Status of former Securitate officer and exclusion of military command acts from administrative judicial review

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A., să se constate calitatea de lucrător al securităţii a acestuia.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 3369 din 15 decembrie 2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat că pârâtul a avut calitatea de lucrător al Securităţii.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 3369 din 15 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtul A. a declarat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 5 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs invocate solicită instanţei de recurs să se pronunţe asupra a două excepţii de procedură, astfel:

1. Să constate excepţia de necompetenţă a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, să anuleze sentinţa dată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca fiind nelegală, dată cu încălcarea prevederilor art. 129 pct. 2 şi ale art. 246 pct. I din Noul C. proc. civ.

În motivare susţine că instanţa de fond nu avea competenţa de a se pronunţa asupra activităţii desfăşurata în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice unui ofiţer de informaţii, aceasta privind aspecte ce ţin de regulamentele militare, fiind incidente prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) cu referire la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora nu pot fi atacate în contencios administrativ actele de comandament militar şi cele care privesc apărarea Securităţii Naţionale.

În acest sens arată că ofiţerul de informaţii nu putea şi nu poate nici astăzi sa încalce legile statului, ordinele şi instrucţiunile date de superiori, în baza legilor în vigoare precizând faptul că în această cauză nu exista probe privind suprimarea sau îngrădirea drepturilor fundamentale ale omului.

2. Invocă nulitatea sentinţei atacate, în temeiul art. 174, alin. (1) C. proc. civ., în considerarea faptului că sentinţa atacata a fost comunicată părţilor prin postă, fără a fi semnată de completul de judecată, cu încălcarea prevederilor art. 425 pct. 3 şi art. 426 pct. 3 C. proc. civ., în care se precizează că "hotărârea va fi semnată de membrii completului de judecată şi de grefier".

Cu referire la fondul recursului, solicită să fie analizate criticile de fond invocate, după cum urmează:

Prin acţiunea formulată, Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Statului (CNSAS) a formulat o acţiune în constatare, prin care a solicitat Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, să aprecieze asupra calităţii de lucrător al Securităţii al reclamantului, la cererea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, în temeiul art. 3, lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008.

Prima instanţă a reţinut, din cuprinsul notei de constatare nr. Dl/1/1896 din 24 iulie 2013, precum şi a altor înscrisuri ataşate acţiunii, că reclamantul, cât a lucrat în cadrul IJS Alba, în baza materialelor adunate, a întocmit hotărâri de luare în evidenţă a lui B., C. şi D.

În fapt, arată că din august 1965 şi până în aprilie 1968, când a avut loc împărţirea administrativ-teritorială a ţării, a lucrat la fosta regiune Hunedoara, la secţia "F", deci nu a desfăşurat activitate informativă. După circa 2 - 3 luni, în anul 1968, a fost inclus, fără să i se ceară părerea, la biroul 1 al ISJ Alba. Din dispoziţiile şefilor a întocmit note de luare în evidenţă a lui B., C. şi D., foşti membri E., sens în care i s-a arătat că cei 3 au dosare de urmărire informativă, care sunt depuse la arhiva Securităţii Biroul "C", de unde urmează să fie preluate şi studiate de reclamant. De asemenea, arată că a primit dispoziţie de la şefi să încerce atragerea la colaborare a lui B., încercare nereuşită care l-a ajutat sa plece din acel birou.

De asemenea, arată că dosarele de urmărire informativă a celor în cauză, B., G.G şi D., au fost completate şi instrumentate de ofiţeri de securitate care nu sunt menţionaţi în nota de constatare a reclamantei, cu aportul informatorilor F., G., H., I., J. şi K., fără contribuţia reclamantului.

Menţionează şi faptul că în perioada scurtă de 4 - 5 luni în care a lucrat la biroul 1 al ISJ Alba nu a avut nici un informator în legătură, ulterior fiind mutat la Sebeş, unde a iniţiat o grupă "F", după care a fost mutat la ISJ Harghita, apoi la ISJ Braşov, unde a fost trecut în rezervă în data de 15 octombrie 1976.

