Lapse of legal interest in suspending administrative acts under Law 554/2004 after first-instance judgment on merits

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Comisia Fiscală Centrală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, solicitând suspendarea Deciziei nr. 7/2011 emisă de Comisia Fiscală Centrală până la soluţionarea pe fond a acţiunii în contencios administrativ.

Cererea de suspendare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Pârâta D.G.R.F.P. Braşov a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, pe motiv că nu are calitatea de emitent al actului administrativ a cărui suspendare a solicitat-o reclamanta.

Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia Fiscală Centrală, prin întâmpinare, a invocat excepţia inadmisibilităţii, a puterii de lucru judecat a tardivităţii şi a lipsei de obiect, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.

În motivarea excepţiei inadmisibilităţii, pârâtul a susţinut că Decizia nr. 7/2011 nu a fost emisă pentru reclamantă, astfel că nu reprezintă un act administrativ unilateral şi nu poate face obiectul suspendării în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea excepţiei puterii de lucru judecat, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia Fiscală Centrală a arătat că în privinţa obligaţiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantei şi pentru care aceasta a considerat că a intervenit prescripţia dreptului de a stabili obligaţii fiscale, s-a pronunţat Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal prin Decizia din 2 octombrie 2015 în dosarul nr. x/2010.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii şi a lipsei de obiect, pârâtul a susţinut că pentru reclamantă a fost emisă decizia de impunere şi raportul de inspecţie fiscală, prin care au fost stabilite obligaţii fiscale despre care reclamanta a apreciat că ar fi prescrise, putând solicita suspendarea punerii în executare a acestor acte administrativ fiscale.

Pe fondul cauzei, pârâtul a învederat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2014 pentru suspendarea actului administrativ.

Excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D.G.R.F.P. Braşov şi a tardivităţii formulării acţiunii au fost soluţionate prin încheierea de amânare a pronunţării din data de 26 mai 2016, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D.G.R.F.P. Braşov, respectiv a respingerii excepţiei tardivităţii formulării acţiunii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 85/F/2016 din data de 2 iunie 2016, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile inadmisibilităţii, a puterii de lucru judecat şi a lipsei de obiect şi a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia Fiscală Centrală.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei nr. 85/F/2016 din data de 2 iunie 2016 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului arată că în perioada 27 iunie 2013 - 31 iulie 2013 a fost efectuat un control inopinat la societatea A. S.R.L. Braşov şi s-a emis procesul-verbal nr. x din 31 iulie 2013, stabilindu-se că S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L., ar datora bugetului de stat obligaţii fiscale constând în 2.586.512 RON - impozit pe profit şi 3.071.483 RON - T.V.A. aferente unor operaţiuni economice de vânzare a licenţelor audiovizuale şi, deşi obiectivul era verificarea modalităţii de îndeplinire a obligaţiilor fiscale pe relaţia cu societatea D. S.R.L. în privinţa licenţelor audiovizuale din perioada 2007 - 2008, controlul a vizat şi anul 2006, unul dintre obiective fiind modalitatea de achiziţie a licenţelor şi operaţiunile derulate în acel an, cu toate că pentru perioada 2006 - 31 decembrie 2007 intervenise prescripţia, conform art. 91 din Codul de procedură fiscală. Inspectorii fiscali şi-au justificat demersul prin Decizia nr. 7/2011 emisă de Comisia centrală fiscală.

Recurenta-reclamantă apreciază că această decizie încalcă dispoziţii legale ce ţin de tehnica legislativă şi legislaţia fiscală, astfel că la data de 16 februarie 2016 a formulat plângere prealabilă, solicitând revocarea Deciziei nr. 7/2011, precum şi o cerere de suspendare întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004, ce a fost respinsă prin Sentinţa din 2 iunie 2016 a Curţii de Apel Braşov.

Recurenta-reclamantă consideră că sentinţa recurată este nelegală, încălcând regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, fiind pronunţată cu încălcarea principiului contradictorialităţii, întrucât prin încheierea de amânare a pronunţării din data de 26 mai 2016, care face parte integrantă din sentinţa recurată, s-a reţinut că reprezentanta reclamantei a depus la dosar dovada formulării plângerii prealabile, prin care a solicitat revocarea deciziei, dovada comunicării plângerii prealabile către Ministerul Finanţelor Publice prin fax la data de 16 februarie 2016 şi copia cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat anularea în parte a prevederilor OMFP nr. 1765/2011 şi anularea în întregime a Deciziei nr. 7/2011 a Comisiei Fiscale Centrale din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, dar cu toate acestea, după ce a amânat pronunţarea, prin sentinţa recurată a fost respinsă acţiunea, reţinându-se că plângerea prealabilă vizează exclusiv revocarea Ordinului MFP nr. 1765/2011 privind constituirea şi atribuţiile Comisiei fiscale centrale şi nu revocarea Deciziei nr. 7/2011, în condiţiile în care instanţa nu a pus în discuţia părţilor acest aspect.

