Invalidity of fiscal debt offsetting under insolvency law due to claims not being certain, liquid, and enforceable at the opening of bankruptcy proceedings

Asupra recursurilor de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 29.07.2014 sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabil şi A.N.A.F - D.G.R.F.P Galaţi - A.J.F.P Constanţa - Colectare Contribuabili Mijlocii - Serviciul Evidenţă pe Plătitor, anularea Deciziei nr. 2628/21.03.2014 privind soluţionarea contestaţiei nr. 111532/13.01.2014, anularea actelor administrativ-fiscale emise de către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, respectiv Decizia nr. 20740/12.12.2013 în valoare de 4.611.953 RON, prin care s-a efectuat corecţia parţială a Deciziei de compensare nr. 19460/22.08.2013 în valoare de 8.163.766 RON, Decizia nr. 20738/12.12.2013 în valoare de 1.355.237 RON prin care s-a efectuat corecţia parţială a Deciziei de compensare a obligaţiilor fiscale nr. 19457/22.08.2013 în valoare de 1.365.237 RON, Decizia nr. 20754/12.12.2013 în valoare de 1.886.593 RON cu consecinţa restituirii sumei de 5.448.406 RON, datorată reclamantei conform titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 395/CA pronunţată la 11.11.2011 de către Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2011, completat prin Sentinţa civilă nr. 84/CA, pronunţată la data de 15.02.2012, de către aceeaşi instanţă şi devenită irevocabilă prin Decizia civilă nr. 601 pronunţată la data de 09.07.2013, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizie îndreptată prin încheierea din data de 03.10.2013.

De asemenea, reclamanta a solicitat suspendarea executării actelor administrative contestate şi anume Decizia 20740/12.12.2013 în valoare de 4.611.953 RON, Decizia nr. 20738/12.12, în valoare de 1.355.237 RON şi Decizia nr. 20754/12.12.2013 în valoare 1.886.593 RON, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea 554/2004 coroborat cu dispoziţiile art. 215 din C. proc. fisc. şi obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 220/CA din 19 noiembrie 2015, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii privind anularea Deciziei privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. 20739/12.12.2013, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ANAF cu privire la cererea având ca obiect restituirea sumei de 5.448.406 RON, ca nefondată, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - AJFP Constanţa, a dispus anularea Deciziei nr. 2628/21.03.2014 privind soluţionarea contestaţiei emise de ANAF - DRG Galaţi - AJFP Constanţa şi anularea Deciziilor privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. 20738/12.12.2013, nr. 20740/12.12.2013 şi nr. 20754/12.12.2013 emise de ANAF - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Prin aceeaşi sentinţă a respins cererea privind obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 5.448.406 RON, ca nefondată, a respins cererea privind anularea deciziei privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. 20739/12.12.2013, ca inadmisibilă, a obligat reclamanta la plata sumei de 1.951 RON către expertul judiciar B., reprezentând diferenţă onorariu şi pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 1.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - AJFP Constanţa şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi (DGFP Galaţi) a criticat soluţia pentru nelegalitate invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esenţă, pârâta a arătat că instanţa de fond, în mod eronat a constatat nelegalitatea operaţiunii de compensare sumelor înscrise de DGFP Galaţi la masa credală cu suma la care a fost obligată prin titlul executoriu - Sentinţa civilă nr. 395/CA/11.11.2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa. În considerente instanţa a reţinut încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 85/2006 privind compensarea creanţelor, deşi în speţă erau aplicabile prevederile art. 52 din actul normativ menţionat.

Aşadar, ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, orice creditor poate solicita compensarea creanţei cu a debitorului asupra sa, fără ca legea să prevadă vreo restricţie cu privire la momentul în cadrul procedurii în care compensările pot opera. Aşa fiind, nu există niciun impediment ca o compensare a creanţelor să aibă loc în orice moment al procedurii.

Cererea de recurs formulată de pârâta DGFP Galaţi este documentată pe larg, cuprinzând descrierea situaţiei de fapt pe mai multe pagini, însă critica adusă hotărârii pronunţate de instanţa de fond se rezumă la modalitatea de aplicare a compensării creanţelor în temeiul dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 85/2006.

Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) criticând soluţia pentru nelegalitate şi invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pârâta a invocat lipsa calităţii sale procesuale pasive, deoarece începând cu data de 01.01.2014, reclamanta nu a mai avut calitatea de mare contribuabil, astfel încât stingerea obligaţiilor fiscale nu poate fi invocată faţă de DGAMC - raporturile juridice derulându-se la momentul judecării cauzei între reclamanta S.C. A. şi DGFP Galaţi.

Pârâta a criticat sentinţa pronunţată de instanţa de fond din perspectiva aplicării greşite a dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 85/2006, arătând, în esenţă, că în mod nelegal au fost anulate Deciziile privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. 20.738, 20.740 şi 20.754 din 12.12.2013 emise de DGAMC în ceea ce-o priveşte pe reclamanta S.C. A. S.A.

