Eligibility for Merit Allowances: Necessity of Proving Comparative Performance Ranking Beyond Statutory Criteria

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 18 aprilie 2013, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Comisia Naţională pentru Acordarea Indemnizaţiilor de Merit, Statul Român prin Ministerul de Finanţe şi Ministerul Tineretului şi Sportului, pronunţarea unei hotărâri prin care:

1. Să se constate îndeplinirea de către reclamant a condiţiilor cerute de lege în scopul obţinerii indemnizaţiei de merit (sportiv de performanţă);

2. Să se dispună obligarea pârâţilor la plata indemnizaţiei de merit către reclamant pe ultimii 3 ani anteriori datei înregistrării prezentei acţiuni pe rolul instanţei, plus dobânda legală aferentă acestei perioade;

3. Să se dispună obligarea pârâţilor la plata pe viitor a indemnizaţiei de merit, începând cu data înregistrării prezentei acţiuni pe rolul instanţei, plus dobânda legală aferentă, calculată până la data punerii în executare a hotărârii judecătoreşti ce se va pronunţa în prezenta cauză;

4. Cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 7046 din 16 iunie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Prin Decizia nr. 664 din 1 martie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul de Finanţe;

- a respins acţiunea împotriva acestui pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

- a respins ca neîntemeiate excepţiile lipsei capacităţii de folosinţă şi a lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei Comisia Naţională pentru Acordarea Indemnizaţiilor de Merit;

- a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect constatare îndeplinire condiţii cerute de lege pentru obţinerea indemnizaţiei de merit;

- a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil;

- a respins în rest, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Comisia Naţională pentru Acordarea Indemnizaţiilor de Merit şi Ministerul Tineretului şi Sportului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat au fost formulate, în esenţă, următoarele critici la adresa hotărârii recurate:

I. Lăsarea nesoluţionată de către instanţa de fond a cererii reclamantului privind pronunţarea hotărârii în raport de art. 436 C. proc. civ., respectiv în raport de recunoaşterea parţială din partea pârâţilor Comisia Naţională pentru Acordarea Indemnizaţiilor de Merit şi Ministerul Tineretului şi Sportului a pretenţiilor reclamantului, rezultată din înscrisurile aflate la dosar.

În acest sens, recurentul arată că prin aceste înscrisuri emise de pârâţi s-a recunoscut de către aceştia, în mod explicit:

- îndeplinirea de către reclamant a condiţiilor cerute de lege în scopul obţinerii indemnizaţiei de merit (capătul 1 de cerere din acţiunea reclamantului);

- obligarea pârâţilor la plata pe viitor a indemnizaţiei de merit (parţial - capătul 3 de cerere).

În opinia recurentului, instanţa urma să se pronunţe asupra capătului 2 al cererii, prin care a solicitat să se dispună obligarea pârâţilor la plata indemnizaţiei de merit către reclamant pe ultimii 3 ani anteriori datei înregistrării prezentei acţiuni pe rolul instanţei, plus dobânda legală aferentă acestei perioade şi parţial asupra capătului 3, prin care a solicitat să se dispună obligarea pârâţilor la plata pe viitor a indemnizaţiei de merit, începând cu data înregistrării prezentei acţiuni pe rolul instanţei, plus dobânda legală aferentă calculată până la data punerii în plată a indemnizaţiei de merit către reclamant.

Recurentul critică faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat în sensul solicitării sale, subliniind faptul că aceasta trebuia cu prioritate să se pronunţe în raport de prevederile art. 436 C. proc. civ. şi numai ulterior să supună cercetării judecătoreşti şi pronunţarea cu privire la restul de capete de cerere ramase de soluţionat în limita recunoaşterilor din partea pârâţilor.

II. Hotărârea de fond este vădit contradictorie şi a fost dată cu încălcarea prevederilor Legii nr. 118/2002 şi ale normelor de aplicare la Legea nr. 118/2002, aprobate prin H.G. nr. 859/2003.

Arată recurentul că instanţa de fond, chiar dacă a omis pronunţarea hotărârii în acord cu prevederile art. 436 C. proc. civ., în mod clar trebuia să admită, cel puţin în parte, acţiunea reclamantului cu privire la obligarea la plata pentru prezent şi viitor a indemnizaţiei de merit şi, eventual, să respingă obligarea pârâţilor la plata indemnizaţiei pe ultimii 3 ani înaintea demarării acţiunii pe rolul instanţei.

