Interim suspension of tax assessment: sufficiency of prima facie illegality and imminent harm under Law 554/2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii, suspendarea deciziei de impunere nr. x din 22 septembrie 2016 până la data soluţionării pe fond a acţiunii având ca obiect anularea deciziei.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 416 din 14 decembrie 2016, a admis cererea formulată de reclamantă, dispunând suspendarea Deciziei de impunere F.CJ. nr. x din 22 septembrie 2016 (menţionată eronat în dispozitiv ca fiind nr. 119) până la soluţionarea pe fond a acţiunii având ca obiect anularea deciziei.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut că hotărârea atacată este data cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În esenţă, a arătat că printre motivele invocate de intimata-reclamantă în susţinerea cazului bine justificat şi reţinute de instanţă se află şi anularea dreptului de deducere a TVA, pe motiv că partenerii comerciali ai acesteia ar avea un comportament fiscal neadecvat şi nu faptul că echipa de inspecţie fiscală nu a analizat actele vizând operaţiunile derulate prin raportare la înregistrările contabile.

A arătat că, în cauză, inspecţia fiscală a analizat toate documentele financiar contabile puse la dispoziţie de societatea verificată, refuzul acordării dreptului de deducere fiind stabilit în raport cu elemente obiective.

Or, simpla invocare a societăţii intimate, fără o indicare în concret a actelor care nu au fost analizate sau a documentelor suplimentare pe care le deţine, nu poate constitui un argument care să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului, de natură să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu.

În ceea ce priveşte paguba iminentă, recurenta a apreciat că nici această condiţie nu este îndeplinită, raportat la cuantumul creanţelor deţinute în patrimoniu de către societate, conform bilanţului publicat, respectiv a propriilor declaraţii, sau ţinând cont că aceasta are posibilitatea legală de a obţine suspendarea executării silite (depunerea de garanţii, eşalonarea la plată), indisponibilizarea sumei stabilite prin decizia de impunere neîmpiedicând desfăşurarea activităţii societăţii.

De altfel, societatea intimată chiar a iniţiat demersurile pentru acordarea eşalonării la plata obligaţiilor stabilite în sarcina sa, aşa încât nu se poate reţine caracterul iminent al pagubei.

În concluzie, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, pe fond, respingerea cererii de suspendare.

4. Apărarea intimatei-reclamante

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate, fiind legală şi temeinică.

În esenţă, arată că în cauză este îndeplinită cerinţa existenţei unui caz bine justificat. Afirmaţiile autorităţii recurente nu îşi păstrează valabilitatea, întrucât în cuprinsul noţiunii actele care nu au fost analizate se include toată documentaţia care ori nu a fost analizată în mod voit, ori în cuprinsul Raportului de inspecţie fiscală se află o serie de acte la care nu a avut acces.

De asemenea, a arătat că în completarea contestaţiei, din data de 2 noiembrie 2016, a detaliat fiecare legătură profesională avută cu societăţile în cauză, menţionând inclusiv facturile aferente şi alte documente.

În privinţa pagubei, arată că, într-adevăr, aceasta îndeplineşte condiţia de a fi iminentă, în contextul în care o executare ar atrage o blocare a activităţii, cu consecinţa neonorării contractelor, stare ce ar genera imposibilitatea plăţii salariilor, determinând astfel şi o eventuală consecinţă de pierdere a salariaţilor.

5. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 3 mai 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 14 iunie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimat şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării efectelor Deciziei de impunere nr. 117 din 22 septembrie 2016, prin care s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentare, în sumă de 1.585.237 RON, în sarcina societăţii reclamante, până la data soluţionării pe fond a acţiunii având ca obiect anularea acestei decizii.

Curtea de Apel Cluj, prin sentinţa nr. 295 din 29 septembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, printre altele, a admis, în parte acţiunea formulată de reclamantă, a dispus anularea, în parte, a deciziei de soluţionare a contestaţiei, în privinţa dispoziţiei de suspendare a soluţionării contestaţiei, şi a obligat Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca să soluţioneze contestaţia formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 117 din 22 septembrie 2016, respingând, în rest, ca nefondată, acţiunea. Acest dosar aflându-se în faza procesuală a recursului.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Prima instanţă a admis cererea formulată de reclamantă şi a dispus suspendarea executării actelor administrative atacate, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

La aceeaşi concluzie ajunge şi instanţa de control judiciar, în sensul că, în cauză, intimata-reclamantă a dovedit existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, pentru a se putea dispune măsura provizorie a suspendării executării actelor administrativ fiscale.

Art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiţiei existenţei unui caz bine justificat şi a iminenţei producerii unei pagube, conform definiţiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din acelaşi act normativ.

Cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Cazul bine justificat poate fi reţinut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate, identificate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea şi consistenţa dovezilor ce urmează a fi administrate în cadrul acţiunii în anularea actului, pentru că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Înalta Curte reţine că aparenţa de nelegalitate poate viza şi aspecte de drept material, însă este esenţial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

În cauză, prima instanţă a apreciat că subzistă o aparenţă de nelegalitate a actului atacat, dată de modalitatea de emitere a actului şi nedeterminarea obligaţiei în raport cu situaţia reală.

Susţinerile intimatei-reclamante în sensul că echipa de inspecţie fiscală nu a analizat actele vizând operaţiunile derulate prin raportare la înregistrările contabile, nu a recunoscut dreptul de deducere şi implicit au fost greşit determinate obligaţiile fiscale pot constitui un caz bine justificat, cum corect a reţinut şi judecătorul fondului.

Examinarea insuficientă a elementelor concrete şi lămuritoare referitoare la operaţiunile desfăşurate şi ţinând cont de susţinerea părţii, în sensul că există documente suplimentare pentru o eventuală exercitare a dreptului de deducere în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată, în afara facturilor fiscale, pun la îndoială legalitatea dreptului de apreciere exercitat de autoritatea publică, emitentă a actului administrativ contestat.

În aceste condiţii, rezultă că punctul de vedere al contribuabilului nu a fost analizat efectiv, fiind solicitat pur formal.

Aşa fiind, se constată că împrejurările amplu şi detaliat descrise în cererea de chemare în judecată şi susţinute prin înscrisurile depuse la dosar conturează o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ atacat.

În fine, referitor la susţinerile recurentei, în sensul că rămâne fără temei cazul bine justificat, având în vedere rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, se apreciază că această apărare nu poate fi avută în vedere, întrucât cele invocate constituie prin excelenţă aspecte ale controlului judiciar, ceea implică în mod necesar administrarea de probatorii.

În ceea ce priveşte paguba iminentă, instanţa de control judiciar apreciază că şi această cerinţă este îndeplinită, având în vedere că executarea silită a respectivei sume ar afecta grav patrimoniul şi funcţionarea societăţii, cu consecinţa blocării activităţii şi neonorării contractelor, care ar conduce la imposibilitatea plăţii salariilor, cum corect a apreciat şi prima instanţă.

Or, ţinând cont de numărul de angajaţi ai societăţii, care ar fi afectaţi în cazul executării creanţei, suspendarea executării actului administrativ se impune pentru prevenirea unei pagube iminente, adică pentru prevenirea unor consecinţe greu de înlăturat în cazul unei anulări ulterioare a actului.

Prin urmare, toate criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă, aşadar, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca pentru Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii Cluj împotriva Sentinţei nr. 416 din 14 decembrie 2016 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 octombrie 2018.

Procesat de GGC - MM