Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3738/2018 AI generated

Financial correction for restricting public procurement to a specific operating system without "or equivalent" disclaimer

Case Number Decizia nr. 3738/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, leaving in force the lower court's order that annulled the administrative finding of irregularities and financial corrections, thereby ordering the Intermediate Authority for Research to repay the claimant university approximately 60,055 RON in financial penalties. The dispute arose from a challenge to a financial correction imposed under the National Plan for Research, Innovation and Excellence for allegedly violating public procurement laws by mandating a specific operating system (Windows XP 32-bit) in the technical specifications without the mandatory "or equivalent" disclaimer, which the authority argued unduly restricted competition. The court determined that the specific technical requirement was justified by the objective compatibility needs of the university's existing software infrastructure and equipment, meaning the restriction was not a discriminatory or illegal selection criterion but a necessary technical specification derived from the contracting authority's actual needs, thus not triggering the exception for indicating specific brands or procedures.

Legislator headnote

AI generated

art. 21 alin. (29) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 38 din O.U.G. nr. 34/2006, art. 21 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 35 din O.U.G. nr. 34/2006; Financial correction for restricting public procurement to a specific operating system without "or equivalent" disclaimer: The dispute arose from a challenge to a financial correction imposed under the National Plan for Research, Innovation and Excellence for allegedly violating public procurement laws by mandating a specific operating system (Windows XP 32-bit) in the technical specifications without the mandatory "or equivalent" disclaimer, which the authority argued unduly restricted competition. The court determined that the specific technical requirement was justified by the objective compatibility needs of the university's existing software infrastructure and equipment, meaning the restriction was not a discriminatory or illegal selection criterion but a necessary technical specification derived from the contracting authority's actual needs, thus not triggering the exception for indicating specific brands or procedures.

Keywords

AI generated
public procurement administrative contract financial correction research contract restriction of competition specifications

Cited Legislation

AI generated
art. 21 alin. (29) din O.U.G. nr. 66/2011
Cu privire la prescripţia dreptului pârâtului de emitere a notei de constatare, reclamanta a invocat încălcarea termenelor reglementate de art. 21 alin.
art. 38 din O.U.G. nr. 34/2006
Se susţine de către recurentă încălcarea prevederilor art. 38 din O.U.G. nr. 34/2006, prin solicitarea în caietul de sarcini a unui sistem de operare "Windows" fără menţionarea sintagmei "sau echivalent".
art. 21 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011
Cu privire la prescripţia dreptului pârâtului de emitere a notei de constatare, reclamanta a invocat încălcarea termenelor reglementate de art. 21 alin.
art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006
art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 potrivit cărora specificaţiile tehnice reprezintă cerinţe, prescripţii, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, în aşa manieră încât să corespundă necesităţii autorităţii contractante.
art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ
În motivarea cererii de recurs (dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.) se arată că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pentru care a fost admisă cererea intimatei-reclamante şi pentru care a respins argumentele pârâtului invocate în întâmpinare.
art. 35 din O.U.G. nr. 34/2006
Universitatea nu a negat caracteristicile aplicaţiei soft care utilizează B., dar a arătat că specificaţiile tehnice ale achiziţiei s-au făcut, conform art. 35 din O.U.G. nr. 34/2006, în raport de necesităţile şi dotarea tehnica de la nivelul instituţiei.
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
Faptul că judecătorul interpretează elementele bazei factuale într-o altă manieră decât cea agreată de parte nu echivalează cu o nemotivare în sensul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
art. 36 din O.U.G. nr. 34/2006
35 şi art. 36 din O.U.G. nr. 34/2006, iar solicitarea incriminată este, de asemenea, consecinţa voinţei autorităţii contractante, fiind justificată prin dotările pe care, la acel moment, le avea reclamanta.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 din Legea nr. 554/2004

Procedural basis for dismissing the appeal and upholding the lower court decision in administrative litigation.

art. 496 C. proc. civ.

