Eligibility of EU-funded software procurement via direct purchase through electronic catalog under public tendering thresholds

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantele SC A. SRL şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Buzău, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Regional POS DRU Regiunea Nord - Est, au contestat Scrisoarea de informare nr. x din 15 iunie 2015, aferentă Cererii de rambursare nr. x din 17 martie 2015, emisă de pârât, prin care a fost declarată neeligibilă suma de 9.428,20 RON, efectuată de AJOFM Buzău, impunându-de ca OIR-POSDRU Regiunea Nord-Est Piatra-Neamţ să fie obligat să ramburseze această sumă, care are caracter eligibil.

Prin Sentinţa nr. 51 din 1 martie 2016, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantele SC A. SRL şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Buzău, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Regional POS DRU Regiunea Nord - Est şi, în consecinţă, a anulat, în parte, Scrisoarea de informare nr. x din 15 iunie 2016, emisă de pârât, pentru suma de 9.428,20 RON, ce este cheltuială eligibilă, a obligat pârâtul să ramburseze reclamantelor suma de 9.428,20 RON cheltuială eligibilă şi a respins cererea pârâtului de amendare a reclamantelor, conform art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din Noul C. proc. civ., ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinţei nr. 51 din data de 1 martie 2016, precum şi a tuturor încheierilor pronunţate în dosar de către Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Organismul Intermediar Regional POS DRU Regiunea Nord - Est, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că hotărârile atacate sunt vădit netemeinice, nelegale şi pronunţate împotriva intereselor legale financiare ale Uniunii Europene privind asigurarea securităţii juridice, a temeiniciei şi legalităţii finanţărilor nerambursabile din Fondul Social European.

Recurentul solicită casarea hotărârilor judecătoreşti atacate în prezentul recurs, respingerea tuturor cererilor promovate de către intimate în cauză şi admiterea tuturor cererilor şi excepţiilor promovate de către recurent în cauză, asupra cărora insistă şi prin prezenta cerere de recurs.

Mai solicită recurentul adresarea către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), în temeiul art. 19 alin. (3) lit. b) din Tratatului privind UE, varianta consolidată (TUE), coroborat cu art. 267 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea UE, varianta consolidată (TFUE), pentru a se pronunţa cu privire la aplicarea şi interpretarea normelor de drept al UE, invocate de către recurent în cauză.

Subliniază recurentul că, prin sentinţa atacată, prima instanţă nu a ţinut cont că din obiectul cererii sale de sesizare a CJUE face parte interpretarea, în raport cu interesul soluţionării cauzei, a normelor de drept al UE, pe deplin aplicabile în cauza pendinte, cuprinse în regulamente UE, în mod direct şi prioritar oricărei norme juridice naţionale aplicabile în cauză, spre deosebire de directivele UE.

Arată recurentul că hotărârile judecătoreşti atacate prin cererea de recurs nu motivează pentru ce au fost înlăturate de la aplicare normele de drept al UE, invocate de către recurent în cauză, şi nici nu ar fi avut cum să motiveze astfel de înlăturare, deoarece toate normele de drept unional invocate de către recurent prin actele de drept material şi/sau procedural în cauză sunt pe deplin aplicabile în speţă.

Recurentul reiterează excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, criticând, în esenţă, faptul că prima instanţă, fără vreun argument şi fără vreun motiv, a respins această excepţie şi argumentele expuse de pârât în susţinerea acesteia.

Recurentul reiterează şi excepţia lipsei de obiect a acţiunii în contencios administrativ, subliniind că, în cauză, nici Scrisoarea de informare nr. x din 15 iunie 2015 şi nici Adresa nr. x din 21 iulie 2015, emise de către MFE - AM POS DRU prin pârât, nu sunt acte juridice şi, deci, nici acte administrative.

Recurentul critică faptul că instanţa de fond nu a argumentat de ce a considerat cele două acte ca fiind acte administrative, încadrându-se, deci, în categoria actelor juridice.

