstituţionale, arătând în considerente că neregulile trebuie calificate în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârşirii neregulii, potrivit principiului tempus regit actum, fără a se putea combina dispoziţiile O.G. nr. 79/2003 cu cele ale O.U.G. nr. 66/2011.

Momentul la care a fost depusă cererea de finanţare este 21 septembrie 2010, când în vigoare O.G. nr. 79/2003, iar definiţia neregulii este prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. a) din actul normativ menţionat, definiţie care include şi noţiunea de prejudiciu, or AFIR nu a făcut dovada creării unui prejudiciu ca urmare a încălcării contractului de finanţare cu fonduri europene.

Neregula este definită diferit în cele două acte normative, în sensul că O.G. nr. 79/2003 prevede existenţa prejudiciului, iar O.U.G. nr. 66/2011 nu condiţionează existenţa neregulii de prejudiciu.

O a doua critică vizează greşita aplicare de către instanţa de judecată a art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011, considerând că reclamanta a îndeplinit atât criteriul obiectiv, cât şi pe cel subiectiv pentru săvârşirea neregulii reţinută în sarcina sa, respectiv crearea de condiţii artificiale pentru a obţine fonduri europene. Noţiunea de condiţii artificiale nu este definită în Regulamentul CE nr. 2988/1995, Regulamentul nr. 65/2011 şi Regulamentul CE nr. 1975/2006 - niciunul din aceste acte normative neconţinând o definiţie exactă a noţiunii.

Instanţa trebuia să ţină cont de jurisprudenţa CJUE, respectiv în cauza C-434/12 - Slancheva sila EOOD, criteriile stabilite trebuind să fie aplicate unitar.

Un argument în acest sens este acela că nu sunt îndeplinite condiţiile obiective, în sensul că în mod greşit a stabilit instanţa de fond că au fost efectuate tranzacţii în mod preponderent către societăţile deţinute de B., restul clienţilor din lista depusă conţinând societăţi inactive. Relaţiile comerciale au balanţa 0, deoarece nu există debite reciproce, dar acest lucru nu echivalează cu lipsa de activitate comercială, de vreme ce s-a depus o listă cu 221 de clienţi.

După momentul încheierii contractului de finanţare în 2011, activitatea societăţii a crescut, având o multitudine de clienţi, ceea ce demonstrează viabilitatea investiţiei şi realizarea corespunzătoare a proiectului.

În ceea ce priveşte elementul subiectiv, instanţa de fond trebuia să reţină că nu sunt întrunite condiţiile, deoarece nici reclamanta şi nici celelalte societăţi comerciale nu au avut intenţia de a obţine un avantaj care să contravină schemei de ajutor din cadrul FEADR. Instanţa a reţinut în mod greşit că elementul subiectiv poate fi dedus din faptul că asociatul unic şi administratorul SC A. SRL este soţul doamnei C. ce are calitatea de asociat şi administrator la SC D. SRL, societăţi care îşi desfăşoară activitatea într-un imobil pus la dispoziţie de SC Bizoofruct Biharia S.A. al cărei administrator este E.

Cei doi soţi A. funcţionează în societăţi distincte, respectiv SC A. şi SC D., utilajele nefiind complementare şi prestând servicii total diferite, societăţile au autonomie funcţională şi nu se putea deduce elementul subiectiv din existenţa elementului obiectiv, cu alte cuvinte intenţia de a crea condiţii artificiale trebuie dovedită în mod separat pentru a se reţine neregula în sarcina societăţii reclamante.

Nu există o interdicţie pentru doi soţi să acceseze fonduri europene şi nici să fie aibă rude care să deţină societăţi comerciale, această situaţie de fapt nefiind, per se de natură să ducă la concluzia că au fost create condiţii artificiale pentru a solicita finanţare europeană.

Mai mult, dacă la momentul încheierii contractului de finanţare s-a considerat că proiectul îndeplineşte condiţiile de eligibilitate, atunci nu există motiv să se considere ulterior că nu le mai îndeplineşte - în caz contrar, se poate invoca o lipsă de predictibilitate a activităţii şi comportamentul organului administrativ, aspect care duce la nulitatea actelor emise cu încălcarea principiului securităţii juridice.

Autoritatea administrativă a săvârşit o eroare, astfel încât devin incidente dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011, conform cărora obligaţia de rambursare nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorităţii competente sau a unei alte autorităţi şi atunci când nu eroarea nu a putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil.

