Legality of suspending administrative tax appeal under art. 214 CPF due to interdependence with pending penal investigation into fictitious VAT transactions

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. 17 iunie 2015, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de soluţionare a contestaţiilor, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău şi cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi în temeiul prevederilor art. 194 din Noul C. proc. civ. şi a art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare a formulat acţiunea în anulare, prin care a solicitat:

Anularea ca nelegala a Deciziei nr. 401 din 12 decembrie 2014 privind soluţionarea contestaţiei depuse de S.C. A. S.A. - în reorganizare, din localitatea Posta Căinau, judeţul Buzău, înregistrată la Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala cu nr. x din 5 noiembrie 2014 pentru considerentele expuse la pet. 1 al prezentei acţiuni,

Anularea ca nelegală şi neîntemeiata a Deciziei nr. 401 din 12 decembrie 2014 privind soluţionarea contestaţiei depuse de S.C. A. S.A. - în reorganizare, din localitatea Posta Căinau, judeţul Buzău, înregistrată la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală cu nr. x din 5 noiembrie 2014 precum şi a Deciziei de impunere nr. x din 10 septembrie 2014 şi a Raportului de inspecţie fiscala nr. x din 10 septembrie 2014 întocmite de AJFP pentru considerentele expuse la punctul 2 al acţiunii;

Anularea ca nelegala şi neîntemeiata a Deciziei nr. 401 din 12 decembrie 2014 privind soluţionarea contestaţiei depuse de S.C. A. S.A. - în reorganizare, din localitatea Posta Căinau, judeţul Buzău, înregistrata la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală cu nr. x din 5 noiembrie 2014 precum şi obligarea paratei la soluţionarea contestaţiei formulată împotriva deciziei de impunere nr. x din 10 septembrie 2014 emisa de AJFP Buzău pentru considerentele expuse la punctul 3 al acţiunii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 258 din data de 2 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti s-a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Buzău, Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Buzău, ca neîntemeiată.

Reclamanta a formulat la data de 15 ianuarie 2016, cerere de completare a sentinţei urmare a soluţionării capetelor de cerere omise.

Prin Sentinţa nr. 19 din 27 ianuarie 2016, Curtea de Apel Ploieşti a respins cererea de completare hotărâre ca neîntemeiată formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Buzău, Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Buzău.

3. Recursul declarat de S.C. A. SA

Reclamanta A. S.A. a formulat recurs împotriva Sentinţei nr. 258 din data de 2 decembrie 2015 şi a Sentinţei nr. 19 din 27 ianuarie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, criticând soluţiile instanţei de fond.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1), pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

În esenţă, au fost formulate următoarele critici:

Prin hotărârea dată, instanţa de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (art. 488 punctul 5 din C. proc. civ.).

În susţinerea acestui motiv de recurs, s-a arătat că instanţa s-a pronunţat doar asupra celui de-al treilea capăt de cerere prin care a solicitat anularea ca nelegală şi neîntemeiată a Deciziei nr. 401 din 12 decembrie 2014, precum şi obligarea pârâtei la soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x din 10 septembrie 2014 emisă de AJFP Buzău, lăsând nesoluţionate primele 2 capete de cerere.

Procedând astfel instanţa a încălcat regulile de procedură stabilite prin dispoziţiile art. 20 din C. proc. civ. raportat la prevederile art. 22 şi art. 9 din C. proc. civ.

Omiţând a se pronunţa asupra a două capete de cerere judecătorul nu s-a pronunţat asupra a ceea ce s-a cerut de parte prin acţiune ceea ce contravine dispoziţiilor exprese ale art. 22 alin. (6) C. proc. civ. şi încălca principiul rolului activ al judecătorului pe care acesta trebuie să-l exercite pentru aflarea adevărului şi pronunţarea unei soluţii corecte. Această situaţie reprezintă totodată şi o încălcare a principiului disponibilităţii reglementat de art. 9 din Noul C. proc. civ. dat fiind faptul că prin acţiune partea a formulat mai multe cereri, 2 dintre ele rămânând nesoluţionate.