Procedural basis for the court's power to dismiss the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Universitatea Transilvania din Braşov, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice - Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare - Organism Intermediar pentru Cercetare, a solicitat anularea Notei de constatare a neregulilor şi stabilire a corecţiilor financiare emise de Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare (ANCSI) - Organism Intermediar pentru Cercetare, sub nr. x din 16 martie 2015, respectiv anularea obligaţiei cu privire la debitul în cuantum de 60.055,42 RON, sumă stabilită cu titlu de corecţie în urma analizării documentelor financiare aferente contractului de finanţare POSCCE nr. 11 din 1 martie 2009 cod SMIS-CSNR 2637, obligarea pârâtului să restituie în contul reclamantei suma de 60.055,42 RON reprezentând cheltuiala neeligibilă, respectiv corecţie financiară declarată prin actul administrativ contestat, având în vedere faptul că a plătit suma de 60.055,42 RON pentru evitarea penalităţilor de întârziere, dar după iniţierea procedurilor de contestare judiciară a titlului de creanţă, prin formularea şi înregistrarea contestaţiei administrative, conform art. 21 alin. (29) din O.U.G. nr. 66/2011.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 564 din 25 februarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta Universitatea Transilvania din Braşov, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice - Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare - Organism Intermediar pentru Cercetare, a anulat Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 16 martie 2015, emisă de pârâtă şi a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 60 055,42 RON, precum şi suma de 50 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

reclamanta a încheiat cu Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS), în calitate de Organism Intermediar (OI), Contractul de finanţare nr. x din 21 septembrie 2011, privind Proiectul "Produse High -Tech pentru Dezvoltare Durabilă (PROD-DD, ID 123, SMIS 2637)".

În scopul realizării proiectului, beneficiarul a derulat mai multe proceduri de achiziţie publică privind încheierea unor contracte de furnizare, printre care şi Contractul de furnizare nr. x din 21 septembrie 2011, încheiat cu SC A. SRL, având ca obiect instalarea şi întreţinerea "Sistemului microreţea inteligentă, destinat integrării surselor regenerabile - res în reţele de distribuţie, cu platforma de măsură, control şi prelucrare a datelor".

În perioada 3 - 7 februarie 2014, echipa de control a procedat la o verificare, finalizată cu întocmirea unui raport de verificare la faţa locului, înregistrat sub nr. x din 13 august 2014.

Ulterior acestui moment, a fost emisă suspiciunea de neregulă înregistrată sub nr. x din 3 decembrie 2014 şi, ca urmare, a fost realizată o nouă verificare asupra constatărilor cu implicaţii financiare din cuprinsul acesteia.

Echipa de control a confirmat anumite aspecte prezentate, motiv pentru care a emis Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 16 martie 2015, prin care a aplicat o corecţie financiară de 5% din valoarea Contractului de achiziţie nr. x din 21 septembrie 2011 stabilind o creanţă bugetară în cuantum de 60 055,42 RON.

S-a reţinut în nota de constatare că se confirmă în parte suspiciunea de neregulă, în ceea ce priveşte încălcarea art. 38 din O.U.G. nr. 34/2006, având în vedere că a fost stabilită o cerinţă tehnică restrictivă, respectiv se solicită potenţialilor ofertanţi doar deţinerea unui sistem de operare Windows XP, fără posibilitatea deţinerii unui sistem echivalent.

În vederea aplicării corecţiei, pârâtul a constatat incidenţa punctului 9 din Anexa O.U.G. nr. 66/2011 - prin anunţul de participare sau prin documentaţia de atribuire sunt stabilite criterii de selecţie/atribuire ilegale şi/sau discriminatorii.

În consecinţă, neregula constatată şi sancţionată a fost urmarea stabilirii în documentaţia de atribuire sau în anunţul de participare a unor criterii de calificare şi selecţie sau a unor factori de evaluare nelegali.

Contestaţia formulată împotriva acestei note de constatare a fost respinsă prin Decizia nr. 5920 din 22 mai 2015.

Cu privire la prescripţia dreptului pârâtului de emitere a notei de constatare, reclamanta a invocat încălcarea termenelor reglementate de art. 21 alin. (23) şi (26) din O.U.G. nr. 66/2011 potrivit cărora termenul maxim de efectuare a verificării şi de emitere a proceselor-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare este de 90 de zile de la data finalizării activităţii de organizare a verificării, cu excepţiile prevăzute la alin. (25) şi (26).

