Securitate worker status validation: judicial review of surveillance activities restricting freedom of expression and private life

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat să constate calitatea pârâtului A., de lucrător al Securităţii.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 2814 din data de 2 noiembrie 2015, a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a Regulamentului de Organizare şi funcţionare adoptat prin Hotărârea C.N.S.A.S. nr. 2/2008 şi, totodată, excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

Prin aceeaşi sentinţă, a admis acţiunea formulată reclamant, constatând că pârâtul a avut calitatea de lucrător al Securităţii, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 466 - 482 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a formulat următoarele critici:

- în mod greşit prima instanţă a limitat dreptul de acces al reclamantului la calea ordinara de atac a apelului, care se formulează în termen de 30 zile şi nu de 15 zile, aspect ce echivalează cu un abuz de drept;

- deşi a fost invocată nelegalitatea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care în opinia sa este un act cu caracter individual, judecătorul fondului nu a soluţionat această excepţie şi nici nu a disjuns respectiva excepţie pentru a fi soluţionată de altă instanţă, aspect ce echivalează cu încălcarea principiului dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, arătând că dispoziţiile Regulamentului sunt contrare şi prevederilor art. 17 din Convenţie;

- dreptul la un proces echitabil nu a fost respectat nici din perspectiva faptului că nu i-au fost admise probele solicitate, făcând trimitere la art. 16 şi 22 din C. proc. civ. şi la nesocotirea principiilor dreptului la apărare şi contradictorialităţii;

- în cauză nu s-a făcut dovada, de către reclamant, a încălcării art. 17 şi art. 19 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice sau a vreun drept recunoscut de lege, pârâtul a desfăşurat activităţi reglementate de lege şi sistemul constituţional de la acea dată, iar supravegherea persoanelor cu antecedente penale se circumscrie scopului de a veghea la siguranţa şi securitatea statului, dar şi a binelui societăţii civile.

În concluzie, recurentul a susţinut că cererea intimatului nu îndeplineşte condiţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, privind desfăşurarea de activităţi prin care s-au suprimat ori îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, întrucât acestea au fost şi sunt supuse în continuare unor limitări, solicitând admiterea căii de atac, desfiinţarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.

4. Apărarea intimatului-reclamant

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că motivele de casare nu se încadrează în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea hotărârii atacate, fiind temeinică şi legală.

5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza

Încheierii de şedinţă din data 14 mai 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Ulterior, procedura de filtrare reglementată de art. 493 din C. proc. civ. nu a mai fost parcursă, potrivit Rezoluţiei din data de 1 octombrie 2018, acordându-se termen de judecată în şedinţă publică.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

În raport cu calea de atac exercitată de pârât, în temeiul dispoziţiilor art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008 coroborate cu cele ale Legii nr. 554/2004, având în vedere şi principiul legalităţii căii de atac reglementat de art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât calea de atac a apelului este incompatibilă cu specificul materiei contenciosului administrativ, cauzele având ca obiect cereri de apel formulate în temeiul dispoziţiilor C. proc. civ. împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de curţile de apel, ca instanţe de contencios administrativ, se califică şi vor fi înregistrate drept cereri de recurs, iar termenul de declarare a acestei căi de atac este prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a învestit instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu o acţiune având ca obiect constatarea calităţii de lucrător a recurentului-pârât.

1.1. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, se reţine că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că susţinerile recurentului pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

1.2 Criticile recurentului vizează nelegalitatea sentinţei atacate care, în opinia părţii, nu s-a pronunţat asupra excepţiei de nelegalitate invocate, iar pe fond este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Curtea de Apel Bucureşti a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată şi, totodată, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar pe fond a admis acţiunea formulată reclamant, constatând că pârâtul a avut calitatea de lucrător al Securităţii, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Cât priveşte critica potrivit căreia judecătorul fondului nu s-a fi pronunţat asupra excepţiei de nelegalitate a Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, instanţa de control judiciar constată, contrar susţinerilor părţii, că această excepţie a fost soluţionată, în sensul respingerii acesteia, ca inadmisibilă, reţinându-se, în mod corect, că acest act este un act administrativ cu caracter normativ, iar nu un act cu caracter individual, astfel că nu poate forma obiectul excepţiei de nelegalitate invocată de pârât, urmând a fi cenzurat pe calea acţiunii în anulare.

