Restitution claim rejected; appeal dismissed for lack of proven succession status.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita sub nr. x din 24 aprilie 2015, reclamanta A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia Specială de Retrocedare unor Bunuri Imobile, anularea Deciziei nr. 524 din 27 ianuarie 2015, ca netemeinică şi nelegală şi obligarea pârâtei de a restitui în natură sau, dacă aceasta nu este posibilă, acordarea măsurii reparatorii în echivalent, constând în măsuri compensatorii în condiţiile Legii nr. 165/2013.

Tribunalul Harghita prin Sentinţa civilă nr. 1241 din 2 septembrie 2015, a admis excepţia de necompetenţă materială a tribunalului, invocată de pârâtă, şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta A., împotriva pârâtei ANRP - Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei din urmă instanţe.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 151 din 21 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins contestaţia formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta ANRP - Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile.

3. Recursul

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, a formulat recurs reclamanta A., criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii cu privire la anularea Deciziei nr. 524 din 27 ianuarie 2015 emisă de intimata-pârâtă.

În esenţă, s-a apreciat că sentinţa recurată a fost dată cu încălcarea normelor de drept procesual, impunându-se casarea hotărârii, motivat de faptul că instanţa de fond nu s-a pus în discuţia părţilor probele cu înscrisuri şi cu expertiză topografică solicitate de reclamantă, nepronunţându-se asupra acestui probatoriu.

S-a mai considerat de către recurentă că hotărârea este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, susţinându-se că prima instanţă nu a cercetat motivul invocat în Decizia nr. 524/2015, prin care a fost respinsă cererea reclamantei de retrocedare, în opinia acesteia, instanţa nefiind învestită cu analizarea calităţii asociaţiei de succesoare şi continuatoare a persoanei juridice Bunurile Private din Ciuc.

S-a mai considerat de către recurentă că hotărârea este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, susţinându-se că prima instanţă nu a cercetat motivul invocat în Decizia nr. 524/2015, prin care a fost respinsă cererea reclamantei de retrocedare, în opinia acesteia, instanţa nefiind învestită cu analizarea calităţii asociaţiei de succesoare şi continuatoare a persoanei juridice Bunurile Private din Ciuc.

Recurenta a mai arătat că prin Sentinţa civilă nr. 1321 din 13 iunie 2002 pronunţată de Judecătoria Miercurea-Ciuc, s-a stabilit că A. este aceeaşi persoană juridică cu persoana juridică Bunurile Private din Ciuc menţionată în Legea nr. 765 din 28 septembrie 1946, în înţelesul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001; pe cale de consecinţă, se poate constata că recurenta are calitatea de persoană îndreptăţită la retrocedare, această hotărâre judecătorească fiind definitivă şi a intrat în puterea lucrului judecat.

La data emiterii Deciziei nr. 525 din 27 ianuarie 2015 a fost în vigoare art. 3 din O.U.G. nr. 83/1999, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 165/2013. Se arată că prima instanţă nu a avut nici un drept să se pronunţe asupra succesiunii de drept a A., competenţa exclusivă de a se pronunţa asupra acestei chestiuni o are doar Judecătoria Miercurea-Ciuc.

Recurenta-reclamantă a invocat două hotărâri judecătoreşti ca practică judiciară (Decizia nr. 2434 din 27 aprilie 2014 pronunţată de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Decizia nr. 568/A/2009 pronunţată de secţia a III-a civilă a Curţii de Apel Bucureşti).

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 486 pct. 8 din C. proc. civ.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe fondul recursului, se arată că prin Sentinţa civilă nr. 878 din 14 aprilie 2000 pronunţată de Judecătoria Miercurea-Ciuc în Dosar nr. x/2000, s-a admis cererea formulată de A. în baza art. 28 alin. (1) - (4) din Legea nr. 1/2000 şi s-a dispus înregistrarea A. în registrul special al persoanelor juridice.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 1/2000, înscrierea persoanei juridice în registrul special ţinut la judecătorie ca urmare a reorganizării formelor asociative iniţiale, cu consecinţa dobândirii personalităţii juridice, are ca finalitate dobândirea dreptului de administrare asupra terenurilor forestiere prevăzute la art. 26 din Legea nr. 1/2000, în acest sens relevante fiind dispoziţiile alin. (3) din art. 28, care prevăd că statutul formei asociative care se doreşte a fi înregistrată trebuie să cuprindă modul de administrare a terenurilor forestiere, în condiţiile legii. Mai mult, chiar din Statutul A. rezultă că aceasta a fost constituită pe baza art. 28 din Legea nr. 1/2000. Este fără putinţă de tăgadă că A. a fost constituită în baza Legii nr. 1/2000 în scopul dobândirii drepturilor recunoscute de acest act normativ în favoarea formelor asociative.

