Religious property retrocession denied for failure to prove ownership and statutory deadline compliance; appeal dismissed

Asupra cauzei de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2015, reclamanta Parohia Runcu a chemat în judecată Guvernul României-Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, Primăria com. Ţibana, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi, Şcoala Generală Runcu, Comisia locală de aplicare a Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi Comisia judeţeană de aplicare a Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 3412 din 24 iunie 2015 emisă de Guvernul României-Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, solicitând totodată şi constatarea nulităţii absolute parţiale în limita suprafeţei de 1 ha a titlului de proprietate x din 20 august 2002, emis de Comisia judeţeană de aplicare a Legii fondului funciar nr. 18/1991.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 27 din 18 februarie 2016, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta Parohia Runcu, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României-Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, având ca obiect contestaţie împotriva Deciziei nr. 3412 din 24 iunie 2015 emisă de pârât.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei nr. 27 din 18 februarie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Parohia Runcu a formulat recurs, criticând soluţia instanţei de fond ca nelegală.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi admiterea acţiunii.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat a arătat următoarele:

Din formularea cererii rezultă că contestatoarea a indicat date din care rezultă identificarea imobilului, respectiv faptul că imobilul se află lângă Şcoala Generală cu clasele I - VIII Runcu şi, prin urmare, pârâta a deţinut elementele de identificare a imobilului şi nici nu a contestat faptul că acesta se află în intravilan şi intră sub incidenţa O.U.G nr. 94/2000.

Din înscrisul intitulat "Situaţia juridică şi locativă, rezultă că imobilul este situat în intravilan, atât în prezent cât şi la data preluării, şi se învecinează cu: N - A.; S - DS372; E - B.; V - A.

Tot din acest înscris rezultă că imobilul a fost trecut în proprietatea statului fără titlu deoarece la rubrica "Imobil preluat de către stat prin" apare o liniuţă.

Cum în acest înscris nu este menţionat actul normativ sau administrativ în baza căruia imobilul a trecut în proprietatea statului este cert că imobilul a trecut fără titlu în proprietatea statului şi intră sub incidenţa O.U.G nr. 94/2000, act normativ care se referă atât la imobilele preluate de către stat cu titlu, cât şi la imobilele preluate de către stat fără titlu.

În cererea pe care pârâta o adresează Centrului eparhial - Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, aceasta solicită precizarea exactă a obiectului cererii de retrocedare; acte care să facă dovada preluării abuzive a imobilului solicitat, în perioada de referinţă a legii, respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989; situaţia juridică şi locativă actuală a imobilului solicitat potrivit modelului cuprins în anexă; alte precizări.

Solicitările pârâtei prin adresa mai sus menţionate sunt cuprinse în cererea nr. x din 13 ianuarie 2006 adresată de către contestatoare Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România; în înscrisul intitulat "Situaţia juridică şi locativă - model", astfel încât motivaţia instanţei că contestatoarea nu a răspuns la adresa pârâtei în termen de 120 zile, termen de decădere prevăzut de Legea nr. 165/2013, este nereală.

Mai mult decât atât, adresa Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România către Centrul Eparhial - Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a fost înaintată în anul 2006, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi, prin urmare, în speţa dedusă judecăţii nu este aplicabil termenul de 120 zile prevăzut de Legea nr. 165/2013.

În ceea ce priveşte dovada dreptului de proprietate contestatoarea a invocat înscrisul intitulat "Chestionar" din care rezultă că a deţinut în proprietate suprafaţa de 1 ha unde se află "casa parohială"

Este adevărat că pe chestionar apare Parohia Palanca din judeţul Vaslui, însă în cererea nr. x din 13 ianuarie 2006 contestatoarea a invocat faptul că până în anul 1955 Parohia Runcu a aparţinut de Parohia_Palanca.

În fine, recurenta a susţinut că în cauză există suficiente probe, respectiv înscrisuri, din care rezultă atât dreptul său de proprietate cu privire la imobilul solicitat cât şi preluarea de către stat a imobilului fără titlu.

4. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 5 martie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 9 mai 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., dar şi de apărările intimatului-pârât, Înalta Curte constată că nu subzistă motive de casare a hotărârii primei instanţe, în considerarea celor în continuare arătate.

Reclamanta Parohia Runcu a solicitat anularea Deciziei nr. 3412 din 24 iunie 2015 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi emiterea unei noi decizii prin care să îi fie admisă cererea de retrocedare nr. x din 19 ianuarie 2006, cu privire la imobilul fostă casă parohială şi terenul aferent de 10.000 mp din jud. Iaşi, având în vedere că solicitanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului şi dovada preluării abuzive a acestuia în perioada de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000.

Prima instanţă a respins acţiunea ca neîntemeiată, soluţie împărtăşită de Înalta Curte.

Într-o primă critică, recurenta a susţinut că pârâta-intimata Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a avut toate elementele pentru a dispune retrocedarea imobilului şi că în cauză nu se aplică termenul de 120 de zile prevăzut de Legea nr. 165/2013.

Prin cea de -a doua critică, recurenta a susţine că Parohia Runcu a produs suficiente probe din care rezultă atât dreptul său de proprietate asupra imobilului, cât şi preluarea de către stat a imobilului fără titlu.

Înalta Curte, pentru a răspunde acestor critici, constată din actele aflate la dosar că recurenta-reclamantă a depus în dovedire în faza administrativă un chestionar nr. x/1948 întocmit de preotul din Parohia Palanca, jud. Vaslui, adresele prin care a solicitat primarului comunei emiterea de titluri de proprietate pentru imobilele la care se considera îndreptăţită reclamanta, un istoric al bisericii, un proces-verbal de inventariere din 3 noiembrie 1967 şi o situaţie juridică a imobilului emisă de primăria com. Ţibana. Reclamanta a depus la dosar şi declaraţii olografe din iunie 2006 ale unor enoriaşi(C., D., B. A.).