În susţinerea acestei critici de nelegalitate au fost formulate mai multe argumente, arătându-se, în primul rând, că ulterior deschiderii procedurii de insolvenţă, orice creditor poate solicita compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa, fără ca legea să prevadă vreo restricţie cu privire la momentul în care compensările pot opera, ceea ce înseamnă că aceste compensări pot interveni în orice stadiu al procedurii. Singura condiţie impusă de lege vizează observarea, la data deschiderii procedurii de insolvenţă, a prevederilor imperative în materia compensării legale.

Atâta timp cât legea nu dispune în mod expres asupra situaţiei creanţelor reciproce născute după data deschiderii procedurii, sunt aplicabile regulile generale în materia compensării.

Un alt argument vizează dispoziţiile art. 45 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 potrivit cărora actul administrativ fiscal produce efecte din momentul la care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menţionată în cuprinsul acestuia.

În situaţia în care reclamanta este în faliment, compensarea nu poate fi decât legală sau judiciară şi nu poate fi examinată decât în procedura specială, de către judecătorul-sindic, ţinând cont de dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Administratorul judiciar al reclamantei avea obligaţia de a analiza raporturile juridice dintre părţi, cu ocazia verificărilor efectuate în temeiul art. 66 din Legea nr. 85/2006 şi de a sesiza caracterul reciproc al creanţelor înregistrate în evidenţele contabile ale reclamantei, debitoarea fiind cea care avea interesul să invoce compensarea la momentul declarării creanţei.

O ultimă critică vizează obligarea la plata cheltuielilor de judecată în faţa instanţei de fond, conform art. 453 C. proc. civ., cu motivarea că nu există temei pentru această obligaţie stabilită în sarcina pârâtei, deoarece nu există culpă, neglijenţă sau rea-credinţă în exercitarea drepturilor procesuale.

Cererea de recurs formulată de pârâta DGAMC este documentată pe larg, cuprinzând descrierea situaţiei de fapt pe mai multe pagini, însă critica adusă hotărârii pronunţate de instanţa de fond se rezumă la modalitatea de aplicare a compensării creanţelor în temeiul dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 85/2006.

4. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 13 iunie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 24 aprilie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că recursurile îndeplinesc condiţiile de admisibilitate, le-a declarat ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a acestora.

5. Apărările formulate în cauză

La data de 25.03.2016 reclamanta S.C. A. S.A. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursurilor formulate de pârâtele DGRFP Galaţi şi DGAMC, ca nefondate şi obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

S-a arătat că prin deciziile contestate, pârâtele au încălcat dispoziţiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, procedând, pe de o parte la înscrierea la masa credală cu sumele pe care le avea de încasat şi, pe de altă parte, stingând aceste obligaţii, ulterior deschiderii procedurii, prin compensare, încălcând ordinea de preferinţă, dar şi dispoziţiile Codului de procedură fiscală privind condiţiile compensării.

La data de 08.04.2013 s-a deschis procedura insolvenţei pentru reclamantă şi au devenit aplicabile dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 85/2006 privind compensaţia ca mod de stingere a obligaţiilor - nefiind posibilă compensarea cu creanţe născute ulterior deschiderii procedurii de insolvenţă.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Înalta Curte reţine că deşi au fost formulate două cereri de recurs separate de către pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, criticile sunt comune, astfel încât acestea vor fi grupate şi analizate împreună.

Criticile formulate în recurs se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.

Pentru ca instanţa de control judiciar să răspundă criticilor formulate în recurs trebuie să lămurească dacă aplicarea dispoziţiilor din Legea nr. 85/2006 permiteau efectuarea compensării creanţelor reciproce între reclamanta S.C. A. şi cele două pârâte DGFP Galaţi şi DGMAC.

i) Cu privire la criticile formulate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Este nefondată critica referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei DGAMC, cu motivarea că începând cu data de 01.01.2014, reclamanta nu a mai avut calitatea de mare contribuabil şi activitatea a fost gestionată numai de pârâta DGFP Galaţi.

Înalta Curte reţine, în acord cu instanţa de fond, că actele contestate în faţa instanţei de contencios administrativ, respectiv Deciziile nr. 20.738, nr. 20.740 şi nr. 20.754 din 12.12.2013, au fost emise de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, astfel încât raporturile juridice fiscale au luat naştere între reclamantă şi DGAMC, ceea ce înseamnă că aceasta din urmă are calitate procesuală pasivă.

De asemenea, în ceea ce priveşte suma de 5.448.406 RON, pretenţiile reclamantei izvorăsc dintr-o obligaţie stabilită în sarcina pârâtei prin Sentinţa civilă nr. 84/CA/15.02.2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în sensul obligării pârâtei ANAF - DGAMC, alături de pârâta AFP la plata sumei de 11.441.314,66 RON cu titlu de dobânzi. În consecinţă, calitatea procesuală a pârâtei rezultă din raportul juridic consacrat anterior între cele două părţi prin hotărâre judecătorească.

