Recusal order rejection not separately appealable; premature appeal rejected.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 31 mai 2018 intimatul-reclamant A. a formulat cerere de recuzare a doamnei judecător B., învederând faptul că la data de 31 mai 2018, în şedinţă publică, doamna judecător a manifestat imparţialitate şi lipsă de tratament egal cu ocazia expunerii concluziilor.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea din data de 14 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de recuzare formulată de intimatul-reclamant A., ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva încheierii din data de 14 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi admiterea cererii de recuzare formulate.

În motivarea recursului arată că i-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât preşedintele completului de judecată i-a limitat apărarea la un minut, fără a se limita şi apărarea reprezentantului Camerei Deputaţilor, susţinând că acest fapt împreună cu anumite aspecte colaterale au generat suspiciuni legate de imparţialitatea şi echitatea procesului de pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

Invocă lipsa de imparţialitate a completul care a judecat cererea de recuzare, acesta fiind compus din colegi ai judecătorului recuzat, ce funcţionează în aceeaşi instanţă.

Pe de altă parte, critică faptul că, soluţionând cererea de recuzare, completul a omis să se pronunţe pe tratamentul discriminatoriu al preşedintelui de complet, care a permis Camerei Deputaţilor formularea unor apărări nelimitate în timp, câtă vreme pentru petent acestea au fost limitate la 1 minut, sens în care invocă dispoziţiile art. 216, 224, 244 C. proc. civ. şi art. 6, 14 din CEDO.

De asemenea, susţine că instanţa s-a raportat doar la încheierea din 31 mai 2018, nu şi la audierea şedinţei ori la aspectele ce erau în măsură să creeze temeri raportat la locul şi rolul Camerei Deputaţilor faţă de o persoană fizică prejudiciată. Invocă rolul esenţial al Camerei Deputaţilor în sistemul legislativ şi constituţional din România, care a uzat de această poziţie pentru a modifica chiar în timpul procesului articole din Legea nr. 7/2006 care îi erau nefavorabile.

Susţine că în speţă completul care a soluţionat cererea de recuzare s-a referit doar la limitarea pledoariei avocatului petentului, fără a menţiona că această limitare a fost de un minut, cu ignorarea normelor legale procesuale obligatorii.

Consideră că preşedintele completului din 31 mai 2018 al Curţii de Apel Bucureşti nu a avut o atitudine legală, corectă şi imparţială, ci discriminatorie, negându-i efectiv dreptul la apărare, motiv pentru care apreciază că respingerea cererii de recuzare prin încheierea din 14 iunie 2018 nu este legală şi temeinică, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul mai arată că în speţă au fost încălcate principiul echităţii şi principiul egalităţii armelor, precum şi dreptul la apărare, în condiţiile în care încheierea recurată nu a avut în vedere părţile şi conţinutul dosarului.

În ceea ce priveşte modificarea legislativă invocată, arată că aceasta s-a adăugat la o modificare a legii ce era pe rolul Camerei Deputaţilor şi, după ce s-a pronunţat sentinţa recurată a Tribunalului Bucureşti, ce îi era defavorabilă, s-a adoptat rapid această modificare a Legii nr. 7/2006, ulterior modificare fiind întoarsă de Curtea Constituţională, la cererea preşedintelui, pe motive de neparcurgere a ambelor etape legislative, respectiv Senatul şi Camera Deputaţilor.

Arată că nu a intrat în posesia sentinţei recurate şi nici a primelor acte din procedura de recurs, sens în care a formulat plângere la serviciul poştal, considerând că există elementele de suspiciune, dat fiind diferenţa de tratament a părţilor din proces.

Susţine că din audierea înregistrării şedinţei de judecată, reiese că pentru expunerea apărărilor, recurenta Camera Deputaţilor a avut parte de un interval de timp substanţial mai mare decât cel al persoanei fizice prejudiciate, care a fost limitată în timp la un minut, fără ca acest aspect să se reflecte în încheierea din 14 iunie 2018, iar susţinerea completului care a judecat cererea de recuzare că doamnei avocat i s-a limitat timpul expunerii doar la finalul pledoariei sale, consideră că este nereală, având în vedere că această limitare s-a făcut în timpul pledoariei şi nu la sfârşit. Consideră că dacă instanţa aprecia că se impune o limitare, aceasta trebuia să se facă înainte şi pentru ambele părţi.

Recurentul susţine că a formulat cererea de recuzare pentru că nu i s-a permis să-şi apere clientul, termenul de un minut fiind nerezonabil şi nerealist şi reprezentând o constrângere şi o limitare a dreptului la apărare.

Precizează că, deşi potrivit art. 224 C. proc. civ., instanţa este obligată să pună în discuţia părţilor toate cererile şi împrejurările de fapt, în speţă aceasta nu a cerut nici o precizare anterior, ci doar după ce s-a dat cuvântul părţilor şi au început dezbaterile.

Pe de altă parte, arată că finalul pledoariei avocatului recurentului nu a fost determinat de epuizarea argumentelor, ci de formularea cererii de recuzare.

Concluzionând, recurentul arată că termenul de expunere a motivelor apărării de un minut este nerezonabil, este fictiv şi neagă ideea de proces echitabil şi de justiţie imparţială, apreciind că încheierea recurată este nelegală, având în vedere: (i) că nu a avut în vedere locul şi calitatea părţilor din litigiul în care s-a formulat cererea de recuzare; (ii) că, deşi instanţa nu era lămurită şi cu încălcarea art. 244 C. proc. civ., a declarat cercetarea recursului încheiată, şi, ulterior, la 31 mai 2018 a solicitat în timpul dezbaterii noi precizări; (iii) că nu a clarificat aspectul legat de locul de muncă actual al recurentului şi relevanţa acestuia faţă de eliberarea din funcţie la care se referă sentinţa recurată; (iv) acordarea unui drept la apărare fictiv şi nu efectiv; (v) lipsa unui tratament egal din punct de vedere al intervalului de timp acordat pentru apărare; (vi) nefixarea în condiţiile art. 216 C. proc. civ. a unei limitări în timp înainte de a se pune concluzii pentru ambele părţi.

4. Apărările intimatei

Parlamentul României - Camera Deputaţilor a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea soluţiei de respingere a cererii de recuzare, pronunţate de prima instanţă.

Intimata susţine că, dat fiind obiectul cauzei ce constă în recurarea unei încheieri prin care s-a soluţionat o cerere de recuzare, nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât normele de drept ce reglementează cazurile de incompatibilitate a judecătorilor sunt edictate în vederea respectării garanţiile procesuale ale unei bune administrări a justiţiei, fără legătură cu normele de drept substanţial.

Pe fond, susţine că recursul este nefondat, întrucât nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 42 pct. 13 C. proc. civ., neexistând elemente care să dovedească imparţialitatea completului de judecată.

II. Cu privire la cererea de recurs

Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. art. 248 alin. (1) coroborat cu 53 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia prematurităţii declarării cererii de recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că recursul de faţă este prematur formulat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În cauză, reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de recuzare a doamnei judecător B.

Prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiectele de drept aflate în situaţii identice.

Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Potrivit art. 53 alin. (1) C. proc. civ.:

"încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri."

Prin urmare, în speţă recurentul-reclamant nu putea uza de calea de atac a recursului, câtă vreme dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal nu a fost soluţionat, având termen de judecată la data de 6 decembrie 2018, astfel încât recurentul-reclamant nu avea deschisă calea formulării recursului împotriva încheierii prin care a fost soluţionată cererea sa de recuzare.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 53 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din data de 14 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca prematur formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din data de 14 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca prematur formulat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2018.

Procesat de GGC - MM