Prima instanţă a reţinut în mod greşit că prin hotărârile de luare în evidenţă în mod automat se presupunea efectuarea de operaţiuni de natură să vizeze viaţa personală a acelor persoane şi de a le afecta viaţa privată, întrucât hotărârile de luare în evidenţă erau acte administrative interne, care nu produceau efecte juridice de natură să conducă la îngrădirea drepturilor fundamentale ale omului.

Referitor la dosarele de grup 1721 şi I 187932, menţionate în nota de constatare a reclamantei, arată că în aceste dosare sau în altele, serviciile de informaţii SI, S2, S3 solicitau birourilor sau secţiilor "F" să urmărească anumite persoane care prezentau interes pentru acestea. Deoarece activitatea serviciilor era compartimentată, în cererile formulate de serviciile respective nu se menţiona numele real al celor urmăriţi, ci nişte nume fictive, sau obiectivul X sau Y, şi nici speţa concreta în care erau urmăriţi. Se menţiona interesul legat de întâlnirile acestora cu diverse persoane, adresele vizitate de obiectivele urmărite etc. După terminarea acţiunii de filaj, se întocmea nota de filaj şi se trimitea serviciului care a solicitat filajul, fără ca cei ce executau filajul să cunoască motivul pentru care a fost urmărit obiectivul în cauză.

Consideră ca fiind greşite considerentele primei instanţe prin care se afirmă că reclamantul i-a urmărit informativ pe C., D. şi B. Consideră ca această concluzie este trasa în urma întocmirii hotărârilor de luare în evidenţă a acestora, măsuri care nu sunt apte să le afecteze viaţa privată, în condiţiile în care urmărirea informativă şi instrumentarea dosarelor acestora au fost făcute de alţi ofiţeri, cu informatorii pe care i-au avut în legătură.

În privinţa lui L., fost şef de grup la frăţiile de cruce în cadrul liceului Făgăraş, arată că nu ştie nimic despre această persoană, nefiind exclus ca acesta să fi fost dat în filaj de serviciile de informaţii, însă echipa reclamantului nu ştia nimic despre cei urmăriţi, respectiv identitatea reală sau scopul pentru care au fost urmăriţi.

De asemenea, cu privire la constatarea primei instanţe în sensul că există în dosar note de filare semnate de reclamant, arată că este normal că dacă a participat la filarea unor persoane să semneze nota de filare, reiterând faptul că filajul se făcea la solicitarea serviciilor de informaţii, fără a se cunoaşte identitatea reală a celor urmăriţi şi scopul pentru care sunt urmăriţi.

În legătură cu reţinerea primei instanţă în sensul că reclamantul a cules informaţii despre unele persoane arată că acest fapt este adevărat, însă informaţiile culese se refereau numai la persoanele care urmau să fie atrase la colaborare pe linia R-625 - Antiterorism, informaţii care trebuiau cunoscute şi aprobate de şefi. Menţionează că pe linia R-625 erau pregătiţi pentru descoperirea şi combaterea acţiunilor teroriste, atât pe plan local cât şi naţional, în contextual amplificării terorismului la nivel mondial.

În concluzie, arată că ofiţerul de informaţii nu putea şi nu poate nici în prezent, să încalce legile statului, ordinele şi instrucţiunile date de superiori în baza legilor în vigoare, precizând faptul că în această cauză nu există probe privind suprimarea sau îngrădirea drepturilor omului.

Aşa fiind, consideră că prin promovarea acţiunii reclamantul încalcă prevederile art. 1 pct. 7, 8 şi 9 din O.U.G. nr. 24/2008, ceea ce conduce la nelegalitatea acţiunii sale, întrucât s-a substituit în dreptul unei persoane subiect al unui dosar din care să rezulte că a fost urmărită de Securitate, de soţul supravieţuitor sau de rudele acestuia până la gradul 4, fără să fie împuternicit prin procura specială şi autentică.

