Validity of a duplicate financial correction notice issued under res judicata and the nature of the 60-day issuance deadline as a forfeiture period

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2015, reclamanta Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Capital Uman, solicitând anularea Notei de constatare nr. x din 30 septembrie 2015, emisă de pârâtă, precum şi suspendarea executării respectivei note până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului.

Prin Sentinţa civilă nr. 778 din 9 martie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării, a admis acţiunea formulată de reclamanta Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Capital Uman, prin Ministerul Finanţelor Publice, a anulat Nota de constatare nr. x din 30 septembrie 2015.

Împotriva Sentinţei civile nr. 778 din 9 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs Ministerul Finanţelor Publice, în numele şi pentru pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată, în primul rând, că în cauză sunt îndeplinite dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul în care se constată că în mod greşit prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, instanţa de control judiciar este îndrituită a casa, cu trimitere Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, spre a soluţiona cauza pe fond.

Astfel, arată recurentul, deşi instanţa de fond a admis acţiunea, în fapt, aşa cum se poate observa din analiza considerentelor hotărârii atacate, aceasta nu s-a pronunţat pe fondul cauzei, ci a admis excepţia puterii lucrului judecat.

Pentru a ajunge la această soluţie, judecătorul fondului a apreciat faptul că exemplificativă este Decizia civilă nr. 995 din 4 februarie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, reţinând instanţa supremă că autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări procesuale, aceea de excepţie procesuală (conform art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ.) şi aceea de prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C. civ.).

Raportându-se la această hotărâre, instanţa de fond a apreciat că efectul pozitiv al lucrului judecat al Deciziei nr. 9804/25 noiembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, se impune în prezenta cauză, fără posibilitatea de a fi contrazis.

Arată recurentul că, aşa cum se poate observa din analiza acestei hotărâri, completul de judecată a reţinut că, din perspectiva dispoziţiilor art. 21 alin. (26) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare "O.U.G. nr. 66/2011"), Nota de constatare nr. x/13 septembrie 2013 a fost emisă cu depăşirea termenului de 60 de zile, apreciind că acest termen este de decădere, iar nu de recomandare.

Subliniază recurentul că, procedând de o asemenea manieră, instanţa de judecată nu a ţinut cont de faptul că, în situaţia în care legiuitorul ar fi avut intenţia de a reglementa decăderea ori prescripţia în cazul depăşirii termenului de 60 de zile mai sus menţionat, ar fi stipulat în cuprinsul actului normativ acest lucru (cum, de altfel, a procedat în cazul termenului de formulare a contestaţiei, la art. 47 alin. (4).

Punctează faptul că doar un membru al completului de recurs a apreciat că natura termenului de 60 de zile este de recomandare, iar nu de decădere ori prescripţie, acesta fiind redat în opinia separată expusă la finalul Deciziei nr. 9804 din 25 noiembrie 2014.

Învederează recurentul faptul că la termenul de judecată din 9 martie 2016 a depus, în susţinerea celor de mai sus, Decizia nr. 1353 din 18 martie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2012. Prin această hotărâre, Înalta Curte a apreciat că, în acord cu cele reţinute de prima instanţă, că termenul de 60 de zile stabilit de lege pentru emiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de a stabilire a creanţelor bugetare este unul de recomandare, atât timp cât legiuitorul nu a prevăzut, în cazul nerespectării lui, sancţiunea decăderii sau o altă sancţiune similară, de natură să afecteze valabilitatea actului întocmit după împlinirea termenului.

Subliniază recurentul că nerespectarea obligaţiei de întocmire a procesului-verbal menţionat în termenul legal este calificată drept abatere de art. 60 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 66/2011, de natură să atragă, cel mult, sancţionarea personalului care se face vinovat de săvârşirea acesteia.

Însă aşa cum se poate observa din analiza considerentelor hotărârii atacate în prezenta cauză, judecătorul fondului a apreciat ca fiind irelevantă Decizia nr. 1353 din 18 martie 2014, pronunţată de Înalta Curte, din perspectiva faptului că Decizia nr. 9804/25 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal este definitivă.

Arată recurentul că ceea ce critică prin prezenta cale de atac nu este caracterul definitiv al Deciziei nr. 9804 din 25 noiembrie 2014, ci faptul că judecătorul fondului nu a analizat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 271 din H.G. nr. 261/2012 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 875/2011 (în continuare "H.G. nr. 261/2012").

În opinia recurentului, atâta vreme cât Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a pronunţat asupra unor aspecte de formă, iar nu de fond, în cauză nu operează excepţia puterii de lucru judecat, iar instanţa de fond era competentă a se pronunţa asupra actului administrativ emis de Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Capital Uman.

Faţă de aspectele menţionate, solicită să se constate că instanţa de fond în mod eronat a apreciat că în cauză operează excepţia puterii lucrului judecat, fără a avea în vedere temeiul legal al emiterii Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 30 septembrie 2015.

Pe cale de consecinţă, solicită, în principal, admiterea recursului promovat, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, în temeiul art. 497 alin. (1) teza I, coroborate cu cele ale art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

În subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca nefondată.

