Recourse against inadmissibility ruling of annulment contest declared inadmissible as targeting an irrevocable appellate decision

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti sub nr. x/2010 şi ulterior la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2012, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti prin Primar, Municipiul Bucureşti prin Primar General şi Consiliul Local Sector 3 Bucureşti - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 559/2002, solicitând obligarea pârâţilor să încheie un contract de vânzare-cumpărare.

Prin Sentinţa civilă nr. 1039/31.01.2011 pronunţată în Dosarul nr. x/2010 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, a fost admisă excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi respinsă acţiunea în consecinţă.

Prin Decizia civilă nr. 2787A/20.03.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost admis apelul şi anulată sentinţa civilă apelată, constatându-se competenţa în primă instanţă în favoarea Tribunalului Bucureşti şi dispunându-se trimiterea dosarului acestei instanţe spre soluţionare.

Prin Sentinţa civilă nr. 2268/25.03.2014 pronunţată în Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.G.M.B. şi respinsă acţiunea formulată împotriva acestui pârât pentru lipsa calităţii procesuale pasive, fiind respinse excepţiile lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi a lipsei calităţii procesuale pasive a C.L. Sector 3 Bucureşti şi respinsă acţiunea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut, în esenţă, în ceea ce priveşte excepţiile invocate, că C.G.M.B. nu are calitate procesuală pasivă întrucât Legea nr. 550/2002 nu stabileşte în competenţa acestei autorităţi calitatea de vânzător de spaţii comerciale şi de prestări servicii, iar în raport de dispoziţiile exprese ale art. 4 din acelaşi act normativ, sunt neîntemeiate excepţiile lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi lipsei calităţii procesuale pasive a C.L. Sector 3 Bucureşti.

Pe fond, s-a reţinut că reclamanta nu îndeplineşte cerinţele pentru aprobarea cererii sale de extindere a spaţiului deţinut deja în proprietate şi dobândit în temeiul Legii nr. 550/2002, cu o cameră şi anexa solicitate, nefiind îndeplinite cerinţele art. 16 din actul normativ, având în vedere că nu pot fi supuse vânzării decât suprafeţele menţionate în H.C.G.M.B. nr. 109/2003, Comisia având calitatea de mandatar al proprietarului de a vinde doar acele spaţii aprobate spre vânzare.

În plus, s-a reţinut, în raport de dispoziţiile arătate că reclamanta nu are calitatea de prestator servicii/producţie în baza unui contract deţinut/solicitat a i se vinde, prin extindere, nefiind îndeplinite nici celelalte condiţii prevăzute de acest text de lege, astfel încât refuzul pârâtei nu este nejustificat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, iar prin Decizia civilă nr. 7918/28.10.2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul ca nefondat.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut că în mod corect instanţa de fond a constatat că, potrivit Contractului de vânzare cumpărare nr. x/06.09.2007, în baza Legii nr. 550/2002, din spaţiul comercial din str. x sector 3, reclamanta deţine suprafaţa construită de 128,41 mp, suprafaţă utilă de 108,04 mp şi cotă parte indiviză de teren de sub construcţie de 47,08 mp, iar aceasta nu poate dobândi prin extindere, camera şi anexa solicitată, întrucât, nu pot fi supuse vânzării decât suprafeţele menţionate în H.C.G.M.B. nr. 109/2003, Comisia având calitatea de mandatar al proprietarului de a vinde doar acele spaţii aprobate spre vânzare. Prin urmare, nu pot fi vândute în temeiul Legii nr. 550/2002 decât spaţiile înscrise în această hotărâre şi nu este nejustificat refuzul pârâtei de a proceda la vânzare, prin extindere, a acestor anexe.

Pentru exista un eventual refuz nejustificat al C.G.M.B. de a include pe listă şi aceste anexe, ceea ce implica un alt raport juridic, era necesar ca reclamanta să ceară C.G.M.B. includerea acestor spaţii în cadrul Hotărârii nr. 109/2003, pentru a fi puse la dispoziţia Comisiei de vânzare a spaţiilor comerciale, potrivit Legii nr. 550/2002, iar ulterior să solicite vânzarea.

S-a mai apreciat că, deşi recurenta a susţinut că instanţa de fond a constatat greşit că nu îndeplineşte condiţiile pentru aprobarea cererii de extindere a spaţiului comercial, având în vedere că deţine un spaţiu cumpărat în baza Legii nr. 550/2002, operând principiul "cine poate mai mult poate şi mai puţin", acest principiu nu se aplică în cadrul procedurii speciale de vânzare a spaţiilor comerciale.

