Incompatibility of public office with suspended family business trader status

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10 februarie 2015, pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/19.01.2015, întocmit de pârâtă.

Prin Sentinţa civilă nr. 2 C. civ. din 23 februarie 2015, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 26 februarie 2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 172 din 16 septembrie 2015, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

3.1. Împotriva Sentinţei civile nr. 172 din 16 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat (astfel cum s-a reţinut prin raportul întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului), solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, iar în subsidiar, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, să se dispună anularea Raportului de evaluare nr. x/19.01.2015, emis de pârâtă.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant arată că prima instanţă i-a încălcat dreptul la apărare, prevăzut de art. 24 din Constituţie, art. 13 din C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin aceea că a soluţionat cauza la al doilea termen de judecată, în lipsa părţilor, deşi doar pârâta a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Astfel, la primul termen de judecată, avocatul reclamantului a solicitat amânarea cauzei din motive medicale, iar la al doilea termen de judecată, a solicitat amânarea judecării cauzei întrucât era "lipsă din profesie", conform adeverinţei emisă de Baroul Prahova.

Prin urmare, recurentul-reclamant consideră că se impunea amânarea cauzei şi la al doilea termen de judecată, pentru ca apărătorul să se poată prezenta sau, cel puţin, instanţa de judecată trebuia să amâne pronunţarea, pentru depunerea de concluzii scrise.

O altă critică formulată de recurentul-reclamant se referă la nemotivarea hotărârii atacate, atât cu privire la cererea de amânare pentru imposibilitate de prezentare a apărătorului angajat în cauză, cât şi cu privire la fondul cauzei.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, recurentul-reclamant arată că validarea mandatului de primar a avut loc la data de 03.07.2015, iar prima instanţă nu a avut în vedere faptul că acesta avea dreptul, într-un termen de 15 zile de la data validării, să renunţe la funcţia ce atrăgea incompatibilitatea. Aşadar, convenţia de reziliere a contractului de închiriere referitor la sediul întreprinderii familiale s-a încheiat la data de 29.06.2012, cu respectarea termenului legal.

Recurentul-reclamant critică aspectele reţinute de prima instanţă cu privire la faptul că întreprinderea familială şi-a continuat existenţa, întrucât a avut acelaşi sediu, până la data radierii (30.09.2014). În realitate, activitatea comercială era suspendată încă din anul 2011, iar sediul întreprinderii era distrus în proporţie de 60%, fiind, prin urmare, nefuncţional.

Suspendarea temporară a activităţii întreprinderii familiale a fost aprobată pentru perioada 12.09.2011 - 09.09.2014, prin Rezoluţia Oficiului Naţional al Registrului Comerţului nr. 12219/14.09.2011, astfel că, anterior alegerii recurentului în calitate de primar, acesta nu mai deţinea calitatea de membru al întreprinderii familiale, respectiv calitatea de comerciant. O dovadă în plus a inactivităţii întreprinderii familiale o reprezintă Decizia nr. 60739/28.09.2011, emisă de Agenţia Finanţelor Publice a Oraşului Văleni, referitoare la anularea înregistrării în scopuri de TVA a entităţii juridice.

Recurentul-reclamant arată că, deşi a făcut dovada cu înscrisuri a celor susţinute, prima instanţă nu le-a luat în considerare, iar hotărârea recurată nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate probele prezentate.

Recurentul-reclamant apreciază că prima instanţă a pronunţat hotărârea atacată fără a analiza argumentele prezentate cu privire la definirea noţiunii de "comerciant", în raport de dispoziţiile art. 3, art. 7 şi art. 9 din C. com., ale O.U.G. nr. 44/2008, privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, precum şi ale art. 3 din C. civ. Faţă de aceste texte de lege, calitatea de comerciant nu presupune doar o operaţiune de înregistrare, ci încheierea unor acte juridice sau săvârşirea unor operaţiuni juridice cu caracter comercial.

În cauză, chiar dacă exista o înregistrare a formei de organizare, funcţionarea acesteia era suspendată temporar şi nu era îndeplinită condiţia prevăzută de O.U.G. nr. 44/2008, privind existenţa unui sediu.