Recurentul critică faptul că instanţa de fond a constatat de prisos examinarea criticilor referitoare la temeinicia Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 30 septembrie 2015, apreciind că în cauză operează excepţia puterii lucrului judecat.

În opinia recurentului, indiferent de calificarea pe care Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a dat-o naturii juridice a termenului de 60 de zile reglementat de dispoziţiile art. 21 alin. (26) din O.U.G. nr. 66/2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal avea competenţa de a se pronunţa asupra incidenţei în cauză a art. 271 din H.G. nr. 261/2012.

Subliniază recurentul că instanţa de fond a preferat să redea textul art. 271 din H.G. nr. 261/2012, fără a analiza situaţiile reglementate de alin. (2) al acestui text de lege, ce a constituit temeiul legal al emiterii Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 30 septembrie 2015.

Or, potrivit acestui text de lege, în cazul în care, prin hotărâre definitivă şi irevocabilă a instanţelor judecătoreşti, se anulează un titlu de creanţă, autoritatea de management pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă care a emis acest titlu are obligaţia să analizeze natura motivelor invocate de instanţă pentru anularea titlului de creanţă şi, după caz, va acţiona potrivit prevederilor de la alin. (2) şi (3).

În cazul în care instanţa a admis existenţa unui prejudiciu sau nu se exprimă în această privinţă, dar a anulat titlul de creanţă din motive de formă ori de nelegalitate a stabilirii debitorului, autoritatea de management pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă are obligaţia de a solicita în scris structurii de control competente, conform prevederilor art. 20 din ordonanţă, să întreprindă măsurile prevăzute la art. 21 din ordonanţă în vederea elaborării unui nou titlu de creanţă.

Prin urmare, în temeiul acestor prevederi legale a fost emisă Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 30 septembrie 2015 de către Direcţia Generală Programe Capital Uman din cadrul Ministerului Fondurilor Europene.

Având în vedere aspectele mai sus prezentate, solicită instanţei de control judiciar să observe că autoritatea emitentă nu a făcut altceva decât să dea eficienţă dispoziţiilor legale incidente şi nicidecum să ignore Decizia nr. 9804 din 25 noiembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Recurentul arată, în esenţă, că actul administrativ atacat - Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. 21932, încheiată în data de 29 septembrie 2015, privind proiectul x, cu titlul Promovarea incluziunii sociale prin dezvoltarea resurselor umane şi instituţionale din asistenţa medicală comunitară, codul SMIS 8987, beneficiar Scoală Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar, a fost emisă cu respectarea prevederilor legale incidente.

Aceasta întrucât, aşa cum se poate observa din analiza înscrisurilor existente la dosar, autoritatea contractantă nu a respectat dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare, "O.U.G. nr. 34/2006"), după cum urmează:

1. În ceea ce priveşte Contractul nr. x din 22 decembrie 2010 privind achiziţia de notebook-uri, calculatoare PC cu monitor LCD şi server, echipa de control a constatat faptul că în cadrul Fişei de date se menţionează că procedura selectată este Cerere de ofertă.

De asemenea, pentru dovedirea capacităţii tehnice, la pct. V.4.2 - Lista de experienţă similară, la lit. b) se solicită îndeplinirea şi finalizarea cu succes, în ultimii 3 ani, a cel puţin 3 contracte similare, iar la pct. V 4.3 - Recomandări de la beneficiari, se solicită 3 recomandări sau 3 documente constatatoare privind îndeplinirea obligaţiilor contractuale, din partea altor beneficiari decât cei menţionaţi la experienţa similară.

În opinia recurentului, procedând de o asemenea manieră, autoritatea contractantă a restricţionat accesul operatorilor economici la procedura de atribuire a contractului, prin impunerea în fişa de date a achiziţiei a unor cerinţe minime de calificare ce contravin principiilor nediscriminării, tratamentului egal şi recunoaşterii reciproce, prevăzute la art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006.

Totodată, au fost încălcate şi dispoziţiile art. 188 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006, potrivit cărora, în cazul aplicării unei proceduri pentru atribuirea unui contract de furnizare, în scopul verificării capacităţii tehnice şi/sau profesionale a ofertanţilor/candidaţilor, autoritatea contractantă are dreptul de a le solicita acestora, în funcţie de specificul, de cantitatea şi de complexitatea produselor ce urmează să fie furnizate şi numai în măsura în care aceste informaţii sunt relevante pentru îndeplinirea contractului, următoarele:

a) o listă a principalelor livrări de produse efectuate în ultimii 3 ani, conţinând valori, perioade de livrare, beneficiari, indiferent dacă aceştia din urmă sunt autorităţi contractante sau clienţi privaţi. Livrările de produse se confirmă prin prezentarea unor certificate/documente emise sau contrasemnate de o autoritate ori de către clientul beneficiar. În cazul în care beneficiarul este un client privat şi, din motive obiective, operatorul economic nu are posibilitatea obţinerii unei certificări/confirmări din partea acestuia, demonstrarea livrărilor de produse se realizează printr-o declaraţie a operatorului economic.