Recurenta solicită să se reţină incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 noul C. proc. civ. şi în consecinţă să se dispună casarea sentinţei recurate, rejudecarea acţiunii în fond şi admiterea acesteia în sensul anulării ca nelegale a Deciziei nr. 401 din 12 decembrie 2014 privind soluţionarea contestaţiei depuse de S.C. A. S.A. - în reorganizare, din localitatea Posta Căinau, judeţul Buzău, înregistrată la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală cu nr. x din 5 noiembrie 2014 în considerarea încălcării de către Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a dispoziţiilor art. 216 Codul de procedură fiscală;

În subsidiar solicită anularea ca nelegală şi neîntemeiată a Deciziei nr. 401 din 12 decembrie 2014 privind soluţionarea contestaţiei depuse de S.C. A. S.A. înregistrată la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală cu nr. x din 5 noiembrie 2014 dar şi a Deciziei de impunere nr. x din 10 septembrie 2014 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 10 septembrie 2014 întocmite de AJFP pe considerentul încălcării dispoziţiilor art. 107 Codul de procedură fiscală atât de către Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor prin Decizia nr. 401 din 12 decembrie 2014 în care arată că excepţia de nelegalitate invocate de societate.

Recurenta a susţinut că Decizia nr. 401/2014 este nulă, întrucât din cuprinsul deciziei contestate rezultă că Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a soluţionat contestaţia în privinţa aspectelor de procedură invocate de societatea noastră şi a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de S.C. A. S.A. doar pe fond, încălcând astfel dispoziţiile art. 216 alin. (4) Codul de procedură fiscală.

În privinţa celui de-al doilea capăt de cerere prin care solicită anularea ca nelegală şi neîntemeiată a Deciziei nr. 401 din 12 decembrie 2014 privind soluţionarea contestaţiei depuse de S.C. A. S.A., dar şi a Deciziei de impunere nr. x din 10 septembrie 2014 şi a Raportului de inspecţie fiscala nr. x din 10 septembrie 2014 întocmite de AJFP pe considerentul încălcării dispoziţiilor art. 107 Codul de procedură fiscală atât de către Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor prin Decizia nr. 401 din 12 decembrie 2014 în care arată că excepţia de nelegalitate invocată de societate nu poate fi reţinută cât şi de către AJFP Buzău care a emis decizia de impunere fără respectarea cerinţelor art. 107 Codul de procedură fiscală.

În susţinerea acestei solicitări, solicită a se avea în vedere următoarele aspecte:

- din cuprinsul Deciziei nr. 401 din 12 decembrie 2014 rezultă că Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a analizat şi soluţionat prin decizia mai sus indicată "excepţia ridicată de societatea contestatoare privind solicitarea de anulare a raportului de inspecţie fiscală întrucât nu i-a fost acordat dreptul de a fi ascultat potrivit art. 107 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, republicată, cu completările şi modificările ulterioare" arătând că excepţia nu poate fi reţinută, având în vedere următoarele considerente:

- "articolul de lege invocat de contribuabil se referă la dreptul de a fi informat, însă atât dreptul de a fi informat cât şi dreptul de a fi ascultat i-au fost acordate de organele de inspecţie fiscală, astfel cum reiese din documentele aflate la dosarul cauzei, contestatoarea manifestând constant o atitudine de tergiversare, nesocotind constant dispoziţiile articolului precedent celui pe care l-a invocat, respectiv art. 106 alin. (1) din O.G. nr. 92/20033 republicată, cu completările şi modificările ulterioare"

- "organele de inspecţie fiscală au efectuat toate diligenţele necesare desfăşurării în bune condiţii a inspecţiei fiscale parţiale privind soluţionarea decontului de TVA cu opţiune de rambursare aferent lunii iunie 2014"

- "încălcarea prevederilor art. 107 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu completările şi modificările ulterioare, nu constituie motiv de nulitate al actului administrativ fiscal contestat deoarece nu se încadrează în niciuna din situaţiile prevăzute de art. 46 din actul normativ menţionat."

- "acţiunea formulată de petentă prin contestaţia formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x din 10 septembrie 2014 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 10 septembrie 2014, acte întocmite de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău, contestaţie care constituie obiectul prezentei decizii de soluţionare, demonstrează că societatea contestatoare a putut exercita nestingherită procedura prealabilă prevăzută de art. 209 din O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nefiind împiedicată de nimeni în a formula apărările în cauză"

- "potrivit practicii judiciare, nerespectarea dispoziţiilor procedurale nu poate fi admisă ca o condiţie suficientă în anularea actelor emise cu nerespectarea legii, dacă nu se dovedeşte atât vătămarea, cât şi imposibilitatea remedierii acestei vătămări prin alte mijloace decât anularea acelui act, iar societatea contestatoare nu a probat nicio vătămare rezultată din această neregularitate procedurală, dovada în acest sens fiind însăşi contestaţia formulată care face obiectul prezentei decizii de soluţionare".