(26) Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare se emite în termen de 60 de zile de la data comunicării documentelor de constatare emise de Autoritatea de Audit, conform regulamentului prevăzut la art. 24.

Reclamanta consideră că documentul de constatare este Raportul de verificare la faţa locului, înregistrat sub nr. x din 13 august 2014, dată de la care încep să curgă cele două termene.

Susţinerea nu poate fi reţinută având în vedere disp. art. 18 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 66/2011 conform cărora autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene au obligaţia să înregistreze şi să transmită, în scopul investigării, în termen de 10 zile lucrătoare, structurilor de control prevăzute la art. 20 toate constatările cu implicaţii financiare sau cu posibile implicaţii financiare.

(2) De asemenea, autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene au obligaţia primirii, înregistrării, analizării şi, după caz, transmiterii, în termen de 5 zile lucrătoare, către structurile de control prevăzute la art. 20 a tuturor sesizărilor pe care le primesc direct sau prin intermediul altor instituţii ale statului şi care privesc programele pe care le gestionează.

Curtea reţine, totodată, disp art. 21 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 66/2011 potrivit cărora activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare/corecţiilor financiare se desfăşoară de către structurile/echipele de control prevăzute la art. 20.

(2) În termen de maximum 10 zile de la primirea de către structura de control competentă conform prevederilor art. 20 a oricărei solicitări ca urmare a aplicării prevederilor art. 18, aceasta are obligaţia organizării activităţii de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare.

În speţă, solicitarea pe care pârâtul a primit-o de la autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene este suspiciunea de neregulă înregistrată cu nr. 12793 din 3 decembrie 2014, ce a avut ca scop verificarea aspectelor menţionate în Raportul de verificare la faţa locului, înregistrat sub nr. x din 13 august 2014.

În consecinţă, termenele de 90 şi, respectiv, de 60 de zile la care face referire reclamanta nu încep să curgă de la data întocmirii raportului de verificare sus menţionat.

Termenul de 90 de zile curge de la data finalizării activităţii de organizare a verificării aspectelor semnalate în cadrul suspiciunii de neregulă, la care se referă art. 21 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, dată care nu coincide cu cea a întocmirii raportului de verificare sus menţionat şi având în vedere data înregistrării suspiciunii de neregulă - 3.12.2015, se constată că cele două termene invocate de către reclamantă au fost respectate.

În consecinţă, nu poate fi reţinută susţinerea privind prescripţia dreptului de a emite nota de constatare a neregulilor şi de aplicare a corecţiilor financiare.

Pe fondul cauzei, Curtea reţine că potrivit art. 38 din O.U.G. nr. 34/2006 a cărui nerespectare o invocă pârâtul, (1) Se interzice definirea în caietul de sarcini a unor specificaţii tehnice care indică o anumită origine, sursă, producţie, un procedeu special, o marcă de fabrică sau de comerţ, un brevet de invenţie, o licenţă de fabricaţie, care au ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau a anumitor produse.

(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), se admite o astfel de indicaţie, dar numai în mod excepţional, în situaţia în care o descriere suficient de precisă şi inteligibilă a obiectului contractului nu este posibilă prin aplicarea prevederilor art. 35 şi 36 şi numai însoţită de menţiunea sau echivalent.

Pârâtul a apreciat că aceste dispoziţii legale au fost încălcate, întrucât a fost stabilită o cerinţă tehnică restrictivă, respectiv s-a solicitat potenţialilor ofertanţi doar deţinerea unui sistem de operare Windows XP, fără posibilitatea deţinerii unui sistem echivalent, nefiind nemenţionată în documentaţia de atribuire posibilitatea agenţilor economici de a deţine şi alte sisteme de operare, prin folosirea sintagmei "sau echivalent".

Sub acest aspect, Curtea are în vedere disp. art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 potrivit cărora specificaţiile tehnice reprezintă cerinţe, prescripţii, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, în aşa manieră încât să corespundă necesităţii autorităţii contractante.

