Passive procedural standing of professional association in disciplinary proceedings; no disciplinary liability for auction based on good faith during pending litigation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 02 februarie 2015, reclamantele A. S.R.L., B. S.R.L. şi C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Instanţa Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă şi Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă, a solicitat anularea Deciziei nr. 35, emisă de Instanţa Superioară de Disciplină din cadrul U.N.P.I.R. la data de 26.09.2014 şi obligarea pârâtei la aplicarea sancţiunii disciplinare în ceea ce-l priveşte pe practicianul în insolvenţă D. - asociat coordonator în cadrul E. SPRL.

Prin precizarea formulată oral la termenul de judecată din data de 27 mai 2015, cuprinsă în încheierea de şedinţă, reclamantele au specificat că înţeleg să se judece în contradictoriu şi cu pârâţii Instanţa Locală de Disciplină U.N.P.I.R. Bucureşti şi practicianul în insolvenţă D., precum şi că doresc completarea petitului acţiunii, solicitând anularea Deciziei nr. 19 din 06.05.2014, emise de Instanţa Locală de Disciplină Bucureşti.

Precizarea a fost depusă şi în formă scrisa la data de 02.06.2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 2859 din 04 noiembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal: (i) a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă; (ii) a respins acţiunea formulată de reclamante împotriva acestei pârâte ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; (iii) a respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii acţiunii; (iv) a respins, ca neîntemeiată, acţiunea promovată de reclamantele A. S.R.L., B. S.R.L. şi C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Instanţa Superioară de Disciplină, Instanţa Locală de Disciplină U.N.P.I.R. Bucureşti şi D.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 2859/04.11.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamantele A. S.R.L., B. S.R.L. şi C. S.R.L., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei civile recurate şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei formulate.

În motivarea recursului, recurentele-reclamante critică soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă, apreciind că legitimarea calităţii procesuale pasive a Instanţei Superioare de Disciplină nu exclude calitatea de pârât a Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă, întrucât Instanţa Superioară de Disciplină nu deţine fonduri şi buget propriu, astfel încât recurentele-reclamante s-ar afla în imposibilitatea recuperării cheltuielilor de judecată.

Pe fondul cauzei, recurentele-reclamante susţin că, deşi instanţa de fond a reţinut în mod corect cronologia şi contextul factual, a concluzionat în mod greşit în sensul exonerării practicianului în insolvenţă de orice formă de răspundere.

Astfel, s-a reţinut în mod corect că practicianul în insolvenţă D. cunoştea existenţa pe rolul Tribunalului Specializat Cluj a Dosarului nr. x/2009, având ca obiect acţiunea recurentelor-reclamante, formulată în contradictoriu cu pârâtele Societatea F. S.R.L., Societatea G. S.R.L. şi Societatea H. S.R.L., prin lichidator "E.", prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Societatea F. S.R.L. şi Societatea H. S.R.L., precum şi obligarea pârâtei Societatea G. S.R.L. la restituirea bunurilor vândute.

În prima etapă a soluţionării Dosarului nr. x/2009, Tribunalul Specializat Cluj a respins acţiunea reclamantelor, însă, prin Decizia Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal nr. 181 din 14 decembrie 2012, a fost admis apelul declarat de reclamante, s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare şi a fost obligată Societatea G. S.R.L. la restituirea către reclamante a bunurilor vândute, hotărârea menţinută prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal nr. 1088/19.03.2014.

Recurentele-reclamante arată că decizia Curţii de Apel Cluj a fost pronunţată la data de 14.12.2012, iar licitaţia organizată de practicianul în insolvenţă D., pentru valorificarea bunurilor debitoarei H. S.R.L., a avut loc la data de 21.03.2011, în timpul derulării procesului civil.

Este inadmisibilă aprecierea instanţei de judecată conform căreia respingerea în primă instanţă a acţiunii promovate de reclamante, vizând anularea actelor de înstrăinare frauduloasă a unui bun aparţinând acestora, a justificat acţiunile lichidatorului judiciar. Intimatul-pârât D. a cunoscut existenţa acestui proces, deşi a afirmat permanent contrariul, dovedind, astfel, reaua-credinţă în încălcarea normelor de conduită profesională.