Considerând astfel că sub acest aspect al încălcării dispoziţiilor art. 107 Codul de procedură fiscală contestaţia a fost soluţionată, solicită atât anularea Deciziei nr. 401 din 12 decembrie 2014 şi înlăturarea ca nelegale şi neîntemeiate a motivelor care au condus la această soluţie dar şi anularea Deciziei de impunere nr. x din 10 septembrie 2014 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. x din 10 septembrie 2014 întocmite de AJFP Buzău. În considerarea art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Apreciază recurenta că motivele invocate de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiei prin care se soluţionează aspectele de nelegalitate invocate de societatea reclamantă este nelegală având în vedere considerentele de mai jos; nerespectarea dispoziţiilor art. 107 Codul de procedură fiscală atrage nulitatea integrală a deciziei de impunere nr. x din 10 septembrie 2014 precum şi a raportului de inspecţie fiscală nr. x din 10 septembrie 2014 întocmite de AJFP Buzău considerent pentru care solicitarea de anulare le vizează şi pe acestea.

Cel de-al doilea motiv de recurs se referă la faptul că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază (art. 488 punctul 6 C. proc. civ.), deoarece din cuprinsul sentinţei recurate nu rezultă motivele de fapt şi de drept avute în vedere de instanţa pentru soluţionarea primelor 2 capete de cerere ale acţiunii. Din considerentele sentinţei recurate rezulta ca instanţa nu şi-a motivat soluţia nefăcând trimitere nici dispoziţiile art. 216 Cod procedură fiscală şi nici dispoziţiile art. 107 Cod procedură fiscală raportate la art. 176 C. proc. civ. în temeiul cărora am formulat primele două capete de cerere şi nu a reţinut niciun considerent pentru care primele două capete de cerere ar fi trebuit să fie respinse

Solicită ca instanţa de recurs să aibă în vedere şi examinarea nelegalităţii sentinţei recurate prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 noul C. proc. civ., să constate că aceasta este nelegală pentru lipsa completă a motivării celor două capete de cerere, să dispună casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii în fond şi admiterea acesteia în sensul anulării ca nelegale a Deciziei nr. 401 din 12 decembrie 2014 privind soluţionarea contestaţiei depuse de S.C. A. S.A. - în reorganizare, din localitatea Posta Căinau, judeţul Buzău, înregistrată la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala cu nr. x din 5 noiembrie 2014 în considerarea încălcării de către Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a dispoziţiilor art. 216 Codul de procedură fiscală, iar în măsura în care instanţa apreciază că nu se poate reţine încălcarea art. 216 Codul de procedură fiscală, solicită instanţei să dispună anularea ca nelegală şi neîntemeiată a Deciziei nr. 401 din 12 decembrie 2014 privind soluţionarea contestaţiei depuse de S.C. A. S.A. - pe considerentul încălcării dispoziţiilor art. 107 Codul de procedură fiscală atât de către Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor prin Decizia nr. 401 din 12 decembrie 2014 în care arată că excepţia de nelegalitate invocate de societate nu poate fi reţinută cât şi de către AJFP Buzău care a emis decizia de impunere fără respectarea cerinţelor art. 107 Codul de procedură fiscală, aşa cum am detaliat şi la precedentul motiv de nelegalitate.

În fine, prin ultimul motiv de recurs se susţine că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 punctul 8 C. proc. civ.) pentru următoarele considerente:

- prin decizia de impunere nr. x din 12 decembrie 2014 s-a apreciat de către organul fiscal în aplicarea unor prevederi fiscale şi anume art. 11 Codul fiscal, că tranzacţia în baza căreia societatea a solicitat rambursarea TVA este una artificială; art. 11 alin. (1) Codul fiscal, invocat de organul de control, prevedea că "la stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înţelesul prezentului cod, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacţii pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei, în cazul în care tranzacţiile sau o serie de tranzacţii sunt calificate ca fiind artificiale, ele nu vor fi considerate ca făcând parte din domeniul de aplicare al convenţiilor de evitare a dublei impuneri. Prin tranzacţii artificiale se înţelege tranzacţiile sau seriile de tranzacţii care nu au un conţinut economic şi care nu pot fi utilizate în mod normal în cadrul unor practici economice obişnuite, scopul esenţial al acestora fiind acela de a evita impozitarea ori de a obţine avantaje fiscale care altfel nu ar putea fi acordate."