În mod temeinic şi legal, instanţa de fond a apreciat în motivarea hotărârii că această chestiune a calităţii de continuator juridic al persoanei juridice Bunurile Private din Ciuc a fost tranşată în mod irevocabil prin Decizia nr. 330/R din 5 aprilie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în Dosar nr. x/2002/C. Astfel, pronunţând Decizia nr. 330/R din 5 aprilie 2002, Curtea de Apel Târgu Mureş a reţinut că în măsura în care s-ar fi dorit înfiinţarea unei asociaţii care să fie continuatoarea fostei Comunităţi de bunuri private Ciuc, respectiv a persoanei juridice Bunurile Private din Ciuc la care se referă Legea nr. 765/1946, aceasta trebuia autorizată în condiţiile Legii nr. 21/1924, subliniind că o astfel de asociaţie sau fundaţie legal înfiinţată şi cu personalitate juridică dobândită prin hotărâre judecătorească nu există şi, în consecinţă A. nu este continuatoarea celei la care se referă Legea nr. 765/1946. Toate cele mai sus-menţionate au fost reţinute în mod corect de către prima instanţă în considerentele sentinţei recurate.

Mai mult, Decizia nr. 330/R din 5 aprilie 2002, ca act jurisdicţional, produce efecte obligatorii între părţi, întemeiate pe principiul relativităţii. Totodată, prezumţia autorităţii de lucru judecat are caracter absolut faţă de părţile din dosarul în care a fost tranşată chestiunea litigioasă conform art. 431 alin. (1) din C. proc. civ.

În acest context, instanţa de fond învestită să soluţioneze contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 525 din 27 ianuarie 2015 emise de Comisia specială de retrocedare, în mod judicios a reţinut în motivarea sentinţei că prezumţia lucrului judecat demonstrează modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase între părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit având ca finalitate asigurarea stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice şi evitarea unor considerente ale hotărârilor judecătoreşti care ar putea fi contradictorii şi că acest efect pozitiv al lucrului judecat de care se bucură Decizia nr. 330/R din 5 aprilie 2002 a Curţii de Apel Târgu Mureş cu privire la considerentele reţinute anterior se impune în prezentul proces, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, reclamanta din prezentul dosar având calitatea de parte în Dosarul nr. x/2002/C.

Recurenta-reclamantă invocă în motivarea recursului faptul ca prin Sentinţa civilă nr. 1321 din 13 iunie 2002 pronunţată de către Judecătoria Miercurea-Ciuc s-a stabilit că A. este aceeaşi persoană juridică cu persoana juridică Bunurile Private din Ciuc menţionată în Legea nr. 765/1946, în înţelesul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 şi, pe cale de consecinţă se poate constata că respectiva asociaţie are calitatea de persoană îndreptăţită, motiv pentru care Curtea de Apel Târgu Mureş nu a avut nici un drept legal să se pronunţe asupra succesiunii de drept a A. "Bunurile Private Ciuc".

Intimata a arătat că prin Decizia civilă nr. 83/A din 12 februarie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în Dosarul nr. x/2004/C (dosar având ca obiect cererea formulată de către A. în contradictoriu cu Regia Naţională a Pădurilor, în temeiul Legii nr. 10/2001, hotărâre pronunţată, aşadar, ulterior sentinţei civile nr. 1321/2002) s-a reţinut efectul substanţial al Deciziei nr. 330/2002 al Curţii de Apel Târgu Mureş. Aspectele menţionate au fost reţinute, în mod temeinic şi legal, de către instanţa de fond în motivarea Sentinţei nr. 147/2015 a cărei casare se solicită de către recurenta-reclamantă.

Totodată, instanţa de fond a mai reţinut în mod corect în considerentele sentinţei şi faptul că Decizia civilă nr. 330 din 5 aprilie 2002, la rândul ei, se bucură de prezumţie de lucru judecat în prezentul litigiu; pe de altă parte, înfiinţarea asociaţiei reclamantei a avut loc în temeiul art. 28 din Legea nr. 1/2000, iar nu în temeiul Ordonanţei nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aşa cum s-ar fi impus pentru ca reclamanta să justifice calitatea de continuator juridic al persoanei juridice Bunurile private din Ciuc.