În contextul celor arătate solicită instanţei de recurs să constate că hotărârea atacată este nelegală şi dată cu încălcarea competenţei materiale de către Curte, fapt pentru care solicită anularea acesteia.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând în motivare că sentinţa atacată este legală şi temeinică, prima instanţă în mod corect, cu justa apreciere a actelor depuse la dosarul cauzei, a argumentelor părţilor şi dispoziţiile legale în aplicabile, a constatat existenţa calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe domnul A.

Pe fondul cauzei, îşi reiterează afirmaţia în sensul că verificarea domnului A. a avut ca temei legal Cererea nr. x din 25 mai 2010 adresată C.N.S.A.S. de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din decembrie 1989, prin care s-a solicitat verificarea recurentului-pârât, în calitate de deţinător al titlului de luptător pentru victoria revoluţiei din decembrie 1989, în temeiul art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, cererea formulată fiind legală.

Faţă de cele expuse în acţiunea în constatarea calităţii de lucrător a pârâtului, în considerarea conţinutului documentelor apreciate ca fiind relevante în vederea introducerii acesteia, observă că, şi în susţinerea recursului său, recurentul-pârât nu neagă nici calitatea pe care avut-o, cum de altfel nu neagă nici acţiunile întreprinse în această calitate.

De asemenea, arată că recurentul invocă ca motive de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 5 C. proc. civ., şi reia de facto argumentele pe care Ie-a avut în vedere în apărarea sa, pe fondul cauzei.

Cu referire la primul motiv de recurs arată că, în cauză, competenţa exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal este atrasă atât de formularea unei acţiuni în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii potrivit art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, cât şi de promovarea unei contestaţii împotriva unor adeverinţe emise de instituţie, potrivit art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008.

Stabilirea competenţei exclusive a acestei instanţe este justificată de specificul materiei, precum şi de faptul că instituţia care promovează acţiunile în constatarea apartenenţei sau colaborării cu Securitatea este organizată într-o structură unică la nivel naţional, ceea ce ar face imposibilă susţinerea unui număr foarte mare de acţiuni în faţa mai multor instanţe din ţară.

Excepţia necompetenţei materiale adusă în discuţie nu a fost invocată în faţa instanţei de fond, astfel încât motivul de recurs prevăzut la pct. 3 al art. 488 noul C. proc. civ. nu este incident în prezenta cauză. Totodată, arată că asupra excepţiilor invocate pe fondul cauzei, instanţa fondului s-a pronunţat, aşa după cum reiese din motivarea sentinţei atacate.

Raportat la cel de-al doilea motiv de recurs, arată că nici acesta nu este incident în prezenta speţă, deoarece Sentinţa nr. 3369 din data de 15 decembrie 2015, aşa cum se regăseşte ea la dosarul cauzei, este semnată, potrivit normelor de procedură aplicabile.

Pe fondul cauzei, reiterează afirmaţiile făcute în acţiunea introductivă, potrivit cărora, pentru a se putea constata calitatea de lucrător al fostei Securităţi, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

1) Persoana să aibă calitatea de ofiţer, inclusiv acoperit, sau subofiţer al Securităţii în perioada 1945 - 1989. Or, în speţa dată, această condiţie este asigurată deoarece, domnul A. a avut gradul de gradul de locotenent în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Alba.

2) în calitatea menţionată la pct. 1 să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

În acest context, precizează că incidenţa art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 se circumscrie prevederilor art. 29 alin. (2) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, text legal ce permite îngrădiri ale drepturilor omului cu condiţia ca, în primul rând, aceste îngrădiri să fie "stabilite de lege" şi, în al doilea rând, ca excepţiile de la principiul respectării drepturilor fundamentale să aibă drept scop satisfacerea "cerinţelor juste ale moralei, ordinii publice şi bunăstării generale, într-o ordine democratică".

Altfel spus, în cazul existenţei unei suspiciuni ce ar putea afecta siguranţa statului, prevederile menţionate permit desfăşurarea pe o anumită perioadă de timp a unor activităţi de către organele abilitate în vederea confirmării/infirmării acestor suspiciuni, perioadă în care, indiferent de rezultat, activităţile desfăşurate cad sub protecţia acestui text legal.