Pe fondul cauzei, se reţine, de asemenea, că nu pot fi primite criticile formulate de pârât.

Verificările au fost efectuate de Consiliu ca urmare a solicitării formulate în acest sens, de către petentul B., prin cererea nr. x din 19 septembrie 2011, sub aspectul constatării calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului la care petentul a avut acces în temeiul art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.

Recurentul-pârât a fost angajat al fostei Securităţi, având gradul de maior în cadrul Inspectoratului Judeţean Bacău, Serviciul 1 (1985).

În această calitate, recurentul a participat activ la supravegherea informativă a titularului dosarul nr. x/1958 (cotă C.N.S.A.S.), aşa cum rezultă din documentele semnate olograf, dispunând măsuri/trasând sarcini în cadrul operaţiunii de urmărire informativă a numitului B., în urma constatării că în luna ianuarie 1977 a intenţionat să înfiinţeze o grupare politică de opoziţie, intitulată "C.".

Aşadar, contrar celor susţinute de recurent, motivul urmăririi informative nu este în legătură cu sancţionarea anterioară a persoanei urmărite, pentru săvârşirea unei infracţiuni, şi nici în scopul apărării siguranţei naţionale, ci pentru exprimarea intenţiei acesteia, de înfiinţare a unui partid politic de opoziţie, deci, exclusiv pe criterii politice.

Recurentul-pârât, în baza Notei Raport din 7 februarie 1977, a aprobat măsura avertizării numitului B., în prezenţa organelor de partid şi de stat şi a familiei sale, instruirea informatorului în sensul de a comunica, în fals, că la rândul său a fost avertizat la locul de muncă, în scopul "acoperirii" acestuia, adoptând măsuri, în continuare, pentru supravegherea informativă a persoanei urmărite.

Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul de fond, respectiva măsură fost dusă la îndeplinire, recurentul întocmind, la data de 6 aprilie 1977, planul de măsuri, prin care s-a dispus urmărirea numitului B. pentru "stabilirea intenţiilor viitoare ale acestuia", "dacă în urma măsurilor luate de organele de Securitate a renunţat sau nu la intenţiile sale de constituire a "partidului" preconizat, iar în cazul în care nu a renunţat ce acţiuni întreprinde în vederea punerii în aplicare a intenţiilor sale", "prevenirea oricăror acţiuni întreprinse de B. şi legăturile sale".

Totodată, a fost detaliată modalitatea de îndeplinire a măsurilor dispuse, prin folosirea informatorilor, interceptarea corespondenţei, monitorizarea întâlnirilor cu alte persoane, astfel cum rezultă din Notele informative ale surselor D. şi B., din care reiese activitatea de monitorizare continuă a vieţii private a persoanei urmărite (B.).

Din conţinutul notelor informative întocmite rezultă cu evidenţă că, în activitatea desfăşurată, recurentul-pârât a dispus supravegherea informativă a persoanei urmărite, prin monitorizarea întâlnirilor acesteia, prin violarea secretului corespondenţei, activitate desfăşurată prin intermediul unor "surse" instruite în scopul determinării atâta a intenţiilor cu privire la constituirea unui nou partid, dar şi în scopul verificării relaţiilor interumane, sociale (identificarea dacă şi-a găsit un loc de muncă) sau a relaţiilor intime (dacă intenţionează să se căsătorească).

Prin urmare, scopul vizat de recurent, prin sarcinile trasate, nu era unul specific activităţii obişnuite de ordine şi siguranţă publică, nefiind orientat înspre infracţionalitatea obişnuită ce intra în atribuţia unui astfel de agent al forţei publice, ci avea un pronunţat caracter politic, fiind în legătură cu o persoană bănuită a fi fost opozant al regimului comunist, interesând opiniile şi activităţile extraprofesionale ale numitului B., în special pe fondul exprimării de către acesta a intenţiei de a înfiinţa un nou partid, cum bine a sesizat judecătorul fondului.