Pe cale de consecinţă, instanţa de fond nu putea face abstracţie de efectul de lucru judecat al Deciziei nr. 330/2002 a Curţii de Apel Târgu Mureş în sensul de a nega sau, dimpotrivă, de a se afirma ceea ce s-a negat anterior asupra unei chestiuni litigioase care a făcut obiect al dezbaterilor şi al verificării jurisdicţionale. Lucrul judecat, prin efectul său pozitiv, impune judecăţii ulterioare respectarea modului în care o chestiune litigioasă a fost tranşată deja printr-o altă hotărâre, înzestrată cu autoritate de lucru judecat.

Totodată, prin Legea nr. 765/1946, fosta persoană juridică Bunurile private din Ciuc nu a fost reconstituită ca formă asociativă de proprietari, ci ca regie de interes public ce urma să administreze bunurile în regim de drept public, şi nu privat. De altfel, dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 765/1946 stipulau că administrarea Bunurilor Private din Ciuc se va face în folosul întregii populaţii din judeţul Ciuc, pentru promovarea intereselor colective de ordin economic, social şi cultural al acestei populaţii, Bunurile Private din Ciuc având calitatea de persoană juridica de drept public.

Mai mult, instanţele judecătoreşti s-au pronunţat, cu autoritate de lucru judecat, prin multe hotărâri definitive şi irevocabile (Decizia nr. 330/R din 5 aprilie 2002 - Curtea de Apel Târgu Mureş, Decizia civilă nr. 13/A din 25 februarie 2003 - Curtea de Apel Târgu Mureş, Decizia nr. 83/A din 12 februarie 2004 - Curtea de Apel Târgu Mureş, Sentinţa civilă nr. 1583 din 15 octombrie 2003 - Tribunalul Harghita), în sensul că această entitate, A. nu dovedeşte că este continuatoarea în drepturi a persoanei juridice de drept public "Bunurile Private din Ciuc", şi nici nu a făcut dovada că a fost vreodată proprietara imobilelor pe care le revendică.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 18 ianuarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 18 aprilie 2018 s-a admis în principiu recursul declarat de reclamanta şi a fost prorogată discutarea tardivităţii completării motivelor de recurs depuse prin notele de şedinţă din data de 6 iulie 2016 (data poştei), respectiv punctele 5 şi 8 ale art. 486 C. proc. civ.

7. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

7.1. Cu privire la excepţia tardivităţii completării motivelor de recurs prin notele de şedinţă din data de 6 iulie 2016

Înalta Curte constată că, în mod evident, prin notele de şedinţă (depuse ca şi răspuns la întâmpinare de către recurentă) se invocă un motiv de nou de casare (cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.), ce nu a fost invocat prin cererea iniţială de recurs, precum şi argumente noi, neinvocate iniţial, în susţinerea motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Faţă de caracterul imperativ al termenului de decădere de 15 zile de la comunicarea sentinţei în care trebuie formulat şi motivat recursul, se constată tardivitatea motivelor de recurs formulate prin notele de şedinţă din 6 iulie 2016.

7.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurentă prin cererea de recurs

Recurenta-reclamantă A. a supus controlului de legalitate, în condiţiile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999, Decizia nr. 524 din 27 ianuarie 2015 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor imobile prin care s-a respins cererea de retrocedare depusă de către A., având ca obiect imobilul situat în comuna Frumoasa, judeţul Harghita, înscris în C.F. nr. x Frumoasa, nr. top. x, şi CF nr. x Frumoasa, nr. top. x, 906, având în vedere că imobilul solicitat a fost proprietatea persoanei juridice "Bunurile private Ciuc" care era o regie publică.

Pentru a emite această decizie, s-a reţinut că cererea de retrocedare nu se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 83/1999, imobilul solicitat la retrocedare fiind proprietatea B., la momentul preluării.

Soluţionând cauza, prima instanţă a găsit neîntemeiate motivele de nelegalitate invocate, reţinând, în esenţă, că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada calităţii de continuator juridic al persoanei juridice "Bunurile Private din Ciuc", astfel că nu justifică o calitate de persoană îndreptăţită la restituire.

Soluţia instanţei de fond este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză.

Efectuând propria evaluare a materialului probator pentru a răspunde criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999:

"Imobilele care au aparţinut comunităţilor minorităţilor naţionale din România şi care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 septembrie 1940 - 22 decembrie 1989, se restituie foştilor proprietari în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă."

