Incompatibility of vice-mayor with status of natural-person merchant independent of active commercial trading

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de Evaluare nr. x din 12 iunie 2015, raport prin care, în temeiul art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, a fost constatată starea sa de incompatibilitate.

Prin Sentinţa nr. 801 din 18 noiembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2015, s-a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, în contradictoriu cu reclamantul A. şi s-a dispus declinarea competenţei materiale de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată, la data de 10 decembrie 2015, pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015.

Prin Sentinţa nr. 83/2016 din 23 februarie 2016, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, învestită cu soluţionarea cauzei în fond ca urmare a declinării de competenţă, a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Arată recurentul că în raportul Agenţiei Naţionale de Integritate, prin care s-a constatat aşa-zisa stare de incompatibilitate a reclamantului, pârâta îşi motivează soluţia aleasă prin faptul că acesta a deţinut simultan atât funcţia de viceprimar al Comunei Izbiceni, jud. Olt, cât şi calitatea de comerciant persoană fizică.

Arată recurentul că instanţa de fond, fără să ţină seama de apărările sale pe larg expuse în cererea de chemare în judecată, a apreciat ca fiind corectă interpretarea dată de Agenţia Naţională de Integritate prevederilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, normă de drept care stabileşte că există incompatibilitate atunci când există în acelaşi timp funcţia de primar şi calitatea de comerciant.

Recurentul precizează că nu a făcut comerţ şi nu a avut beneficii ca urmare a efectuării vreunei fapte de comerţ; că deţine într-adevăr o întreprindere individuală, dar pe care a înfiinţat-o doar pentru a avea posibilitatea să beneficieze de accesarea fondurilor europene, măsura 141 - ferme de subzistenţă. Arată recurentul că ferma de subzistenţă este propria sa gospodărie, în care cultivă legume pentru asigurarea traiului de zi cu zi al familiei sale, că prin această măsură a beneficiat de un sprijin financiar de 1500 Euro, sumă care a fost folosită conform programului în vederea extinderii exploataţiei. Subliniază recurentul că din extrasul de cont rezultă cu claritate că nu a înregistrat beneficii ca urmare a efectuării unor fapte de comerţ, această sumă fiind destinată exclusiv extinderii exploataţiei şi nu efectuării de activităţi comerciale.

Se arată în motivele de recurs că instanţa a făcut o apreciere greşită a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, în sensul că i-a atribuit reclamantului o calitate pe care nu o are. În opinia recurentului-reclamant, prin "comerciant", potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, se înţelege "persoana care face comerţ, persoana care se ocupă cu comerţul, cel ce face comerţ, vinde sau cumpără mărfuri". Or, reclamantul nu face nici unul din aceste lucruri, deci nu poate fi catalogat ca şi comerciant.

Intimata Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., s-a constatat că cererea de recurs îndeplineşte atât cerinţele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) şi c) - e) C. proc. civ., cât şi cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ. De asemenea, s-a reţinut că recursul a fost declarat şi motivat cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ.

Prin Încheierea din 8 februarie 2018 completul a dispus comunicarea raportului întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Soluţia primei instanţe, de respingere a acţiunii ca nefondată, este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În cadrul recursului a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că aceste critici ale recurentului, vizând pretinsa încălcare sau greşita aplicare de către instanţa de fond a normelor de drept material, astfel cum au fost formulate, nu sunt întemeiate, sentinţa recurată fiind pronunţată cu aplicarea corectă a normelor de drept material invocate de recurent.

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu acţiunea având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x din 12 iunie 2015, întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, prin care s-a reţinut faptul că începând cu data de 8 octombrie 2010 reclamantul a deţinut simultan atât funcţia de viceprimar al Comunei Izbiceni, judeţul Olt, cât şi pe cea de comerciant persoană fizică, titular al Întreprinderii Individuale A., încălcând astfel dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei şi nerespectând dispoziţiile art. 91 alin. (3) teza I din acest act normativ.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte reţine că reclamantul a susţinut în mod constant că, deşi deţine o astfel de calitate de comerciant persoană fizică, totuşi nu a desfăşurat activitatea în vederea căreia a dobândit această calitate, fiindu-i necesară exclusiv pentru a avea posibilitatea să beneficieze de accesarea fondurilor europene, măsura 141 - ferme de subzistenţă. În acest sens, reclamantul a arătat că ferma de subzistenţă este propria sa gospodărie, în care cultivă legume pentru asigurarea traiului de zi cu zi al familiei sale; că prin această măsură a beneficiat de un sprijin financiar de 1.500 Euro, sumă care a fost folosită conform programului, în vederea extinderii exploataţiei; că din extrasul de cont rezultă cu claritate că nu a înregistrat beneficii ca urmare a efectuării unor fapte de comerţ, această sumă fiind destinată exclusiv extinderii exploataţiei şi nu efectuării de activităţi comerciale.