Prima instanţă, analizând documentaţia depusă la dosar de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, a reţinut, în mod corect, că prin activitatea sa, pârâtul a îngrădit exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Curtea de apel a soluţionat cauza pe baza înscrisurilor prezentate de reclamant, incluzând note de activitate aprobate de recurent şi rapoarte întocmite de acesta în perioada în care era ofiţer de Securitate.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care nu a contestat autenticitatea înscrisurilor, ci a susţinut doar că activitatea desfăşurată în perioada supusă analizei s-a circumscris sarcinilor de serviciu pe care acesta le-a avut de îndeplinit şi prin activităţile întreprinse nu a adus nicio atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, este lucrător al Securităţii "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

Recurentul-pârât a încercat să acrediteze ideea că activităţile desfăşurate se încadrau în atribuţiile normale de serviciu care îi reveneau în calitate de ofiţer al Securităţii, fără să fi suprimat sau îngrădit drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului.

Contrar susţinerilor părţii, se constată că în mod corect prima instanţă a reţinut că recurentul-pârât, în calitatea sa de ofiţer al Securităţii, a întreprins măsuri în cadrul supravegherii informative privind dosarul nr. x/1958) (cotă C.N.S.A.S.), avându-l ca titular pe numitul B., aşa cum se menţionează şi în Nota de constatare.

Persoana în cauză a fost supravegheată informativ, în acest scop, recurentul-pârât a aprobat notele de activitate din care rezultă că persoana urmărită se află în atenţia organelor Securităţii.

Planul de măsuri, cât şi acţiunile întreprinse, de îndeplinire a acestuia, se încadrează în categoria activităţilor care au avut drept urmare îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului stipulate de Constituţia de la acea dată şi de normele internaţionale la care România era parte, precum dreptul la libertatea de exprimare şi dreptul la viaţă privată.

Înalta Curte constată astfel că înscrisurile depuse la dosarul de fond, al cărui conţinut este descris pe larg în sentinţa recurată, demonstrează cu prisosinţă acţiunile ce pot fi încadrate în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, îngrădind dreptul la libertatea de exprimare şi dreptul la viaţa privată, prevăzute de art. 28 din Constituţia României din 1965 coroborat cu art. 19 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, respectiv art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice.

Măsurile de «atenţionare» şi «avertizare» luate astfel de recurent cu privire la persoana urmărită se constituiau în mod evident în atingeri aduse drepturilor sus-menţionate, lipsind justificarea obiectivă care să le fundamenteze.

De altfel, pentru atribuirea calităţii de lucrător al Securităţii este suficientă dovedirea unei singure situaţii în care sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 2 lit. a) din ordonanţa de urgenţă, or, în privinţa actelor întocmite de recurent ipoteza normativă se regăseşte cu evidenţă.

Înalta Curte apreciază că recurentul nu se poate apăra invocând contextul politic al vremii, natura muncii desfăşurate ori ordinele superiorilor, întrucât, în preambulul O.U.G. nr. 24/2008 s-a definit scopul reglementării ca fiind "continuarea într-un mecanism nou a procesului de devoalare a activităţilor exercitate de regimul comunist" care a desfăşurat, în special prin intermediul Securităţii "o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, a drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale".

Curtea Constituţională a reţinut consecvent în jurisprudenţa sa (de ex. în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009) că "deconspirarea Securităţii, prin consemnarea publică a abuzurilor . . . . . . . . . . contribuie la o mai bună înţelegere a prezentului şi la o proiectare adecvată a viitorului societăţii româneşti" şi că

"scopul ordonanţei răspunde unor exigenţe politice ale societăţii româneşti şi dreptului la informaţie consacrat prin art. 31 din Constituţia României".

Conchizând, Înalta Curte reţine că soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, cu respectarea dreptului la un proces echitabil, prin asigurarea garanţiilor procesuale constând în dreptul la apărare şi dreptul la dezbateri contradictorii, a căror nesocotire se invocă în mod formal de către recurent din perspectiva probelor încuviinţate, judecătorul fondului administrând dovezile pe care le-a considerat utile în soluţionarea cauzei şi respingând motivat celelalte probe solicitate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului, ca neîntemeiată.

Totodată, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul formulat de pârâtul A. împotriva Sentinţei civile nr. 2814 din 2 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 octombrie 2018.

Procesat de GGC - MM