De asemenea, recurenta a mai susţinut că instanţa a omis că imobilul a făcut obiectul Legii nr. 550/2002, iar suprafaţa solicitată a fi cumpărată prin extindere este la subsolul acestuia, astfel că hotărârile arătate nu pot institui o interdicţie de vânzare, însă instanţa de recurs a reţinut că s-a avut în vedere acest lucru, însă nu se puteau extinde prevederile Legii nr. 550/2002 la spaţii care nu au făcut obiectul închirierii şi nici nu au fost folosite de către chiriaş şi care nu au fost destinate în acest sens de către autoritatea competentă, respectiv C.G.M.B.

În ceea ce priveşte critica recurentei, conform căreia instanţa nu a administrat un probatoriu complet, întrucât nu s-a identificat prin expertiză spaţiul solicitat spre vânzare, răspunsurile autorităţii vizând spaţiul deţinut de vecinul acestuia B., s-a reţinut, pe de o parte, că această probă nu a fost solicitată la fond de către reclamantă, în condiţii procedurale, iar, pe de altă parte, era şi inutilă cauzei, întrucât nu erau în discuţii aspecte legate de individualizarea spaţiilor şi era fără eficienţă juridică, de vreme ce reclamanta nu îndeplinea condiţiile legale prevăzute de art. 16 din Legea nr. 550/2002, pentru a putea cumpăra aceste spaţii, potrivit acestui act normativ.

Referitor la împrejurarea că reclamanta este medic specialist, titularul unui cabinet medical, cu sediul în imobilul din str. x sector 3 Bucureşti, spaţiu cumpărat cu ani în urmă în baza Legii nr. 550/2002, s-a apreciat că acest lucru era relevant, din perspectiva obiectului litigiului, dacă, în această calitate, reclamanta a folosit şi aceste spaţii anterior intrării în vigoare a acestei legi, în temeiul unui contract de închiriere, or din probatoriu a rezultat că aceste spaţii nu au fost folosite niciodată de către reclamantă.

Împotriva acestei decizii, recurenta A. a formulat cerere de revizuire, conform art. 322 pct. 2 şi 5 C. proc. civ., iar prin Decizia civilă nr. 2323/27.04.2015 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă cererea de revizuire ca inadmisibilă.

La data de 07.10.2015 recurenta A. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei civile nr. 2323/27.04.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, calea de atac fiind respinsă ca inadmisibilă prin Decizia civilă nr. 5908/03.12.2015 pronunţată în Dosarul nr. x/2015 .

Împotriva acestei ultime decizii, s-a formulat contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., susţinându-se că dezlegarea dată prin hotărârea curţii de apel este rezultatul unei greşeli materiale, respectiv instanţa nu a analizat motivele invocate, conform cărora recurenta îndeplinea condiţiile pentru admiterea cererii de vânzare a boxelor situate la subsolul imobilului din str. x, în baza Legii nr. 550/2002, conform principiului "cine poate mai mult poate şi mai puţin". De asemenea, instanţa a omis să analizeze faptul că imobilul proprietatea sa a făcut obiectul Legii nr. 550/2002, iar hotărârile C.G.M.B. nr. 109/2003 şi nr. 234/2003 nu pot viza o interdicţie de vânzare a unei suprafeţe ce face parte din imobilul deja vândut în baza legii anterior menţionate.

2. Soluţia curţii de apel

Prin Decizia nr. 41 din 9 ianuarie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei nr. 5908/03.12.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimaţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Municipiul Bucureşti prin Primar General, Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti şi Consiliul Local Sector 3 Bucureşti.

Pentru a decide astfel, instanţa de retractare a reţinut că este inadmisibilă calea de atac extraordinară formulată, întrucât obiectul acesteia îl constituie o decizie de respingere ca inadmisibilă a unei contestaţii în anulare formulate împotriva unei cereri de revizuire, formulată de către contestatoare împotriva unei decizii de respingere a propriului recurs ca nefondat, iar din această perspectivă, analizând motivele de fapt ale contestaţiei în anulare, acestea reprezintă motive de recurs îndreptate împotriva sentinţei de fond, împotriva căreia contestatoarea a formulat iniţial recurs, argumentele invocate fiindu-i analizate şi respinse pe fond de către instanţa de recurs, decizia pronunţată în recurs fiind atacată cu revizuire, respinsă şi aceasta ca inadmisibilă, stabilindu-se că prin decizia de recurs nu a fost evocat fondul cauzei, ci prin sentinţa de fond.