Pe fondul cauzei, recurentul critică, în esenţă, modul în care instanţa de fond a argumentat soluţiile adoptate prin hotărârile recurate, precum şi faptul că aceasta nu a avut în vedere argumentele prezentate de către pârât în susţinerea cererilor sale, încălcând, totodată, prioritatea dreptului UE în faţa dreptului naţional, prevăzută de art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României.

Intimata Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Buzău a formulat întâmpinare, prin care:

- a solicitat amendarea recurentului pentru exercitarea cu rea credinţă a recursului, respectiv pentru formularea cu rea credinţă a unor afirmaţii vădit netemeinice, în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

- în principal, a invocat excepţia nulităţii recursului, motivat de faptul că, în contradicţie cu prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 487 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs formulată în cauză nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor;

- în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea Sentinţei nr. 51/2016, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, ca fiind legală şi temeinică.

Prin încheierea pronunţată în Camera de consiliu la data de 3 mai 2018 s-a reţinut că recursul declarat este formulat în termen, s-a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatele-reclamante şi s-a prorogat soluţionarea cererii de amendare a recurentului-pârât, formulată de acestea.

I. Examinând cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea emiterii unei opinii preliminare, astfel cum a fost formulată de recurentul-pârât Organismul Intermediar Regional POS DRU Regiunea Nord - Est, în raport de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte o va respinge, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispoziţiile art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (fost 234 Tratatul Comunităţilor Europene), Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la:

a) interpretarea tratatelor;

b) validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii.

Alin. 2 din text prevede posibilitatea unei instanţe dintr-un stat membru de a sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, dacă apreciază că o decizie în această privinţă este necesară în soluţionarea pricinii, iar în cazul în care chestiunea se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe naţionale, ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanţă este obligată să sesizeze Curtea.

Ca atare, procedura hotărârii preliminare prevăzută de dispoziţiile art. 267 din Tratatul privind Uniunea Europeană (fost 234 TCE) dă posibilitatea instanţelor statelor membre de a adresa întrebări Curţii de Justiţie, cu ocazia unui litigiu aflat pe rolul acestora, întrebările vizând interpretarea sau validitatea normei comunitare fiind adresate înainte de a se pronunţa hotărârea în litigiul pendinte, singurul competent a decide dacă întrebările sunt relevante pentru soluţionarea litigiului, precum şi asupra conţinutului acestora, fiind judecătorul naţional.

Părţile din litigiul principal nu au dreptul de a trimite direct Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) o cerere pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare, articolul 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) neconstituind temei legal pentru o nouă cale de atac deschisă părţilor într-un litigiu, astfel că nu este suficient ca o parte să susţină că litigiul ridică o problemă de interpretare sau validitate a dreptului Uniunii Europene (UE), pentru ca instanţa naţională respectivă să se considere obligată să trimită o cerere pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare.

Instanţa în faţa căreia se formulează cererea de adresare a unei întrebări preliminare, potrivit art. 267 § din TFUE (fost art. 234 TCE) trebuie să aprecieze dacă o decizie îi este necesară pentru a pronunţa o hotărâre.

Chiar şi instanţele naţionale ale căror decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern au libertatea de a evalua relevanţa unei cereri pentru întrebare preliminară.

În acest sens, în cauza Cilfit, Curtea de Justiţie a stabilit că dacă o parte susţine că litigiul impune folosirea procedurii întrebării preliminare pentru interpretarea uniformă a dreptului comunitar nu este suficient pentru ca instanţa să fie obligată să considere că se află într-o situaţie prevăzută de art. 234, iar instanţele ale căror decizii nu pot fi atacate în dreptul intern se bucură de aceeaşi putere de evaluare cu toate instanţele, ele nu pot fi obligate să folosească procedura hotărârii preliminare dacă aplicarea corectă a dreptului comunitar se poate impune într-un mod atât de evident încât să nu lase loc niciunei îndoieli rezonabile cu privire la modul de soluţionare a întrebării puse.

Tot jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene a stabilit că instanţele naţionale sunt cele în măsură să aprecieze, în funcţie de particularităţile fiecărei cauze, atât asupra necesităţii unei întrebări preliminare în vederea soluţionării fondului litigiului, cât şi asupra pertinenţei întrebărilor adresate Curţii.