Corelativ, prevederile art. 178 alin. (2) din acelaşi act normativ stabilesc faptul că autoritatea contractantă nu are dreptul de a solicita îndeplinirea unor cerinţe minime referitoare la situaţia economică şi financiară şi/sau capacitatea tehnica şi profesională, care ar conduce la restricţionarea participării la procedura de atribuire.

Aceleaşi restricţii se regăsesc reglementate şi în cuprinsul H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii (în continuare, "H.G. nr. 925/2006").

Subliniază recurentul că, potrivit art. 8 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 925/2006, autoritatea contractantă nu are dreptul de a restricţiona participarea la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică prin introducerea unor cerinţe minime de calificare, care nu prezintă relevanţă în raport cu natura şi complexitatea contractului de achiziţie publică ce urmează să fie atribuit.

De asemenea, în cadrul aceleiaşi proceduri s-a constatat faptul că în Caietul de sarcini, în descrierea tehnică a Notebook tip 1, software-ul solicitat este MS Windows 7 Starter, iar în descrierea tehnică a Notebook tip 2, software-ul solicitat este MS Windows 7 Pro English, cu posibilităţi downgrade XP Pro şi Microsoft Office 2010 Home and student OEM; în ceea ce priveşte descrierea Notebook tip 3, software-ul solicitat este OS X v 10.6 Snow Leopard.

Referitor la descrierea tehnică a calculatoarelor PC cu monitor LCD, software-ul solicitat este Microsoft Windows 7 PRO, cu posibilitate de downgrade la XP Profesional SP 3; iar în descrierea tehnică a Server-ului, software-ul solicitat este Windows 2008 R2 X64.

Este important de menţionat faptul că în nici una dintre situaţii nu se menţionează expresia sau echivalent.

În opinia recurentului, procedând de o asemenea manieră, autoritatea contractantă a încălcat dispoziţiile art. 38 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, potrivit cărora se interzice definirea în caietul de sarcini a unor specificaţii tehnice care indică o anumită origine, sursă, producţie, un procedeu special, o marcă de fabrică sau de comerţ, un brevet de invenţie, o licenţă de fabricaţie, care au ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau a anumitor produse.

2. În ceea ce priveşte Contractul nr. x din 2 decembrie 2009 privind achiziţia de notebook-uri, calculatoare PC cu monitor LCD şi server, echipa de control a constatat faptul că în Caietul de sarcini, dar şi în Referatul de necesitate, în descrierea tehnică a Notebook tip 1, software-ul solicitat este MS Windows Vista Business English, cu posibilitate de downgrade la XP Pro şi Microsoft Office 2007 SBEOEM.

Referitor la descrierea tehnică a Notebook tip 2, software-ul solicitat este MS Windows Vista Business English, cu posibilitate de downgrade la XP Pro şi Microsoft Office 2007 SBE OEM.

În ceea ce priveşte descrierea tehnică a calculatoarelor PC cu monitor LCD, software-ul solicitat este Microsoft Windows Vista Business English, cu posibilitate de downgrade la XP Pro şi Microsoft Office 2007 SBE OEM.

Şi în acest caz, în nici una dintre situaţii nu se menţionează expresia sau echivalent.

În opinia recurentului, procedând de o asemenea manieră, autoritatea contractantă a încălcat dispoziţiile art. 38 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, potrivit cărora se interzice definirea în caietul de sarcini a unor specificaţii tehnice care indică o anumită origine, sursă, producţie, un procedeu special, o marcă de fabrică sau de comerţ, un brevet de invenţie, o licenţă de fabricaţie, care au ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau a anumitor produse.

Astfel, autoritatea contractantă a restricţionat accesul operatorilor economici la procedura de atribuire a contractului prin impunerea în fişa de date a achiziţiei a unor cerinţe minime de calificare ce contravin principiilor nediscriminării, tratamentului egal şi recunoaşterii reciproce, prevăzute la art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006.

Totodată, este important de precizat faptul că în cadrul Fişei de date se menţionează că procedura selectată este Cerere de ofertă.

Astfel, pentru dovedirea capacităţii tehnice, la pct. V.4.2 - Lista de experienţă similară, la lit. b) s-a solicitat îndeplinirea şi finalizarea cu succes, în ultimii 3 ani, de contracte similare, iar la pct. V 4.3 - Recomandări de la beneficiari, au fost solicitate 5 recomandări sau 5 documente constatatoare privind îndeplinirea obligaţiilor contractuale, din partea altor beneficiari decât cei menţionaţi la experienţa similară (pentru contracte derulate în ultimii 3 ani).

Procedând de o asemenea manieră, echipa de control a apreciat că reclamanta a încălcat dispoziţiile art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, potrivit cărora autoritatea contractantă nu are dreptul de a solicita îndeplinirea unor cerinţe minime referitoare la situaţia economică şi financiară şi/sau capacitatea tehnică şi profesională, care ar conduce la restricţionarea participării la procedura de atribuire.

Corelativ, nu au fost respectate nici prevederile art. 8 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 925/2006, potrivit cărora autoritatea contractantă nu are dreptul de a restricţiona participarea la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică prin introducerea unor cerinţe minime de calificare, care nu prezintă relevanţă în raport cu natura şi complexitatea contractului de achiziţie publică ce urmează să fie atribuit.

