Appeal against attempted homicide conviction dismissed; safety measure request rejected as reformatio in peius and original sentence upheld

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul București, secția a II–a penală, prin sentința penală nr. 91 din 22 ianuarie 2004, a condamnat pe inculpatul Ș.N. la pedeapsa de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută și pedepsită de art. 20, raportat la art. 174 C. pen.

Conform art. 61 C. pen., a dispus revocarea liberării condiționate a restului neexecutat de 239 zile din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1444/1999 a Judecătoriei sectorului 5 și contopirea acestuia în pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute 7 ani închisoare.

A constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

În fapt s-a reținut că, în ziua de 27 septembrie 2000, pe fondul consumului de alcool, în locuința comună, între inculpat și partea vătămată, C.J., a izbucnit un conflict, context în care inculpatul a luat un cuțit cu care a lovit-o de mai multe ori, în zona hemitoracică stângă cauzându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie.

Apelul inculpatului a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 192 din 16 martie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Împotriva ambelor hotărâri inculpatul a declarat recurs, formulând două motive de casare.

Prin primul motiv de casare inculpatul critică hotărârile atacate pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că în raport de actele medicale de la dosar, rezultând că este bolnav, instanțele trebuiau să ia, față de el, măsura de siguranță a obligării la tratament medical prevăzută de art. 113 C. pen.

Motivul invocat nu este întemeiat.

Măsurile de siguranță, în general, deci și obligarea la tratament medical, sunt sancțiuni de drept penal, cu caracter coercitiv, de natură a restrânge libertatea persoanei, în sensul că cel față de care se ia această măsură este constrâns să se supună unui tratament și, prin însuși acest fapt, libertatea sa suferă o restrângere.

În consecință, dacă s-ar lua față de inculpat o astfel de măsură, chiar la cererea sa, s-ar încălca prevederile art. 372 C. proc. pen., potrivit cărora instanța de recurs nu poate crea o situație mai grea pentru partea care a declarat recurs.

Împrejurarea că prin obligarea la tratament medical se urmărește nu numai înlăturarea unei stări de pericol pentru societate, dar și ocrotirea sănătății inculpatului nu duce la o altă concluzie; atâta vreme cât grija pentru sănătatea inculpatului se concretizează în impunerea unei măsuri de siguranță, are loc o încălcare a libertății celui în cauză și anume a libertății de a nu se supune unui tratament medical.

Acceptarea inculpatului de a i se aplica o sancțiune de drept penal, oricare ar fi ea, nu modifică natura acelei sancțiuni care își păstrează caracterul restrictiv de libertate.

Prin ultimul motiv de casare, inculpatul critică hotărârile atacate pentru netemeinicie cu privire la pedeapsa ce i-a fost aplicată, considerând-o că este prea severă, susținând că aceasta se datorește faptului că instanțele nu au reținut că el a avut o conduită sinceră pe parcursul procesului penal, recunoscând și regretând fapta comisă, are un copil minor și greutăți familiare.

Nici acest motiv nu este întemeiat.

Instanțele au făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., ținând seama inclusiv, de situațiile personale și familiare menționate de acesta în recursul său.

Față de pericolul social ridicat al infracțiunii comise și de starea de recidivă a inculpatului nu este cazul a se reduce pedeapsa.

Pentru considerentele arătate și cum verificând hotărârile atacate prin prisma prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpat este nefondat și a fi respins ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ș.N. împotriva deciziei penale nr. 192 din 16 martie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.

Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 iulie 2004.