Cerinţa considerată restrictivă de către pârât a fost stabilită prin caietul de sarcini în considerarea limitărilor tehnice existente la nivelul autorităţii contractante pentru aplicaţiile software care utilizează B., avându-se în vedere faptul că standul de la pct. 1.16 în caietul de sarcini - Echipament de achiziţie de date "sistem de operare Windows XP 32 bit" este conceput la nivelul universităţii reclamante să funcţioneze pe 32 bit, din raţiuni care ţin de motive tehnice de stabilitate a sistemului şi de viteza de procesare.

Rezultă că stabilirea acestei cerinţe nu a avut ca scop încălcarea principiului tratamentului egal pe care autoritatea contractantă trebuie să îl asigure faţă de toţi operatorii economici interesaţi sau potenţiali ofertanţi, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 34/2006, ci necesitatea de a fi ofertate echipamente cu platforme software Linux sau iOS echivalente cu Windows-ul compatibile cu produsele software B. deja achiziţionate de reclamantă.

Se mai invocă în întâmpinare încălcarea disp. art. 8 din H.G. nr. 925/2006 care prevăd că (1) Autoritatea contractantă nu are dreptul de a restricţiona participarea la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică prin introducerea unor cerinţe minime de calificare, care: a) nu prezintă relevanţă în raport cu natura şi complexitatea contractului de achiziţie publică ce urmează să fie atribuit; b) sunt disproporţionate în raport cu natura şi complexitatea contractului de achiziţie publică ce urmează să fie atribuit. (2) Atunci când impune cerinţe minime de calificare referitoare la situaţia economică şi financiară ori la capacitatea tehnică şi/sau profesională, astfel cum este prevăzut la art. 178 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, autoritatea contractantă trebuie să fie în măsură să motiveze aceste cerinţe, elaborând în acest sens o notă justificativă care se ataşează la dosarul achiziţiei."

Instanţa apreciază că nu poate fi reţinută nerespectarea acestor dispoziţii legale, întrucât reclamanta nu a restricţionat participarea la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică prin introducerea unor cerinţe minime de calificare, care nu prezintă relevanţă în raport cu natura şi complexitatea contractului de achiziţie publică ce urmează să fie atribuit.

Aşa cum s-a arătat, menţionarea în caietul de sarcini a cerinţei în discuţie a fost determinată de limitările tehnice care există la nivelul autorităţii contractante pentru aplicaţiile software care utilizează B., cerinţa prezentând relevanţă în raport cu natura contractualului care urma a fi atribuit la finalizarea procedurii de achiziţie publică.

Se mai face referire în întâmpinare la disp. art. 23 alin. (8) din Directiva nr. 2004/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de lucrări, de bunuri şi de servicii (transpusă în dreptul intern prin O.U.G. nr. 34/2006) conform cărora "Cu excepţia cazului în care sunt justificate de obiectul contractului, specificaţiile tehnice nu pot preciza o producţie determinată, o origine determinată sau un procedeu determinat, şi nici nu se pot referi la o marcă comercială, la un brevet, la un tip, la o origine sau la o producţie determinată, care ar avea ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor întreprinderi sau produse. Această menţiune sau referire este autorizată, cu titlu excepţional, în cazul în care nu este posibilă o descriere suficient de exactă şi de inteligibilă a obiectului contractului, în conformitate cu alin. (3) şi (4); o astfel de menţiune sau referire este însoţită de cuvintele "sau echivalent".

Referitor la acest aspect, Curtea apreciază că specificaţia tehnică pe care pârâtul a considerat-o restrictivă este justificată de obiectul contractului, respectiv de caracteristicile tehnice ale platformei software Windows 32 bit care este utilizată în prezent de către reclamantă, iar specificaţiile tehnice pe care le stabileşte autoritatea contractantă la momentul iniţierii unei proceduri de achiziţie publică trebuie să corespundă necesităţii autorităţii contractante.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 564 din 25 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice - Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare - Organism Intermediar pentru Cercetare, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs (dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.) se arată că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pentru care a fost admisă cererea intimatei-reclamante şi pentru care a respins argumentele pârâtului invocate în întâmpinare.