Subliniază recurentul că un alt aspect relevant în soluţionarea cauzei este şi acela că autoritatea contractantă a divizat achiziţia echipamentelor (laptop-uri, calculatoare, server), în valoare totală estimată la 607.000 RON (140.835 euro), în două achiziţii în valoare de 380.000 RON (88.210 euro), respectiv 227.000 RON (52.668,21 euro).

Achiziţiile au fost finalizate cu încheierea Contractului de furnizare nr. x din 2 decembrie 2009 cu SC A. SRL şi a Contractului de furnizare nr. x din 22 decembrie 2010 cu SC B. SRL.

Astfel, pentru fiecare achiziţie, beneficiarul a aplicat procedura de cerere de oferte, valoarea totală estimată a acestor echipamente depăşind limita de 100.000 euro prevăzută la art. 124 lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006, aplicabilă la data procedurii, caz în care, potrivit prevederilor art. 20, respectiv ale art. 55 alin. (2) lit. a) din acest act normativ, autoritatea contractantă avea obligaţia de a aplica un anunţ de participare în Jurnalul Oficial al UE, în vederea atribuirii contractului prin procedura de licitaţie deschisă.

În opinia recurentului, procedând de o asemenea manieră, reclamanta nu a respectat prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 34/2006, ce reglementează obligaţia autorităţii contractante de a nu diviza contractul de achiziţie publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mică şi nici de a utiliza metode de calcul care să conducă la o subevaluare a valorii estimate a contractului de achiziţie publică, cu scopul de a evita aplicarea prevederilor cuprinse în acest act normativ, care instituie obligaţii ale autorităţii contractante în raport cu anumite praguri valorice.

Arată recurentul că încălcarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate a determinat asigurarea unui grad neadecvat de publicitate, în situaţia în care nu a fost publicat un anunţ de participare în Jurnalul Oficial al UE.

3. În ceea ce priveşte Contractul nr. x din 2 decembrie 2009 privind serviciile de auditare, echipa de control a constatat faptul că în cuprinsul Fişei de date a achiziţiei, la pct. V.4.2 Experienţa similară, reclamanta a solicitat Lista principalelor servicii de audit financiar prestate în ultimii 3 ani - Formular 10, din care cel puţin 3 contracte de prestări servicii de audit financiar aferente unor proiecte cu finanţare nerambursabilă - Formular 10A.

De asemenea, la pct. V4.4 s-a precizat că nu se admit subcontractanţi.

În opinia recurentului, procedând de o asemenea manieră, autoritatea contractantă a restricţionat accesul operatorilor economici la procedura de atribuire a contractului prin impunerea în fişa de date a achiziţiei a unor cerinţe minime de calificare care contravin principiilor nediscriminării, tratamentului egal şi recunoaşterii reciproce, prevăzute la art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006 şi nerelevante pentru obiectul contractului de servicii de audit.

Totodată, au fost încălcate şi prevederile art. 188 lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006, ce reglementează foarte clar informaţiile pe care autoritatea contractantă are posibilitatea de a le solicita de la operatorii economici, în vederea verificării capacităţii tehnice şi/sau profesionale a ofertanţilor/candidaţilor, în funcţie de specificul, de cantitatea şi de complexitatea produselor ce urmează să fie furnizate şi numai în măsura în care aceste informaţii sunt relevante pentru îndeplinirea contractului.

Or, în prezenta cauză, obligaţia ofertanţilor de a prezenta cel puţin 3 contracte de prestări servicii de audit financiar aferente unor proiecte cu finanţare nerambursabilă este discriminatorie.

Aceasta întrucât auditul fondurilor nerambursabile se efectuează în conformitate cu standardele de audit, ce presupun aplicarea în mod identic a acestora, atât la auditarea fondurilor nerambursabile, cât şi la auditarea altor fonduri (private, publice).

În ceea ce priveşte prestarea serviciilor de audit financiar pentru proiectele finanţate din POSDRU, aceasta este posibilă doar de către membrii activi ai CAFR, organizaţie reglementată prin legislaţie specifică.

Prin urmare, şi această condiţie a determinat un tratament neegal între potenţialii participanţi la procedură.

Un alt text de lege ce nu a fost respectat de reclamantă este şi cel al art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, potrivit căruia autoritatea contractantă nu are dreptul de a solicita îndeplinirea unor cerinţe minime referitoare la situaţia economică şi financiară şi/sau capacitatea tehnică şi profesională, care ar conduce la restricţionarea participării la procedura de atribuire.

Corelativ, nu au fost respectate nici prevederile art. 8 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 925/2006, potrivit cărora autoritatea contractantă nu are dreptul de a restricţiona participarea la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică prin introducerea unor cerinţe minime de calificare, care nu prezintă relevanţă în raport cu natura şi complexitatea contractului de achiziţie publică ce urmează să fie atribuit.