Astfel, prin criticile sale, reclamantul a susţinut, în esenţă, că nu a prestat activitate comercială prin întreprinderea individuală la momentul alegerii în funcţia de viceprimar, nu a efectuat niciodată vreun act de comerţ şi nu a înregistrat beneficii ca urmare a efectuării unor fapte de comerţ.

Aşa cum a constatat instanţa de fond, prima critică formulată de reclamant împotriva actului contestat a vizat pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, conform cărora principiile după care se desfăşoară activitatea de evaluare sunt legalitatea, confidenţialitatea, imparţialitatea, independenţa operaţională, celeritatea, buna administrare, dreptul la apărare, precum şi prezumţia dobândirii licite a averii. În esenţă, reclamantul a arătat că intimata avea obligaţia să motiveze în fapt şi în drept actul contestat prin raportare la punctul său de vedere înregistrat la ANI sub nr. x/2015, limitându-se la expunerea unei situaţii de fapt şi de drept care încalcă flagrant principiile sus menţionate.

Instanţa de fond a apreciat nefondată această critică, constatând că actul administrativ contestat în cauză cuprinde toate elementele de fapt şi de drept necesare pentru stabilirea stării de incompatibilitate şi că au fost respectate principiile după care se desfăşoară activitatea de evaluare.

Faţă de toate aceste aspecte, instanţa de fond a constatat în mod corect că actul administrativ este motivat în fapt şi în drept, fiind analizate toate documentele avute în vedere, iar procedura de evaluare respectă principiile după care se desfăşoară activitatea de evaluare, principiile contradictorialităţii, dreptului la apărare şi prezumţia de nevinovăţie nefiind încălcate.

Referitor la critica privind greşita reţinere a perioadei de timp în care reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate, instanţa de fond a reţinut că prin HCL nr. 5 din 20 iunie 2008 reclamantul a fost ales viceprimar al Comunei Izbiceni, fiind reales viceprimar şi în anul 2012, începând cu data de 20 iunie 2012. Prin urmare, pârâta a stabilit corect perioada în care reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate, respectiv de la 8 octombrie 2010 (data înmatriculării în Registrul Comerţului a Întreprinderii Individuale A.) şi până la data întocmirii raportului de evaluare.

Potrivit art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003:

"Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu (...) g) calitatea de comerciant persoană fizică".

Astfel, interpretarea pe care prima instanţă a dat-o acestor dispoziţii legale şi probatoriilor administrate în cauză este legală, întrucât situaţia premisă pe care Raportul de evaluare a fost fundamentat este necontestată, reclamantul deţinând simultan funcţia de viceprimar şi calitatea de comerciant persoană fizică începând cu data de 08.10.2010.

O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi familiale defineşte, în art. 2 lit. i), "persoana fizică autorizată" ca fiind "persoana fizică autorizată să desfăşoare orice formă de activitate economică permisă de lege, folosind în principal forţa sa de muncă".

La art. 2 lit. a) din acelaşi act normativ se statuează faptul că prin sintagma " activitate economică" se înţelege "activitatea agricolă, industrială, comercială, desfăşurată pentru obţinerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani şi care sunt destinate vânzării ori schimbului pe pieţele organizate sau unor beneficiari determinaţi ori determinabili, în scopul obţinerii unui profit".

Conform art. 4 din lege: "Persoanele fizice prevăzute la art. 3 alin. (1) pot desfăşura activităţile economice după cum urmează:

a) individual şi independent, ca persoane fizice autorizate;

b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale;

c) ca membri ai unei întreprinderi familiale."

În acelaşi timp, în art. 6 alin. (1) din acelaşi act normativ se prevede că:

"Orice activitate economică desfăşurată permanent, ocazional sau temporar în România de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale trebuie să fie înregistrată şi autorizată..."

Această formă de autorizare prevăzută de lege este circumscrisă ipotezei descrise de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind calitatea de comerciant persoană fizică, împrejurare care se coroborează cu dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora:

"(1) În cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a C. civ., referirile la comercianţi se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerţului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege".