Societatea recurentă a contestat aplicarea dispoziţiilor art. 11 Codul fiscal în situaţia de faţă şi calificarea drept artificială a tranzacţiei precum şi consecinţele fiscale datorate acestor aprecieri, contestaţia fiind transmisă a fi soluţionată de Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF.

Pentru a aplica dispoziţiile art. 11 Codul fiscal şi a considera drept artificiale tranzacţiile analizate, organul de control nu a apreciat în niciun fel că "situaţia fiscală" a societăţii nu ar fi una clară şi nici că pentru lămurirea vreunui aspect dintre cele mai sus enumerate ar avea nevoie de probatorii suplimentare pe care doar un organ de cercetare penală le-ar putea instrumenta ci din contra a finalizat controlul printr-o decizie de impunere asupra căreia nu şi-a exprimat niciodată îndoiala că nu ar corespunde cu situaţia fiscală a societăţii şi că ar fi în consecinţă neîntemeiată.

Cu privire la sesizarea penală întocmită şi la înrâurirea hotărâtoare pe care ar avea-o constatarea unei infracţiuni asupra soluţiei ce s-ar da asupra contestaţiei administrative, apreciem că organul de urmărire penala urmează să cerceteze doar acele segmente ale activităţii unei societăţi unde inspecţia fiscală nu poate interveni fiindcă ii depăşeşte obiectul şi funcţiile, astfel încât constatările organului de cercetare penală cu privire la săvârşirea sau nu a infracţiunii pentru care s-a formulat sesizarea penală se impune cu autoritate de lucru judecat organului de soluţionare a contestaţiei care este obligat să admită, sau după caz, să respingă contestaţia administrativă în funcţie de soluţia organului judiciar penal. În cazul de faţă însă, organul de inspecţie fiscală a folosit aceleaşi considerente de natură fiscală atât în cuprinsul raportului de inspecţie fiscală pentru a refuza dreptul la deducerea TVA în legătură cu avansurile facturate cât şi în sesizarea penală solicitând organului de cercetare penală să verifice dacă s-a săvârşit sau nu vreo faptă de evaziune fiscală.

Din cuprinsul procesului-verbal de sesizare a parchetului rezultă că organul fiscal nu solicită organului de cercetare penală să constate alte elemente de fapt în lipsa cărora inspectorul fiscal nu poate să tragă concluzii de natură fiscală şi nici nu sunt indicate în mod concret indicii cu privire la săvârşirea de către societate a vreunei infracţiuni.

În mod greşit instanţa de fond a interpretat şi aplicat dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) apreciind că în cauza de faţă între stabilirea obligaţiilor fiscale suplimentare de plată stabilite prin decizia de impunere nr. x din 10 septembrie 2014 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite, există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă ceea ce ar atrage suspendarea soluţionării contestaţiei administrative în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală.

În speţă cerinţele art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală nu sunt îndeplinite nici sub aspectul existenţei unei decizii motivate a organului de soluţionare competent în privinţa existenţei indiciilor săvârşirii unei infracţiuni. Pentru argumentarea acestei afirmaţii vă învederăm următoarele: sesizarea organului de cercetare penală de către organul de control s-a făcut în temeiul art. 108 Codul de procedură fiscală care stabileşte că "organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecţiei fiscale şi care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracţiuni, în condiţiile prevăzute de legea penală'1; echipa de inspecţie fiscală a susţinut însă că raportul de inspecţie fiscală pe care l-au întocmit are la bază constatările efectuate de alte organe fiscale care au verificat societatea B. S.R.L. deoarece A. S.A. a refuzat să ii pună la dispoziţie documente contabile, formulând cereri de amânare şi respectiv de suspendare a controlului. Prin urmare organul de control nici nu putea reţine în cazul de faţă existenţa unor indicii privind săvârşirea de către societate a vreunei infracţiuni în lipsa unei activităţi nemijlocite de control fiscal.