4. În ceea ce priveşte Contractele privind achiziţia de multifuncţionale nr. 102 din 21 august 2009, nr. 98 din 20 august 2009, nr. 183 din 30 septembrie 2010, echipa de control a constatat faptul că autoritatea contractantă a divizat achiziţia echipamentelor multifuncţionale în valoare estimată totală de 160.250 RON (37.995,87 euro) în trei contracte de achiziţii.

Astfel, Contractul de furnizare nr. x din 21 august 2009, încheiat cu C. SRL, având ca obiect furnizarea a 13 bucăţi imprimantă multifuncţională la valoarea de 48.360 RON fără TVA (57.548,40 RON, cu TVA); Contractul de furnizare nr. x din 20 august 2009, încheiat cu B. SRL, având ca obiect furnizarea unui copiator Canon R5065N, Videoproiector LV7275, Lampa canon LV - LP la valoarea 63.221 RON fără TVA (7.232,99 RON cu TVA); Contractul de furnizare nr. x din 30 septembrie 2010, încheiat cu D. SRL, având ca obiect furnizarea a 23 bucăţi Multifuncţional Canon MF 4010, un Copiator Cannon IRC 2380i, o imprimantă plotare; Contractul de furnizare nr. x din 20 august 2009 încheiat cu B. SRL, având ca obiect furnizarea unui copiator Canoni R5065N, Videoproiector LV7275, Lampa canon LV - LP la valoarea 63.221 RON fără TVA (7.232,99 RON cu TVA); valoare de 52.261,20 RON la care se adaugă 12.542,68 RON TVA, rezultând o valoare totală de 64.803,88 RON (12297,97 euro fără TVA.

Aşa cum se poate observa din analiza înscrisurilor existente la dosar, în fiecare caz, beneficiarul a aplicat procedura de achiziţie directă, valoarea totală estimată a acestor echipamente similare achiziţionate în cadrul proiectului fiind de 160.250 RON (37.995,87 euro), depăşind limita de 15.000 euro reglementată la art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006.

Având în vedere aspectele mai sus menţionate echipa de control a constatat că autoritatea contractantă nu a respectat dispoziţiile art. 124 lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006 potrivit cărora peste pragul prevăzut la art. 19 din acelaşi act normativ autoritatea contractantă poate aplica procedura de cerere de oferte în cazul în care valoarea estimată, fără tva, a contractului de achiziţie publică este mai mică decât echivalentul în RON al pragului de 130.000 euro pentru contractul de furnizare.

Solicită instanţei de control judiciar să constate faptul că reclamanta a încălcat şi dispoziţiile art. 23 din O.U.G. nr. 34/2006, ce reglementează obligaţia autorităţii contractante de a nu diviza contractul de achiziţie publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mică şi nici de a utiliza metode de calcul care să conducă la o subevaluare a valorii estimate a contractului de achiziţie publică, cu scopul de a evita aplicarea prevederilor cuprinse în acest act normativ care instituie obligaţii ale autorităţii contractante în raport cu anumite praguri valorice.

5. Referitor la Contractele privind achiziţia de servicii închirieri auto nr. 23 din 21 ianuarie 2010, nr. 30 din 11 februarie 2010, nr. 40 din 12 martie 2010, nr. 53 din 16 aprilie 2010, nr. 91 din 1 iunie 2010, nr. 132 din 31 mai 2011, respectiv nr. 152 din 18 iulie 2011, echipa de control a constatat faptul că autoritatea contractantă a divizat achiziţia închiriere auto în valoare estimată totală de 104.220 RON (25.025,22 euro) în şapte contracte de achiziţii, din care trei încheiate cu E. SRL, trei cu F. SRL şi un contract cu G. SRL.

Aşa cum se poate observa din înscrisurile existente la dosar, preţul contractului nu este determinat, ci determinabil, fiind stabilit fie în funcţie de zilele de folosinţă, fie în funcţie de kilometrii parcurşi.

Este important de precizat faptul că, în fiecare caz, beneficiarul a aplicat procedura de achiziţie directă. Astfel, valoarea estimată totală a închirierii auto în cadrul proiectului este de 104.220 RON (25.025,22 euro), depăşind limita de 15.000 euro prevăzută la art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006.

De asemenea, nu au fost respectate nici prevederile art. 124 alin. (1) lit. a), potrivit cărora peste pragul prevăzut la art. 19 din acelaşi act normativ, autoritatea contractantă poate aplica procedura de cerere de oferte, în cazul în care valoarea estimată, fără tva, a contractului de achiziţie publică este mai mică decât echivalentul în RON al pragului de 130.000 euro pentru contractul de furnizare.

Nu în ultimul rând învederăm faptul că reclamanta a încălcat şi dispoziţiile art. 23 din O.U.G. nr. 34/2006, ce reglementează obligaţia autorităţii contractante de a nu diviza contractul de achiziţie publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mică şi nici de a utiliza metode de calcul care să conducă la o subevaluare a valorii estimate a contractului de achiziţie publică, cu scopul de a evita aplicarea prevederilor cuprinse în acest act normativ care instituie obligaţii ale autorităţii contractante în raport cu anumite praguri valorice.

