Building tax assessment challenge: violation of party disposition in admitting new party and insufficient reasoning on procedural capacity

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II- a contencios administrativ şi fiscal, la data de 11 aprilie 2014, reclamanta S.C. A. S.A., prin administrator special S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Mangalia, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună modificarea dispoziţiei atacate şi, pe cale de consecinţă, modificarea deciziei de impunere nr. x din 18 iunie 2013 pentru stabilirea impozitului pe clădiri în cazul contribuabililor persoane juridice pentru perioada 1 ianuarie 2008 - 30 iunie 2013 şi revocarea deciziei din 18 iunie 2013, referitoare la obligaţiile de plată accesorii.

Prin Sentinţa civilă nr. 3335 din 6 mai 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti-SCAF.

Cauză a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal la data de 4 iunie 2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 66 din 15 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., prin administrator special S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Primăria Municipiului Mangalia, Primăria Municipiului Mangalia - Direcţia Generală Economică şi au fost obligate pârâtele să modifice decizia de impunere nr. x din 18 iunie 2013 şi Decizia nr. 35731 din 18 iunie 2013 privind accesoriile prin recalculare şi aplicare a procentelor de impozitare, în limitele Legii nr. 571/2003, la activul Clădire Multifuncţională identificat cadastral.

3. Recursul

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, pârâtele Primăria Municipiului Mangalia, Primăria Municipiului Mangalia - Direcţia Generală Economică au formulat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 (încălcarea principiului disponibilităţii prin introducerea în cauză a Primăriei Mun. Mangalia - Direcţia Generală Economică), pct. 5 (nepronunţarea hotărârii în şedinţă publică) şi 8 C. proc. civ.

S-a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând cauza pe fond, respingerea acţiunii, în principal ca efect al admiterii excepţiilor invocate (excepţia lipsei capacităţii de folosinţă şi, implicit, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Municipiului Mangalia) şi, în subsidiar, ca nefondată.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurentele consideră că a fost încălcat principiul disponibilităţii, faţă de dispoziţia instanţei de a introduce în cauză o nouă persoană la al 3 -lea termen de judecată în faţa Curţii (în contextul în care iniţial acţiunea a fost introdusă la Tribunalul Buc. la 11 aprilie 2014 şi ulterior după 6 termene a fost declinată la CAB), .

Regula generală astfel instituită, arată că procesul nu poate fi declanşat din oficiu "judex ne procedat ex oficio", dar dreptul modern prevede excepţii de Ia acest principiu, în care instanţa poate dispune anumite măsuri fără a exista în acest sens o cerere din partea participanţilor.

Desigur, sesizarea instanţei, numai prin cererea adresată de subiectul procesual interesat, dimensionează axiomatic principiul disponibilităţii.

Art. 9 din C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010), consacra acest principiu sub denumirea de "dreptul de dispoziţie al părţii" şi statuează, în acest mod, mai multe drepturi pentru titularul cererii.

În înţelesul textului de lege invocat, care reprezintă sediul materiei principiului în discuţie, procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat sau a altei persoane. În această ipoteză, însumând situaţiile prevăzute de legiuitor, orice persoană se poate adresa justiţiei, prin sesizarea instanţei competente cu o cerere de chemare în judecată, iar în cazurile anume prevăzute de lege sesizarea poate fi făcută şi de alte persoane sau organe.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (5) Noul C. proc. civ., recurentele arată că hotărârea atacată nu a fost pronunţată în şedinţă publică.

În ceea priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., învederează următoarele aspecte relevante:

Prin Încheierea din 27 noiembrie 2015 instanţa de fond a soluţionat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Municipiului Mangalia.

Instanţa sesizată cu excepţiile, s-a rezumat în a le respinge motivând succint că:

"pentru a se evita o casare, respinge excepţiile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .ca fiind nefondate".

Faţă de soluţia dată în încheierea interlocutorie recurată, rezultă că instanţa, nu a analizat excepţiile prin prisma aspectelor invocate, iar soluţia de respingere a acestora nu trebuie făcută cu menirea de a evita o casare ci soluţionarea acestora are în vedere analizarea fundamentului juridic şi a argumentelor invocate.