De altfel, instanţa de fond a respins capătul de cerere în pretenţii pentru suma de 5.448.406 RON, astfel încât critica formulată sub acest aspect priveşte considerentele hotărârii recurate, respectiv Sentinţa nr. 220/CA/19.11.2015 a Curţii de Apel Constanţa.

Este nefondată critica pârâtelor că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 85/2006 ceea a dus la anularea deciziilor privind compensarea obligaţiilor fiscale emise de DGAMC în ceea ce-o priveşte pe reclamanta S.C. A. S.A.

Pentru a răspunde criticilor formulate în recurs de cele două recurente-pârâte, Înalta Curte trebuie să lămurească dacă la data deschiderii procedurii de insolvenţă a societăţii reclamante, erau îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a opera compensarea creanţelor.

Potrivit dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 85/2006:

"Deschiderea procedurii de insolvenţă nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condiţiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii."

Potrivit dispoziţiilor art. 116 alin. (4) C. proc. fisc.:

"Dacă legea nu prevede altfel, compensarea operează de drept la data la care creanţele există deodată, fiind deopotrivă certe, lichide şi exigibile."

În speţă, societatea reclamantă a intrat în insolvenţă la data de 08.04.2013, când la masa credală s-a înscris creditoarea ANAF cu o creanţă rezultând din debitele provenite din obligaţiile fiscale aferente salariilor pentru perioada fiscală martie 2011 - februarie 2013, precum şi din obligaţiile fiscale rezultând din Deciziile de impunere nr. x/11.08.2010 şi nr. 8 din 17.08.2011.

Distinct de aspectele menţionate anterior, între S.C. A. S.A. şi ANAF - DGAMC s-a derulat un proces care s-a finalizat prin pronunţarea Deciziei nr. 6052 din 09.07.2013 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel încât creanţa reclamantei împotriva pârâtei a devenit certă lichidă şi exigibilă la data când hotărârea a rămas definitivă prin respingerea recursului.

Deciziile de compensare a creanţelor reciproce nr. 20.738, nr. 20.740 şi nr. 20.754 au fost emise de DGAMC la data de 12.12.2013, ceea ce înseamnă că la data de 08.04.2013 - data intrării în insolvenţă a societăţii reclamante, creanţele nu erau certe, lichide şi exigibile. Dacă ar fi fost îndeplinite condiţiile, nu exista niciun impediment pentru pârâtă să invoce compensarea legală, chiar la momentul declarării insolvenţei.

Or, în speţă, în mod corect a arătat instanţa de fond că la data intrării în insolvenţă a reclamantei nu erau îndeplinite cerinţele art. 116 alin. (4) C. proc. fisc., în sensul că, deşi pârâtele aveau creanţe certe, lichide şi exigibile (obligaţii de plată stabilite în sarcina reclamantei), pe care le-au înscris la masa credală - creanţa societăţii reclamante împotriva pârâtei DGAMC a devenit certă, lichidă şi exigibilă ulterior deschiderii procedurii de insolvenţă, aspect de natură să împiedice realizarea compensării legale.

Urmează să fie înlăturată susţinerea pârâtei DGAMC că sunt incidente dispoziţiile art. 45 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 potrivit cărora actul administrativ fiscal produce efecte din momentul la care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menţionată în cuprinsul acestuia - deoarece litigiul dintre reclamantă şi pârâtă privea executarea unei obligaţii de plată ce rezulta dintr-o hotărâre judecătorească - nu dintr-un act administrativ fiscal.

Aşa fiind, deciziile de compensare emise de pârâtă fără observarea cerinţelor menţionate anterior, sunt nelegale şi în mod corect Curte de Apel Constanţa a constatat nulitatea lor, motivele de recurs formulate de recurentele-pârâte fiind nefondate.

ii) Cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ.

Este neîntemeiată critica pârâtei DGAMC cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, întrucât nu există culpă sau rea-credinţă în exercitarea drepturilor procesuale.

Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.: "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată."

Astfel, în situaţia în care pârâta a pierdut procesul, norma de drept menţionată anterior stabileşte în sarcina sa obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată, obligaţie legală care nu presupune analizarea culpei sau a relei-credinţe în exercitarea drepturilor procesuale. Reaua-credinţă şi abuzul de drept procesual sunt sancţionate distinct prin intermediul altor norme de procedură, de pildă art. 187 alin. (1) pct. lit. a) - e), art. 188 şi art. 189, coroborate cu art. 12 din C. proc. civ.

iii) Temeiul legal al soluţiei pronunţate de Înalta Curte

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8, raportat la art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează să respingă recursurile, ca nefondate.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. urmează să oblige pe recurentele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili către intimata S.C. A. S.A., a sumei de 5000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanţei depuse la dosarul Înaltei Curţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva Sentinţei civile nr. 220/CA din 19 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Obligă recurentele la plata, către intimata S.C. A. S.A., a sumei de 5000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2018.

Procesat de GGC - NN