Consideră că cea de-a doua cerinţă este îndeplinită prin faptul că pârâtul a propus luarea în evidenţa organelor de securitate a numitului B., avocat în Colegiul Alba Iulia, deoarece respectivul activase în E. începând cu 1937 şi până în 1947, fiind membru al comitetului judeţean E. Situaţii similare, adică luare în evidenţa organelor de Securitate pentru motive strict politice - cum este faptul că persoanele respective activaseră în cadrul fostelor partide istorice - au fost dispuse de pârât şi în Dosarele I x, respectiv dosarul I y. Evident, prin realizarea acestei măsuri s-a îngrădit, pentru motive care nu ţineau de siguranţa naţională, dreptul la viaţă privată. Astfel, persoanele aflate în baza de lucru la a securităţii, erau urmărite în mod constant, fiind încadrate informativ prin reţeaua colaboratorilor. Arătă în acest sens, în primul rând pentru a proba afirmaţiile anterioare, şi în al doilea rând, ca exemplu de îndeplinire a condiţiilor legale pentru constatarea calităţii de lucrător, şi propunerea pârâtului de recrutare a avocatului B. Astfel, lt. A., apreciază că se impune recrutarea unui informator deoarece "pe raza oraşului Alba Iulia au fost selecţionaţi în baza de lucru 9 E.-isti, dintre care unii nu sunt încadraţi informativ/.../aşa cum ar fi: C. (titularul Dosarului I x, pe care chiar pârâtul l-a luat în evidentă),/.../, A.O. (titularul Dosarului I y) pe care chiar pârâtul l-a luat în evidentă)".

În privinţa susţinerii recurentului, potrivit căreia a respectat cadrul legal în vigoare la acea dată, precum şi comandamentele superiorilor, arată că ordinele primite de la aceştia sau normele interne care reglementau activitatea Securităţii şi Miliţiei nu pot constitui un temei legal pentru săvârşirea unor abuzuri, pentru încălcarea drepturilor constituţionale şi a drepturilor fundamentale ale omului, prevăzute de tratatele internaţionale asumate de România.

Totodată, subliniază că art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 are în vedere, în stabilirea calităţii de lucrător al Securităţii, doar faptele şi acţiunile prin care foştii angajaţi ai Ministerului de Interne au suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Norma legală citată nu priveşte gradul, funcţia şi afilierea persoanelor verificate, ci doar acţiunile concrete întreprinse de acestea. Simpla apartenenţă la una dintre structurile Ministerului de Interne nici nu incriminează, dar nici nu exonerează persoana faţă de responsabilităţile care îi revin în respectarea drepturilor civile şi a Constituţiei.

Din acest motiv, consideră că este irelevant că faptele săvârşite de recurentul reclamant cu încălcarea drepturilor constituţionale sau a drepturilor fundamentale ale omului, aveau sau nu susţinere regulamentară.

Or, în absenţa unui motiv întemeiat al supravegherilor informative, constituit din existenţa unor riscuri pentru binele şi interesul colectiv, prin instrumentarea măsurilor descrise anterior, care vizau atât viaţă privată, cât şi opiniile persoanei, s-a desfăşurat o acţiune abuziva, prin care s-au încălcat drepturile şi libertăţile fundamentale.

În consecinţă, solicită respingerea recursului ca vădit nefondat, în raport de prevederile legale în materia dedusă judecăţii, precum şi în raport de jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

2. Procedura de soluţionare a recursului

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 21 mai 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal,precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, s-a fixat termen de judecată la data de 5 noiembrie 2018.

2.2.. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Analizând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut, în prealabil, că în aplicarea art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, prin lucrător al Securităţii se înţelege orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Analizând activitatea pârâtului, prima instanţă a constatat că sunt îndeplinite cerinţele cumulative ale art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Cu privire la prima cerinţă, şi anume deţinerea calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit în perioada 1945 - 1989, prima instanţă a reţinut că aceasta este îndeplinită, pârâtul având gradul de locotenent în cadrul IJS Alba, Harghita şi Braşov în anii 1968 - 1975 şi locotenent-major în anii 1975 - 1976 în cadrul IJS Braşov, fapt necontestat de pârât prin întâmpinarea formulată.