Astfel, chiar în Cauza Da Costa, Curtea de Justiţie a subliniat că "o instanţă naţională ale cărei decizii nu pot face obiectul unei căi de atac în dreptul intern trebuie, atunci când i se adresează o întrebare de drept comunitar, să îşi îndeplinească obligaţia de sesizare a Curţii de Justiţie, cu excepţia cazului în care constată că întrebarea adresată nu este pertinentă sau că dispoziţia comunitară în cauză a făcut deja obiectul unei interpretări din partea Curţii sau că aplicarea corectă a dreptului comunitar se impune cu o asemenea evidenţă încât nu mai lasă loc nici unei îndoieli rezonabile".

Analizând cererea formulată de recurentul-pârât Organismul Intermediar Regional POS DRU Regiunea Nord - Est, Înalta Curte constată că opinia preliminară solicitată nu este utilă şi pertinentă în prezenta cauză.

Înalta Curte reţine că prin maniera de formulare a solicitării, revizuenta tinde în realitate să obţină o "decizie de îndrumare" în soluţionarea în concret a cauzei de către instanţa naţională, din partea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, ceea ce este inadmisibil, întrucât excede competenţa sa.

Astfel cum s-a precizat anterior, cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se face numai în situaţia în care, în cursul unul litigiu aflat pe rol, se pune problema interpretării sau validităţii unei norme comunitare.

Prin urmare, instanţa naţională este cea care stabileşte relevanţa dreptului comunitar pentru soluţionarea litigiului aflat pe rol şi dacă cererea de adresare a unei întrebări preliminare este sau nu necesară.

Înalta Curte reţine că, în materie, Curtea de Justiţie a recunoscut instanţelor naţionale o marjă largă de apreciere a relevanţei unei hotărâri preliminare, iar instanţei naţionale îi revine obligaţia de a înainta o cerere preliminară doar atunci când consideră că există dubii în legătură cu aplicarea sau interpretarea unei norme comunitare.

Întrebarea ce se poate adresa de către instanţa naţională vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar, iar nu aspecte legate de dreptul naţional sau elemente particulare ale speţei deduse judecăţii.

Analizând actele şi lucrările dosarului şi din această perspectivă, Înalta Curte reţine faptul că cererea formulată de recurentul-pârât Organismul Intermediar Regional POS DRU Regiunea Nord - Est nu este motivată, nu cuprinde textele legale pe care este întemeiată, astfel că nu este o veritabilă cerere de sesizare a CJUE, petentul urmărind soluţionarea pe fond a cauzei (dezlegarea fondului cauzei), în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene.

În consecinţă, pentru considerentele expuse anterior, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, formulată de recurentul-pârât Organismul Intermediar Regional POS DRU Regiunea Nord - Est, ca inadmisibilă.

II. Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Soluţia primei instanţe, de admitere a acţiunii, este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Recurentul a invocat în susţinerea recursului declarat, în mod generic, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 din Noul C. proc. civ., respectiv:

- motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. ("când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti");

- motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii");

- motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei").

- motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material");

În cuprinsul memoriului de recurs s-a arătat, în esenţă, că prima instanţă ar fi pronunţat o hotărâre nelegală, argumentându-se în sensul că hotărârea primei instanţe nu ar fi fost una motivată corespunzător.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de petent în cererea formulată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de reclamant în legătură cu cererea de chemare în judecată formulată în cauză, sau de pârât în legătură cu apărările formulate, sentinţa pronunţată nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Contrar susţinerilor recurentului, sentinţa recurată cuprinde, în mod evident, motivele pe care se întemeiază, neexistând în cuprinsul acesteia motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

Chiar dacă recurentul a precizat temeiul de drept al recursului, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., simpla nemulţumire a recurentului faţă de soluţia pronunţată de către instanţă nu este suficientă pentru casarea acesteia.

