Former judge lacks standing to challenge leave regulation after resignation; appeal dismissed, annulment action rejected

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 16 octombrie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea art. 19 din Regulamentul privind concediile judecătorilor şi procurorilor adoptat prin Hotărârea CSM nr. 325/2005, raportat la art. 49 alin. (1) şi 54 din Codul muncii.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 337 din 5 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia lipsei interesului şi s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca lipsită de interes.

2. Recursul exercitat în cauză

2.1. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamantul A. a formulat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, arătând, în esenţă, că instanţa de fond în mod greşit şi utilizând o motivare contradictorie a admis excepţia lipsei de interes.

Recurentul a susţinut că dreptul la un proces echitabil presupune dreptul la apărare. Acesta la rândul lui presupune analiza tuturor argumentelor părţilor. În opinia recurentului ar fi fost acceptabila o analiză chiar extrem de concisa a argumentelor sale cu privire la existenţa interesului public în cauză. Dar în cauza aceasta lipseşte cu desăvârşire.

Din punctul său de vedere, este cu totul criticabila concluzia instanţei ca în speţă nu ar există un interes actual, deoarece eventuala anulare a normei regulamentare atacate nu ar mai putea influenţa statutul profesional al său (în urma demisiei din noiembrie 2016), Curtea calificând interesul indicat în concluziile scrise ca şi chestiuni ipotetice, care nu determină naşterea unui interes actual, ci a unuia ipotetic şi eventual, şi prin urmare neprotejat juridic.

Aceasta interpretare este extrem de formalistă şi păcătuieşte prin neluarea în considerare a intereselor legitime ale reclamantului.

Ocuparea funcţiei de judecător naţional în perioada 2004 - 2016 este un drept câştigat al său, care face parte din patrimoniul său profesional, în baza căruia are în continuare drepturi şi obligaţii.

În fine, arată recurentul că, în continuare are obligaţii decurgând din statutul profesional de judecător, între altele cea mai clara fiind obligaţia de a păstra secretul profesional, la fel cum în continuare are şi anumite drepturi, între care ar trebui sa fie dincolo de orice discuţie măcar acela de a i se recunoaşte un interes privat legitim de a urma toate mijloacele procesuale în vederea ştergerii din dosarul profesional al unei sancţiuni disciplinare care îi afectează deopotrivă demnitatea profesionala, cât şi şansele practice de ocupa o alta funcţie în domeniu.

3. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în condiţiile art. 493 din C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 6 februarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 3 mai 2018 completul filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data 30 octombrie 2018, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate şi în raport de actele şi lucrările dosarului dar şi de prevederile legale incidente, constată că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Înalta Curte constată că este nefondat motivul de recurs referitor la încălcarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil, susţinerile făcute în acest fiind neîntemeiate.

Înalte Curte reţine că aspectele invocate de recurent nu fundamentează încălcarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil, întrucât, din analiza lucrărilor dosarului de recurs, se observă că, instanţa de fond, pronunţând sentinţa ce formează obiectul recursului, a răspuns motivelor invocate de reclamant, argumentele de fapt şi de drept pentru care a reţinut că acţiunea este lipsită de interes, astfel încât sentinţa respectă cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.

În sensul acestor dispoziţii procedurale, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv, întrucât o hotărâre care nu evocă reţinerile ei constituie o dispoziţie arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil. Aceasta nu înseamnă, însă, că instanţa este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa ce formează obiectul recursului.

Înalta Curte apreciază că argumentele de fapt şi de drept reţinute în considerentele sentinţei demonstrează că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi apărărilor formulate de părţi pe parcursul procesului raportat la materialul probator administrat în cauză şi la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Înalta Curte constată că argumentaţia instanţei de fond cuprinde considerente corect structurate din punct de vedere logico-gramatical, iar raţionamentul juridic expus conduce şi susţine concluzia din dispozitiv, respectiv soluţia pronunţată în cauză.

Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte constată că acesta nu are interes în formularea cererii de anulare a art. 19 din Regulamentul privind concediile judecătorilor şi procurorilor adoptat prin Hotărârea CSM nr. 325/2005, raportat la art. 49 alin. (1) şi 54 din Codul muncii.

Interesul constituie una din condiţiile esenţiale ale oricărei acţiuni civile şi trebuie să fie îndeplinită în legătură cu toate formele procedurale care alcătuiesc conţinutul acţiunii.