Recurenta-reclamantă recunoaşte că deşi prin acţiunea în anulare a solicitat atât anularea în parte a prevederilor Ordinului MFP nr. 1765/2011 cât şi anularea în întregime a Deciziei nr. 7/2011, plângerile prealabile aferente au fost formulate distinct, iar plângerea prealabilă pentru revocarea Deciziei nr. 7/2011 a fost trimisă prin fax către Ministerul Finanţelor Publice la data de 16 februarie 2016.

Susţine că încălcarea principiului contradictorialităţii reiese din obligaţia ca orice aspect privitor la litigiu să fie pus în discuţia părţilor, criticând faptul că la termenul din data de 26 mai 2016, instanţa nu a făcut vreo referire la depunerea unei plângeri prealabile cu un alt conţinut decât cel vizat de cererea de suspendare act administrativ, ci a relevat acest aspect doar prin hotărârea recurată, în condiţiile în care contradictorialitatea presupune obligaţia instanţei de a-şi întemeia hotărârea, conform art. 14 alin. (6) C. proc. civ., numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau mijloace de probă care au fost puse anterior în discuţia părţilor.

De asemenea, recurenta-reclamantă susţine că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv instanţa de fond în mod greşit a respins cererea de suspendare a Deciziei nr. 7/2011, câtă vreme condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 erau îndeplinite, inclusiv cea privind existenţa plângerii prealabile, susţinând totodată că dovada formulării plângerii prealabile a fost depusă la dosar la termenul din data de 26 mai 2016.

4. Apărările intimaţilor-pârâţi

4.1. Intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 25 august 2016, prin care invocă, implicit, nulitatea recursului, susţinând că nemulţumirile recurentei-reclamante nu pot constitui veritabile motive de recurs.

De asemenea, solicită menţinerea soluţiei date de către prima instanţă în privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a cestei intimate.

Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei civile recurate.

4.2. Intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 6 octombrie 2016, prin care solicită respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 27 iunie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Ulterior, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018, a fost fixat termen de judecată, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

2. Cu privire la fondul recursului

Analizând cu prioritate excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este lipsit de interes.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În cauză, reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ, solicitând suspendarea Deciziei nr. 7/2011 emisă de Comisia Fiscală Centrală din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, până la soluţionarea pe fond a acţiunii în contencios administrativ, cererea de suspendare fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Din analiza dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 rezultă că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data pronunţării instanţei de fond.

Or, prin Sentinţa nr. 168/2016 din data de 10 noiembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. pentru anularea Deciziei nr. 7/2011 a Comisiei Fiscale Centrale şi a respins ca nefondată acţiunea formulată de aceeaşi reclamantă pentru anularea în partea a OMPF nr. 1765/2011.

Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiţii de exercitare a acţiunii civile rezidă în justificarea unui interes, care reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce investeşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acţiunii sau formulării căii de atac.

După cum s-a arătat, cererea formulată de reclamantă a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia suspendarea executării poate fi dispusă până la pronunţarea instanţei de fond.

Cum instanţa de fond s-a pronunţat la data de 10 noiembrie 2016 asupra acţiunii în anularea actului administrativ a cărui suspendare se solicită prin prezentul demers judiciar, respingând-o ca inadmisibilă, interesul pentru exercitarea recursului împotriva sentinţei prin care s-a soluţionat cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu mai este actual, întrucât a fost depăşit termenul până la care respectiva hotărâre putea, conform legii, să îşi producă efectele, căci soluţia dată cererii de suspendare întemeiată pe textul de lege de mai sus fiinţa doar până la pronunţarea pe fondul cererii în anularea aceloraşi acte administrative.

Prin urmare, întrucât suspendarea actului administrativ întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 poate să-şi producă efectele doar până la pronunţarea pe fondul acţiunii în anulare, orice discuţie asupra acestei suspendări după acest moment, nu mai este de actualitate, căci o asemenea măsură nu poate dăinui dincolo de analiza în primă instanţă a cererii în anularea respectivului act administrativ.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L, împotriva Sentinţei nr. 85/F/2016 din data de 2 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L, împotriva Sentinţei nr. 85/F/2016 din data de 2 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2018.

Procesat de GGC - MM