Chiar dacă recurentul a invocat greşita interpretare a noţiunii de "comerciant", susţinerile sale sunt nefondate, întrucât chiar în Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Noului C. civ., în art. 8, se prevede că noţiunea de "profesionist" prevăzută la art. 3 din C. civ. include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a C. civ.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerţului:

"Înainte de începerea activităţii economice, au obligaţia să ceară înmatricularea sau, după caz, înregistrarea în registrul comerţului următoarele persoane fizice sau juridice: persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, societăţile comerciale, companiile naţionale şi societăţile naţionale, regiile autonome, grupurile de interes economic, societăţile cooperative, organizaţiile cooperatiste, societăţile europene, societăţile cooperative europene şi grupurile europene de interes economic cu sediul principal în România, precum şi alte persoane fizice şi juridice prevăzute de lege."

Conform art. 3 alin. (1) din acelaşi act normativ, comercianţii cer înmatricularea la oficiul registrului comerţului din judeţul sau din municipiul Bucureşti, unde îşi au sediul.

Prin urmare, Legea nr. 26/1990 se referă la toate categoriile de persoane fizice sau juridice enumerate la art. 1 alin. (1) ca fiind comercianţi.

Acest fapt rezultă cu şi mai multă claritate din art. 12 alin. (1) din acelaşi act normativ, care descrie alcătuirea registrului comerţului, astfel:

"(1) Registrul comerţului este alcătuit dintr-un registru pentru înregistrarea persoanelor juridice societăţi, companii naţionale şi societăţi naţionale, regii autonome, grupuri de interes economic, organizaţii cooperatiste, societăţi europene, grupuri europene de interes economic, alte persoane juridice expres prevăzute de lege, cu sediul principal sau sedii secundare în România, un registru pentru înregistrarea persoanelor juridice societăţi cooperative şi societăţi cooperative europene cu sediul principal sau sedii secundare în România şi un registru pentru înregistrarea persoanelor fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, cu sediul profesional sau sedii secundare în România. Aceste registre se ţin în sistem computerizat".

Deci, în sistemul Legii nr. 26/1990, persoanele fizice titulare ale unor întreprinderi individuale sunt comercianţi persoane fizice, dispoziţii care, de altfel, erau în vigoare şi au fost avute în vedere la data adoptării Legii nr. 161/2003, când a fost edictată interdicţia, sub sancţiunea incompatibilităţii, de la art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Pe de altă parte, art. 31 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 44/2008, prevede că:

"Membrii întreprinderii familiale sunt comercianţi persoane fizice de la data înregistrării acesteia în registrul comerţului şi răspund solidar şi indivizibil pentru datoriile contractate de reprezentant în exploatarea întreprinderii cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul, corespunzător cotelor de participare prevăzute la art. 29 alin. (1)."

Aşadar, calitatea de comerciant a recurentului-reclamant este atestată de lege, în ciuda susţinerilor acestuia, existând text normativ ce se bucură de o deplină accesibilitate şi aplicabilitate.

Faptul că recurentul-reclamant nu a făcut acte de comerţ în cadrul întreprinderii individuale nu are relevanţă, întrucât esenţială pentru starea de incompatibilitate este simpla deţinere de către recurentul-reclamant a calităţii de comerciant persoană fizică, calitate care a şi determinat emiterea raportului de evaluare de către Inspecţia de Integritate.

Astfel fiind, nici susţinerea potrivit căreia recurentul-reclamant nu ar fi urmărit realizarea unei activităţi comerciale la data când a cerut înregistrarea la Oficiul Registrului Comerţului, nu îl absolvă de răspunderea administrativă, din moment ce dispoziţiile generale ale Legii nr. 161/2003 (art. 87 - 90) nu impun existenţa unui scop în dobândirea vreunei calităţi, funcţii etc., care atrage starea de incompatibilitate în raport cu funcţia publică obţinută.

Având în vedere dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, ale O.U.G. nr. 44/2008 şi ale art. 6 şi 8 din Legea nr. 71/2011, Înalta Curte constată că în mod corect a fost reţinută situaţia de incompatibilitate.

Astfel, conform cadrului normativ aplicabil până la data de 1 octombrie 2011 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2011), recurentul a deţinut simultan calitatea de viceprimar şi calitatea de comerciant persoană fizică, de la data înregistrării întreprinderii individuale în Registrul Comerţului, calităţi incompatibile, conform legii.

În conformitate cu modificările de ordin terminologic introduse prin art. 6 din Legea nr. 71/2011, începând cu data intrării în vigoare a acestei legi, recurentul a deţinut simultan calitatea de viceprimar şi calitatea de comerciant persoană fizică, titular al unei întreprinderi individuale (autorizat să desfăşoare o activitate economică) supusă înregistrării în Registrul Comerţului, calităţi incompatibile conform legii.