Cererea de recurs este cuprinzătoare, însă o parte din expunere constituie descrierea situaţiei de fapt, aşa cum se menţionează chiar la dosarul ÎCCJ.

6. Apărările formulate în cauză.

La data de 8 august 2016 a formulat întâmpinare pârâtă AFIR, solicitând respingerea recursului declarat de reclamanta SC A., ca nefondat.

Pârâta a arătat, în esenţă, că în speţă situaţia de fapt stabilită de prima instanţă demonstrează existenţa elementului obiectiv şi a celui subiectiv ceea ce a dus la concluzia au fost create condiţii artificiale pentru a solicita finanţare europeană - aspect concordant cu jurisprudenţa CJUE, respectiv în cauza C-434/12 - Slancheva sila EOOD.

În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011, aceasta nu este retroactivă, deoarece se aplică unui raport juridic ce nu a fost epuizat, de vreme ce controlul a fost efectuat înăuntrul perioadei de valabilitate a contractului (cinci ani de la data realizării investiţiei).

În ceea ce priveşte prejudiciul, dacă se dovedeşte crearea condiţiilor artificiale, atunci întreaga sumă este supusă rambursării, acesta fiind prejudiciul creat şi în mod corect a reţinut acest aspect, Curtea de Apel Bucureşti.

Mai mult, trebuie subliniat că într-o cauză distinctă s-a pronunţat Sentinţa civilă nr. 533 din 19 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, menţinută prin Decizia nr. 2072 din 21 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - SCAF, cauză având ca obiect contestarea unui proces-verbal de constatare a creanţelor şi de stabilire a creanţelor bugetare de către SC F. SRL, societate ce face parte din grupul întreprinderilor controlate de B.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Motivele de recurs se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.

i) Cu privire la actele administrative contestate

Între Agenţia de Plăţi şi Dezvoltare Rurală (în prezent AFIR) şi SC A. SRL a fost încheiat contractul de finanţare nr. x având ca obiect acordarea unei finanţări nerambursabile pentru implementarea proiectului cu titlul "Achiziţie de utilaje la SC A. SRL din localitatea Biharia, judeţul Bihor." cu o valoare totală eligibilă de 777.327 RON, echivalentul a 126.700 euro.

Autoritatea administrativă a efectuat un control la societăţile SC D. SRL, SC A. SRL, SC G. SRL şi SC F. SRL. Ca urmare a controlului, s-a constatat că există legături economice între SC D. SRL, SC A. şi SC F. SRL.

Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 26 martie 2015 şi Decizia nr. 18.507 din 21 mai 2015 au fost emise de AFIR, acte contestate în faţa Curţii de Apel Bucureşti.

ii) Cu privire la aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011

Este nefondată critica referitoare la nelegalitatea actelor emise de AFIR, deoarece contractul trebuia guvernat de dispoziţiile O.G. nr. 79/2003 şi nu de O.U.G. nr. 66/2011, deoarece ar însemna că acest din urmă act normativ se aplică retroactiv.

Înalta Curte constată că trebuie făcută distincţie între dispoziţiile legale ce au guvernat încheierea contractului de finanţare, şi legalitatea notei de constatare şi a deciziei emise în soluţionarea contestaţiei împotriva notei de constatare, care se apreciază în funcţie de dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011, în vigoare la data emiterii actelor contestate.

Astfel, legalitatea notei de constatare se analizează, atât sub aspect procedural, caz în care sunt incidente normele de procedură pentru legala sa emitere, norme în vigoare la data emiterii, cât şi sub aspect substanţial, ce vizează respectarea clauzelor contractuale, în vigoare la data încheierii sale, guvernate de Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 privind Fondul European Agricol pentru Dezvoltarea Rurală.

Este necontestat aspectul că activitatea de control s-a efectuat ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, la fel ca şi constatarea neregulii.

Problema de drept constă în a se stabili dacă legea nouă poate fi aplicată şi efectelor viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul legii vechi. Aceste aspecte au făcut obiectul sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care prin Hotărârea din 26 mai 2016 în cauzele conexe C-260/14 şi C-261/14 a statuat că: "Principiile securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecţii financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziţii în materia atribuirii unor contracte de achiziţii publice, cu condiţia să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare."