3.2. Prin concluziile orale, formulate în şedinţa publică de la termenul din 24 octombrie 2018, recurentul-reclamant A. a invocat un motiv de recurs nou, pe care l-a apreciat a fi de ordine publică, prin care a susţinut nulitatea absolută a Raportului de evaluare nr. x/19.01.2015, întocmit de intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate, pe motiv că, în partea de concluzii, respectiv la fila x din raport, este indicată o altă persoană evaluată, respectiv B., iar nu recurentul-reclamant.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 05 ianuarie 2016, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata-pârâtă a susţinut că hotărârea recurată este corectă sub aspectul reţinerii stării de incompatibilitate în care s-a aflat reclamantul A. în perioada 21.06.2012 - 07.06.2014, întrucât art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 nu condiţionează calitatea de comerciant de desfăşurarea efectivă a activităţilor economice.

Totodată, intimata-pârâtă a învederat că suspendarea activităţii Întreprinderii Familiale "C." nu înlătură calitatea de comerciant a recurentului-reclamant, calitate ce se pierde doar prin radierea entităţii juridice din registrul comerţului. Prin urmare, simpla deţinere a calităţii de comerciant - persoană fizică autorizată, concomitent cu funcţia de primar, reprezintă o încălcare a regimului incompatibilităţilor.

În ceea ce priveşte calitatea de comerciant, intimata-pârâtă apreciază că această noţiune desemnează, conform Codului comercial, o persoană fizică sau juridică, care săvârşeşte fapte de comerţ cu caracter profesional. Între această noţiune şi noţiunea de profesionist există o relaţie parte-întreg, iar noţiunea de profesionist nu o exclude pe cea de comerciant.

În accepţiunea Legii nr. 26/1990, persoanele fizice autorizate sunt comercianţi, iar prin înregistrarea în registrul comerţului, persoanele fizice dobândesc calitatea de comerciant în înţelesul Legii nr. 161/2003 şi se supun interdicţiilor prevăzute de această lege.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 04 octombrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Părţile nu au înregistrat la dosarul cauzei puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 28 februarie 2018, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., fixând termen pentru judecata căii de atac.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, pentru următoarele considerente:

II.1. Referitor la motivul de recurs invocat a fi de ordine publică, vizând nulitatea absolută a Raportului de evaluare nr. x/19.01.2015

Recurentul-reclamant A. a invocat, în faţa instanţei de recurs, o cauză de nulitate absolută a raportului de evaluare contestat în cauză, justificată de menţionarea, în cuprinsul rubricii "Concluzii", a unui nume diferit de cel al persoanei evaluate. Temeiul de drept indicat de recurentul-reclamant este art. 178 C. proc. civ.

Analizând motivul nou de recurs, Înalta Curte constată că acesta nu se încadrează în prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., neputând fi calificat drept un motiv de recurs de ordine publică, neîncadrându-se, de altfel, în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Neconformitatea sesizată de recurentul-reclamant cu privire la raportul de evaluare reprezintă, în realitate, un motiv de nelegalitate a actului administrativ contestat şi trebuia să facă obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită instanţa de fond. Omisiunea invocării, prin cererea introductivă, a unor motive de nelegalitate a actului administrativ, nu poate fi îndreptată prin formularea lor direct în faţa instanţei de recurs, prin mijlocul procedural al invocării unui motiv de recurs de ordine publică.

Prevederile art. 178 C. proc. civ. (invocate de recurentul-reclamant în susţinerea caracterului de ordine publică a motivului nou de recurs), potrivit cărora nulitatea absolută poate fi invocată în orice stare a judecăţii cauzei, nu se referă la criticile de nelegalitate ale actului administrativ ce face obiectul judecăţii, ci la nulitatea actelor de procedură întocmite pe parcursul soluţionării cauzei, având în vedere că articolele 174 - 179 din C. proc. civ. sunt grupate în Capitolul III, intitulat "Nulitatea actelor de procedura" al Titlului II, intitulat "Actele de procedură", din acest act normativ.