De asemenea, conform art. 1 alin. (3) din acelaşi act normativ:

"Prin comunitatea minorităţilor naţionale se înţelege entitatea juridică de drept privat, constituită şi organizată potrivit legii române, care reprezintă interesele cetăţenilor unei comunităţi ale unei minorităţi naţionale ce a deţinut în proprietate imobile preluate în mod abuziv şi care dovedeşte că este continuatoarea recunoscută a persoanei juridice titulare de la care s-au preluat bunurile de către stat. Recunoaşterea continuităţii entităţii juridice de drept privat care se pretinde succesoarea fostului titular al dreptului de proprietate se face de către instanţa judecătorească ce a autorizat funcţionarea acesteia, în condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".

Conform art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001:

"Sunt îndreptăţite, în sensul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, echivalent: (...) c) persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945; îndreptăţirea la măsurile reparatorii prevăzute de prezentul articol este condiţionată de continuarea activităţii ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fie fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar acestea să-şi fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată sau interzisă, precum şi partidele politice a căror activitate a fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă şi-au reluat activitatea în condiţiile legii."

În speţă, din analiza extrasului de carte funciară, rezultă că imobilul a cărui restituire se solicită a fost proprietatea B.

Potrivit art. 2 şi 6 din Legea nr. 765/1946, Statul Român a retrocedat bunurile imobile urbane clădite şi neclădite ale B., înscrise în cartea funciară în deplină proprietate şi folosinţă persoanei juridice "Bunurile Private Ciuc".

Instanţa de control judiciar reţine că problema de drept în dispută este prezentată de stabilirea calităţii recurentei-reclamante de persoană îndreptăţită la restituire din perspectiva art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999 cu referire la art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, în sensul constatării continuităţii juridice în persoana recurentei-reclamante a entităţii juridice "Bunurile Private din Ciuc". Această analiză este necesară, astfel, pentru verificarea îndeplinirii calităţii recurentei de persoană îndreptăţită la restituire, făcând obiectul judecăţii prezentului dosar.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că Legea nr. 765/1946 face referire la două entităţi juridice cu denumirea "Bunurile Private din Ciuc", respectiv persoana juridică Bunurile Private din Ciuc reconstituită prin Legea nr. 144/1934 în patrimoniul căreia s-au retrocedat în deplină proprietate şi folosinţă, bunurile identificate în art. 2 - 6 din Legea nr. 765/1946, având calitatea de proprietar şi o regie comercială înfiinţată conform art. 7 din Legea nr. 765/1946 sub aceeaşi denumire, având calitate de persoană juridică de drept public, fiind înfiinţată pentru administrarea patrimoniului persoanei juridice "Bunurile Private din Ciuc".

Recurenta a invocat faptul că prin Sentinţa civilă nr. 1321 din 13 iunie 2002 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc, s-a stabilit că A. este aceeaşi persoană juridică cu persoana juridică Bunurile Private din Ciuc menţionată în Legea nr. 765 din 28 septembrie 1946, în înţelesul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001; pe cale de consecinţă, se poate constata că recurenta are calitatea de persoană îndreptăţită la retrocedare, această hotărâre judecătorească fiind definitivă şi a intrat în puterea lucrului judecat.

Înalta Curte constată că prin sentinţa menţionată, pronunţată în cadrul unei acţiuni în constatare îndreptate împotriva Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, s-a reţinut că recurenta-reclamantă are aceleaşi scopuri, obiective, structură organizatorică ca persoana juridică Bunurile Private din Ciuc menţionată în Legea nr. 765 din 28 august 1946, fiind invocat ca temei în drept art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Or, susţinerile recurentei-reclamante nu pot fi primite întrucât Sentinţa civilă nr. 1321 din 13 iunie 2002 pronunţată de Judecătoria Miercurea-Ciuc în Dosarul nr. x/2002 nu lămureşte dacă recurenta-reclamantă este aceeaşi persoană juridică cu Bunurile Private din Ciuc reconstituită prin Legea nr. 144/1934 sau cu persoana juridică cu aceeaşi denumire înfiinţată conform art. 7 din Legea nr. 765/1946, în condiţiile în care, aşa cum rezultă din considerentele sus arătate, Legea nr. 765/1946 face referire la două entităţi juridice cu aceeaşi denumire, dar cu statut juridic diferit.