Printr-o astfel de motivare, hotărârea fondului încalcă în mod grav autoritatea de lucru judecat a Deciziei Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal nr. 181 din 14 decembrie 2012 şi a Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal nr. 1088/19.03.2014, pronunţate în Dosarul nr. x/2009. Constatarea nulităţii absolute operează cu caracter retroactiv, recurentele-reclamante redevenind proprietare retroactiv, nu de la data pronunţării hotărârii de către Curtea de Apel Cluj, ci anterior vânzării la licitaţie, încă de la momentul achiziţionării bunurilor.

Recurentele-reclamante apreciază eronată susţinerea că soluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, dispusă conform Rezoluţiei din data de 27.01.2014, confirmă lipsa răspunderii intimatului-pârât D., întrucât soluţia parchetului s-a referit strict la soluţionarea diferendului dintre părţi pe cale comercială şi nu pe cale penală.

Totodată, arată că atât practicianul în insolvenţă, cât şi administratorul statutar al societăţii cunoşteau provenienţa bunurilor vândute la licitaţie, mai ales că asupra acestora era instituit sechestrul judiciar, conform actelor aflate la dosarul cauzei.

Pentru aceste motive, recurentele-reclamante apreciază că se impune tragerea la răspundere disciplinară a practicianului în insolvenţă, pentru fapta de a proceda la vânzarea unui bun care nu aparţine societăţii debitoare, abatere prevăzută de art. 92 pct. 5 din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă, fiind, totodată, încălcate şi prevederile art. 3 şi art. 44 din Codul de etică profesională şi disciplinară al Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 16.03.2016, intimatele-pârâte Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă şi Instanţa Superioară de Disciplină din cadrul U.N.P.I.R. au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 18.05.2016, intimatul-pârât D. a depus invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare şi excepţia autorităţii de lucru judecat, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 17 ianuarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Părţile nu au înregistrat la dosarul cauzei puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 23 mai 2018, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât D. şi a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., fixând termen pentru judecata căii de atac.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantele A. S.R.L., B. S.R.L. şi C. S.R.L. este fondat, în următoarele limite şi pentru următoarele considerente:

II.1. În ceea ce priveşte critica din recurs referitoare la soluţia pronunţată asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă.

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că aspectele de nelegalitate ale hotărârii atacate, vizând modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, se circumscriu motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a fost admisă de instanţa de fond, cu motivarea că pârâta Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă nu are nici calitatea de emitent, nici pe cea de beneficiar al actelor administrative contestate în cauză, acestea fiind emise de pârâtele Instanţa Locală de Disciplină U.N.P.I.R. Bucureşti, respectiv de Instanţa Superioară de Disciplină U.N.P.I.R.

Este de necontestat că actele administrative ce fac obiectul analizei de legalitate în prezenta cauză, şi anume Deciziile nr. 19/6.05.2014 şi nr. 35/26.09.2014, au fost emise de intimata-pârâtă Instanţa Locală de Disciplină U.N.P.I.R. Bucureşti, respectiv de intimata-pârâtă Instanţa Superioară de Disciplină U.N.P.I.R., însă această împrejurare nu exclude calitatea procesuală pasivă a persoanei juridice în cadrul căreia funcţionează cele două instanţe de disciplină.

Potrivit art. 2 din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă:

"Uniunea (n.r. Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă) are patrimoniu propriu, autonomie de decizie şi funcţională şi competenţă de autoreglementare, control şi supraveghere în conformitate cu art. 48 din O.U.G.", iar potrivit art. 48 din acelaşi act normativ:

"În exerciţiul atribuţiilor sale legale, UNPIR beneficiază de competenţă de autoreglementare, putând emite, în condiţiile legii, Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă, regulamente, codul de etică al profesiei şi procedura disciplinară."

Potrivit art. 46 - 47 din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă şi art. 661 din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, Instanţa Superioară de Disciplină funcţionează pe lângă Consiliul Naţional de Conducere al Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă, iar potrivit art. 61 - 63 din acelaşi Statut şi art. 662 din O.U.G. nr. 86/2006, instanţele locale de disciplină se organizează în localităţile unde îşi desfăşoară activitatea curţile de apel.