În fine, în afară de lipsa constatărilor necesare unei sesizări penale potrivit art. 108 Codul de procedură fiscală şi a ignorării cerinţelor art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, apreciază că înainte de orice demers de natură penală era necesară o încadrare fiscală corectă a situaţiei de fapt şi o interpretare a dispoziţiilor legale aplicabile de către organul de soluţionare a contestaţiei în concordanţă cu Directiva nr. 2006/112/CE şi cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pe care însuşi organul fiscal o invocă. În privinţa interpretării legislaţiei fiscale procurorul nu poate fi mai în măsură decât organul fiscal să califice nişte fapte din punct de vedere fiscal iar organul de soluţionare competent trebuia să analizeze temeinicia şi legalitatea constatărilor fiscale ale organului de control aşa cum acesta le-a reţinut în decizia de impunere. Nu am invocat în cuprinsul contestaţiei alte considerente decât cele reţinute de organul de control în raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere.

În dezvoltarea motivelor de recurs formulate împotriva Sentinţei nr. 19 din 27 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, recurenta a susţinut în esenţă următoarele aspecte:

Din cuprinsul dispozitivului şi considerentelor sentinţei rezultă că instanţa s-a pronunţat doar asupra celui de-al treilea capăt de cerere prin care am solicitat anularea ca nelegală şi neîntemeiată a deciziei nr. 401 din 12 decembrie 2014 (prin care s-a dispus în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) CPF suspendarea soluţionării contestaţiei) precum şi obligarea pârâtei la soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x din 10 septembrie 2014 emisă de AJFP Buzău, lăsând nesoluţionate primele 2 capete de cerere.

În mod greşit, instanţa a respins cererea de completare a Sentinţei nr. 258 din 2 decembrie 2015, având în vedere că în considerentele sentinţei menţionate nu se regăseşte niciun considerent care să facă trimitere la cererile formulate de societate prin care am solicitat anularea Deciziei nr. 401 din 12 decembrie 2014 în temeiul unei cauze diferite de cea analizată de instanţă, este vorba despre dispoziţiile art. 216 Codul de procedură fiscală prin raportare la care am apreciat că decizia menţionată este nelegală. Instanţa nu a analizat solicitarea societăţii noastre prin prisma respectării dispoziţiilor art. 216 Codul de procedură fiscală, fapt dovedit prin lipsa oricărui considerent cu privire la acest aspect în Sentinţa nr. 258 din 2 decembrie 2015.

Lipseşte de asemenea, în Sentinţa nr. 258 din 2 decembrie 2015 orice considerent cu privire la solicitarea de anulare a Deciziei nr. 401 din 12 decembrie 2014, a Deciziei de impunere nr. x din 10 septembrie 2014 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 10 septembrie 2014 pentru încălcarea dispoziţiilor art. 107 Codul de procedură fiscală. Această solicitare de anulare în temeiul art. 107 Codul de procedură fiscală nu a vizat doar anularea Deciziei nr. 401 din 12 decembrie 2014 în temeiul unei cauze diferite decât cea examinată de instanţă ci şi anularea Deciziei de impunere nr. x din 10 septembrie 2014 şi a Raportului de inspecţie fiscala nr. x din 10 septembrie 2014.

Respingând prin Sentinţa nr. 19 din 27 ianuarie 2016 ca neîntemeiată cererea de completare formulată de societatea reclamantă, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, interpretând şi aplicând greşit dispoziţiile art. 444 alin. (1) şi art. 397 alin. (1) C. proc. civ. raportat şi la prevederile art. 5 alin. (1) şi art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Apreciază recurenta ca fiind incident în cazul de faţă şi motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., considerând că respingerea ca neîntemeiată a cererii noastre de completare a dispozitivului Sentinţei nr. 258 din 2 decembrie 2015, instanţa nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 5 alin. (1) noul C. proc. civ. şi art. 22 alin. (6) noul C. proc. civ. potrivit cărora judecătorii au îndatorirea să soluţioneze orice cerere de competenţa instanţelor judecătoreşti, potrivit legii.

În fine, recurenta a solicitat casarea hotărârii recurate, rejudecarea acţiunii în fond şi la rejudecare admiterea acţiunii şi completarea Sentinţei nr. 258 din 27 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Ploieşti cu soluţia dată capetelor de cerere omise de către instanţa de fond, în sensul admiterii acestora.

