Cadastral registration of public land on private property upheld as lawful without owner consent

Deliberând, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 20.10.2015, sub nr. x/2015, reclamantele A. şi B. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, anularea prevederilor art. 271 din Ordinul nr. 634/2006 al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

2. Prin Sentinţa nr. 16 din 4 februarie 2016, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată invocată de pârâtă şi a admis acţiunea reclamantelor, fiind anulat art. 271 din Ordinul nr. 634/2006 al Directorului General al ANCPI, modificat şi completat prin Ordinul Directorului General al ANCPI nr. 134/2009; de asemenea, a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 50 RON.

Motivul de casare invocat în cauză

3. Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în drept fiind invocat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a arătat că instanţa de fond în mod greşit a motivat respingerea excepţiei lipsei obiectului cererii prin faptul că această dispoziţie a produs un efect concret prin raportare la persoana reclamantelor, respectiv lipsirea unilaterală de dreptul lor de proprietate, în sensul că prin Încheierea nr. 29094/24.04.2009 a OCPI-BCPI Braşov s-a trecut în proprietatea statului suprafaţa de 263 mp.

Recurenta a arătat că instanţa de primă jurisdicţie nu a ţinut cont de faptul că art. 271 în discuţie nu încalcă prevederile art. 20 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, ci reglementează situaţiile în care titlul de proprietate este dobândit prin efectul legii şi constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice aşa cum este prevăzut de art. 859 din C. civ.

Recurenta a arătat că instanţa de fond nu a avut în vedere prevederile Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 13/2007 abrogată prin Legea nr. 160/2012 şi înlocuită de Legea nr. 123/2012.

S-a arătat că prin aplicarea dispoziţiilor atacate nu se încalcă prevederile art. 44 din Constituţia României care garantează dreptul de proprietate privată, motivat şi de faptul că reclamantele nu au avut în posesie fizic niciodată suprafaţa de teren de 236 mp, cu atât mai mult cu cât stâlpul de transport al energiei electrice proprietate publică a statului a existat pe acel teren şi în momentul semnării procesului-verbal de punere în posesie în baza căruia s-a emis titlul de proprietate.

De asemenea, recurenta a precizat că reclamantele nu au contestat lipsa posesiei şi nici nu au făcut niciun demers pentru reglementarea situaţiei.

4. Prin întâmpinare, intimatele au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii atacate.

Se arată că acţiunea este admisibilă şi are obiect chiar dacă la data sesizării instanţei actul administrativ a cărui anulare parţială s-a cerut nu mai era în vigoare, deoarece anularea priveşte efecte juridice care se produc încă şi în prezent; se susţine că în acest sens este şi practica judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (cf. Deciziilor nr. 1333/2012 şi nr. 1926/2014 pronunţate de secţia de contencios administrativ şi fiscal).

De asemenea, sentinţa este legală şi în ce priveşte fondul pricinii deoarece art. 271 din Ordinul directorului ANCP nr. 634/2006 adaugă la lege, respectiv la dispoziţiile art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 7/1996, încălcând astfel şi dispoziţiile art. 77 din Legea nr. 24/2000.

Analiza motivului de casare

7. Examinând sentinţa recurată prin raportare la motivul de casare invocat în cauză, luând în considerare argumentele părţilor, actele şi lucrările dosarului precum şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

8. Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere pentru motivele de nelegalitate expres arătate la pct. 1 - 8.

Recurenta Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI sau Agenţia) a indicat pct. 8, susţinând că sentinţa a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în cauză, atât în ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată cât şi referitor la fondul pricinii.

9. Cu privire la primul aspect, Înalta Curte înlătură criticile Agenţie deoarece, potrivit unei practici consolidate a instanţelor de contencios administrativ, verificarea legalităţii actelor administrative se examinează de instanţă prin raportare la actele normative cu forţă juridică superioară, ţinând seama de principiul legalităţii şi de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative consacrate de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Este lipsit de relevanţă dacă actul administrativ cu caracter normativ mai este sau nu în vigoare, dacă se invocă o vătămare produsă cât timp era în vigoare, aşa cum este cazul în speţă. Într-adevăr, Încheierea de carte funciară nr. x/24.04.2009 a Biroului de carte funciară Braşov, presupus vătămătoare de către intimate, a fost emisă când Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 634/2006, pentru aprobarea Regulamentului privind conţinutul, modul de întocmire şi recepţie a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară (numit în continuare Ordinul nr. 634/2006) era în vigoare.

Dacă s-ar accepta ipoteza contrară, ar însemna că legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ abrogat nu ar mai putea fi verificată chiar dacă a vătămat drepturile sau interesele legitime ale persoanelor cât timp a fost în vigoare iar efectele ar continua să se producă şi în prezent, ceea ce ar contraveni principiilor constituţionale ale legalităţii, ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative.