Cu privire la fondul cauzei, instanţa a apreciat că nu poate fi reţinută nerespectarea dispoziţiilor legale indicate în Nota de constatare întrucât reclamanta nu a restricţionat participarea la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică prin introducerea unor cerinţe minime de calificare, care nu prezintă relevanţă în raport cu natura şi complexitatea contractului de achiziţie ce urmează să fie atribuit.

Or, în caietul de sarcini la capitolul 1.16 pag. 1509 sunt cerinţe restrictive şi specificaţii tehnice care indică o anumită firmă producătoare fără menţiunea "sau echivalent" şi anume:

"Sistem de operare Windows XP, 32 bit preinstalat şi antivirus".

Instituirea unei asemenea cerinţe a adus atingere intereselor potenţialilor ofertanţi, care au fost împiedicaţi să participe la procedura de achiziţie publică întrucât se găseau în imposibilitate de a prezenta un asemenea sistem de operare.

Argumentul potrivit căruia autoritatea contractantă avea nevoie doar de sistemul de operare Windows 32 bit, întrucât aplicaţia B. funcţionează numai cu sistemul de operare menţionat, nu poate fi primită deoarece, pe site-ul oficial al produselor B., pe lângă varianta Windows 32 bit sunt menţionate şi în variantele de soft pentru Mac şi Linux pentru 64 bit.

Faţă de aceste considerente, recurentul-reclamant subliniază faptul că deşi varianta de 32 bit poate fi considerată mai stabilă şi având o viteză de procesare mai mare, aceasta nu dovedeşte inoperativitatea aplicaţiei pe o variantă a sistemului de operare de 64 bit.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 20 şi următoarele din Legea nr. 554/2004, dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011, H.G. nr. 875/2011, O.U.G. nr. 34/2006, H.G. nr. 925/2006.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă Universitatea Transilvania din Braşov a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Referitor la motivele de recurs invocate, consideră că sentinţa instanţei de fond este legal emisă, cu cuprinderea tuturor elementelor legale în considerentele sentinţei, instanţa de fond reţinând apărările în fapt şi în drept ale Universităţii şi motivând temeinic şi legal soluţia pronunţată.

Deşi textul O.U.G. nr. 34/2006 consacră principiile transparentei şi tratamentului egal, nu trebuie să fie neglijat nici interesul şi necesitatea reală funcţională a autorităţii contractante, astfel cum este menţionat în art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006.

Universitatea nu a negat caracteristicile aplicaţiei soft care utilizează B., dar a arătat că specificaţiile tehnice ale achiziţiei s-au făcut, conform art. 35 din O.U.G. nr. 34/2006, în raport de necesităţile şi dotarea tehnica de la nivelul instituţiei.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că, în speţă, nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Pentru a se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 noul C. proc. civ., indicat de recurentă în cererea de recurs, trebuie ca hotărârea atacată să nu cuprindă motivele pe care se întemeiază şi inexistenţa acestora să împiedice exercitarea controlului judiciar, sau să cuprindă motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, însă, recurenta reclamantă nu aduce critici care să se încadreze în aceste dispoziţii legale. Criticile referitoare la greşita stabilire a situaţiei de fapt sau interpretarea probatoriilor administrate nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală întrucât vizează temeinicia soluţiei pronunţate şi nu nelegalitatea acesteia.

Obligaţia de motivare a hotărârii judecătoreşti serveşte la realizarea controlului judecătoresc în căile de atac. Astfel, judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument în mod separat, fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile. În condiţiile în care instanţa de fond şi-a prezentat argumentele pentru care a considerat că a fost respectată legislaţia în materia achiziţiilor publice, nu se poate reţine absenţa unei motivări care să susţină soluţia pronunţată.

Faptul că judecătorul interpretează elementele bazei factuale într-o altă manieră decât cea agreată de parte nu echivalează cu o nemotivare în sensul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivarea unei hotărâri este o chestiune de esenţă, de conţinut, nu de volum, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, Înalta Curte constatând că motivarea instanţei de fond răspunde exigenţelor legale, instanţa arătând considerentele care au condus la adoptarea soluţiei, astfel că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din noul C. proc. civ.