La data săvârşirii neregulii, ca şi la data constatării era în vigoare Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, care se aplică direct, fiind parte a legislaţiei naţionale, în temeiul căruia a fost emisă şi O.U.G. nr. 66/2011. Prin urmare, stabilirea corecţiilor în conformitate cu acest regulament şi cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011 respectă principiul securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime.

Trebuie menţionată şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 66/2015 care a tranşat problema aplicării în timp a actului normativ aplicabil procedurii de control, arătând în considerente următoarele: "(...) Rezultă aşadar că raportul juridic este supus reglementărilor legale în vigoare la data naşterii sale, schimbarea ulterioară a condiţiilor legale neavând nicio influenţă asupra legalităţii acestuia."

Acest aspect este distinct de procedura de control care va fi supusă dispoziţiilor legii noi în vigoare la momentul derulării activităţii de control.

Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este constantă sub acest aspect, statuându-se în numeroase rânduri că în situaţii similare cu speţa dedusă judecăţii nu se pune problema aplicării retroactive a dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011.

Prin urmare, în mod corect Procesul-verbal de constatare a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 66/2011, întrucât controlul s-a efectuat sub imperiul legii noi.

iii) Cu privire la existenţa prejudiciului

Nu sunt întemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă privind natura prejudiciului şi lipsa producerii acestuia.

Este suficient ca neregula constatată în cursul procedurii de atribuire a contractului să fie de natură să afecteze modalităţile de cheltuire a fondurilor europene, adică să aibă un potenţial efect negativ, ceea ce înseamnă că nu este necesar să se probeze un prejudiciu, pentru aplicarea corecţiilor financiare.

În acest sens, art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 se referă la definiţia neregulii ca fiind acea "abatere (...) care a prejudiciat sau poate prejudicia bugetul Uniunii Europene (...)".

Mai mult, acest argument este susţinut şi de decizia pronunţată de Curtea Europeană de Justiţie din 26 mai 2016, ECLI:EU:C:2016:360, pronunţată în cauzele conexe C 260-14 şi C-261/14. În dispozitivul hotărârii arătate se arată că: "(...) poate constitui, cu ocazia atribuirii acestui contract, o abatere în sensul articolului 1 alin. (2) menţionat, respectiv o neregularitate în sensul articolului 2 punctul 7 amintit, în măsura în care această nerespectare are sau ar putea avea ca efect prejudicierea bugetului general al Uniunii prin imputarea unei cheltuieli nejustificate."

Terminologia folosită, atât în decizia CJUE, cât şi în actul normativ intern duce la concluzia expusă mai sus şi anume că neregularităţile, constatate per se "pot prejudicia bugetul" sau "ar putea avea ca efect prejudicierea bugetului general al Uniunii." iv) Jurisprudenţa CJUE

Trebuie subliniat că la data de 12 septembrie 2013, în cauza C 434/12, Slancheva sila EOOD (ECLI:EU:C:2013:546), cauză în care judecătorul bulgar a adresat instanţei europene o întrebare preliminară, CJUE a stabilit că:

"(1) Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că condiţiile de punere în aplicare a acestuia necesită prezenţa unui element obiectiv şi a unui element subiectiv.

Potrivit primului dintre aceste elemente, este de competenţa instanţei de trimitere să aprecieze împrejurările obiective ale speţei care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor în cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) nu poate fi atinsă.

Potrivit celui de-al doilea element, este de competenţa instanţei de trimitere să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condiţiilor pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăţi a urmărit să obţină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menţionate. În această privinţă, instanţa de trimitere se poate baza nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice şi/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiţii similare, ci şi pe indicii care dovedesc existenţa unei coordonări deliberate între aceste persoane.

(2) Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiţii, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă nu are autonomie funcţională sau că există o legătură juridică între candidaţii la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speţă să fie luate în considerare".

În speţă, Înalta Curte trebuie să ia în considerare şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în ceea ce priveşte principiul securităţii juridice, deoarece pentru situaţii de fapt similare, ca fac obiectul unor litigii diferite pe rolul instanţelor s-au pronunţat hotărâri ce vor fi avute în vedere la soluţionarea prezentei cauze.