Interesul este definit ca fiind tocmai folosul practic, material sau moral, pe care-l urmăreşte cel care promovează o acţiune şi trebuie să fie legitim şi personal. Cu alte cuvinte, această cerinţă exprimă ideea că, în principiu, nu este îngăduit unei persoane să apere interesul unei alte persoane, şi deci, nici interesul colectiv, iar cerinţa ca interesul să fie personal celui care acţionează reprezintă aspectul subiectiv al condiţiilor de exerciţiu al acţiunii

De asemenea, interesul trebuie să fie născut şi actual, să existe în momentul în care este formulată cererea, deoarece un interes eventual nu poate fi luat în considerare.

Prin impunerea condiţiei interesului se urmăreşte evitarea unor litigii lipsite de utilitate pentru reclamant, pur vexatorii.

În speţă, în baza art. 19 din Regulamentul privind concediile judecătorilor şi procurorilor adoptat prin Hotărârea CSM nr. 325/2005, a fost emisă Hotărârea nr. 3J din 18 Feb. 2015 a secţiei pentru judecători în materie disciplinară a CSM, prin care reclamantul a fost exclus din magistratură; ca urmare a admiterii recursului pe 26 octombrie 2015 prin decizia civilă nr. 165, dată în dosar nr. x/2015 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sancţiunea excluderii din magistratură a fost înlocuită cu mutarea disciplinară pe o perioadă de 6 luni la Curtea de Apel Suceava, începând cu data de 15 noiembrie 1015.

Din actele aflate la dosare rezultă că reclamantul şi-a manifestat voinţa de fi eliberat din funcţia de judecător, motiv pentru care prin Hotărârea nr. 1183 din 10 noiembrie 2015, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a propus Preşedintelui României eliberarea din funcţia de judecător, prin demisie, a domnului A., judecător la Curtea de Apel Oradea, începând cu data de 15 noiembrie 2015.

Prin urmare, Înalta Curte constată în acord cu judecătorul fondului că, începând cu data de 15 noiembrie 2015, reclamantul nu mai are funcţia de judecător, astfel că nu-i mai sunt aplicabile pentru viitor dispoziţiile legale referitoare la statutul magistratului.

În acest context, instanţa de control judiciar constată că acest demers judiciar nu mai prezintă nici un folos practic pentru recurentul-reclamant, fiind lipsită de relevanţă eventuala anulare a normei a normei regulamentare arătate, anulare ce nu ar mai putea influenţa statutul recurentului-reclamant.

Înalta Curte constată că este nefondat şi argumentul privind interesul de a se şterge din dosarul profesional sancţiunea disciplinară este lipsit de relevanţă, deoarece o astfel de posibilitate exista numai cu ocazia judecării recursului declarat împotriva Hotărârii secţiei pentru judecători în materie disciplinară nr. 3J din 18 februarie 2015, prin care s-a aplicat domnului A. sancţiunea disciplinară constând în excluderea din magistratură pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004. Din actele aflate la dosar, rezultă că această chestiune litigioasă a fost tranşată definitiv prin Decizia civilă nr. 165, dată în dosar nr. x/2015 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sancţiunea excluderii din magistratură a fost înlocuită cu mutarea disciplinară pe o perioadă de 6 luni la Curtea de Apel Suceava, începând cu data de 15 noiembrie 1015.

În aceste condiţii, interesul recurentului-reclamant de a se şterge din dosarul profesional sancţiunea disciplinară aplicată nu mai poate fi obţinut prin prezentul demers judiciar, având în vedere că abaterea disciplinară constatată şi sancţiunea disciplinară aplicată sunt definitive.

În fine, Înalta Curte constată că invocarea de către recurentul-reclamant a interesului public este nefondată, întrucât în cadrul unei acţiuni în contencios administrativ ce are ca scop protejarea drepturilor ce aparţin unei persoane determinate, individualizate nu poate fi sancţionată o nelegalitate obiectivă a actului administrativ, sancţiunea nulităţii urmând a fi aplicată numai cu condiţia existenţei unei vătămări produse într-un drept subiectiv sau interes legitim privat.

Temeiul de drept al soluţiei.

Pentru considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 337 din 5 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2018.

Procesat de GGC - MM