Totodată, a constatat că motivele invocate în cadrul contestaţiei în anulare au fost invocate de către contestatoare în cadrul recursului formulat anterior împotriva sentinţei de fond, fiind analizate pe fondul acestora, iar reiterarea acestora în cadrul unei alte căi extraordinare de atac contravine principiului autorităţii de lucru judecat şi stabilităţii circuitului civil conform art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, cu referire la motivul de contestaţie în anulare potrivit căruia, "dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale", curtea a constatat că este inadmisibilă având în vedere că motivele invocate de către aceasta vizează erori de judecată, prin urmare reevaluarea situaţiei de fapt şi reinterpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale aplicabile situaţiei de fapt, deşi acest motiv de contestaţie în anulare vizează exclusiv o greşită soluţionare a căii extraordinare de atac urmare a unor erori formale, de procedură ale instanţei de recurs, sau de contestaţie în anulare.

Prin urmare, nu au putut fi primite susţinerile contestatoarei conform cărora în speţa nu s-a efectuat corect cercetarea judecătorească, deoarece nu s-au identificat în contract prin administrarea unui probatoriu complet spaţiile solicitate prin cererea de chemare în judecata iniţială, în mod eronat menţionându-se ca "spaţiul indicat de reclamantă nu a fost repartizat spre vânzare Comisiei de aplicare a Legii nr. 550/2002, prevalându-se doar de răspunsurile autorităţilor care nu se refereau la spaţiile ce fac obiectul Dosarului x/2012 al Tribunalului Bucureşti, respectiv că din eroare, instanţa de fond a reţinut că nu sunt aplicabile prevederile alin. (1) al art. 6 din Norma Metodologică de aplicare a Legii 550/2002, conform cărora cererea de vânzare a fost depusă în termen, aceasta încadrându-se în termenul legal de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, având în vedere că Cererea cu nr. 46573/07.11.2013 a fost o revenire la cererile anterioare depuse începând cu anul 2000 prin care aceasta a solicitat extinderea. Aceste susţineri tind la reanalizare pe fond a recursului, o reanalizare a cauzei, sunt critici de netemeinicie în privinţa soluţionării recursului şi nu erori materiale săvârşite de instanţa care a soluţionat contestaţia în anulare ce formează obiectul căii de atac de faţă.

A fost apreciată ca neîntemeiată şi susţinerea conform căreia în cauză era necesară introducerea Ministerului Finanţelor Publice, pentru a se stabili dacă spaţiile respective sunt sau nu în domeniul public al statului, întrucât stabilirea situaţiei juridice a spaţiilor ce fac obiectul cererii de vânzare conform Legii nr. 550/2002, vizează o greşeală de judecată în stabilirea cadrului procesual şi nu o eroare materială în sensul art. 318 din C. proc. civ.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva Deciziei nr. 41 din 9 ianuarie 2018 a declarat recurs A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Fără a preciza temeiul de drept al căii de atac promovate, recurenta a solicitat analizarea corectă a cauzei şi a arătat că prin decizia Curţii de Apel Bucureşti trebuia să fie soluţionată favorabil cererea sa de aprobare a extinderii imobilului deţinut conform Legii nr. 550/2002, întrucât deţine în proprietate de 10 ani 3 camere din acest imobil şi a fost chiriaş o perioadă de 30 de ani.

Fiind legal citaţi, intimaţii nu au formulat apărări şi nu au depus întâmpinare.

În şedinţa publică din data de 25.10.2018 Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii recursului.

4. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra excepţiei inadmisibilităţii căii de atac

Examinând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, astfel cum impun dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţia României, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. Rezultă astfel că dispoziţiile care reglementează căile de atac sunt norme imperative, de la care nu se poate deroga, ele conturând principiul legalităţii căilor de atac.

În prezenta cauză, recurenta a atacat cu recurs Decizia nr. 41 din 9 ianuarie 2018 prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei nr. 5908/03.12.2015 pronunţate de aceeaşi curte de apel, ambele decizii având caracter irevocabil.

Având în vedere dispoziţiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ. care definesc noţiunea de hotărâre irevocabilă, pe cele ale art. 320 alin. (3) dar şi pe cele ale art. 299 alin. (1) din acelaşi cod, care enumeră categoriile de hotărâri împotriva cărora se poate promova calea de atac a recursului, se apreciază că soluţia dată contestaţiei în anulare formulate împotriva unei decizii irevocabile, pronunţate de o instanţă de recurs, nu este supusă recursului, având, la fel ca şi hotărârea ce se solicită a fi anulată, caracter irevocabil.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii şi va respinge ca inadmisibilă calea de atac promovată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 41 din 9 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2018.

Procesat de GGC - NN