Subliniază recurentul că toate considerentele sentinţei de fond sunt contradictorii, lipsite de concludenţă şi pertinenţă prin raportare la însăşi poziţia procesuală a pârâţilor şi la textele de lege aplicabile speţei, fiind lipsită de consistenţă juridică şi veridicitate argumentaţia instanţei pentru care a respins acţiunea reclamantului.

Recurentul-reclamant arată că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, ca anexă la acţiune, rezultă faptul că dosarul acestuia îndeplinea condiţiile cerute de lege în ceea ce priveşte documentele componente.

III. Cu privire la respingerea capătului 1 de cerere prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii, recurentul arată că această excepţie a fost invocată din oficiu de către instanţă, la ultimul termen de judecată din data de 23 februarie 2016, fiind admisă, deşi acest capăt de cerere a vizat o recunoaştere a unui drept concret şi nu a unei stări de fapt, reclamantul invocând şi dovedind interesul în formularea acestuia, respectând principiul subsidiarităţii faţă de acţiunea în realizare.

Recurentul solicită admiterea recursului şi casarea în tot a hotărârii de fond, iar, ca efect al admiterii recursului şi rejudecării procesului în fond, în principal solicită pronunţarea unei hotărâri în acord cu prevederile art. 436 alin. (2) C. proc. civ. pe capătul 1 de cerere şi parţial, pe capătul 3 de cerere (constatarea îndeplinirii de către reclamant a condiţiilor cerute de lege în scopul obţinerii indemnizaţiei de merit; obligarea pârâţilor la plata pe viitor a indemnizaţiei de merit), iar pe capetele de cerere ramase de soluţionat, respectiv pe capătul 2 de cerere (să se dispună obligarea pârâţilor la plata indemnizaţiei de merit către reclamant pe ultimii 3 ani anteriori datei înregistrării acţiunii pe rolul instanţei, plus dobânda legală aferentă acestei perioade) şi parţial pe capătul 3 de cerere (să se dispună obligarea pârâţilor la plata pe viitor a indemnizaţiei de merit, începând cu data înregistrării acţiunii pe rolul instanţei, plus dobânda legală aferentă calculată până la data punerii în plată a indemnizaţiei de merit către reclamant), solicită modificarea sentinţei de fond în sensul admiterii acestora.

Ca efect al admiterii recursului şi rejudecării procesului în fond, în subsidiar, solicită admiterea în tot a acţiunii reclamantului.

Intimatul Ministerul Tineretului şi Sportului a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., s-a constatat că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) şi c) - e) C. proc. civ., că recursul a fost declarat şi motivat cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ şi că recursul este admisibil în principiu cu condiţia achitării diferenţei de 198 RON taxă de timbru aferentă căii de atac exercitate.

Recurentul-reclamant a achitat diferenţa de taxă de timbru datorată, iar prin încheierea din 14 iunie 2018 completul a dispus comunicarea raportului întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Recurentul a invocat în susţinerea recursului declarat, în mod generic, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din Noul C. proc. civ., respectiv:

- motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii");

- motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei").

- motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material").

Referitor la primul motiv de recurs formulat de către recurent, potrivit căruia instanţa de fond a procedat la lăsarea nesoluţionată a cererii privind pronunţarea hotărârii în raport de art. 436 C. proc. civ., respectiv în raport de recunoaşterea parţială din partea pârâţilor Comisia Naţională pentru Acordarea Indemnizaţiilor de Merit şi Ministerul Tineretului şi Sportului a pretenţiilor reclamantului, Înalta Curte constată că este nefondat.

Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, deşi recurentul a învederat faptul că la termenul din data de 24 noiembrie 2015 a formulat o cerere în temeiul art. 436 C. proc. civ., prin care a solicitat instanţei de fond să se pronunţe cu privire la recunoaşterea parţială de către pârâţi a primului capăt din cererea introductivă de instanţă, respectiv recunoaşterea în parte al celui de-al treilea capăt din cerere, prin întâmpinarea formulată în cauză pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului a arătat faptul că solicitarea recurentului este nefondată, câtă vreme instituţia pârâtă a recunoscut acestuia calitatea de posibil beneficiar al indemnizaţiei de merit prin Adresa Agenţiei Naţionale pentru Sport nr. 462 din 15 februarie 2006, act depus de către recurent ca probă la dosarul cauzei.

În mod corect a apreciat instanţa de fond că "recunoaşterea Ministerului Tineretului şi Sportului, realizată atât în cuprinsul răspunsului din 2006, cât şi pe parcursul prezentei cauze, cu privire la îndeplinirea criteriilor prevăzute de art. 18 A lit. c) din Norme este o condiţie necesară, dar nu şi suficientă pentru propunerea de acordare a indemnizaţiei, această solicitare fiind analizată de subcomisie prin comparare cu celelalte solicitări, în limita locurilor alocate".