Prin Decizia nr. 3412 din 24 iunie 2015, pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a respins cererea de retrocedare nr. x din 19 ianuarie 2006, cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat (fosta casă parohială şi terenul aferent de 10.000 mp) şi nici dovada preluării abuzive a acestuia în perioada de referinţă 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Instanţa de control judiciar reţine că potrivit pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, prin sintagma acte doveditoare se înţelege:

a) orice înscrisuri care atesta dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc.);

b) orice acte juridice sau declaraţii care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, cu titlu sau fără titlu;

c) orice acte care întemeiază prezumţia existentei dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extras de carte funciara, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referinţa, care atesta direct sau indirect faptul ca bunul respectiv aparţinea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol, începuturi de dovada scrisa, declaraţii de martori autentificate);

d) acte care permit recunoaşterea calităţii de beneficiar al retrocedării (actul de înfiinţare, dovada continuării sau reluării activităţii cultului religios);

e) expertize judiciare sau extrajudiciare de care solicitantul înţelege să se prevaleze în susţinerea cererii sale;

f) orice acte sau înscrisuri pe care solicitantul înţelege să le folosească în dovedirea cererii sale.

Din textele menţionate, rezultă că solicitanţii cererilor de retrocedare în baza O.U.G. nr. 94/2000 au obligaţia de a proba îndeplinirea cerinţelor de retrocedare a imobilelor, anume împrejurarea că au deţinut imobilele în proprietate şi că imobile au fost preluate abuziv. Probatoriile sunt prezentate atât de O.U.G. nr. 94/2000, cât şi de Normele de aplicare a legii, H.G. nr. 1164/2002, instituindu-se pentru facilitarea probaţiunii şi prezumţii relative, cum sunt cele de la art. 4 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 94/2000, neaplicabile cauzei de faţă întrucât presupun existenţa unui înscris de preluare a imobilului.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că solicitanta a depus cu privire la dovada dreptului de proprietate un "chestionar " din 1948, întocmit de preotul Parohiei Palanca, Vaslui, în care se arată la pct. 25 că biserica parohială are 1 ha loc unde se află casa parohială, iar la pct. 36 poartă menţiunea "Casa parohială este construită de enoriaşi în 1936 - 1937". Însă înscrisul respectiv nu menţionează locaţia imobilului, nici măcar satul, în contextul în care Parohia Palanca era formată din 6 sate şi deţinea mai multe biserici.

Prin urmare, se constată că acest înscris, nefiind un act de proprietate, este un început de dovadă scrisă, care trebuie coroborat cu alte mijloace de probă. Reclamanta însă nu a depus alte probatorii în susţinere, nici măcar după ce acest lucru i s-a solicitat de mai multe ori, ultima dată în aplicarea art. 32 din Legea nr. 165/2013.

Potrivit art. 32 din Legea nr. 165/2013, s-a instituit ca măsură privind urgentarea soluţionării cererilor de retrocedare un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile investite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluţionării cererii sale. Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care se consideră îndreptăţită sau a reprezentantului legal, prin decizia conducătorului entităţii investite de lege sau a persoanei împuternicite de către acesta, o singură dată, pentru o perioada de 60 de zile, în situaţia în care persoana care se considera îndreptăţită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituţii. Cererea de prelungire a termenului se va formula în interiorul termenului prevăzut la alin. (1) şi va fi însoţită de dovada demersurilor întreprinse.

Din actele aflate la dosar, rezultă că prin adresa din 28 august 2014, secretariatul tehnic al comisiei a solicitat reclamantei precizarea numărului poştal al imobilului, acte juridice care să ateste deţinerea proprietăţii la momentul preluării abuzive, acte cu care să facă dovada preluării abuzive a imobilului, note de reconstituire a vechiului amplasament al imobilului, lucrare întocmită de un expert.

Astfel se constată că reclamanta a avut posibilitatea, ca în termenul de decădere prevăzut de dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 165/2013, să administreze în faţa Comisiei probele prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 şi H.G. nr. 1164/2002, însă nu a înţeles să facă acest lucru.

Înalta Curte, în acord cu cele reţinute de prima instanţă, constată că instanţa de judecată este ţinută să verifice soluţia dată de autoritatea publică competentă cu privire la cererea de retrocedare potrivit documentaţiei existente la momentul emiterii actului administrativ contestat, în procedura contencioasă în faţa instanţei putând fi administrate doar acele probe care pot lămuri împrejurările cauzei, fără însă a se încălca termenul de decădere prevăzut de lege pentru completarea cererilor de retrocedare.

Instanţa de control judiciar constată, contrar celor susţinute de recurentă, că în cauză nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate, declaraţiile olografe prezentate de reclamantă nefiind autentificate, potrivit cerinţelor O.U.G. nr. 94/2000, astfel că nu au valoare probatorie.

În fine, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului constată că emiterea titlului de proprietate pe denumirea Şcolii Generale Runcu nu poate constitui un început de probă, astfel că în mod just Comisia de retrocedare a considerat că această împrejurare esenţială care atrage aplicabilitatea O.U.G. nr. 94/2000 nu a fost probată.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că prima instanţă a aplicat în mod corect normele de drept material, nu poate reţine incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu pot fi reţinut în cauză, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta Parohia Runcu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Parohia Runcu împotriva Sentinţei nr. 27 din 18 februarie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2018.

Procesat de GGC - MM