Cu privire la criticile care se încadrează în motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., conform cu care:

"Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", Înalta Curte reţine următoarele:

Se susţine de către recurentă încălcarea prevederilor art. 38 din O.U.G. nr. 34/2006, prin solicitarea în caietul de sarcini a unui sistem de operare "Windows" fără menţionarea sintagmei "sau echivalent".

Prin cerinţe tehnice, potrivit art. 35 din O.U.G. nr. 34/2006, se pot face referiri la nivelul calitativ, tehnic şi de performanţă sau se pot face referiri la standarde naţionale sau internaţionale. Acelaşi lucru reiese şi din lectura legislaţiei europene din domeniu.

Directiva nr. 18/CE/2004 cuprinde următoarea definiţie: "prin specificaţie tehnică se înţelege o specificaţie menţionată într-un document ce defineşte caracteristicile solicitate precum nivelurile de calitate, nivelurile de performanţă ecologică şi evaluarea conformităţii, a performanţei testării şi metode de testare".

Potrivit art. 38 din O.U.G. nr. 34/2006 se interzice definirea în caietul de sarcini a unor specificaţii tehnice care indică o anumită sursă sau procedeu special, care au ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau a anumitor produse.

În alin. (2) al aceluiaşi articol se stabileşte o situaţie de excepţie, şi anume, se admite o astfel de indicaţie atunci când o descriere suficient de precisă şi inteligibilă a obiectului contractului nu este posibilă prin aplicarea prevederilor art. 35 şi 36, dar numai însoţită de menţiunea "sau echivalent".

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că specificaţia tehnică solicitată este justificată de obiectul contractului respectiv de caracteristicile tehnice ale platformei informatice.

Atunci când stabileşte cerinţele de calificare, autoritatea contractantă are obligaţia să respecte principiul proporţionalităţii şi să nu formuleze cerinţe care nu pot fi justificate în raport cu ceea ce urmează a fi prestat/executat aşa cum este prevăzut la nivelul caietului de sarcini sau al documentaţiei descriptive.

Recurenta susţine în mod neîntemeiat incidenţa în cauză a excepţiei prevăzute de dispoziţiile art. 38 alin. (2), anterior menţionate, în condiţiile în care descrierea produselor obiect al procedurii de achiziţie publică este conformă dispoziţiilor art. 35 şi art. 36 din O.U.G. nr. 34/2006, iar solicitarea incriminată este, de asemenea, consecinţa voinţei autorităţii contractante, fiind justificată prin dotările pe care, la acel moment, le avea reclamanta. Cerinţele din caietul de sarcini şi specificaţiile tehnice care indică o firmă producătoare sunt aşadar dată de limitările aparaturii deţinute de intimata Universitatea Transilvania din Braşov, fără ca, pentru a reţine această motivaţie să fie necesară vreo expertiză de specialitate.

Astfel, solicitarea descrisă în caietul de sarcini-Echipament de achiziţie de date "sistem de operare Windows XP, 32 bit" este o cerinţă tehnică impusă de limitările existente la nivelul autorităţii contractante pentru aplicaţiile software care utilizează B., urmărindu-se configuraţia de care dispunea la acel moment Universitatea.

Înalta Curte împărtăşeşte apărarea intimatei, în sensul că, prin consultarea site-lui oficial al produselor software MATLAB/Simulink (http://www.x.com/support/szsreq/roadmap.html) se constată că producătorul soft-ului C. nu are variante pentru soft pentru 32 bit decât pe platforma Windows, efectuarea unei expertize în cauză nedovedindu-se, în aceste împrejurări, utilă. De altfel, chiar recurenta recunoaşte că varianta de 32 bit poate fi considerată mai stabilă şi având o viteză de procesare mai mare.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice-Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare împotriva sentinţei civile nr. 564 din 23 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice - Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare - împotriva Sentinţei civile nr. 564 din 23 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2015, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - LM