Astfel, trebuie analizată relevanţa Sentinţei civile nr. 533 din 19 februarie 2016 a Curţi de Apel Bucureşti - SCAF, definitivă prin respingerea recursului de ÎCCJ prin Decizia nr. 2072 din 21 mai 2018, deoarece vizează aceeaşi situaţie de fapt şi face referire la acelaşi societăţi care au solicitat finanţări nerambursabile

Din considerentele Deciziei civile nr. 2072/2018, pronunţată de Înalta Curte rezultă că împrejurările consemnate în procesul-verbal de constatare emis de AFIR pentru SC F. SRL: "(...) chiar dacă fondurile nerambursabile nu au fost accesate strict formal de aceeaşi întreprindere, ci de mai multe întreprinderi, care nu sunt însă autonome, aflându-se sub puterea decizională a aceleiaşi persoane, asociat şi administrator al unei terţe societăţi, care nu era eligibilă pentru accesarea ajutorului, efectul este acelaşi şi interdicţia devine aplicabilă."

Unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice ca parte a garanţiilor ce asigură dreptul la un proces echitabil ceea ce înseamnă, printre altele, că soluţia pronunţată definitiv în orice litigiu de către instanţe să nu mai fie repusă în discuţie. Trebuie, însă ca, în lumina circumstanţelor cauzei, modul cum se raportează instanţele naţionale la autoritatea de lucru judecat să asigure dreptul la un proces echitabil.

Cu alte cuvinte, dacă situaţia de fapt este aceeaşi, atunci raţionamentul juridic trebuie să fie similar, chiar dacă nu operează autoritatea de lucru judecat. Acest aspect a fost reliefat în jurisprudenţa Curţii Europene de la Strasbourg, în cauzele Beian contra României - Hotărârea din 6 decembrie 2007, cererea nr. x/05, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 616 din 21 august 2008, Driha contra României - Hotărârea din 21 august 2008, cererea nr. x/02 etc.

Aşadar, instanţa, pentru a asigura dreptul la un proces echitabil, în sensul respectării principiului securităţii juridice, trebuie să aibă în vedere şi soluţiile pronunţate în speţe similare, cu respectarea principiului relativităţii hotărârilor judecătoreşti care presupune că hotărârea produce efecte numai între părţile din proces, fără să aducă atingere drepturilor sau obligaţiilor terţilor.

În virtutea principiului menţionat, faţă de terţi, hotărârea judecătorească are valoarea unui înscris probatoriu, în sens de instrumentum, aspect ce va fi valorificat în prezenta cauză raportat la circumstanţele particulare ale acesteia.

v) Cu privire la săvârşirea unei nereguli de către reclamanta SC A. SRL

Este neîntemeiată critica formulată de reclamantă că instanţa trebuia să constate că nu a săvârşit nicio neregulă în derularea proiectului, Procesul-verbal de constatare a neregulilor fiind nelegal, cu consecinţa anulării sale.

Prin raportare la considerentele din hotărârea Slancheva sila EOOD revine instanţei naţionale să aprecieze elementele de probă obiective şi subiective care permit să se stabilească încălcarea dispoziţiilor Regulamentului nr. 65/2011 şi ale Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 privind Fondul European Agricol pentru Dezvoltarea Rurală.

Înalta Curte constată, în acord prima instanţă, că Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 26 martie 2015, emis de pârâta AFIR cuprinde descrierea elementelor obiective şi subiective de natură să contureze neregulile săvârşite de societatea-reclamantă, reprezentând, atât încălcări ale clauzelor contractuale, cât şi ale legislaţiei incidente în cauză - elemente ce pot fi subsumate aspectelor stabilite în cauza Slancheva sila EOOD.

În ceea ce priveşte elementele obiective trebuie menţionat că în procesul-verbal s-a consemnat, în esenţă, că există legături economice între beneficiarii de fonduri europene SC D. SRL, SC A. SRL şi SC F. SRL.

Cele trei societăţi au fost înfiinţate în perioade de timp foarte apropriate, au acelaşi sediu, utilităţile sunt comune, spaţiul pentru desfăşurarea activităţii fiind oferit de SC Bizoofruct Biharia SA, societate reprezentată de domnul E.

Domnul H. este administrator şi asociat unic la SC A., iar soţia sa C. este asociat unic şi administrator la SC D. SRL.

În acelaşi sediu mai funcţionează alte cinci societăţi comerciale, toate controlate de membrii B., cele cinci societăţi fiind clienţii societăţii reclamante SC A. SRL. Analiza economică efectuată de organul administrativ de control şi confirmată de instanţa de fond a dus la concluzia că reclamanta a fost înfiinţată cu scopul de a accesa fonduri europene şi de a-şi desfăşura activitatea în folosul unor alte întreprinderi controlate de membrii B.. Lista de clienţi depusă de reclamantă a fost examinată de prima instanţă care a reţinut că majoritatea societăţilor indicate sunt inactive, iar cele cu care au fost încheiate contracte de prestări servicii sunt: SC I. SRL, J. SRL, K., L. şi M.

