Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 363/2019 AI generated

EU funding correction quashed and remanded for failure to weigh prejudice argument

Case Number Decizia nr. 363/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the county council (claimant) and set aside the first-instance judgment, remanding the case back to the Bucharest Court of Appeal for retrial. The underlying dispute concerned the claimant's challenge to an administrative decision rejecting its contestation, a non-conformity note, and the resulting debt title imposing a 5% financial correction (164,237.90 RON) on an EU-funded works contract for alleged irregularities in public procurement qualification criteria under emergency ordinance 66/2011. The court found the lower court's decision insufficiently reasoned because it merely reproduced legal texts and the defendant's arguments without substantively analyzing the claimant's key defense that no financial prejudice to the EU budget existed, a core element defining a "irregularity"; this failure to engage with the parties' arguments violated the requirements of Article 425(1)(b) of the Civil Procedure Code and the right to a fair trial under Article 6 ECHR, constituting grounds for cassation under Article 488(1)(6).

Legislator headnote

AI generated

art. 496 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 497 din C. proc. civ; EU funding correction quashed and remanded for failure to weigh prejudice argument: The underlying dispute concerned the claimant's challenge to an administrative decision rejecting its contestation, a non-conformity note, and the resulting debt title imposing a 5% financial correction (164,237.90 RON) on an EU-funded works contract for alleged irregularities in public procurement qualification criteria under emergency ordinance 66/2011. The court found the lower court's decision insufficiently reasoned because it merely reproduced legal texts and the defendant's arguments without substantively analyzing the claimant's key defense that no financial prejudice to the EU budget existed, a core element defining a "irregularity"; this failure to engage with the parties' arguments violated the requirements of Article 425(1)(b) of the Civil Procedure Code and the right to a fair trial under Article 6 ECHR, constituting grounds for cassation under Article 488(1)(6).

Keywords

AI generated
grounds for cassation civil judgment right to fair trial financial correction preliminary ruling procedure e-justice

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

Legal basis for the court's decision to admit the appeal and send the case back for retrial.

art. 497 din C. proc. civ.

Procedural provision applied in the dispositive to order the cassation and retrial of the case.

art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Ground for cassation upheld in the reasoning leading to the decision to annul the sentence.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Judeţul Harghita prin Consiliul Judeţean Harghita a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, anularea Deciziei nr. 244/19.08.2015 emisă de pârât, prin care a fost respinsă contestaţia formulată de reclamant, anularea Notei de neconformitate nr. x/29.05.2015 emisă de către Direcţia Generală Programe Europene din cadrul autorităţii pârâte şi a titlului de creanţă emis în baza acestei Note, precum şi anularea aplicării corecţiei financiare de 5% din valoarea Contractului de execuţie lucrări nr. x/05.01.2015 încheiat între Unitatea administrativ teritorială Judeţul Harghita şi SC A. SRL, în sumă 164.237,90 RON.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 1919 din 6 iunie 2016, a respins excepţia tardivităţii formulării cererii, invocată de autoritatea pârâtă, şi cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul Judeţul Harghita prin Consiliul Judeţean Harghita, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată se întemeiază pe motive străine de natura cauzei şi este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Potrivit recurentului, au fost îndeplinite criteriile cerute de legiuitor şi nu s-a restricţionat accesul operatorilor economici la procedura de atribuire a contractului de achiziţie de lucrări, apreciind că s-a îndeplinit şi cea mai importantă cerinţă şi anume ducerea la îndeplinire a viitorului contract.

Totodată, a făcut trimitere la Nota justificativă nr. x/14.08.2014 întocmită privind justificarea cerinţelor minime de calificare, la Procesele-verbale de evaluare şi Raportul procedurii care au fost verificate, precizând că a fost respectat Ordinul 509/2011 privind formularea criteriilor de calificare şi selecţie.

În opinia recurentului, trebuie analizate cerinţele privind noţiunea de neregulă, apreciind că lipsa detalierii temeinice a motivelor care au stat la baza impunerii respectivei cerinţe minime nu a prejudiciat şi nu este de natură să prejudicieze bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o suma plătită necuvenit, nu întruneşte condiţiile unei nereguli, sancţionate conform prevederilor O.U.G. nr. 66/2011.

În concluzie, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, pe fond, admiterea acţiunii.