În consecinţă, cauza de nulitate a raportului de evaluare, invocată de recurentul-reclamant pentru prima dată în faţa instanţei de recurs, nu poate fi supusă analizei Înaltei Curţi, pe de-o parte, întrucât nu poate fi calificată drept un motiv de recurs de ordine publică, iar pe de altă parte, întrucât nu a făcut obiectul învestirii instanţei de fond.

II.2. Referitor la motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Criticile formulate de recurentul-reclamant, circumscrise acestui motiv de casare, s-au raportat la împrejurarea că prima instanţă nu a acordat un nou termen de judecată, la solicitarea recurentului-reclamant, motivat de imposibilitatea de prezentare a avocatului angajat în cauză şi, deşi numai pârâta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanţa a procedat la judecarea cauzei şi nu a dispus amânarea pronunţării, pentru a da posibilitatea depunerii concluziilor scrise. Prin urmare, a susţinut recurentul-reclamant, a fost încălcat dreptul la apărare prevăzut atât de dispoziţiile constituţionale, cât şi de C. proc. civ. şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Înalta Curte reţine că, la termenul de judecată din 3 iunie 2015, reclamantul A. a solicitat amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată, motivat de imposibilitatea de prezentare a apărătorului angajat în cauză, cerere care a fost admisă de instanţă.

La termenul de judecată următor, din data de 16 septembrie 2015, reclamantul a depus o nouă cerere de amânare, ca urmare a imposibilităţii de prezentare a apărătorului angajat în cauză, căreia i-a anexat o adeverinţă emisă de Baroul Prahova sub nr. x/10.09.2015, din care rezulta că doamna avocat D. "lipseşte din profesie în perioada 11.09.2015 - 17.09.2015". Această cerere a fost respinsă de instanţa fondului, conform încheierii de şedinţă de la termenul de judecată din 16 septembrie 2015.

Potrivit art. 222 din C. proc. civ.:

"(1) Amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părţii interesate, numai în mod excepţional, pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei. (2) Când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va amâna, la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise."

În viziunea legiuitorului, amânarea judecăţii cauzei în temeiul art. 222 C. proc. civ. nu este reglementată ca o obligaţie, ci ca o posibilitate acordată judecătorului cauzei, în corelaţie cu dreptul absolut al acestuia de a analiza temeinicia motivelor invocate, eventuala culpă a părţii în solicitarea amânării, precum şi caracterul excepţional al amânării. Dreptul de apreciere al judecătorului cauzei nu încalcă dreptul la apărare consacrat de art. 24 din Constituţie şi nici principiul contradictorialităţii, prevăzut de art. 14 din C. proc. civ., ci, dimpotrivă, asigură respectarea dreptului la un proces echitabil, derulat într-un termen optim şi previzibil, consacrat de art. 6 din C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Aşadar, la momentul respingerii cererii de amânare, judecătorul fondului şi-a exercitat prerogativa legală de apreciere, reţinând că această cerere este neîntemeiată, întrucât este a doua cerere de acordare a unui nou termen de judecată, pentru acelaşi motiv, respectiv imposibilitate de prezentare a avocatului angajat în cauză.

Înalta Curte reţine că, chiar dacă în cererile de amânare formulate succesiv, s-au invocat motive diferite ale imposibilităţii de prezentare a avocatului angajat în cauză, această împrejurare nu obligă judecătorul cauzei la încuviinţarea celei de-a doua cereri de amânare, întrucât temeinicia cererii este analizată de la caz la caz, în raport de condiţiile prevăzute de art. 222 C. proc. civ.

Cât priveşte amânarea pronunţării, dispoziţiile art. 222 alin. (2) din C. proc. civ. dispun că această amânare se face doar "la cererea părţii", aşadar nu se poate dispune de instanţa de judecată din oficiu, iar în cauză niciuna din părţi nu a formulat o astfel de cerere.