Pe de altă parte, din probele administrate în cauză, rezultă că recurenta-reclamantă a fost înfiinţată în baza art. 28 alin. (1), (2), (3) şi (4) din Legea nr. 1/2000, potrivit căruia:

"(1) În vederea organizării exploatării terenurilor forestiere prevăzute la art. 26 din prezenta lege şi a determinării responsabilităţilor cu privire la exploatarea lor, persoanele îndreptăţite se vor constitui, în baza acestei legi, în formele asociative iniţiale de composesorat, păduri grănicereşti, devălmăşie de moşneni, obşti nedivizate de răzeşi etc.

(2) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi un comitet ad-hoc va solicita judecătoriei în a cărei rază teritorială sunt situate terenurile, pe baza certificării dreptului de proprietate sau de moştenire de către comisiile locale, autorizarea formelor asociative de administrare şi de exploatare a terenurilor forestiere.

(3) Comitetul ad-hoc va prezenta judecătoriei, o dată cu cererea şi cu certificatul eliberat de comisia locală, un statut autentificat de notarul public, în care se vor stabili structura acestora, organele de conducere, modul de exploatare a terenurilor forestiere, în condiţiile legii, drepturile şi obligaţiile membrilor, răspunderi, sancţiuni, modul de dizolvare, precum şi alte prevederi specifice.

(4) Prin hotărâre judecătorească formele asociative de exploatare în comun, constituite în condiţiile şi cu respectarea regimului silvic prevăzut de lege, dobândesc calitatea de persoană juridică. Hotărârea judecătorească va fi înscrisă într-un registru special ţinut de judecătorie".

Aşa fiind, în mod corect a reţinut instanţa de fond că recurenta-reclamantă este persoana juridică din anul 2000, când prin Sentinţa civilă nr. 878 din 14 aprilie 2000 a Judecătoriei Miercurea-Ciuc s-a dispus înregistrarea A. în Registrul special al persoanelor juridice, înscrierea persoanei juridice cu consecinţa dobândirii personalităţii juridice având ca finalitate dobândirea dreptului de administrare şi de exploatare asupra terenurilor forestiere prevăzută de art. 26 din Legea nr. 1/2000.

Prin Sentinţa civilă nr. 878 din 14 aprilie 2000 pronunţată de Judecătoria Miercurea-Ciuc în Dosarul nr. x/2000, s-a dispus, conform art. 28 alin. (1) - (4) din Legea nr. 1/2000, înregistrarea A. în registrul special al persoanelor juridice. Potrivit prevederilor textului de lege menţionat, înscrierea persoanei juridice în registrul special ţinut la judecătorie ca urmare a reorganizării formelor asociative iniţiale, cu consecinţa dobândirii personalităţii juridice, are ca finalitate dobândirea dreptului de administrare asupra terenurilor forestiere prevăzute la art. 26 din Legea nr. 1/2000. În acest sens, la alin. (3) al art. 28 din lege, se prevede că statutul formei asociative care se doreşte a fi înregistrată trebuie să cuprindă "modul de administrare a terenurilor forestiere, în condiţiile legii".

Aşadar, rezultă cu evidenţă că asociaţia recurentă a fost constituită în temeiul art. 28 din Legea nr. 1/2000, împrejurare care rezultă, de altfel, şi din Statutul acestei asociaţii (art. 1). Prin urmare, este de necontestat faptul că reclamanta a fost reorganizată în baza Legii nr. 1/2000 şi în scopul dobândirii drepturilor recunoscute de acest act normativ în favoarea formelor asociative.

De altfel, chestiunea de drept a calităţii recurentei-reclamante de continuator juridic al persoanei juridice Bunurile Private din Ciuc a fost tranşată în mod irevocabil şi prin Decizia nr. 330/R din 5 aprilie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în Dosarul nr. x/2002, având ca obiect plângere împotriva Hotărârii nr. 9/2000 a Comisiei judeţene Harghita pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, dosar în care recurenta-reclamantă a avut calitate de intervenient în interes propriu, în sensul că recurenta-reclamantă nu este continuatoarea persoanei juridice la care se referă Legea nr. 765/1946.

În ceea ce priveşte apărările recurentei legate de împrejurarea că nu a fost parte în acest proces, cererea sa de intervenţie fiind respinsă, se constată că aceasta susţine în mod eronat inopozabilitatea acestei hotărâri judecătoreşti; respingerea cererii de intervenţie în interes propriu a fost făcută prin dispozitivul hotărârii judecătoreşti, ca urmare a constatării ca nefondate a pretenţiilor deduse judecăţii pe calea intervenţiei principale.