Faţă de acest aspect astăzi recurat, consideră că instanţa de fond a soluţionat excepţiile în mod greşit omiţând astfel să constate dacă cele enunţate sunt sau nu corecte, practic nedând nici o rezolvare concretă problemelor de drept invocate în apărare.

Din acest punct de vedere se impune admiterea recursului casarea hotărârii şi rejudecând cauza să se constate că Primăria Municipiului Mangalia nu are personalitate juridică pentru a avea calitate de parte în judecată, fiind numai o structură administrativă, deci nu are capacitate de folosinţă a drepturilor civile pentru a fi parte în judecată, astfel că se impune respingerea acţiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate şi fără calitate procesuală pasivă.

Recurentele apreciază că soluţia dată cu referire la soluţionarea excepţiilor este incorectă atât pe fondul soluţionării excepţiilor cât şi din punct de vedere procedural.

La termenul din 27 noiembrie 2015, instanţa a încălcat principiul contradictorialităţii prevăzut de art. 14 noul C. proc. civ., nepunând în discuţie părţilor, astfel cum prevede art. 78 alin. (2) noul C. proc. civ., necesitatea introducerii în cauză a altor persoane, la momentul în care a constatat din oficiu o aşa zisă lipsă de procedură cu Primăria Municipiului Mangalia - Direcţia Generală Economică.

În fine, recurentele precizează că modalitatea de analizare a excepţiilor invocate, este una greşită iar soluţia cu privire la acest aspect este una contrară legii.

Pe fondul cauzei, recurentele au susţinut că instanţa de fond nu a observat, din cuprinsul înscrisurilor depuse la termenul din 15 ianuarie 2016, că în realitate intimata reclamantă şi-a înscris în cartea funciară Clădirea Multifuncţională. În opinia recurentelor, din cuprinsul aceluiaşi extras de carte funciară, rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că dreptul de proprietate asupra imobilul Clădire Multifuncţională a fost notat încă din 2007. Recurentele au mai susţinut că în cazul unei clădiri care a fost reevaluată, conform reglementărilor contabile, valoarea impozabilă a clădirii este valoarea contabilă rezultată în urma reevaluării, înregistrată ca atare în contabilitatea proprietarului - persoana juridică.

În opinia recurentelor-pârâte, intimata-reclamantă a omis o serie de proceduri impuse de dispoziţiile legale în materie tocmai pentru a se eschiva de plata unor taxe şi impozite obligatorii, iar în contextual celor mai sus prezentate urmează a se aprecia că majorarea cotei de impozit a intervenit ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor ce-i revin oricărei persoane juridice deţinătoare de terenuri şi construcţii. Obligativitatea reevaluării reprezintă întocmai scopul legiuitorului de a determina în mod corect impozitul pe clădiri la persoane juridice, enunţând astfel în reglementarea Codul fiscal aplicabil la momentul emiterii actelor administrative contestate, obligativitatea de înregistrare în contabilitate a valorii rezultate din rapoartele de evaluare ale clădirilor. Neevaluarea clădirilor şi nedepunerea declaraţiei, nu pot determina o scutire de la plata obligaţiilor fiscale.

Recurentele apreciază că, pentru a nu datora cota de impozit majorat conform art. 253 alin. (6) lit. a) din Codul fiscal, intimata trebuia să efectueze şi să înregistreze în contabilitate reevaluarea clădirilor în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referinţă.

Prin urmare, solicită instanţei a se analiza în mod corect înscrisurile depuse la dosarul cauzei, înscrisuri care dovedesc în mod just legalitatea actelor administrative contestate.

4. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 6 februarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 3 mai 2018, completul filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul fondat, pentru considerentele şi în limitele ce vor fi arătate în continuare.

Controlul de legalitate declanşat de intimata-reclamantă a avut ca obiect modificarea deciziei de impunere nr. x din 18 iunie 2013 pentru stabilirea impozitului pe clădiri în cazul contribuabililor persoane juridice pentru perioada 1 ianuarie 2008 - 30 iunie 2013 şi revocarea Deciziei nr. 35731 din 18 iunie 2013 referitoare la obligaţiile de plată accesorii.