4. Apărarea intimatului-pârât

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, fiind legală şi temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, se reţine că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că susţinerile recurentului pot fi încadrate în motivele de casare indicate.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu anularea Deciziei nr. 244/19.08.2015 emisă de pârât, prin care a fost respinsă contestaţia formulată de reclamant, anularea Notei de neconformitate nr. x/29.05.2015 emisă de către Direcţia Generală Programe Europene din cadrul autorităţii pârâte şi a titlului de creanţă emis în baza acestei Note, precum şi anularea aplicării corecţiei financiare de 5% din valoarea Contractului de execuţie lucrări nr. x/05.01.2015 încheiat între Unitatea administrativ teritorială Judeţul Harghita şi SC A. SRL, în sumă 164.237,90 RON.

Criticile recurentei urmează să fie analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea va cuprinde: "b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;".

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

În cadrul dreptului la un proces echitabil se analizează şi dreptul oricărei părţi în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanţei observaţiile, argumentele şi mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părţi ca aceste observaţii şi argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligaţia instanţei de motivare a deciziilor sale este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.

Aceeaşi concluzie se desprinde şi din jurisprudenţa deja consacrată a Curţii Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Astfel, Curtea arată că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenţie, înglobează, între altele, dreptul părţilor unui proces de a-şi prezenta observaţiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor.

Altfel spus, art. 6 implică, mai ales, în sarcina "tribunalului", obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi cererilor de probă ale părţilor sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza Van de Hurk c. Ţările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în acelaşi sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, §30).

Obligaţia instanţei de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părţi este justificată, întrucât "numai prin pronunţarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiţiei" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001). Din alt punct de vedere, necesitatea motivării hotărârii în sensul indicat de normele imperative ale art. 425 înlătură arbitrariul şi face posibil controlul judiciar.

Sub aspectul calităţii motivării, orice hotărâre judecătorească trebuie să fie inteligibilă, redactată într-un limbaj clar şi simplu, condiţie esenţială pentru a fi înţeleasă de părţi şi de public. Această inteligibilitate necesită o structură coerentă a hotărârii şi enumerarea argumentaţiei într-un stil clar şi accesibil tuturor.

Motivarea trebuie să fie coerentă, clară şi lipsită de ambiguităţi şi de contradicţii. Ea trebuie să permită urmărirea unui raţionament care a condus judecătorul la aceasta, de natură a susţine şi justifica soluţia adoptată.

În cauză, se constată că hotărârea recurată nu respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., motivele de fapt şi de drept pe care se fundamentează soluţia pronunţată sunt insuficient argumentate prin prisma probatoriului administrat în cauză, neprocedându-se la o analiză concretă a susţinerilor şi apărărilor invocate de părţi.

Astfel, reclamantul a criticat nelegalitatea măsurilor contestate, printre care invocând şi inexistenţa prejudiciului, ca element definitoriu al neregulii, însă prima instanţă nu a arătat motivele pentru care a considerat că argumentele prezentate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu ar fi temeinice, raportat la contextul cauzei, nu a analizat dacă în activitatea beneficiarului contractului s-au înregistrat nereguli de natură să prejudicieze bugetul Uniunii Europene, ci s-a limitat în a reproduce textele de lege incidente şi apărările formulate de pârât în întâmpinare, reţinând că sunt suficiente prevederile contractului de finanţare şi dispoziţiile comunitare.

Considerentele sentinţei atacate nu permit urmărirea silogismului logic prin care instanţa a ajuns la această soluţie şi nu dovedesc că judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, argumentele expuse de reclamant, ceea ce conduce la concluzia că susţinerile şi mijloacele de apărare invocate nu au fost serios examinate, împrejurare care echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.

Înalta Curte constată că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., iar pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor apreciază că se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, prima instanţă va proceda la un examen efectiv al argumentelor prezentate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi de pârât prin întâmpinare, urmând să analizeze cauza cu referire atât la abaterile de la legislaţia achiziţiilor publice şi la neregulile reţinute în temeiul O.U.G. nr. 66/2011, cât şi din perspectiva lipsei potenţialului impact financiar al neregulilor, prin raportare la mijloacele de probă administrate în cauză, în vederea analizării tuturor aspectelor de fond necesare lămuririi situaţiei de fapt.

În raport cu soluţia preconizată, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurent în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi şi art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va casa sentinţa atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul formulat de reclamantul Judeţul Harghita prin Consiliul Judeţean Harghita împotriva Sentinţei nr. 1919 din 6 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - GV