Tax authority's suspension of tax appeal annulled; reassessment ordered and costs awarded.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 15 septembrie 2015, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a solicitat anularea Deciziei nr. 268/13.08.2015, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulată de societatea reclamantă şi obligarea Direcţiei Generale de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul A.N.A.F. la soluţionarea pe fond a contestaţiei formulată împotriva R.I.F. nr. F-PH 126/30.04.2015 şi a Deciziei de Impunere nr. x/30.04.2015, acte prin care i s-au impus obligaţii fiscale suplimentare în suma de 4.322.487 RON.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 969 din 22 martie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând casarea sentinţei, iar în rejudecarea pe fond a cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată şi, drept urmare, anularea Deciziei nr. 268 din 13 august 2015 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF, cu consecinţa obligării pârâtei să soluţioneze pe fond contestaţia formulată împotriva Deciziei de impunere cu numărul F - PH 133/30 aprilie 2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală cu numărul B - P 126/5271/28 octombrie 2014.

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., reclamanta a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a apreciat în mod nelegal, la fel ca organele fiscale, că în speţă ar fi fost incidente prevederile art. 214 din C. proc. fisc. În realitate, precizează reclamanta, dispoziţiile textului legal amintit nu erau aplicabile deoarece nu organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la indiciile săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare să aibă înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urma să fie dată în procedura administrativă, situaţia fiind exact invers, pentru că organul fiscal este cel care a fost sesizat de organul de urmărire penală şi nu invers cum prevede art. 214.

Nu este aplicabil nici art. 214 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, precizează reclamanta, deoarece acest text de lege se referă la situaţia când soluţionarea cauzei depinde în tot sau în parte de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi. Or, nu există o altă judecată în curs de derulare, pe rolul unei instanţe judecătoreşti, în speţă fiind vorba de o cercetare penală efectuată de către organele de anchetă.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a depus întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 5.07.2016, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 06 decembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părţile nu au înregistrat la dosarul cauzei puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 23 mai 2018, constatând că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac.

6. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat şi va fi admis, pentru următoarele considerente:

Actele fiscale contestate de către reclamanta S.C. A. S.R.L., respectiv Raportul de inspecţie fiscală numărul F - PH 126/30 aprilie 2015 şi Decizia de impunere numărul F - PC 133 din 30 aprilie 2015, au fost emise de către organele de inspecţie fiscală în urma unui control ce s-a desfăşurat la solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Prahova, prin Adresa numărul 513922 din 26 aprilie 2013, în interesul cercetărilor ce se efectuau în Dosarul penal numărul x/2013

Împotriva acestor acte fiscale reclamanta a formulat contestaţie, înregistrată la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, iar această autoritate publică, prin Decizia nr. 268 din 13 august 2015, a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei împotriva actelor fiscale considerate vătămătoare de către reclamantă, în temeiul prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) şi a dispoziţiilor art. 216 alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Reclamanta a promovat acţiune în contencios administrativ împotriva deciziei emise în procedura prealabilă, acţiune pe care Curtea de Apel Bucureşti a respins-o, ca neîntemeiată.

În esenţă, prima instanţă a reţinut că actele contestate în procedură prealabilă au fost întocmite în aprilie 2015, iar dosarul penal pentru care s-a suspendat soluţionarea contestaţiei era înregistrat din 2013, prin urmare, organul fiscal nu avea de ce să sesizeze organele de cercetare penală în condiţiile art. 108 din C. proc. civ., de vreme ce cercetările fuseseră demarate cu doi ani mai devreme. Aşadar, reţine instanţa de judecată, în mod justificat au fost înaintate cele două acte fiscale organului penal pentru a fi avute în vedere la soluţionarea dosarului, astfel că nu mai era necesară urmarea procedurii prevăzute de art. 108. Pe de altă parte, a mai reţinut instanţa, în condiţiile în care s-a demonstrat pe larg că cercetările din dosarul penal vizează chiar modul de stabilire a obligaţiilor fiscale în sarcina reclamantei, nu poate fi negat dreptul autorităţii de a suspenda soluţionarea contestaţiei administrative până la finalizarea cercetărilor penale, conform art. 214 C. proc. fisc.

Textul legal în baza căruia organul administrativ a dispus suspendarea contestaţiei formulată de către reclamantă, art. 214 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc. (O.G. nr. 92/2003), în vigoare la data luării acestei măsuri, prevedea următoarele:

"1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă."

Având ca reper textul legal precitat, Înalta Curte constată că suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, în ipoteza avută în vedere de către organul fiscal, poate fi dispusă în următoarele condiţii:

- să fi avut loc o activitate de control care să fi avut consecinţă emiterea actelor administrative contestate în cauză, iar controlul să se fi produs la iniţiativa organelor fiscale;

- în timpul controlului să fi fost identificate indicii privind săvârşirea unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă;

- demersul formulării plângerii penale să se fi produs la iniţiativa organelor fiscale, de asemenea;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că, în speţă, nu se verifică ipoteza normei juridice în temeiul căreia a fost dispusă suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de către reclamantă, mai exact, suspendarea contestaţiei a fost luată în alte condiţii decât cele prescrise de art. 214, considerat de către emitent baza juridică a măsurii dispuse. Astfel, controlul activităţii reclamantei s-a produs la solicitarea organelor penale, acestea din urmă având nevoie de expertiza în materie a organelor fiscale, condiţii care însă plasează măsura dispusă de către Direcţia de Soluţionarea contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, prin Decizia nr. 268/13 august 2015, în afara câmpului normativ de aplicare a prevederilor art. 214 din C. proc. fisc. Indiferent de natura argumentelor menţionate în cuprinsul deciziei mai sus amintite, precum şi indiferent de oportunitatea unei astfel de măsuri, suspendarea contestaţiei, invocând ca bază legală art. 214, nu poate fi dispusă decât cu respectarea strictă a exigenţelor acestui text legal.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 496 din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de către reclamantă împotriva Sentinţei civile nr. 969 din 22 martie 2016 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite cererea formulată de către A. S.R.L. şi va anula Decizia nr. 268 din 13 august 2015, emisă de pârâtă, cu consecinţa obligării acesteia din urmă la soluţionarea contestaţiei formulate de către reclamanta.

Văzând că s-au solicitat cheltuieli de judecată, intimata-pârâtă va fi obligată, cu acest titlu, la plata sumei de 5474 RON, către reclamantă, potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin administrator B., împotriva Sentinţei civile nr. 969 din 22 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Admite cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.

Dispune anularea Deciziei nr. 268/13.08.2015, emisă de pârâtă şi obligă pârâta să soluţioneze contestaţia formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/30.04.2015.

Obligă intimata-pârâtă la plata către recurenta-reclamantă a sumei de 5474 RON, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 octombrie 2018.

Procesat de GGC - NN