În acest sens, în mod corect a reţinut Curtea de apel că reclamantul nu a dovedit că solicitarea sa, pe lângă îndeplinirea criteriilor prevăzute de art. 18 A lit. c) din H.G. nr. 859/2003, îndeplinea condiţiile pentru a fi înaintată Comisiei pentru acordarea indemnizaţiilor de merit, respectiv se încadra în numărul de locuri aprobate, raportat la numărul performanţelor sportive, prin raportare şi la ceilalţi participanţi.

Astfel cum s-a reţinut în considerentele sentinţei recurate, cât timp reclamantul nu a dovedit că era îndreptăţit înaintea celorlalte persoane, cererea sa de acordare a indemnizaţiei pentru trecut, respectiv pe ultimii trei ani şi în continuare, până la acordarea acesteia, este neîntemeiată, opinie însuşită şi de instanţa de control judiciar.

Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile recurentului referitoare la faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat în sensul solicitării sale, respectiv la faptul că aceasta trebuia cu prioritate să se pronunţe în raport de prevederile art. 436 C. proc. civ. şi numai ulterior să supună cercetării judecătoreşti şi pronunţarea cu privire la restul de capete de cerere rămase de soluţionat în limita recunoaşterilor din partea pârâţilor.

În raport de considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că în speţă nu a existat o încălcare a regulilor de procedură reglementate de dispoziţiile C. proc. civ., astfel încât nu se pot reţine susţinerile recurentului referitoare la o presupusă incidenţă a prevederilor art. 488 pct. 5 din cod.

Pe cale de consecinţă, acest motiv de recurs invocat de reclamant nu este fondat.

Înalta Curte apreciază că şi al doilea motiv de recurs formulat de recurent, potrivit căruia "hotărârea de fond este vădit contradictorie şi încalcă prevederile Legii nr. 118/2002 şi ale normelor de aplicare la Legea nr. 118/2002, aprobate prin H.G. nr. 859/2003", este nefondat, pentru următoarele considerente:

Privitor la susţinerea recurentului, potrivit căreia instanţa de fond trebuia să admită în parte capătul din cererea introductivă de instanţă "cu privire la obligarea la plata pentru prezent şi viitor a indemnizaţiei de merit şi eventual respingerea obligării pârâţilor la plata indemnizaţiei pe ultimii 3 ani anterior demarării acţiunii pe rolul instanţei", instanţa de fond în mod corect a apreciat faptul că atâta timp cât reclamantul nu a dovedit că era îndreptăţit înaintea celorlalte persoane, cererea sa de acordare a indemnizaţiei pentru trecut, respectiv pe ultimii trei ani şi în continuare, până la acordarea acesteia, este neîntemeiată.

Recurentul a susţinut faptul că toate considerentele sentinţei de fond sunt contradictorii, lipsite de concludenţă şi pertinenţă prin raportare la însăşi poziţia procesuală a pârâţilor şi la textele de lege aplicabile speţei, fiind lipsită de consistenţă juridică şi veridicitate argumentaţia instanţei pentru care a respins acţiunea reclamantului, având în vedere că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă faptul că dosarul acestuia îndeplinea condiţiile cerute de lege în ceea ce priveşte documentele componente.

Astfel, din cuprinsul memoriului de recurs se desprinde ideea că prima instanţă ar fi pronunţat o hotărâre nelegală, că hotărârea primei instanţe nu ar fi fost una motivată corespunzător, respectiv că ar fi vădit contradictorie.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de petent în cererea formulată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de reclamant în legătură cu cererea de chemare în judecată formulată în cauză, sau de pârât în legătură cu apărările formulate, sentinţa pronunţată nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Contrar susţinerilor recurentului, sentinţa recurată cuprinde, în mod evident, motivele pe care se întemeiază, neexistând în cuprinsul acesteia motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

În ceea ce priveşte al treilea motiv de recurs invocat, cu privire la respingerea capătului 1 de cerere prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii, recurentul a arătat că această excepţie a fost invocată din oficiu de către instanţă, la ultimul termen de judecată din data de 23 februarie 2016, fiind admisă, deşi acest capăt de cerere a vizat o recunoaştere a unui drept concret şi nu a unei stări de fapt, reclamantul invocând şi dovedind interesul în formularea acestuia, respectând principiul subsidiarităţii faţă de acţiunea în realizare.