Cu referire la cea de-a doua condiţie, prima instanţă a constatat că, în perioada 1945 - 1989, pârâtul a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, astfel:

- a procedat la urmărirea informativă a numitului M., preot greco-catolic, licenţiat în teologie la Roma, fost membru al Comitetului Executiv E. Maramureş, arestat în 1952 şi eliberat în anul 1954, supravegheat informativ ca fost membru marcant al acestui partid, care între timp a deţinut şi funcţia de vice-preşedinte al acestui partid.

- a fost implicat în urmărirea informativă a numiţilor N., avocat, fost membru E. Alba, condamnat la 18 luni de închisoare pentru instigare, supravegheat ca element duşmănos, K., de asemenea, avocat fost membru E. Alba, în supravegherea colectivă a unor cetăţeni români, în supravegherea informativă a numitului L., întrucât în perioada 1947 - 1948 a îndeplinit funcţia de şef grup Frăţiile de Cruce în cadrul Liceului Făgăraş, precum şi pentru că în cursul anului 1959 a fost condamnat pentru activitate subversivă şi numitului O., în vederea recrutării pentru supravegherea persoanelor, locurilor şi mediilor ce se aflau în atenţia organelor de securitate pe linia problemei "Terorism Internaţional".

- a dosar există mai multe Rapoarte întocmite de către pârât, din care rezultă modul de contactare a persoanelor vizate, conţinutul discuţiilor avute cu aceste, sunt consemnate declaraţiile acestora, de asemenea activităţile specifice efectuate şi verificările făcute, pentru cunoaşterea personală a candidaţilor la recrutare şi verificările efectuate în viaţa personală a acestora şi a anturajului.

- la dosar se află Note de filare şi identificare din care rezultă că pârâtul a efectuat asemenea proceduri, Note raport semnate olograf de către pârât din care rezultă modul de verificare a unor persoane, informaţiile oferite de surse şi sarcinile trasate surselor cu privire la activitatea de urmărire informativă.

Pentru a conchide că este îndeplinită ce-a de-a doua cerinţă, cu referire la rezultatele acţiunilor desfăşurate de pârât, prima instanţă a reţinut că nu prezintă relevanţă faptul că acesta şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu potrivit legilor şi regulamentelor în vigoare, cât timp din punct de vedere al persoanelor vizate şi al persoanelor verificate în dosarele instrumentate, acestora li s-a încălcat dreptul al viaţă privată prin pătrunderea în viaţa personală, prin culegerea de informaţii despre persoanele cu care convieţuiesc şi prin contactarea acestora.

Prima instanţă a înlăturat apărarea pârâtului, în sensul că procedurile de luare în evidenţă, nu au fost de natură a afecta viaţa privată a persoanelor vizate, apreciind ca fiind lipsit de relevanţă că hotărârile de luare în evidenta erau acte administrative interne, întrucât ceea ce prezintă importanţă era pătrunderea în viaţa personală a acelor persoane fără acordul lor, în calitatea pârâtului de ofiţer de securitate.

Referitor la dosarele care potrivit susţinerilor pârâtului au fost instrumentate în temeiul cererilor formulate de serviciile de securitate, fără a indica numele real al celor urmăriţi, ci nişte pseudonime sau obiectivul "X" sau "Z" şi nici speţa concreta în care erau urmăriţi, prima instanţă a arătat că, chiar dacă nu ar fi luate în considerare aceste dosare, există suficiente probe din care rezultă că pârâtul, în calitate de ofiţer de securitate a încălcat dreptul la viaţă privată a persoanelor urmărite.

2.3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul pârât, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În prealabil, trebuie precizat că excepţiile de procedură privind necompetenţa instanţelor de contencios administrativ şi nulitatea hotărârii pronunţate vor fi analizate în cadrul motivelor de recurs invocate de recurentul pârât, având în vedere faptul că neregularităţile de ordin procedural la care se referă nu privesc formele de procedură aferente etapei recursului, ci vizează hotărârea primei instanţe, prin urmare, nu pot fi calificate excepţii de procedură propriu-zise.