În opinia recurentului, procedând de o asemenea manieră, autoritatea contractantă a determinat asigurarea unui grad neadecvat de publicitate, în situaţia în care nu a fost publicată o invitaţie de participare în SEAP, contractul fiind atribuit fără lansarea adecvată a unei proceduri competitive, nerespectându-se principiul transparenţei.

6. Totodată, distinct de contractele de achiziţie mai sus menţionate, SC E. SRL a emis Factura nr. x din 20 octombrie 2009 pentru închiriere auto fără şofer, în valoare totală de 4.412,52 RON, respectiv Factura nr. x din 1 octombrie 2009 pentru închiriere auto fără şofer, în valoare totală de 1.428 RON.

Faţă de cele învederate, recurentul solicită instanţei de control judiciar să cenzureze susţinerea reclamantei în sensul că autoritatea contractantă a respectat dispoziţiile legale privind achiziţiile publice, aspect confirmat şi de Autoritatea Naţională de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice (în continuare, "ANRMAP").

Aceasta întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 324 din H.G. nr. 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia în care autoritatea de management consideră că au existat încălcări ale legislaţiei comunitare sau naţionale privind achiziţiile publice, aceasta stabileşte şi aplică corecţii financiare în condiţiile O.U.G. nr. 66/2011.

Subliniază recurentul că acelaşi text de lege stabileşte că în exercitarea atribuţiilor ce îi revin, autoritatea de management nu este condiţionată în luarea deciziilor de activităţile desfăşurate de ANRMAP sau de Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice.

Astfel, validarea documentaţiei de atribuire nu împiedică efectuarea unor controale ulterioare, întrucât contractul de achiziţie este finanţat în cea mai mare parte din fonduri de la bugetul Uniunii Europene, sub condiţia strictei respectări a legalităţii utilizării acestora; de asemenea, în acelaşi context, autoritatea contractantă nu este exonerată de atragerea răspunderii.

Concluzionând, recurentul susţine că actul administrativ contestat în prezenta cauză a fost emis cu respectarea actelor normative incidente, inclusiv sub aspectul incidenţei corecţiei financiare de 25%, reglementate la pct. 1.7, 1.2, 2.1, 2.3 şi din anexa la O.U.G. nr. 66/2011.

Faţă de cele învederate, solicită instanţei de control judiciar să constate că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv pentru care solicită admiterea recursului promovat, casarea sentinţei recurate şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind nefondată.

Intimata-reclamantă Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei recurate.

Prin Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., s-a constatat că cererea de recurs îndeplineşte atât cerinţele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) şi c) - e) C. proc. civ., cât şi cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ. De asemenea, s-a reţinut că recursul a fost declarat şi motivat cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ.

Prin încheierea din 22 februarie 2018 completul a dispus comunicarea raportului întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Soluţia primei instanţe, de respingere a cererii de suspendare ca inadmisibilă şi de admitere a acţiunii în anulare, este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În cadrul recursului a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că aceste critici ale recurentului, vizând pretinsa încălcare sau greşita aplicare de către instanţa de fond a normelor de drept material, astfel cum au fost formulate, nu sunt întemeiate, sentinţa recurată fiind pronunţată cu aplicarea corectă a normelor de drept material invocate de recurent.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă faptul că iniţial în cauză s-a emis, de către OIPOSDRU Regiunea Vest, Nota de constatare nr. x din 13 septembrie 2013, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de plată a sumei de 213.723,14 RON, reprezentând cheltuieli neeligibile, urmare celor constatate prin Raportul de audit nr. x din 11 septembrie 2012, notă ce a fost contestată în Dosarul nr. x/2014.

Prin Decizia civilă nr. 9804 din 25 noiembrie 2014, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de reclamanta Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, a casat Sentinţa civilă nr. 2325 din 20 mai 2014, pronunţată de Tribunalul Timiş şi, rejudecând cauza, a admis acţiunea reclamantei şi a anulat Nota de constatare nr. x din 13 septembrie 2013, precum şi Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 14 din 13 noiembrie 2013.

Prin această hotărâre, Curtea de Apel Timişoara a dispus astfel, cu autoritate de lucru judecat:

- Anularea Deciziei nr. 14 din 13 noiembrie 2013, emisă de către OIPOSDRU VEST;

- Anularea Notei de constatare nr. x din 13 septembrie 2013.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Timişoara a reţinut, în esenţă, că Nota de constatare nr. x din 13 septembrie 2013 a fost emisă cu nerespectarea dispoziţiilor art. 21 alin. (29) din O.U.G. nr. 66/2011, respectiv cu depăşirea termenului de 60 de zile de la data comunicării documentelor de constatare emise de Autoritatea de Audit, fiind astfel lovită de nulitate şi, în concluzie, a apreciat că în mod greşit a respins tribunalul excepţia referitoare la încălcarea termenului prevăzut de art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, astfel că a casat sentinţa primei instanţe, în sensul celor mai sus arătate.

Deci, potrivit Curţii de Apel Timişoara, actele administrative emise de către OIPOSDRU au fost anulate pentru că a intervenit termenul de decădere prevăzut de art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011.