Prin Decizia de impunere nr. x din 18 iunie 2013, Primăria Municipiului Mangalia a stabilit un impozit aferent perioadei 1 ianuarie 2008 - 30 iunie 2013 în sumă de 2.424.771 RON pentru Clădirea Multifuncţională, iar prin Decizia nr. 35731 din 18 iunie 2013 referitoare la obligaţiile de plată accesorii, a stabilit obligaţii de plată accesorii în suma de 1.699.631,37 RON.

Instanţa de fond a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., prin administrator special S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Primăria Municipiului Mangalia, Primăria Municipiului Mangalia - Direcţia Generală Economică şi a obligat pârâtele să modifice Decizia de impunere nr. x din 18 iunie 2013 şi Decizia nr. 35731 din 18 iunie 2013 privind accesoriile prin recalculare şi aplicare a procentelor de impozitare, în limitele Legii nr. 571/2003, la activul Clădire Multifuncţională identificat cadastral.

Din analiza actelor de la dosar, Înalta Curte constată că prin încheierea de şedinţă din 27 noiembrie 2015, instanţa de fond a constatat greşit că la acel termen de judecată este lipsă de procedură cu pârâta de Primăria Municipiului Mangalia - Direcţia Generală Economică, câtă vreme nu s-a pus în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a acestei părţi şi niciuna din părţile existente nu a făcut o asemenea solicitare.

În asemenea litigii, este incident principiul disponibilităţii părţilor: reclamantul este cel care stabileşte cadrul procesual prin indicarea persoanelor chemate în judecată.

Este adevărat că, în speţele de contencios administrativ, judecătorul poate pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a anumitor subiecte de drept. Lărgirea cadrului procesual, în sensul art. 161 din Legea contenciosului administrativ poate determina o lămurire a situaţiei de fapt şi a împrejurărilor de drept, datorită apărărilor realizate, absolut necesare pentru o asemenea cauză, însă lărgirea cadrului procesual trebuie pusă în discuţia părţilor şi cerută explicit de cel puţin una din părţile existente.

Însă, constatând lipsa de procedură fără a pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză, în calitate de pârâtă, a Primăriei Municipiului Mangalia - Direcţia Generală Economică, instanţa fondului a încălcat principiul disponibilităţii.

Pentru asigurarea contradictorialităţii în procesul civil, instanţa are obligaţia de a pune în discuţia părţilor toate aspectele de fapt şi de drept pe baza cărora se va soluţiona litigiul.

Înalta Curte constată că nerespectarea principiului disponibilităţii se încadrează la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., iar nu pct. 4 C. proc. civ., cum în mod greşit au indicat recurentele

Prin urmare, în cauză este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., în timp ce motivul de la pct. 4 este nefondat, nefiind realizată o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti.

De asemenea, Înalta Curte, contrar celor reţinute de prima instanţă, constată că soluţia de respingere a excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive şi a lipsei capacităţii de folosinţă nu este motivată corespunzător.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea judecătorească va cuprinde:

"(1)/…/b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

În cauză, hotărârea pronunţată de instanţa de fond nu satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile legale menţionate, în considerentele acesteia neregăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei cu privire la soluţia de respingere a excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive şi a lipsei capacităţii de folosinţă.

Prin urmare, în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 punctul 6 din C. proc. civ., iar nu pct. 5 cum în mod greşit au indicat recurentele.

Înalta Curte constată că în cauză este incident şi motivul de casare prevăzut de art. 488 punctul 8 din C. proc. civ., întrucât nu împărtăşeşte opinia primei instanţe potrivit căreia motivarea dispoziţiei privind admiterea în parte a contestaţiei formulate de S.C. A. S.A. nr. x din 14 octombrie 2013 este eliptică şi nu examinează argumentele petentei cu privire la "neaplicarea corectă a cotei de impunere prevăzută de art. 253 din Legea nr. 571/2003" şi "stabilirea unor sume incorecte ca bază de impunere la stabilirea impozitului pe clădire şi teren"

Este adevărat că motivarea unei decizii administrative nu se limitează la temeiurile de drept care fundamentează competenţa de emitere a actului, ci trebuie să conţină şi elementele de fapt care să permită, pe de o parte, destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile deciziei, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.