Dincolo de diferenţele terminologice, este de reţinut că recurentul-reclamant, având calitatea de comerciant persoană fizică, funcţionând în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 44/2008, nu putea să exercite această calitate simultan cu deţinerea demnităţii publice de viceprimar, decât încălcând regimul incompatibilităţilor, conform art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Coroborând aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că nu este de natură a înlătura situaţia de incompatibilitate a reclamantului împrejurarea că acesta în fapt nu a desfăşurat activitatea pentru care a fost autorizat anterior ca titular al unei întreprinderi individuale, respectiv motivul care a stat la baza obţinerii acestei calităţi, esenţială fiind simpla deţinere de către reclamant a calităţii de comerciant persoană fizică în forma de organizare a întreprinderii individuale, calitate care a şi determinat emiterea raportului de evaluare de către pârâtă.

Astfel, Înalta Curte observă şi menţionează că prin dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, legiuitorul a reglementat şi a instituit pentru funcţia de viceprimar o stare de incompatibilitate cu "calitatea de comerciant persoană fizică", iar nu cu "activitatea/exercitarea activităţii de comerciant persoană fizică".

De asemenea, instanţa de recurs menţionează că prin această reglementare strictă legiuitorul a urmărit prevenirea şi evitarea oricărei situaţii de conflict de interese, a oricărei abateri de la respectarea dispoziţiilor legale în cazul unei funcţii publice de maximă importanţă în realizarea interesului general al comunităţii de către autorităţile administraţiei publice locale.

Din această perspectivă, criticile formulate, referitoare la faptul că recurentul-reclamant nu a desfăşurat o activitate comercială şi nu a efectuat nici un act de comerţ, sunt lipsite de semnificaţia juridică pretinsă.

De altfel, instanţa de fond a apreciat în mod corect că legea impune coexistenţa celor două calităţi cu privire la aceeaşi persoană, independent de împrejurarea că a prestat sau nu activitate în calitatea de comerciant, sau că a obţinut sau nu, în perioada analizată, venituri în urma deţinerii calităţii respective.

Astfel cum s-a subliniat în considerentele sentinţei recurate, potrivit art. 91 alin. (3) teza I din Legea nr. 161/2003, alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate, sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie, iar necunoaşterea legii de către reclamant nu înlătură aplicarea acestei dispoziţii legale, potrivit principiului nemo censetur ignorare legem (nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii).

În consecinţă, în condiţiile în care persoana evaluată nu a renunţat la calitatea de comerciant persoană fizică, această calitate a continuat să existe, indiferent de obţinerea sau neobţinerea veniturilor ori a profitului şi indiferent de modalitatea de impozitare.

Toate acestea dovedesc că raportul de evaluare contestat, ce se referă la incompatibilitatea dintre funcţia de viceprimar şi cea de comerciant persoană fizică, a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, având în vedere că reclamantul nu a renunţat la una dintre funcţii în termenul prevăzut de lege.

Referitor la aceste aspecte, relevante sunt înscrisurile existente la dosarul cauzei, care atestă că din data de 8 octombrie 2010 recurentul-reclamant figurează la Registrul Comerţului ca deţinând calitatea de comerciant persoană fizică, titular al unei întreprinderi individuale; este irelevant domeniul de activitate în care îşi desfăşoară activitatea, titularul întreprinderii individuale având calitatea de comerciant, aşa cum ea este menţionată în art. 87 din Legea nr. 161/2003.

Conform datelor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Întreprinderea Individuală are ca şi activitate secundară comerţul, iar, pe de altă parte, pârâta nu avea obligaţia de a face dovada în sensul desfăşurării unor activităţi de comerţ, din moment ce starea de incompatibilitate este determinată doar prin simpla coexistenţă a celor două calităţi, conform celor menţionate anterior.

Prin urmare, recurentul a obţinut calitatea de comerciant persoană fizică de la data de 8 octombrie 2010, dată la care întreprinderea individuală a fost înregistrată la O.N.R.C., încălcând regimul juridic al incompatibilităţilor începând cu această dată, întrucât a deţinut această calitate simultan cu funcţia de viceprimar în cadrul Primăriei Comunei Izbiceni, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

De aceea, în mod corect a menţinut instanţa de fond raportul de evaluare, reţinând că reclamantul s-a aflat în starea de incompatibilitate prevăzută de textul legal anterior menţionat.