În raport de considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că în speţă nu a existat nici o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti, nici o încălcare a regulilor de procedură reglementate de dispoziţiile C. proc. civ., astfel încât nu se pot reţine susţinerile recurentului referitoare la o presupusă incidenţă a prevederilor art. 488 pct. 4 şi 5 din cod.

Pe cale de consecinţă, nici aceste motive de recurs invocate de pârât nu sunt fondate.

Înalta Curte, legal învestită cu soluţionarea prezentului recurs, constată că nu sunt întemeiate nici susţinerile şi criticile înfăţişate de recurentul-pârât subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Motivele de nelegalitate invocate sunt neîntemeiate, acestea neputând conduce la reformarea hotărârii atacate, instanţa de fond dând o corectă dezlegare pricinii deduse judecăţii, sentinţa recurată fiind rezultatul interpretării şi aplicării corecte a normelor juridice incidente situaţiei de fapt rezultate din probele administrate.

Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut instanţa de fond, analizând întregul material probator existent la dosarul cauzei, că, în speţă, cheltuiala considerată ca neeligibilă de către pârât, în cuantum de 9.428,20 RON, îndeplineşte cerinţele legale prevăzute de art. 2 din H.G. nr. 759/2007 pentru a fi considerată o cheltuială eligibilă, întrucât a fost plătită efectiv furnizorului produselor soft- editare certificate, absolvire/calificare cod CPV 48931000/3, fiind justificată de factura emisă de SC A. SA Cluj, respectă prevederile contractului de finanţare încheiat de OIR POS DRU Regiunea Nord-Est nr. 125/5.1/S/135432/31 martie 2014, nu încalcă dispoziţiile legislaţiei naţionale sau comunitare, a fost efectuată după încheierea contractului de finanţare, nu a făcut obiectul altor finanţări din fonduri publice şi nu încalcă principiile rezonabilităţii, bunei gestiuni financiare în ceea ce priveşte economia şi eficienţa.

În mod corect a apreciat instanţa de fond că, deşi organismul pârât a susţinut că această cheltuială nu respectă principiul bunei gestiuni financiare sub aspectul eficacităţii, eficienţei, economicităţii, precum şi pe cel al legalităţii şi regularităţii, cum sunt prevăzute în legislaţia comunitară, care a fost transpusă în cea naţională, aceste argumente nu pot fi primite în condiţiile în care achiziţia de produse soft-editare certificate, absolvire/calificare cod CPV 48931000/3 s-a realizat, în conformitate cu art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, prin cumpărare directă în sistem integrat electronic SEAP, pe baza criteriului preţul cel mai scăzut, această normă legală permiţând a se proceda în acest mod în măsura în care valoarea achiziţiei nu depăşeşte echivalentul a 30.000 de euro, exclusiv TVA, pentru fiecare achiziţie de produse ori servicii, respectiv 100.000 de euro, exclusiv TVA, pentru fiecare achiziţie de lucrări, impunându-se ca achiziţia să se realizeze prin intermediul catalogului electronic, cum prevede art. 662 din H.G. nr. 1660/2006.

În mod corect a concluzionat instanţa de fond în sensul că achiziţia directă efectuată de reclamanta AJOFM Buzău pentru produsele soft-editare certificate, absolvire/calificare cod CPV 48931000/3 a respectat întru totul atât prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, cât şi pe cele ale art. 662 din H.G. nr. 1660/2006, realizându-se prin intermediul catalogului electronic pus la dispoziţie de sistemul SEAP -wwwe-licitaţie. ro, în care a fost postată oferta SC Centrul de Informatică Minieră S.A., ce are o valoare totală de 15.996,00 RON cu TVA, ofertă ce respectă întru totul cerinţele din fişa de date a achiziţiei publice şi reprezintă preţul contractului de furnizare nr. x din 14 octombrie 2014, respectiv 4 bucăţi soft editare diplome/certificate privind formarea profesională a adulţilor, inclusiv mentenanţă pe o perioadă de 5 ani.