Aceste aspecte se coroborează şi cu constatările instanţei de fond în sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în procesul în care a figurat ca reclamantă SC F. SRL.

În ceea ce priveşte elementul subiectiv trebuie subliniat că din considerentele Deciziei civile nr. 2937/2017, pronunţată de Înalta Curte rezultă că împrejurările consemnate în procesul-verbal de constatare emis de AFIR pentru SC F. SRL:

"(...) chiar dacă fondurile nerambursabile nu au fost accesate strict formal de aceeaşi întreprindere, ci de mai multe întreprinderi, care nu sunt însă autonome, aflându-se sub puterea decizională a aceleiaşi persoane, asociat şi administrator al unei terţe societăţi, care nu era eligibilă pentru accesarea ajutorului, efectul este acelaşi şi interdicţia devine aplicabilă."

Este adevărat că Sentinţa civilă nr. 533 din 19 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti - SCAF, definitivă prin respingerea recursului de ÎCCJ prin Decizia nr. 2072 din 21 mai 2018, nu are autoritate de lucru judecat în litigiul dedus judecăţii, dar are o valoare probatorie ce trebuie analizată prin coroborare cu celelalte dovezi administrate în cauză.

Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că obiectivele generale şi specifice ale Măsurii 312 nu sunt atinse, deoarece reclamanta a prestat servicii către firmele B., fie a prestat activităţi către locuitorii din mediul rural, dar prin intermediul altor firme. În acest context, sunt nerelevante celelalte argumente aduse în susţinerea criticilor de nelegalitate formulate de reclamantă, cu privire la numărul contractelor de muncă, la serviciile prestate etc.

Aşa fiind, urmează să fie înlăturate apărările reclamantei că nu sunt îndeplinite premisele de fapt şi de drept pentru a stabili că au fost create condiţii artificiale necesare obţinerii finanţării nerambursabile, în scopul creării unui avantaj nejustificat care contravine obiectivelor schemei de ajutor - instanţa de fond stabilind în mod corect că în speţă există elementele obiective şi subiective de natură să contureze neregulile săvârşite de societatea-reclamantă, reprezentând, atât încălcări ale clauzelor contractuale, cât şi ale legislaţiei incidente în cauză - elemente ce pot fi subsumate aspectelor stabilite în cauza Slancheva sila EOOD.

Instanţa de fond a reţinut că există o cauză de încetare a valabilităţii contractului de finanţare, deoarece s-a constatat că au fost create condiţii artificiale pentru obţinerea fondurilor nerambursabile, ceea ce determină incidenţa dispoziţiilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011, potrivit cărora: "Fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiarii în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste plăţi, în scopul obţinerii unui avantaj care contravine schemei de ajutor."

Aşadar, în speţă nu poate fi aplicată o altă sancţiune decât cea prevăzută de Regulament, instanţa de fond reţinând în mod corect că nu se poate susţine îndeplinirea obiectivelor finanţării din Programul FEADR, atâta timp cât reclamanta şi-a încadrat activitatea într-un grup economic coordonat, serviciile fiind prestate către societăţile din grup ori către asociaţii ori administratorii acestora, membri ai aceloraşi familii.

Este adevărat că reclamanta a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., însă referirea la textul de lege s-a făcut formal, deoarece nu s-a arătat în mod concret care sunt aspectele ce ar putea fi subsumate prevederii menţionate. În esenţă, toate criticile formulate în cererea de recurs sunt de nelegalitate şi privesc dreptul substanţial incident în cauză, astfel încât susţinerile au fost analizate de instanţa de recurs din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin urmare, în mod legal s-a reţinut în sarcina reclamantei SC A. SRL existenţa unei nereguli în accepţiunea art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, actele administrative în litigiu, respectiv Decizia nr. 18507 din 21 mai 2015 de soluţionare a contestaţiei şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/26 martie 2015, emise de AFIR -, nefiind afectate de niciun motiv de nulitate, criticile reclamantei circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apărând ca neîntemeiate.

vi) Temeiul de drept al soluţiei pronunţate de Înalta Curte

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează să respingă recursul declarat de reclamanta SC A. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 1156 din 6 aprilie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - LM