În ceea ce priveşte atribuţiile acestor organe de disciplină, ele vizează, în principal, soluţionarea plângerilor în materie disciplinară, formulate împotriva practicienilor în insolvenţă, membri ai Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă.

Aşadar, pârâtele Instanţa Locală de Disciplină Bucureşti şi Instanţa Superioară de Disciplină sunt structuri organizatorice aparţinând Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă, iar activitatea lor se desfăşoară în numele şi în interesul acestei persoane juridice de utilitate publică, iar nu în nume şi interes propriu.

Competenţa de control şi supraveghere a respectării prevederilor statutului privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă, precum şi cele ale codului de etică profesională, revin Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă, iar faptul că procedura disciplinară se exercită prin structuri specializate nu afectează aceste competenţe legale.

Totodată, nu se poate susţine că intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă nu are nicio implicare în emiterea actelor administrative contestate în cauză, atât timp cât deciziile emise în materie disciplinară privesc un practician în insolvenţă, membru al U.N.P.I.R., iar obiectul cercetării priveşte încălcarea normelor de exercitare a activităţii acestuia, reglementate de Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă prin Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă şi prin Codul de etică profesională.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază a fi fondat motivul de recurs vizând greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă, astfel încât, în raport de prevederile art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul şi va casa, în parte, sentinţa atacată, urmând ca, în rejudecare, să respingă, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă.

II.2. Referitor la criticile din recurs întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ.

Recurentele-reclamante au formulat critici privind greşita interpretare, de către prima instanţă, a efectelor soluţiei definitive de anulare a Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/28.05.2007, dispusă în Dosarul nr. x/2009, prin Decizia Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, nr. 181 din 14 decembrie 2012, menţinută prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal nr. 1088/19.03.2014.

Astfel, recurentele-reclamante au învederat că, urmare a soluţiei definitive de admitere a cererii de chemare în judecată ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2009, înregistrat în primă instanţă pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, calitatea acestora de proprietare a bunurilor reprezentate de schela achiziţionată din Italia, cu componentele descrise, a fost recunoscută retroactiv, anterior vânzării acestor bunuri la licitaţia publică desfăşurată în data de 21.03.2011, ceea ce, în opinia recurentelor-reclamante, ar dovedi încălcarea de către practicianul în insolvenţă D. a atribuţiilor ce-i revin conform legii, făcându-l pasibil de aplicarea unei sancţiuni disciplinare.

Înalta Curte, fără a contesta existenţa în dreptul naţional a principiului retroactivităţii nulităţii actului juridic, constată că efectele soluţiei de anulare a actului de înstrăinare nu prezintă relevanţă în ceea ce priveşte răspunderea disciplinară a intimatului-pârât D., iar în cauză nu se poate reţine existenţa unui caz de casare a hotărârii de fond, ca urmare a încălcării autorităţii de lucru judecat.

Este reală împrejurarea că, o dată cu anularea Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/28.05.2007, încheiat între Societatea H. S.R.L. şi Societatea F. S.R.L., titlul de proprietate al recurentelor-reclamante asupra bunurilor în litigiu a fost recunoscut, cu efect retroactiv, anterior încheierii acestui act juridic, dar, în raport de obiectul prezentei cereri, şi anume verificarea legalităţii deciziilor pronunţate de forurile interne de disciplină ale Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă, ceea ce trebuie determinat în prezenta cauză este respectarea sau nerespectarea, de către practicianul în insolvenţă, a dispoziţiilor legale incidente activităţilor derulate în procedura de insolvenţă, la data înstrăinării bunurilor prin licitaţie publică.

Or, aşa cum s-a reţinut şi prin sentinţa fondului, la data desfăşurării licitaţiei, 21.03.2011, litigiul ce făcea obiectul Dosarului nr. x/2009 nu fusese soluţionat şi nu exista nicio interdicţie legală de vânzare a bunurilor aflate în patrimoniul Societăţii H. S.R.L., astfel încât practicianul în insolvenţă a acţionat în baza unei credinţe legitime că bunurile fac parte din activul debitoarei şi pot face obiectul valorificării în procedurile reglementate de Legea nr. 85/2006.

