Liability of media publisher for discriminatory content: limits on freedom of expression and the effect of editorial disclaimers under the Discrimination Ordinance

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2014, acţiunea formulată şi precizată de reclamanţii A. şi B., prin care s-a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C. şi Consiliul Naţional de Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 406 din 9 iulie 2014 emisă de pârâtul Consiliul Naţional de Combaterea Discriminării.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 41 din 22 aprilie 2014, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C., şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect anularea Hotărârii nr. 406 din 9 iulie 2014 emisă de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, au formulat recurs reclamanţii A. şi B., criticând sentinţa pentru motive de nelegalitate. Recurenţii au criticat sentinţa instanţei de fond, susţinând în esenţă următoarele aspecte:

Consiliul Naţional de Combaterea Discriminării a emis Hotărârea nr. 406 din 9 iulie 2014 prin care A. a fost sancţionat cu amendă contravenţională în sumă de 2500 RON, iar cotidianului B. în sumă de 3000 RON.

Plângerea depusă la CNCD are la bază o traducere subiectivă din partea denunţătorul D., traducere care nu corespunde întru-totul realităţii. Totuşi, angajaţii de la CNCD care au semnat hotărârea atacată nu au avut la îndemnă nicio traducere fidelă ale articolelor în litigiu.

La data sancţionării nu a existat nicio traducere legalizată ale articolelor în litigiu. CNCD a aplicat amenda contravenţională fără a exista la baza o traducere fidelă ale articolelor. Nici în cursul procesului nu au depus nicio traducere autorizată la instanţă.

Consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale în prezenta cauză nici în cazul persoanei fizice şi nici în cazul cotidianului B.

În opinia recurentelor, în cauză, lipseşte vinovăţia, elementul esenţial pentru angajarea răspunderii civile delictuale, iar publicarea articolelor în litigiu a avut loc cu respectarea prevederilor legale.

Articolele publicate pentru care ni s-a aplicat sancţiunea de către CNCD vizează o critică adresată conducătorilor maghiar şi români.

Sancţiunea aplicată ziarului B. este nelegală şi neîntemeiată, deoarece ziarul în fiecare număr arată şi publică următorul text:

"(B.) nu răspunde pentru articolele publicate în ziar de alţi autori şi nici pentru scrierile preluate din alte surse, ilustraţii, întrucât aceştia nu reprezintă (neapărat) părerea şi poziţia redacţiei, astfel nu ne asumăm nicio răspundere pentru conţinutul acestora. Pentru articole publicate în toate cazurile răspunde autorul articolului".

În cauza dedusă judecăţii este vorba de o judecată de valoare şi critică la adresa conducătorilor, acestea fiind permise de lege, deoarece intră sub incidenţa libertăţii de exprimare ocrotită şi garantată de Constituţia României şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului

Articolele în litigiu conţin o serie de metafore, care au fost traduse fără a ţine seama de contextul în care au apărut şi de faptul că reprezintă o formă de exprimare stilistică/literală şi nu trebuie înţelese "mot-a-mot". Traducerile nu sunt conforme cu realitatea, nu redau conotaţia textelor şi intenţia reală ale ziariştilor/redactorilor.

Astfel, articolele nu sunt jignitoare, defăimătoare, nu vizează vreo naţionalitate/etnie anume. Acestea nu au caracter naţionalist-şovin, nu incită la ură şi nici la intoleranţă. Articolele trebuie citite în întregime şi analizate în ansamblu, nu fragmentat. Pârâţii fac confuzii în cazul citatelor, respectiv articolele criticate nu conţin frazele (citatele) la care acestea fac referire.

Totodată, arată recurentele, au preluat articolul "România ar trebui să renunţe la românizarea Ţinutul Secuiesc' de pe siteul Consiliului Naţional Secuiesc, care nu a fost sancţionat în niciun fel. Şi în momentul actual articolul poate fi accesat pe site-ul respectiv şi nici-o persoană nu are/nu a avut nici-o obiecţiune cu privire la conţinutul acestuia.

Articolele în litigiu au valoarea unei informaţii cu caracter public, iar publicarea acestora se justifică în mod obiectiv prin faptul că redactorii reacţionează la cele întâmplate în ţară şi în străinătate.

Subiectele sunt de interes public în sens european, respectiv reprezintă "orice chestiune care afectează viaţa comunităţii".

Hotărârea instanţei este contradictorie, afirmând odată că reclamantul răspunde doar pentru "publicarea propriilor articole", anterior făcând referire la răspunderea sa şi pentru că ar fi dat acordul pentru publicarea celorlalte articole.

Prin urmare, solicită admiterea recursului şi anularea Hotărârii nr. 406/2014 emisă de CNCD, arătând că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

4. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 30 ianuarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 3 mai 2018, completul filtru a constatat, faţă de conţinutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, l-a declarat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, şi a fixat termen pentru judecata pe fond a acestuia.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Înalta Curte reţine că la data de 12 februarie 2014, pe rolul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a înregistrat sesizarea C. referitoare la cotidianul de limba maghiară B.

Prin Hotărârea nr. 406 din 9 iulie 2014, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a stabilit că aspectele prezentate în petiţie întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare conform art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000 şi a dispus sancţionarea părţii reclamate B., prin reprezentant legal, cu amendă contravenţională în cuantum de 3000 RON (trei mii RON) potrivit art. 26 al 1 şi art. 2 al 11 din O.G. nr. 137/2000 şi sancţionarea reclamatului A. cu amendă contravenţională în cuantum de 2500 RON (douăzeci şi cinci mii RON) potrivit art. 26 alin. (1) şi art. 2 alin. (11) din O.G. nr. 137/2000.