Astfel, sub imperiul art. 52 din vechiul C. proc. civ. aplicabil la data soluţionării litigiului prin decizia sus amintită, intervenţia în interes propriu era supusă încuviinţării în principiu; din moment ce aceasta a fost soluţionată pe fond, instanţa de recurs analizând argumentele invocate prin intervenţie, rezultă că această etapă fusese depăşită, intervenienta fiind parte în litigiul menţionat.

Faptul că această hotărâre nu a fost comunicată intervenientei nu prezintă relevanţă, cât timp, potrivit vechiul C. proc. civ., comunicarea se făcea exclusiv în scopul exercitării căilor de atac al căror termen curgea de la data comunicării, astfel că decizia amintită nu era supusă obligaţiei de comunicare.

Astfel, sunt eronate argumentele recurentei-reclamante referitoare la inopozabilitatea acestei decizii judecătoreşti.

În ceea ce priveşte argumentele legate de faptul că nu se poate reţine o veritabilă putere de lucru judecat a acestei hotărâri, Înalta Curte reţine că acest argument, deşi corect, nu duce la concluzia recurentei, în sensul că hotărârea judecătorească mai sus amintită trebuie ignorată.

Astfel, întrucât intimata-pârâtă din prezentul proces nu a fost parte în procesul dedus judecăţii prin Decizia 330/2002), nu se poate reţine nici puterea şi nici autoritatea de lucru judecat, dar nici nu se poate face abstracţie de considerentele acestei hotărâri, fără a se încălca efectul opozabilităţii unei hotărâri judecătoreşti care a intrat în realitatea juridică şi care se bucură de statutul juridic al unei prezumţii simple faţă de terţi, prezumţie ce poate fi răsturnată prin proba contrară.

Aşa fiind, întrucât lucrul judecat are şi o funcţie pozitivă, care impune judecăţii ulterioare respectarea unei chestiuni litigioase tranşate deja printr-o altă hotărâre judecătorească, rezultă că modul în care a fost rezolvată acea chestiune litigioasă constituie premisa demonstrată de la care trebuie să pornească şi pe care nu o poate ignora instanţa învestită cu judecata ulterioară.

Or, în cauza de faţă, recurenta-reclamantă nu a făcut nicio probă contrară celor reţinute de instanţa ce a pronunţat decizia amintită.

În motivarea Deciziei 330/2002, s-a reţinut că în măsura în care s-ar fi dorit înfiinţarea unei asociaţii care să fie continuatoarea fostei Comunităţi de Bunuri Private Ciuc, respectiv a persoanei juridice "Bunurile private din Ciuc" la care se referă Legea nr. 765/1946, aceasta trebuia autorizată în condiţiile Legii nr. 21/1924 sau potrivit O.G. nr. 26/2000 care a abrogat expres această lege. Totodată, s-a subliniat că o astfel de asociaţie sau fundaţie legal înfiinţată şi cu personalitate juridică dobândită prin hotărâre judecătorească nu există, în consecinţă A. "Bunuri private din Ciuc" nu este continuatoarea celei la care se referă Legea nr. 765/1946.

Prin urmare, în cauză, în mod corect s-a ajuns la concluzia că recurenta-reclamanta nu a făcut dovada calităţii de continuator juridic al persoanei juridice "Bunurile private din Ciuc", astfel că nu justifică calitatea de persoană îndreptăţită la retrocedare.

Faptul că prin Decizia civilă nr. 83/A din 12 februarie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în Dosar nr. x/2004/C au fost recunoscute efectele Deciziei nr. 330/2002 nu reprezintă decât o confirmare a raţionamentului expus anterior, cu privire la opozabilitatea acestei decizii faţă de terţi, în măsura în care nu aduc proba contrară.

Concluzionând asupra aspectelor analizate, întrucât recurenta-reclamantă nu a făcut dovada calităţii de continuator juridic al persoanei juridice Bunurile Private din Ciuc şi nu a justificat, astfel, calitatea de persoană îndreptăţită la restituire, Înalta Curte constată că este legală Decizia nr. 523 din 27 ianuarie 2015 prin care autoritatea intimată a respins cererea de retrocedare.

7.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată tardivitatea motivelor de recurs formulate prin notele de şedinţă din 6 iulie 2016.

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 151 din 21 decembrie 2015 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2018.

Procesat de GGC - LM