În ceea ce priveşte argumentele recurentelor-reclamante vizând existenţa sechestrului judiciar instituit asupra bunurilor în litigiu, Înalta Curte constată că, prin Ordonanţa de ridicare silită şi restituire obiecte din 9 octombrie 2007, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 4 Bucureşti în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2007, s-a dispus ridicarea silită a bunurilor de la Societatea H. S.R.L. şi restituirea acestora către Societatea A. S.R.L.. Această măsură a fost infirmată prin Ordonanţa emisă la data de 07.11.2007, de Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 Bucureşti.

Prin urmare, la data vânzării bunurilor la licitaţie (21.03.2011), practicianul în insolvenţă putea avea cunoştinţă doar de existenţa pretenţiilor reclamantelor asupra bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei H. S.R.L., însă nu exista o hotărâre judecătorească ori o măsură definitivă dispusă de organele de urmărire penală, care să aibă aptitudinea de a confirma justeţea pretenţiilor reclamantelor şi de a stopa, chiar cu caracter temporar, valorificarea bunurilor conform procedurii speciale a insolvenţei.

Totodată, Înalta Curte reţine că procedura insolvenţei, reglementată de prevederile Legii nr. 85/2006, se derulează sub supravegherea judecătorului sindic, acesta fiind chemat să se pronunţe asupra acţiunilor formulate de părţile procedurii ori de terţii interesaţi, cu privire la legalitatea activităţii derulate de practicianul în insolvenţă. Recurentele-reclamante au contestat, în procedura insolvenţei, Procesul-verbal de licitaţie din 21.03.2011, acţiune ce a format obiectul Dosarului nr. x/3/2009/a5, înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, finalizat cu o soluţie de respingere, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată. În consecinţă, legalitatea vânzării bunurilor la licitaţie a fost verificată de instanţa de judecată specializată, nefiind identificată o cauză de nulitate care să atragă desfiinţarea vânzării.

Prin recursul formulat, reclamantele au criticat greşita interpretare şi aplicare, de către instanţa de fond, a prevederilor art. 92 pct. 5 din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă, precum şi a art. 3 şi a art. 44 din Codul de etică profesională şi disciplinară, critică pe care Înalta Curte o va respinge, ca nefondată.

Având în vedere că activitatea de valorificare a bunurilor debitoarei H. S.R.L. s-a realizat cu respectarea prevederilor legale, Înalta Curte constată că acţiunile intimatului-pârât D. nu întrunesc condiţiile abaterii disciplinare reglementată de art. 92 pct. 5 din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă, nefiind dovedită încălcarea vreunuia dintre principiile fundamentale ale exercitării activităţii de practician în insolvenţă, prevăzute de art. 3 din Codul de etică profesională şi disciplinară şi nici a obligaţiilor stipulate de art. 44 din acelaşi cod.

Cât priveşte apărările formulate de intimatul-pârât D., referitoare la autoritatea de lucru judecat a soluţiei pronunţate de Judecătoria Cluj-Napoca la data de 16.04.2014, în Dosarul nr. x/2014, având ca obiect legalitatea Rezoluţiei emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca la data de 27.01.2014, Înalta Curte le va respinge, ca neîntemeiate, reţinând că, în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 430 - 431 C. proc. civ., privitoare la identitatea de părţi, obiect şi cauză. Obiectul învestirii instanţei penale este diferit de cel al instanţei de contencios administrativ, în primul caz fiind analizată legalitatea rezoluţiei emisă de organul de urmărire penală, iar în cel de-al doilea, legalitatea deciziilor emise de instanţele disciplinare ale U.N.P.I.R., cele două instanţe examinând, din perspective diferite, sesizările formulate de recurenta-reclamantă cu privire la activitatea intimatului-pârât D.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va menţine sentinţa atacată, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată, urmând a dispune casarea hotărârii strict sub aspectul modalităţii de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă.

În rejudecare, în urma respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantele A. S.R.L., B. S.R.L. şi C. S.R.L., în contradictoriu cu această pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantele A. S.R.L., B. S.R.L. şi C. S.R.L. împotriva Sentinţei civile nr. 2859 din 04 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă, ca neîntemeiată.

Respinge cererea formulată de reclamantele A. S.R.L., B. S.R.L. şi C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă, ca neîntemeiată.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 octombrie 2018.

Procesat de GGC - NN