Curtea de apel a respins acţiunea prin care s-a solicitat anularea hotărârii menţionate, reţinând, în esenţă, că actul administrativ atacat este legal.

Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.

Referitor la motivul de recurs privind traducerea subiectivă a textelor sancţionate şi a lipsei unei traduceri autorizate, Înalta Curte constată că această critică a fost formulată pentru prima dată în recurs, motiv pentru care nu va fi analizată.

Exercitarea căilor de atac are ca efect punerea în mişcare a controlului judiciar îndeplinit de instanţele superioare asupra hotărârilor instanţelor inferioare şi este guvernată de principiul legalităţii căilor de atac, prevăzut şi de art. 129 din Constituţie, care se referă la elemente precum obiectul căii de atac, subiectele acesteia, termenele de exercitare, ordinea în care acestea se exercită.

Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut obiectul analizei instanţei anterioare. Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicţie, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situaţia ca anumite apărări, susţineri ale părţilor să fie analizate pentru prima oară de instanţa investită cu calea extraordinară de atac.

De asemenea, Înalta Curte constată, contrar celor susţinute de recurentă, că împrejurarea că redacţia ziarului B. a înţeles să publice un text prin care se manifestă poziţia de a nu răspunde de conţinutul articolelor şi de a declina această răspundere în sarcina autorului, nu poate eluda dispoziţiile legale, decizia de publicare a unui astfel de articol reprezentând o manifestare a unui comportament în accepţiunea textelor de lege anterior expuse.

În acest sens, se reţine că potrivit art. 30 alin. (8) din Constituţia României, "Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţa publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege".

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată, în acord cu prima instanţă, că publicaţia ca atare nu poate fi exclusă de plano de la verificarea întrunirii condiţiilor răspunderii contravenţionale prin simpla manifestare publică de poziţie în sensul declinării acesteia.

Înalta Curte constată, că în mod corect a reţinut judecătorul fondului, că prin publicarea respectivelor articole, ziarul B. precum şi autorul A., cu privire la propria creaţie, au manifestat un comportament ce se circumscrie celui descris de art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Astfel, potrivit art. 15 din O.G. nr. 137/2000 "Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia".

Contrar celor susţinute de recurenţi în sensul că articolele vizate nu sunt defăimătoare şi nu vizează vreo etnie anume, în speţă, conţinutul logic al textului sancţionat, raportat la limbajul utilizat în formularea acestuia,cuvintele folosite, legăturile cu personalităţi simbol al mişcărilor şovine şi/sau fasciste, redarea din conţinutul expunerilor scrise sau orale ale acestora, maniera de sugerare a căii conflictului armat, pe de o parte, şi destinatarii evidenţi ai textelor vizate, respectiv cetăţenii români de naţionalitate română, statul de drept, pe de altă parte, conturează comportamentul manifestat public descris de art. 15 din O.G. nr. 137/2000, atrăgând răspunderea contravenţională astfel cum în mod corect a reţinut Consiliul.

Înalta Curte constată că este lipsită de relevanţă juridică susţinerea recurenţilor referitoare la preluarea articolului "România ar trebui să renunţe la românizarea Ţinutul Secuiesc' de pe site-ul Consiliului Naţional Secuiesc, care nu a fost sancţionat în niciun fel, analiza legalităţii actului atacat realizându-se doar prin prisma dispoziţiilor legale în materie.

Este important de reţinut că dreptul la liberă exprimare este garantat prin art. 30 alin. (1) şi (6) din Legea fundamentală., iar exercitarea libertăţii de exprimare, din perspectiva alin. (1) al art. 30 din Constituţie nu trebuie să se plaseze în antiteză cu dispoziţiile constituţionale ale alin. (2) din acelaşi articol, care statuează expressis verbis că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.

De asemenea, alin. (2) al art. 10 din Convenţie stipulează că exercitarea libertăţii de exprimare comportă îndatoriri şi responsabilităţi, putând fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru protecţia moralei sau a reputaţiei altora.

Astfel, se conturează ideea că dreptul la libertatea de exprimare nu este un drept absolut şi că exercitarea lui trebuie realizată în anumite condiţii, altminteri stabilite în considerarea şi pentru protejarea demnităţii, vieţii particulare şi imaginii persoanei.

În fine, instanţa de control judiciar constată că este nefondată susţinerea recurenţilor potrivit cărora motivarea hotărârii primei instanţe este contradictorie, sentinţa atacată respectând cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că argumentele de fapt şi de drept reţinute în considerentele sentinţei demonstrează că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi apărărilor formulate de părţi pe parcursul procesului raportat la materialul probator administrat în cauză şi la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Argumentaţia instanţei de fond cuprinde considerente corect structurate din punct de vedere logico-gramatical, iar raţionamentul juridic expus conduce şi susţine concluzia din dispozitiv, respectiv soluţia pronunţată în cauză.

Temeiul juridic al soluţiei pronunţate de Înalta Curte

Prin urmare, faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. şi B. împotriva Sentinţei nr. 41 din 22 aprilie 2015 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2018.

Procesat de GGC - MM