În ceea ce priveşte critica soluţionării cauzei în lipsa reclamantului şi fără ca acesta să formuleze o astfel de cerere, Înalta Curte o va respinge, ca nefondată, constatând că instanţa de fond nu a încălcat dreptul la apărare al reclamantului, cauza fiind soluţionată potrivit dispoziţiilor art. 153, corelat cu art. 223 alin. (1) şi art. 411 C. proc. civ., având în vedere solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, formulată de pârâtă Agenţia Naţională de Integritate prin întâmpinare.

Lipsa reprezentantului convenţional al reclamantului, în faţa instanţei, la termenul de judecată stabilit, nu împiedică judecarea cauzei, atât timp cât nu s-a formulat o cerere temeinic justificată de amânare a cauzei, asistenţa juridică nu este obligatorie, iar dreptul la apărare al părţilor a fost asigurat prin acordarea posibilităţii de a-şi prezenta şi argumenta cererile, de a-şi susţine punctele de vedere cu privire la obiectul cauzei şi de a administra probele pe care le consideră necesare, în procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată şi, ulterior, în procedura cercetării judecătoreşti.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte reţine că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., criticile recurentului-reclamant referitoare la încălcarea dreptului său la apărare fiind nefondate.

II.3. Referitor la motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Subsumat acestui motiv de casare, recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că hotărârea de fond nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază şi nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantului.

Înalta Curte apreciază că aceste critici sunt nefondate, considerentele hotărârii explicând soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod real probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut, în final, că este neîntemeiată acţiunea cu care a fost învestit.

Din punct de vedere al tehnicii de motivare a unei hotărâri judecătoreşti, Înalta Curte va reţine că maniera de redactare (mai extinsă sau mai restrânsă) depinde de fiecare judecător în parte, iar hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv pentru toate argumentele aduse de parte, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susţine soluţia pronunţată în cauză.

Împrejurarea că argumentele expuse în considerentele sentinţei recurate corespund modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale cuprins în actul administrativ contestat, precum şi apărărilor formulate de intimata-pârâtă, nu reprezintă o necercetare a motivelor cererii de chemare în judecată, în sensul celor susţinute de recurentul-reclamant, în condiţiile în care argumentele proprii judecătorului pot fi decelate cu uşurinţă din lecturarea hotărârii.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge acest motiv de recurs, ca nefondat, apreciind că au fost respectate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

II.4. În ceea ce priveşte motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază a fi fondat, pentru considerentele ce se succed:

Chestiunea esenţială ce se impune a fi lămurită în cauză vizează modalitatea în care prima instanţă a interpretat şi aplicat dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 potrivit cărora:

"Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi primar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu (…) calitatea de comerciant persoană fizică".

În cauză, prin raportul de evaluare contestat, s-a reţinut că recurentul-reclamant A. a deţinut simultan, în perioada 21.06.2012 (data validării în funcţie) - 07.06.2014, atât funcţia de primar al comunei Sângeru, judeţul Prahova, cât şi calitatea de reprezentant al Întreprinderii Familiale "C.".

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că data validării în funcţia de primar a recurentului-reclamant A. a fost corect indicată, atât de intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate, cât şi de instanţa fondului, ca fiind data de 21 iunie 2012, criticile recurentului sub acest aspect fiind neîntemeiate. Astfel, hotărârea de validare a fost pronunţată de Judecătoria Ploieşti la data de 21 iunie 2012, în Dosarul nr. x/2012, data de 3 iulie 2012 reprezentând data la care recurentul-reclamant a prestat jurământul în faţa Consiliului local al comunei Sângeru.

Din analiza înscrisurilor existente la dosarul cauzei, Înalta Curte va avea în vedere următoarele aspecte, pe care le apreciază a fi esenţiale în soluţionarea prezentei cauze:

- reclamantul a fost validat în funcţia de primar al comunei Sângeru, judeţul Prahova, la data de 21.06.2012, conform încheierii pronunţate de Judecătoria Ploieşti în Dosarul nr. x/2012;

- la data de 29.06.2012, s-a încheiat, între Primăria comunei Sângeru şi Întreprinderea Familială "C.", Convenţia de reziliere a contractului de închiriere aferent spaţiului folosit de întreprinderea familială drept sediu social;

- la data de 12.09.2011, reclamantul a solicitat Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Prahova, înregistrarea menţiunilor privind suspendarea activităţii Întreprinderii Familiale "C."