4. Apărările Direcţiei Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara

Prin întâmpinare, intimatele-pârâte Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

5. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 5 martie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 9 mai 2018 completul filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă a admis în principiu recursurile declarate şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data de 30 octombrie 2018, cu citarea părţilor.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Starea de fapt relevantă este, în esenţă, următoarea:

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate pe calea reglementată de art. 218 alin. (2) raportat la art. 216 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, Decizia nr. 401 din 12 decembrie 2014, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care s-a dispus suspendare soluţionării contestaţiei, fiind reţinut ca temei de drept disp. art. 214 alin. 1 lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, potrivit cu care, organul de soluţionare competent poate suspenda prin decizie motivată soluţionarea contestaţiei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei contestare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Curtea de apel a respins acţiunea, reţinând, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, întrucât în speţă operaţiunile efectuate au implicaţii fiscale pentru care se opune problema realităţii prestaţiilor efectuate, operaţiunile înregistrate fiind considerate artificiale, fără conţinut economic, având ca scop obţinerea unui avantaj fiscal, respectiv rambursarea de TVA, comportamentul contribuabilului fiind supus analizei organelor de cercetare penală sub aspectul celor două infracţiuni menţionate, subzistând interdependenţa cerută de textul de lege pentru suspendarea soluţionării contestaţiei administrative.

Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. conform căruia, casarea unei hotărâri se poate cere "când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii;

Înalta Curte constată că este nefondat acest motiv de recurs, întrucât, contrar celor susţinute de recurentă,instanţa de fond s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost investita de către reclamanta, hotărârea este amplu şi temeinic motivată, conţinând suficiente argumente logico-juridice pe baza cărora instanţa şi-a format convingerea.

Din analiza sistematică a considerentelor hotărârii atacate rezultă fără echivoc că, instanţa de recurs s-a pronunţat tuturor motivelor de recurs invocate de recurentă şi a răspuns punctual motivelor de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond invocate prin cererea de recurs.

Prin urmare, se constată că în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei, apreciind că sunt întrunite condiţiile art. 214 din Codul fiscal, luând în considerare formularea sesizării penale de către organul de inspecţie fiscală, atâta vreme cât constatarea unor infracţiuni ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urma să fie dată în procedura administrativă.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. conform căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta "nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Înalta Curte constată că, deşi recurenta invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile acesteia nu se circumscriu acestui motiv de nelegalitate, întrucât nu este evidenţiată existenţa unor considerente contradictorii care să afecteze raţionamentul judecătorului fondului şi nici pronunţarea hotărârii cu ignorarea obiectului şi a cauzei raportului juridic dedus judecăţii.

Pe de altă parte, se observă că hotărârea primei instanţe este acord cu exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât sunt expuse situaţia de fapt şi chestiunile esenţiale supuse judecăţii, punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, dar şi motivele pentru care susţinerile reclamantei au fost apreciate ca fiind neîntemeiate.

Prin urmare, nu va fi reţinută incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia, casarea unei hotărârii se poate cere când "aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Potrivit dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală:

"(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:

a) Organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă".

Conform art. 108 din O.G. nr. 92/2003 - Sesizarea organelor de urmărire penală:

"(1) Organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penala în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecţiei fiscale şi care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracţiuni, în condiţiile prevăzute de legea penală. (2) În situaţiile prevăzute la alin. (1), organele de inspecţie au obligaţia de a întocmi proces-verbal semnat de organul de inspecţie şi de către contribuabilul supus inspecţiei, cu sau fără explicaţii ori obiecţiuni din partea contribuabilului. În cazul în care cel supus controlului refuză să semneze procesul-verbal, organul de inspecţie fiscală va consemna despre aceasta în procesul-verbal. În toate cazurile procesul-verbal va fi comunicat contribuabilului".

Contrar susţinerilor recurentei referitoare la legătura dintre soluţionarea contestaţiei şi soluţionarea laturii penale, elementele factuale din cauză justifică soluţia administrativă de suspendare.

În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională care, respingând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 92/2003, a reţinut în Deciziile nr. 1237/2008 şi nr. 56/2013 următoarele:

"Cazul de suspendare a procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, reglementat de art. 214 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 92/2003, se referă la o situaţie de excepţie, aceea în care organul care a efectuat activitatea de control fiscal sesizează organele de urmărire penală în urma depistării indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată în procedura administrativă".