De altfel, practica secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi este constantă în a considera legale rapoartele de evaluare întocmite de Agenţia Naţională de Integritate şi care se referă la incompatibilitatea dintre funcţia de primar/viceprimar şi comerciantul persoană fizică (a se vedea Decizia nr. 804 din 24 februarie 2015, Decizia nr. 3382 din 23 septembrie 2014 şi Decizia nr. 274 din 28 ianuarie 2015).

Aşadar, incompatibilităţile funcţiei de viceprimar sunt prevăzute în mod expres de Legea nr. 161/2003, una dintre acestea fiind reprezentată de deţinerea cumulativă a acestei funcţii împreună cu calitatea de comerciant persoană fizică, prevederea fiind una clară, concisă, legală şi expresă şi este privită chiar din prisma scopului declarat al Legii nr. 161/2003.

Mai mult decât atât, legiuitorul, la momentul edictării normei juridice ce conturează cadrul incompatibilităţilor, nu a avut în vedere alte aspecte individualizate, în afara deţinerii simultane a două sau a mai multor funcţii, cumulul de funcţii fiind necesar şi suficient pentru a se putea atrage starea de incompatibilitate.

Starea de incompatibilitate reprezintă o încălcare a principiilor esenţiale ale integrităţii şi supremaţiei funcţiei şi interesului public pe care legiuitorul a sancţionat-o în mod individualizat.

Având în vedere dispoziţiile restrictive ale Legii nr. 161/2003, lege de strictă interpretare şi aplicare tocmai în considerarea fundamentării şi scopului pentru care a fost adoptată, şi câtă vreme legiuitorul - singurul abilitat în acest sens - a apreciat, la elaborarea legii, că această stare de incompatibilitate trebuie prevăzută şi sancţionată ca atare, recurentul-reclamant nu poate susţine că o stare de incompatibilitate nu îi este culpabilă, raportat la împrejurarea că în cadrul Întreprinderii Individuale nu face şi nu a făcut fapte de comerţ, înfiinţând această întreprindere individuală "doar pentru a avea posibilitatea să beneficieze de accesarea fondurilor europene, măsura 141-ferme de subzistenţă".

Reglementând incompatibilitatea dintre cele două funcţii, legiuitorul a urmărit transpunerea în legislaţia internă a principiului transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, respectiv transparenţă în modul de administrare şi utilizare a bunurilor publice, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, fără a se putea pune în discuţie restrângerea vreunui drept sau a vreunei libertăţi fundamentale.

Incompatibilităţile au menirea de a asigura transparenţa funcţiei publice, şi constituie un important instrument de prevenire a corupţiei şi o garanţie a exercitării cu imparţialitate a funcţiei publice, iar activitatea de comerciant, desfăşurată de o persoană fizică, poate fi susceptibilă de premisele încălcării principiilor urmărite de legiuitor prin instituirea incompatibilităţilor.

În edictarea Legii nr. 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare, scopul a fost acela de prevenire a corupţiei, urmărindu-se ca persoana ce deţine o demnitate/funcţie publică să adopte o conduită preventivă de natură să-l împiedice să ajunge în stare de incompatibilitate.

Regimul incompatibilităţilor este prevăzut de legislaţia în vigoare, legea interzicând cumulul de calităţi necondiţionat de întocmirea altor acte juridice. Recurentul-reclamant avea obligaţia de a respecta prevederile legale privind incompatibilităţile şi să nu încalce legislaţia aplicabilă. Or, acesta nu a depus nicio diligenţă pentru a ieşi din starea de incompatibilitate în termenul prevăzut de lege, încălcând astfel regimul juridic al incompatibilităţilor aplicabil aleşilor locali.

Concluzionând, prevederea dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 este una clară, concisă, legală şi expresă şi este privită chiar prin prisma scopului declarat al Legii nr. 161/2003.

Având în vedere caracterul imperativ pentru funcţia publică de a respecta regimul juridic al incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese, date fiind sancţiunile pe care le atrage încălcarea acestora, alesul local are o obligaţie legală de a nu încălca prevederile legale cu privire la incompatibilităţi.

Prin urmare, sunt neîntemeiate criticile aduse de către recurentul-reclamant hotărârii primei instanţe referitoare la actul administrativ contestat, instanţa de fond înlăturând în mod legal şi temeinic susţinerile recurentului-reclamant referitoare la inexistenţa stării de incompatibilitate.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar şi susţinerile părţilor, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei nr. 83 din 23 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - LM