Prin cel dintâi motiv de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., -când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii, recurentul pârât a susţinut că instanţa nu este competentă să se pronunţe cu privire la activitatea desfăşurată în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice unui ofiţer de informaţii, fiind incidente prevederile art. 5 alin. (1) lit. b). din Legea nr. 554/2004.

Examinând susţinerea pârâtului, privind exceptarea activităţii sale desfăşurate în calitate de ofiţer de informaţii de la regula controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ, calificată de doctrină drept fine de neprimire dedusă din natura actului, Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată.

În temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 actele de comandament militar nu sunt supuse controlului instanţei de contencios administrativ.

Noţiunea de "acte de comandament cu caracter militar" a fost definită de art. 2 alin. (1) lit. l) din acelaşi act normativ ca fiind actul administrativ referitor la problemele strict militare ale activităţii din cadrul forţelor armate, specifice organizării militare, care presupun dreptul comandanţilor de a da ordine subordonaţilor în aspecte privitoare la conducerea trupei, în timp de pace sau război, ori, după caz, la îndeplinirea serviciului militar.

Nu intră în această categorie constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, acţiunea în constatare a acestei calităţi fiind de competenţa exclusivă a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în temeiul normei de competenţă speciale stabilite de art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, la.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5. C. proc. civ., - când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, recurentul pârât a arătat că hotărârea ce i s-a comunicat prin poştă nu a fost semnată de către membrii completului de judecată, ceea ce atrage, în temeiul dispoziţiilor art. 425 pct. 3 şi 426 pct. 3 C. proc. civ., în coroborare cu art. 174 alin. (1) C. proc. civ., nulitatea hotărârii recurate.

În temeiul art. 131 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobată de Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 1375/2015, doar două exemplare din fiecare hotărâre se semnează de către membrii completului de judecată şi de grefierul de şedinţă, iar potrivit alin. (8) al aceluiaşi articol, grefierul de şedinţă comunică părţilor hotărârea în copie.

În consecinţă, în lipsa încălcării formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, Înalta Curte nu poate reţine incidenţa acestui motiv de recurs.

Criticile de fond invocate de recurentul pârât, încadrabile la motivul de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8. C. proc. civ., - încălcarea normelor de drept material, vizează concluzia primei instanţe în sensul că, în calitate de ofiţer de informaţii, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Având în vedere starea de fapt reţinută, necontestată de recurentul pârât, prima instanţă în mod corect a înlăturat apărările acestuia în sensul că procedurile de luare în evidenţă nu au fost de natură a afecta viaţa privată a persoanelor vizate, întrucât, sub aspectul rezultatelor obţinute, este lipsit de relevanţă faptul că hotărârile de luare în evidenta erau acte administrative interne, iar ceea ce prezintă importanţă era pătrunderea în viaţa privată a acelor persoane fără acordul lor, în calitatea pârâtului de ofiţer de securitate.

Înalta Curte împărtăşeşte concluzia primei instanţe şi în sensul că nu are relevanţă dacă aceste acţiuni aveau susţinere legală sau regulamentară şi constituiau sarcini de serviciu. Calitatea de lucrător al Securităţii, în sensul prevederilor O.U.G. nr. 24/2008, îi revine angajaţilor Securităţii care au realizat urmărirea informativă a persoanelor pe motive politice, (spre ex. în scopul menţinerii regimului totalitar care se opunea pluripartidismului), motive care nu aveau de a face cu siguranţa naţională, încălcând drepturi şi libertăţi fundamentale stipulate de Constituţia de la acea dată, precum şi de normele internaţionale, la care România era parte.

În consecinţă, Înalta Curtea apreciază că nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8. C. proc. civ., nu este incident în cauză.

2.4. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, şi 8 C. proc. civ., şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A., împotriva Sentinţei nr. 3369 din 15 decembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2014, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - LM