Notarial chamber appeal fails: notaries deemed undertakings subject to competition inspection

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată iniţial la Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi ulterior pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a declinării competenţei soluţionării cauzei, prin Sentinţa nr. 219 din 18 noiembrie 2015, în favoarea acestei din urmă instanţe, reclamanta Camera Notarilor Publici Suceava a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, suspendarea executării Ordinului nr. 470 din data 7 august 2015, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, şi anularea acestui act administrativ.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 106 din 19 ianuarie 2016, a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 5, 36, 37, 38 şi 36 alin. (6) din Legea nr. 21/1996.

Prin aceeaşi sentinţă, a respins cererea de suspendare a Ordinului nr. 470 din 7 august 2015, ca rămasă fără obiect, şi, totodată, a respins, în rest, acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Camera Notarilor Publici Suceava, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut, în esenţă, contrar celor reţinute de prima instanţă, că prevederile Legii nr. 21/1996 nu se aplică activităţii notariale, ci faptelor sau actelor care pot avea ca efect restrângerea sau denaturarea concurenţei, cu excepţia situaţiilor când asemenea măsuri sunt luate în aplicarea altor legi, cum este cazul în speţă.

Potrivit recurentei, notariatele nu se încadrează în noţiunea de "întreprindere", ele nu sunt operatori economici angajaţi într-o activitate constând în oferirea de bunuri sau servicii pe o piaţă dată, independent de statutul lor juridic. Notarul public este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public şi are statutul unei funcţii autonome, fiind numit prin Ordin al ministrului Justiţiei.

Totodată, recurenta a arătat că nu există vreo entitate profesională în România care să desfăşoare în paralel activităţi similare celei notariale, aşa încât problema concurenţei nu intră în discuţie.

Birourile notariale sau societăţile profesionale notariale organizate în Camere nu se află în poziţie concurenţială sub niciun aspect, ele fiind supuse legii speciale unice, ca organizare, obiect de activitate, subordonare, tarife aplicabile.

Referitor la tarifele de onorarii pentru serviciile prestate de notarii publici, a învederat că acestea nu sunt stabilite în mod liber, prin concurenţă, pe baza cererii şi a ofertei, ci sunt stabilite de către Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România şi aprobate prin Ordin al ministrului Justiţiei, în temeiul art. 13 din H.G. nr. 652/2009.

A susţinut că tarifele astfel stabilite exclud aplicarea legii concurenţei, mai ales că au un caracter minimal obligatoriu.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

4. Apărarea intimatului-pârât

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Consiliul Concurenţei a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea hotărârii atacate, fiind legală şi temeinică, calificând în mod corect şi legal notarul public ca fiind întreprindere prin prisma definiţiei cuprinse la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 21/1996.

5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza Încheierii de şedinţă din data 14 mai 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Ulterior, procedura de filtrare reglementată de art. 493 din C. proc. civ. nu a mai fost parcursă, potrivit Rezoluţiei din data de 1 octombrie 2018, acordându-se termen de judecată în şedinţă publică.

II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimat şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate Ordinul nr. 470 din data 7 august 2015, emis de intimatul-pârât, prin care s-a dispus efectuarea unei inspecţii inopinate la Camera Notarilor Publici Suceava.

Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 5, 36, 37, 38 şi 36 alin. (6) din Legea nr. 21/1996, a respins cererea de suspendare a Ordinului nr. 470 din 7 august 2015, ca rămasă fără obiect, şi, totodată, a respins, în rest, acţiunea, ca neîntemeiată.

În cauză, criticile formulate vizează soluţia asupra cererii privind anularea ordinului contestat.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

1.1. Cu privire la motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta a fost invocat în mod formal, partea neformulând critici care să vizeze nemotivarea hotărârii atacate sau că aceasta ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe respectă exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată.

1.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, se constată, de asemenea, că nu este fondat.

Instanţa de control judiciar constată că nu poate primi criticile recurentei care, în esenţă, sunt centrate pe faptul că, în opinia sa, prevederile Legii nr. 21/1996 nu se aplică activităţii notariale, notarul public este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public şi are statutul unei funcţii autonome, notariatele neîncadrându-se în noţiunea de "întreprindere", ele fiind supuse legii speciale, iar preţurile şi tarifele practicate nu sunt stabilite în mod liber, prin concurenţă, ci în temeiul altei proceduri.

Contrar susţinerilor recurentei, activitatea notarului, constând în prestarea unor servicii către persoanele interesate, se desfăşoară pe o anume piaţă, aşa cum rezultă din prevederile Legii nr. 21/1996 şi ale Legii nr. 36/1995.

Dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, definesc întreprinderea ca fiind "orice entitate economică angajată într-o activitate constând în oferirea de bunuri sau de servicii pe o piaţă dată, indiferent de statutul său juridic şi de modul de finanţare, astfel cum este definită în jurisprudenţa Uniunii Europene."

În art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 se arată că (1) "Dispoziţiile prezentei legi se aplică actelor şi faptelor care restrâng, împiedică sau denaturează concurenţa, săvârşite de:

a) întreprinderi sau asociaţii de întreprinderi - persoane fizice sau juridice - de cetăţenie, respectiv de naţionalitate română sau străină, denumite în continuare întreprinderi".

Totodată, Legea nr. 36/1995 prevede la art. 1, 2 şi 3 alin. (1) că:

Art. 1 "Activitatea notarială asigură persoanelor fizice şi juridice constatarea raporturilor juridice civile sau comerciale nelitigioase, precum şi exerciţiul drepturilor şi ocrotirea intereselor, în conformitate cu legea."

Art. 2 "Activitatea notarială se realizează de notarii publici prin acte notariale şi consultaţii juridice notariale, în condiţiile prezentei legi."

Art. 3 alin. (1) "Notarul public este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public şi are statutul unei funcţii autonome."

Din analiza dispoziţiilor legale menţionate se desprinde concluzia că ne aflăm în faţa unei întreprinderi, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 21/1996 şi, prin urmare, în privinţa activităţii notarilor publici, controlul autorităţii intimate poate fi exercitat, în temeiul acestui text de lege.

Existenţa unor reglementări în privinţa activităţii notarului desfăşurate pe o piaţă dată şi faptul că respectiva activitate este definită ca fiind de interes public nu exclud existenţa unei concurenţe între notarii publici, persoanele interesate având posibilitatea să aleagă notarul la care înţeleg să apeleze, în limitele competenţei reglementate de lege, cum corect a apreciat judecătorul fondului.

În plus, pentru serviciile prestate, biroul notarial încasează un preţ/onorariu, care se constituie în venit ce poate varia de la caz la caz, or, chiar dacă prestează un serviciu de interes public nu îl exclude din sfera de aplicare a regulilor de concurenţă, cel puţin o parte a activităţii sale are un evident caracter privat/comercial, fiind exercitată şi în vederea obţinerii unui profit sub aspect economic, dar şi în condiţii de concurenţă, ceea ce îi imprimă statutul de întreprindere supusă regulilor de concurenţă.

Prin urmare, veniturile realizate de un notar public într-o perioada de timp nu sunt prestabilite, ci variază în funcţie de volumul de activitate prestat, fiind astfel influenţat de oferta de astfel de servicii care îl concurează.

Mai mult, chitanţele şi facturile emise de biroul notarial sunt purtătoare de T.V.A, ceea ce constituie un argument în plus în sprijinul caracterului economic al activităţii desfăşurate.

Nici faptul că notarul public este numit în funcţie de ministrul Justiţiei, potrivit Legii nr. 36/1995, nu împiedică calificarea notarilor publici ca întreprinderi în accepţiunea normelor de concurenţă, aşa cum rezultă şi din Raportul Comisiei Europene din data de 9 februarie 2014 privind concurenţa în sectorul serviciilor profesionale, denumite şi profesii liberale.

În aceleaşi sens a apreciat şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în cauzele C-51/08 şi C-50/08, arătând că notarii publici îşi exercită activitatea în condiţii de concurenţă, ceea ce nu este caracteristic exercitării autorităţii publice.

În fine, Înalta Curte reţine şi faptul că, prin Decizia nr. 172 din 21 martie 2017, Curtea Constituţională a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5, art. 38, art. 39 şi art. 40 din Legea concurenţei nr. 21/1996, norme care reglementează tipuri de interdicţii şi excepţii de la acestea referitoare la înţelegeri sau categorii de înţelegeri, decizii şi practici concertate între întreprinderi sau asociaţii de întreprinderi (art. 5), puterile de inspecţie ale inspectorilor de concurenţă pentru investigarea încălcării prevederilor legii, ordinul de inspecţie şi procedura de desfăşurare a acesteia (art. 38 - 39) şi procedura de soluţionarea a cererii de autorizare judiciară a inspecţiei şi calea de atac prevăzută de lege împotriva încheierii (art. 40), excepţie ridicată de Camera Notarilor Publici Suceava.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Camera Notarilor Publici Suceava împotriva Sentinţei civile nr. 106 din 19 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 octombrie 2018.

Procesat de GGC - MM