Ulterior Deciziei civile nr. 9804 din 25 noiembrie 2014, autoritatea pârâtă în prezenta cauză a încheiat Nota de constatare nr. x din 30 septembrie 2015, făcându-se referire explicită în cuprinsul acesteia cu privire la aplicarea art. 27 din H.G. nr. 261/2012, apreciind pârâta că prin decizia civilă mai sus menţionată curtea de apel a anulat titlul de creanţă pentru vicii de formă, fapt ce impune dresarea unui nou titlu de creanţă.

Reclamanta a solicitat în prezenta cauză anularea şi suspendarea executării acestei a doua note de constatare, iar instanţa de fond, prin sentinţa recurată, a respins cererea de suspendare ca inadmisibilă şi a admis cererea de anulare a actului atacat.

În opinia recurentului din prezenta cauză, atâta vreme cât Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a pronunţat asupra unor aspecte de formă, iar nu de fond, în cauză nu operează excepţia puterii de lucru judecat, iar instanţa de fond, Curtea de Apel Bucureşti, era competentă a se pronunţa asupra actului administrativ emis de Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Capital Uman.

Faţă de aspectele menţionate, recurentul a solicitat să se constate că instanţa de fond în mod eronat a apreciat că în cauză operează excepţia puterii lucrului judecat, fără a avea în vedere temeiul legal al emiterii Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 30 septembrie 2015, respectiv art. 27 din H.G. nr. 261/2012.

Astfel, recurentul readuce practic în discuţie aspectele dezlegate prin Decizia nr. 9804 din 25 noiembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, dar fără a ţine seama de caracterul definitiv al acestei decizii.

În raport de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut Curtea de Apel Bucureşti că autoritatea pârâtă a procedat în mod greşit aplicând dispoziţiile art. 271 din H.G. nr. 261/2012, pentru următoarele considerente:

Prin H.G. nr. 261/2012 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 875/2011, a fost introdus art. 271, potrivit căruia: "(1) În cazul în care, prin hotărâre definitivă şi irevocabilă a instanţelor judecătoreşti, se anulează un titlu de creanţă, autoritatea de management pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă care a emis acest titlu are obligaţia să analizeze natura motivelor invocate de instanţă pentru anularea titlului de creanţă şi, după caz, va acţiona potrivit prevederilor de la alin. (2) şi (3).

(2) În cazul în care instanţa a admis existenţa unui prejudiciu sau nu se exprimă în această privinţă, dar a anulat titlul de creanţă din motive de formă ori de nelegalitate a stabilirii debitorului, autoritatea de management pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă are obligaţia de a solicita în scris structurii de control competente, conform prevederilor art. 20 din ordonanţă, să întreprindă măsurile prevăzute la art. 21 din ordonanţă în vederea elaborării unui nou titlu de creanţă.

(3) Prevederile de la alin. (1) şi (2) se aplică similar şi în situaţia în care titlul de creanţă este emis de structura de control organizată în cadrul Ministerului Finanţelor Publice."

În raport de prevederile sus citate, curtea de apel a constatat în mod corect că elementele de formă ale procesului-verbal, sau, după caz, ale notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare, sunt prevăzute de art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011, care statuează în sensul următor:

"Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare trebuie să conţină următoarele elemente: denumirea autorităţii emitente, data la care a fost emis, datele de identificare a debitorului sau a persoanei împuternicite de debitor, cuantumul creanţei bugetare stabilite în urma constatărilor, motivele de fapt, temeiul de drept, numele şi semnătura conducătorului autorităţii emitente, ştampila autorităţii emitente, posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi autoritatea la care se depune contestaţia, menţiuni privind punctul de vedere al debitorului şi poziţia exprimată de structura de control competentă, ca urmare a aplicării prevederilor alin. (14) şi (15)".

În opinia instanţei de control judiciar, instanţa de fond a reţinut în mod corect că motivul pentru care Curtea de Apel Timişoara a anulat titlul de creanţă iniţial, reprezentat de Nota de constatare nr. x din 13 septembrie 2013, nu este nicidecum unul de formă, ci unul de fond, apreciind că actul a fost emis după împlinirea termenului de 60 zile, tratat ca un termen de decădere, conform deciziei Curţii de Apel Timişoara, definitivă şi irevocabilă.

Concluzia la care a ajuns Curtea de Apel Bucureşti este una corectă şi temeinică, în sensul că ceea ce a constatat Curtea de Apel Timişoara prin decizia sus menţionată nu este un viciu de formă al actului administrativ, ce putea fi îndreptat prin emiterea unui nou act de constatare conform cerinţelor prevăzute de art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011, ci însăşi faptul că autoritatea emitentă era decăzută din dreptul de a încheia nota de constatare a neregulii şi implicit de a stabili creanţa bugetară rezultată din nereguli.

Astfel cum în mod corect a reţinut Curtea de Apel Bucureşti, este irelevant punctul de vedere al autorităţii pârâte cu privire la natura termenului de 60 zile, prevăzut de art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, iar repunerea lui în discuţie în prezenta cauză şi însuşirea unui punct de vedere contrar, în sensul că termenul amintit este de recomandare şi nu de decădere, nu este posibilă, dat fiind efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al Deciziei Curţii de Apel Timişoara.