De asemenea, în mod corect a apreciat instanţa de fond că sunt lipsite de relevanţă consideraţiile organismului pârât referitoare la neeligibilitatea sumei de 9.428,20 RON raportat la preţul de 300 euro fără TVA pentru o licenţă, existent pe site-ul www.dualis. ro/infocertificate, în condiţiile în care cele 4 licenţe nu au fost achiziţionate de pe acest site, ci prin derularea procedurii de achiziţie publică directă, conform art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, cu respectarea prevederilor acestui act normativ, AJOFM Buzău fiind o instituţie publică care nu poate achiziţiona bunuri, servicii, lucrări decât în conformitate cu aceste prevederi legale şi nu prin cumpărare directă on-line.

Faţă de considerentele expuse mai sus, Curtea de apel a apreciat în mod întemeiat că instituţia pârâtă a considerat în mod nelegal neeligibilă suma de 9.428,20 RON, în condiţiile în care această cheltuială îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de normele legale interne şi comunicare privind eligibilitatea, achiziţionarea produselor soft-editare certificate, absolvire/calificare cod CPV 48931000/3, s-a realizat cu respectarea art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, prin selectarea produselor din catalogul electronic pus la dispoziţie de sistemul SEAP www.x.ro, neputând fi cumpărate de pe site-ul www dualis.ro, ce nu este un sistem electronic integrat, această ofertă nu include mentenanţa pe o perioadă de 5 ani, solicitată de reclamanta AJOFM Buzău, conform fişei de date a achiziţiei publice, efectuarea acestei cheltuieli nu s-a realizat cu încălcarea principiilor bunei gestiuni financiare, prin emiterea Scrisorii de informare nr. x din 15 iunie 2015, cele două reclamante au fost vătămate în drepturile lor reprezentate de împrejurarea că sunt îndreptăţite a li se rambursa în integralitate contravaloarea contractului de furnizare servicii soft şi mentenanţă.

În consecinţă, instanţa de fond a opinat în sensul că în cauză sunt îndeplinite cerinţele art. 1, 8 şi 18 din legea contenciosului administrativ, astfel că se impune anularea în parte a Scrisorii de informare nr. x din 15 iunie 2015, emisă de pârâtul OIR POSDRU Regiunea Nord-Est Piatra-Neamţ pentru suma de 9.428,20 RON, care este o cheltuială eligibilă, în sarcina acestei instituţii stabilindu-se obligaţia de a rambursa reclamantelor această cheltuială, acţiunea fiind întemeiată, opinie însuşită şi de instanţa de control judiciar.

Referitor la cererea pârâtului de amendare a celor două reclamante pentru abuz de drept procesual, în conformitate cu prevederile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., Curtea de apel a apreciat în mod corect că cererea de chemare în judecată dedusă judecăţii nu a fost introdusă cu rea credinţă, cele două reclamante s-au considerat vătămate în drepturile şi/sau interesele lor legitime prin emiterea scrisorii de informare contestată şi considerarea ca neeligibilă a unei cheltuieli ce s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor legale şi clauzelor din contractul de finanţare, pârâtul nu a făcut dovada relei credinţe sau abuzului de drept, aspecte ce nu rezultă din lucrările dosarului, astfel că această cerere nu este întemeiată.

În raport cu dispoziţiile legale anterior menţionate şi prin prisma actelor dosarului, Înalta Curte constată că în mod corect a soluţionat instanţa de fond cererea formulată de reclamante, astfel că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este legală, fiind motivată şi dată cu aplicarea corectă a normelor de procedură, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 din Noul C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte apreciază că nu pot fi primite nici criticile recurentului cu privire la argumentele avute în vedere de către instanţa de fond la pronunţarea soluţiei de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, respectiv a excepţiei lipsei de obiect a acţiunii în contencios administrativ.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar şi susţinerile părţilor, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va respinge recursul declarat de pârât ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, formulată de recurentul-pârât Organismul Intermediar Regional POS DRU Regiunea Nord - Est, ca inadmisibilă.

Respinge recursul declarat de pârâtul Organismul Intermediar Regional POS DRU Regiunea Nord - Est împotriva Sentinţei nr. 51 din 1 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - LM