10. În schimb, Înalta Curte găseşte întemeiată critica adusă pe fondul pricinii deoarece dispoziţiile art. 271 din Ordinul nr. 634/2006 nu contravin dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) şi art. 47 alin. (1) şi (2) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, aşa cum greşit presupun instanţa de fond şi intimatele.

Astfel, potrivit art. 271 din Ordinul nr. 634/2006:

Înscrierea în evidenţele de cadastru şi publicitate imobiliară a terenurilor din domeniul public al statului, amplasate în incintele unor imobile proprietate a persoanelor fizice/juridice deja înscrise în cartea funciară, se face în baza unei documentaţii cadastrale de dezmembrare a imobilului înscris în cartea funciară. Documentaţia cadastrală se va întocmi conform prevederilor art. 15 şi nu va conţine actul autentic de dezmembrare şi certificatul fiscal.

Potrivit art. 20 din Legea nr. 7/1996:

(1) Dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil.

(2) Drepturile reale se sting numai prin înscrierea radierii lor din cartea funciară, cu consimţământul titularului dreptului; acest consimţământ nu este necesar dacă dreptul se stinge prin moartea titularului dreptului sau prin împlinirea termenului arătat în înscriere; dacă dreptul ce urmează să fie radiat este grevat în folosul unei persoane, radierea se va face cu păstrarea dreptului acestei persoane.

(3) Hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă sau, în cazurile prevăzute de lege, actul autorităţii administrative va înlocui acordul de voinţă cerut în vederea înscrierii drepturilor reale, dacă sunt opozabile titularilor.

Potrivit art. 47 alin. (1) şi (2) din aceiaşi lege:

(1) Cererea de înscriere în cartea funciară se va depune la birourile teritoriale ale oficiului teritorial şi va fi însoţită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe acesta, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere; copia legalizată se va păstra în mapa biroului de cadastru şi publicitate imobiliară.

(2) În cazul hotărârii judecătoreşti, se va prezenta o copie legalizată, cu menţiunea că este definitivă şi irevocabilă.

În esenţă, intimatele susţin că înscrierea în cartea funciară a unui drept real, potrivit art. 20 alin. (2) şi (3) şi art. 47 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 7/1996, nu se poate face decât cu consimţământul titularului dreptului şi, în cazul unei dezmembrări, în baza unei documentaţii care să provină de la acelaşi titular. Or, dispoziţiile art. 271 din Ordinul nr. 634/2006 permit înscrierea dreptului de proprietate în alte condiţii şi, prin aceasta, adaugă la lege.

11. Înalta Curte înlătură aceste critici.

Astfel, se observă că art. 271 din Ordinul nr. 634/2006 reglementează ipoteza înscrierii în evidenţele de cadastru şi publicitate imobiliară a terenurilor din domeniul public al statului, amplasate în incintele unor imobile proprietate a persoanelor fizice/juridice deja înscrise în cartea funciară; dreptul de proprietate asupra terenurilor din domeniul public este opozabil terţilor fără înscriere în cartea funciară, cf. art. 26 alin. (2) din Legea nr. 7/1996.

În schimb, dispoziţiile art. 20 alin. (2) şi (3) şi art. 47 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 7/1996 reglementează o ipoteză diferită, respectiv aceea când înscrierea este necesară pentru opozabilitatea faţă de terţi, cf. art. 25 alin. (1) din aceiaşi lege.

Ipotezele sunt diferite şi, deci, regimurile juridice sunt diferite.

Înscrierea dreptului de proprietate al statului asupra unui teren aparţinând domeniului public nu este condiţionat de acordul unui particular iar documentaţia necesară înscrierii nu poate proveni de la un particular.

În consecinţă, nu există contradicţie în sensul pretins de instanţa de fond şi de intimate.

12. Distinct de cele de mai sus, Înalta Curte subliniază că regimul juridic al proprietăţii publice nu este reglementat de art. 271 din Ordinul nr. 634/2006; acest act normativ se referă strict doar la înscrierea în evidenţele de cadastru şi publicitate imobiliară a terenurilor din domeniul public al statului, amplasate în incintele unor imobile proprietate a persoanelor fizice/juridice deja înscrise în cartea funciară.

Altfel spus, dacă terenul astfel înscris este sau nu parte a domeniului public al statului reprezintă o chestiune diferită care, dacă este litigioasă, angajează Statul român, prin administratorul terenului, şi nu pe operatorul de carte funciară.

13. În consecinţă, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 şi art. 497 C. proc. civ., văzând că sentinţa a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând cauza, va respinge acţiunea reclamantelor A. şi B., ca neîntemeiată.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară împotriva Sentinţei nr. 16/2016 din 4 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea reclamantelor A. şi B., ca neîntemeiată.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 octombrie 2018.

Procesat de GGC - NN