În opinia instanţei de recurs, în mod temeinic instanţa de fond a reţinut, prin raportare la art. 8 din Legea nr. 544/2004, faptul că prin cererea de constatare a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru acordarea indemnizaţiei de merit, reclamantul nu se află în niciuna din situaţiile reglementate de acest text legal, deoarece nu afirmă nici vătămarea sa printr-un act administrativ unilateral şi nici refuzul de soluţionare a unei cereri, acest capăt de cerere privind o acţiune în constatare, sens în care a respins acest capăt de cerere ca fiind inadmisibil.

Chiar dacă recurentul a precizat temeiul de drept al recursului, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., simpla nemulţumire a recurentului faţă de soluţia pronunţată de către instanţă nu este suficientă pentru casarea acesteia.

Înalta Curte, legal învestită cu soluţionarea prezentului recurs, constată că nu sunt întemeiate nici susţinerile şi criticile înfăţişate de recurentul-reclamant care ar putea fi subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Motivele de nelegalitate invocate sunt neîntemeiate, acestea neputând conduce la reformarea hotărârii atacate, instanţa de fond dând o corectă dezlegare pricinii deduse judecăţii, sentinţa recurată fiind rezultatul interpretării şi aplicării corecte a normelor juridice incidente situaţiei de fapt rezultate din probele administrate.

Astfel, în raport de dispoziţiile art. 3 şi art. 8 din Regulamentul de funcţionare a Comisiei Naţionale pentru Acordarea Indemnizaţiilor de Merit, instanţa de fond a reţinut în mod corect că, în cauză, subcomisia pentru acordarea indemnizaţiilor de merit din cadrul Ministerului a analizat solicitarea reclamantului, a constatat îndeplinirea criteriilor, însă nu a înaintat cererea Comisiei deoarece nu se încadra, raportat la importanţa performanţelor sportive, în numărul de locuri alocat. Prin urmare, Curtea a reţinut că a fost îndeplinită, de către Ministerul Tineretului şi Sportului şi de către subcomisia care funcţiona pe lângă acesta, obligaţia de analizare a criteriilor, reclamantului comunicându-i-se că îndeplineşte criteriile din anul 2006.

Curtea a apreciat în mod corect că reclamantul nu a dovedit că solicitarea sa, pe lângă îndeplinirea criteriilor prevăzute de art. 18 A lit. c) din H.G. nr. 859/2003, îndeplinea condiţiile pentru a fi înaintată Comisiei pentru acordarea indemnizaţiilor de merit, respectiv se încadra în numărul de locuri aprobate, raportat la numărul performanţelor sportive, prin raportare şi la ceilalţi participanţi.

Astfel, în mod corect s-a reţinut în considerentele sentinţei recurate că recunoaşterea Ministerului Tineretului şi Sportului, realizată atât în cuprinsul răspunsului din 2006, cât şi pe parcursul prezentei cauze, cu privire la îndeplinirea criteriilor prevăzute de art. 18A lit. c) din Norme, este o condiţie necesară, dar nu şi suficientă pentru propunerea de acordare a indemnizaţiei, iar, cât timp reclamantul nu a dovedit că era îndreptăţit înaintea celorlalte persoane, cererea sa de acordare a indemnizaţiei pentru trecut, respectiv pe ultimii trei ani şi în continuare, până la acordarea acesteia, este neîntemeiată.

La pronunţarea soluţiei recurate, instanţa de fond a avut în vedere, de asemenea, faptul că pe parcursul soluţionării cauzei, prin procesul-verbal din 27 mai 2015 al Subcomisiei de specialitate din cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, Comisia a aprobat ca reclamantul să beneficieze pentru viitor de această indemnizaţie, suma cu acest titlu fiind plătită reclamantului începând cu luna noiembrie 2015.

Însă, în mod corect instanţa a apreciat că acest aspect nu este de natură a dovedi temeinicia acţiunii, respectiv a îndreptăţirii reclamantului la acordarea indemnizaţiei de merit pentru trecut, trei ani înainte de data formulării cererii şi în continuare, până la acordarea efectivă menţionată mai sus, deoarece acordarea indemnizaţiei în urma propunerii din mai 2015 a fost justificată de eliberarea unui loc prin deces.

În raport cu dispoziţiile legale anterior menţionate şi prin prisma actelor dosarului, Înalta Curte constată că în mod corect a soluţionat instanţa de fond cererea formulată de reclamant, astfel că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este legală, fiind motivată şi dată cu aplicarea corectă a normelor de procedură, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din Noul C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar şi susţinerile părţilor, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 664 din 23 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - LM