În speţă, însă, aceste cerinţe nu pot fi considerate ca neîndeplinite, întrucât Dispoziţia privind admiterea în parte a contestaţiei formulate de S.C. A. S.A. nr. x din 14 octombrie 2013 este temeinic motivată, cu privire atât la aspectele contestate, cât şi la textele de lege incidente în cauză.

Prin urmare, în mod eronat instanţa de fond a considerat că dispoziţia contestată este un act administrativ nemotivat şi, pe această premisă, nu a mai procedat la analizarea celorlalte critici formulate prin acţiune şi a apărărilor corelative ale pârâtei, pe aspectele de fond.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentelor referitoare la nepronunţarea hotărârii atacate în şedinţă publică, Înalta Curte constată că formalitatea pronunţării în şedinţă publică trebuie analizată în lumina celor decise de CEDO în Hotărârea Pretto şi alţii contra Italiei. Prin Hotărârea din 8 decembrie 1983 (seria x nr. x) dată în cauza Prettto Pretto şi alţii contra Italiei, Plenul Curţii Europene a Drepturilor Omului a decis, în unanimitate, că "în privinţa absenţei pronunţării publice, Curtea arată că numeroase state contractante, folosesc de mult timp pe lângă lectura cu voce tare, alte mijloace de a face publice deciziile jurisdicţiilor lor. Ea apreciază că redactorii Convenţiei nu au putut să neglijeze această împrejurare şi nu cred deci că trebuie să opteze pentru o interpretare literală în materie: forma publicităţii "judecăţii" prevăzută de dreptul intern al statului reclamat, trebuie apreciată în lumina particularităţilor procedurii la care se referă şi în funcţie de scopul şi obiectul art. 6 par. 1. Luând în considerare ansamblul procesului, Curtea studiază rolul pe care îl are acesta (...) dacă respingerea recursului nu a dat loc la o pronunţare în şedinţă publică, orice persoană poate să-şi consulte hotărârea sau să-şi procure o copie a acesteia de la grefă. Lipsa pronunţării publice nu a încălcat deci art. 6 par. 1. "- apud V.Berger, Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Ediţia a 6-a, 2008, Institutul Român pentru Drepturile Omului, p. 298. În acelaşi sens este Hotărârea din 8 decembrie 1983 (seria x nr. x) a Plenului Curţii Europene a drepturilor Omului dată în cauza Axen contra Germaniei, Ibidem, p. 299.

Ca urmare, cât timp publicitatea prin Ecris asigură luarea la cunoştinţă de soluţii, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 e nefondat sub acest aspect.

Faţă de aceste împrejurări, având în vedere dispoziţiile art. 483 alin. (3), în conformitate cu care "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", precum şi prevederile art. 497 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora instanţa supremă, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei care a pronunţat hotărârea recurată, Înalta Curte constată recursul ca fiind fondat în limitele arătate, urmând să caseze sentinţa şi să trimită cauza spre rejudecare în fond aceleiaşi instanţe.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de rejudecare va verifica eventual necesitatea administrării probei cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea construcţii, pentru corecta identificare a imobilelor supuse impozitului, a datei finalizării construcţiilor şi/sau a unei expertize tehnico judiciare în specialitatea contabilă, în vederea verificării corectei stabiliri a impozitului aferent Clădirii Multifuncţionale aparţinând reclamantei pe perioada 1 ianuarie 2008 - 30 iunie 2013.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 496 şi art. 497 raportate la art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Primăria Municipiului Mangalia - Direcţia Generală Economică şi Primăria Municipiului Mangalia împotriva Sentinţei nr. 66 din 15 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2018.

Procesat de GGC - MM