- prin Rezoluţia nr. 12219/14.09.2011, emisă de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Prahova s-a dispus înregistrarea menţiunii şi suspendarea activităţii Întreprinderii Familiale "C.", de la data de 12.09.2011, până la data de 09.09.2014;

- la data 28.09.2011, s-a emis de către Administraţia Finanţelor Publice a Oraşului Văleni, Decizia privind anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA a Întreprinderii Familiale "C.", ca urmare a înscrierii în registrul comerţului a stării de inactivitate temporară;

- la data de 30.09.2014, în baza Rezoluţiei nr. 16391/30.09.2014, emisă de Oficiul Registrului de pe lângă Tribunalul Prahova, s-a dispus radierea din registrul comerţului a Întreprinderii Familiale "C."

- la dosarul cauzei nu au fost depuse dovezi privitoare la continuarea activităţii comerciale de către Întreprinderea Familială "C.", ulterior suspendării temporare a activităţii.

Faţă de aceste împrejurări, Înalta Curte constată că, începând cu data de 12.09.2011, Întreprinderea Familială "C." nu s-a manifestat ca entitate activă, nici în plan juridic şi nici în plan economic, neînregistrând venituri din activităţi economice autorizate.

Norma instituită de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 nu poate fi interpretată doar în litera ei, ci şi prin raportare la raţiunea avută în vedere de legiuitor pentru edictarea sa. Scopul reglementării cazurilor de incompatibilitate îl reprezintă asigurarea transparenţei în exercitarea funcţiilor publice, precum şi prevenirea şi combaterea corupţiei, urmărindu-se garantarea exercitării cu imparţialitate a funcţiilor publice.

Asigurarea integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice, precum şi prevenirea faptelor de corupţie, se realizează doar în situaţia în care există premise reale, de natură a ameninţa în mod efectiv valorile sociale apărate, respectiv atunci când are loc o exercitare efectivă a actelor de comerţ şi a calităţii de comerciant, situaţie în care există posibilitatea generării unor interese personale incompatibile cu exercitarea unei funcţii sau demnităţi publice. Doar o astfel de interpretare dă sens reglementării legale privind regimul incompatibilităţilor şi este de natură a justifica limitarea exercitării unor drepturi.

Aplicând aceste principii la cauza de faţă, Înalta Curte constată că, atât timp cât activitatea Întreprinderii Familiale "C." a fost în mod legal suspendată, iar reclamantul a avut doar formal calitatea de întreprinzător, fără manifestări economice, juridice ori de altă natură, specifice întreprinderii familiale, nu se poate reţine existenţa stării de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, decât prin aplicarea în abstract a normei legale, fără a ţine seama de scopul pentru care aceasta a fost edictată.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că hotărârea de fond a fost pronunţată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, impunându-se reformarea soluţiei primei instanţe, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi a anulării raportului de evaluare contestat.

În raport de caracterul fondat al acestui motiv de recurs, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea criticilor recurentului-reclamant, referitoare la calificarea persoanelor fizice care desfăşoară activităţi economice, ca având calitatea de comercianţi, potrivit Codului comercial, respectiv de profesionişti, potrivit C. civ. din 2009. În cauza de faţă, Înalta Curte a reţinut că recurentul-reclamant A. nu a desfăşurat activităţi economice prin intermediul Întreprinderii Familiale "C.", activitatea acestei entităţi juridice fiind în mod legal suspendată, astfel încât stabilirea sensului noţiunilor de care legiuitorul a uzat în actele normative indicate nu este relevant, neputând conduce la schimbarea soluţiei instanţei de control judiciar.

Pentru aceste considerente, constatând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A., va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, dispunând anularea Raportului de evaluare nr. x/19.01.2015, întocmit de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de către reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 172 din 16 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Admite acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

Anulează Raportul de evaluare nr. x/19.01.2015, întocmit de pârâtă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 octombrie 2018.

Procesat de GGC - NN