Drept urmare, instanţa de fond a reţinut în mod corect efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al hotărârii Curţii de Apel Timişoara nr. 9804 din 25 noiembrie 2014, definitivă şi irevocabilă, prin care s-a decis, cu putere de lucru judecat, cu privire la aceeaşi chestiune şi la acelaşi raport juridic al părţilor, de vreme ce prin nota de constatare anterior anulată definitiv de instanţă, respectiv Nota de constatare nr. x din 13 septembrie 2013, s-au reţinut aceleaşi nereguli, cu privire la acelaşi proiect, iar Nota de constatare ulterioară, nr. 21932 din 30 septembrie 2015, este identică din punct de vedere al conţinutului, al motivării în fapt şi în drept, cu aceasta.

Or, având în vedere chestiunea de drept reţinută de către instanţă, potrivit căreia actele administrative emise de către OIRPOSDRU au fost anulate pentru că a intervenit termenul de decădere prevăzut de art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, este fără dubiu că aspectele reţinute în urma noului control efectuat, şi care sunt identice cu cele reţinute anterior prin Raportul de Audit nr. x din 11 septembrie 2012 şi care au constituit temeiul celor două acte anulate, nu mai pot fi puse în discuţie.

În mod corect s-a reţinut în considerentele sentinţei recurate că efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, această reglementare a autorităţii de lucru judecat în forma prezumţiei venind să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătoreşti.

Înalta Curte constată că în mod corect a ajuns instanţa de fond la concluzia că actul administrativ criticat în speţă este nelegal, fiind emis cu încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat în privinţa dreptului autorităţii de management de a încheia o nouă notă de constatare pentru neregulile sesizate prin Raportul de audit nr. x/11 septembrie 2012, raport care a stat la baza emiterii primei note de constatare, anulată anterior, prin decizie definitivă.

În ceea ce priveşte inaplicabilitatea art. 27 din H.G. nr. 261/2012, Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 9804/2014, nu a anulat Nota de constatare nr. x din 13 septembrie 2013 pe motive de formă, ci pe fond, aşa cum în mod corect a reţinut Curtea de Apel Bucureşti.

Astfel, din analiza conţinutului notei de constatare rezultă că aceasta este întemeiată pe dispoziţiile art. 27 din H.G. nr. 261/2012, conform cărora, în ipoteza în care instanţa nu s-a exprimat în privinţa existenţei prejudiciului, dar a anulat titlul de creanţă din motive de formă, autoritatea de management are obligaţia de a solicita în scris structurii de control să întreprindă măsurile prevăzute de art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011 în vederea elaborării unui nou titlu de creanţă.

Aşa cum se poate observa, situaţia premisă a aplicabilităţii art. 27 din H.G. nr. 261/2012 o constituie existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive, prin care nota de constatare să fie anulată pe motive de formă. Forma notei de constatare este reglementată de dispoziţiile art. 21 alin. (21), raportat la art. 2 alin. (6) din O.U.G. nr. 66/2011, sus citate.

Or, se impune a se observa faptul că în Dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Timişoara, prin decizia civilă nr. 9804/2014, nu a anulat Nota de constatare nr. x din 13 septembrie 2013 pe motive de formă, şi anume lipsa elementelor de formă prevăzute expres şi imperativ de art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011 şi, prin urmare, nu este incident textul art. 27 din H.G. nr. 261/2012, indicat ca şi temei de drept pentru reluarea controlului.

Prin Decizia civilă nr. 9804 din 25 noiembrie 2014, Curtea de Apel Timişoara a constatat şi a pronunţat definitiv, cu putere de lucru judecat, decăderea din exercitarea dreptului (adică cel ce nu şi-a exercitat dreptul în interiorul termenului imperativ fixat de lege pierde acest drept), sancţionând neglijenţa de care a dat dovada OIRPOSDRU prin emiterea actului de control la cca. 1 an de la data comunicării raportului de audit.

Concluzionând, considerăm că a fost tranşată cu autoritate de lucru judecat excepţia procesuală a tardivităţii actului de control, cu sancţiunea decăderii din exerciţiul dreptului. Adică s-a constatat de către instanţă că s-a stins dreptul de a proceda la stabilirea neregulilor, ca urmare a neexercitării acestui drept în termenul de 60 de zile de la data comunicării raportului de audit, pentru neregulile auditate în septembrie 2012.

În raport de concluzia instanţei de fond, în sensul că actul administrativ criticat în speţă este nelegal deoarece a fost emis cu încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat în privinţa dreptului autorităţii de management de a încheia o nouă notă de constatare pentru neregulile sesizate prin Raportul de audit nr. x din 11 septembrie 2012, Înalta Curte apreciază că în mod corect a constatat Curtea de Apel Bucureşti ca fiind de prisos examinarea criticilor la adresa temeiniciei Notei de constatare nr. x din 30 septembrie 2015, admiţând acţiunea reclamantei şi dispunând anularea notei de constatare atacate pentru motivele expuse anterior.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar şi susţinerile părţilor, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârât ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, în numele şi pentru pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, împotriva Sentinţei civile nr. 778 din 9 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - LM