Prin urmare, în speţă, între stabilirea obligaţiilor fiscale suplimentare de plată stabilite prin Decizia de impunere nr. x din 10 septembrie 2014 şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă. Această interdependenţă constă în faptul că în cauză se ridică problema realităţii operaţiunilor desfăşurate, având în vedere că în urma controalelor efectuate de autorităţile fiscale au fost descoperite anumite elemente care conduc la suspiciunea de fraudă.

Astfel, chiar în situaţia în care condiţiile de formă pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA ar fi îndeplinite, respectiv dacă ar exista documente justificative, contribuabilul nu are drept de deducere în condiţiile în care operaţiunile nu sunt reale - orice artificiu care are drept scop esenţial doar obţinerea unui avantaj fiscal, operaţiunea neavând conţinut economic, va fi ignorat.

În aceste împrejurări, organul de inspecţie fiscală a formulat sesizarea penală menţionată prin care se arată că deoarece reprezentantul societăţii nu a pus la dispoziţia organelor de inspecţie fiscală actele şi documentele de evidenţă contabilă şi implicit nu a fost prezentat niciun document justificativ pentru sumele declarate prin deconturile de TVA şi declaraţiile recapitulative 394 şi întrucât nu au putut fi verificate acte şi documente care să justifice realitatea şi legalitatea achiziţiilor, aceste tranzacţii nu au putut fi luate în considerare la determinarea TVA, creând suspiciunea că operaţiunile respective nu sunt reale.

Astfel, organele de inspecţie fiscală au apreciat că datoria pe care societatea o are faţă de S.C. B. S.R.L. este o datorie pe termen lung, de şapte ani, astfel cum reiese din scadenţa biletelor la ordin emise, iar TVA solicitată la rambursare este considerată de contribuabil ca o scadenţă pe termen scurt de recuperat de la bugetul de stat, de unde se deduce şi intenţia societăţii de a obţine un avantaj fiscal incorect în relaţia sa cu statul.

Prin urmare, câtă vreme în cauza de faţă, se pune în discuţie realitatea tranzacţiilor efectuate de către recurenta-reclamantă, este evident că aceste aspecte nu pot fi cercetate de instanţele de contencios administrativ care nu dispun de mijloacele necesare pentru analizarea unor astfel de tranzacţii fictive, aceste mijloace fiind specifice doar organelor de urmărire penală.

Aşadar, nu va fi reţinută nici incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile avansate de recurentă fiind neîntemeiate pentru considerentele expuse.

În ceea ce priveşte recursul formulat împotriva Sentinţei civile nr. 19 din 27 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, Înalta Curte constată că nu există motive pentru reformarea acestei hotărâri.

Înalta Curte constată că Sentinţa civila nr. 19 din 27 ianuarie 2016 este temeinică şi legală, Curtea de Apel Ploieşti, respingând în mod corect cererea societăţii privind completarea hotărârii.

Contrar celor susţinute de recurentă, Înalta Curte constată că prin hotărârea pronunţata, respectiv Sentinţa nr. 258 din 2 decembrie 2005, prima instanţă s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost investită prin acţiune.

Instanţa de control judiciar constată că prin formularea cererii de completare a dispozitivului, recurenta tinde, în realitate, nu la completarea dispozitivului sentinţei cu soluţii asupra unor cereri distincte, omise a fi soluţionate de instanţa, ci la modificarea soluţiei pe fondul cauzei, respectiv anularea deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală, acte ce nici nu au fost analizate în cadrul procedurii administrative întrucât s-a dispus suspendarea soluţionarea contestaţiei, aspect reţinut în mod corect de prima instanţa.

Prin urmare, în mod corect, Curtea de Apel Ploieşti a respins, prin Sentinţa nr. 19 din 27 ianuarie 2016, cererea de completarea a dispozitivului Sentinţei nr. 258 din 2 decembrie 2015, având în vedere că prima instanţa s-a pronunţat asupra a ceea ce s-a solicitat şi anume asupra solicitării de anulare a deciziei nr. 401 din 12 decembrie 2014 prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei iar cele două capete de cerere chiar dacă sunt intitulate altfel, reprezintă doar aspecte adiacente dispozitivului deciziei contestate.

Prin urmare, criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă, aşadar, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Temeiul juridic al soluţiei pronunţate de Înalta Curte

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de S.C. A. S.A. prin administrator judiciar C. SPRL împotriva Sentinţei nr. 258 din 2 decembrie 2015 şi Sentinţei nr. 19 din 27 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2018.

Procesat de GGC - MM