Suspension of administrative dismissal order extinguished by final merits decision; loss of procedural interest

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministrul Justiţiei şi Ministerul Justiţiei suspendarea executării Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 3513/C din 27 septembrie 2016, prin care a fost eliberată din funcţia de asistent judiciar la Tribunalul Timiş, până la soluţionarea de către instanţa de fond a acţiunii în anulare a aceluiaşi act administrativ.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 341 din 15 decembrie 2016, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantă, pentru neîndeplinirea cerinţei privind existenţa unui caz bine justificat, apreciind astfel că nu se mai impune analizarea condiţiei prevenirii unei pagube iminente.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut, contrar celor reţinute de prima instanţă, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile pentru suspendarea executării actului administrativ atacat.

Astfel, în ceea ce priveşte existenţa unui caz bine justificat arată că este îndeplinită această condiţie având în vedere că prin ordinal atacat au fost încălcate prevederile art. 111 din Legea nr. 304/2004, aşa încât măsura eliberării din funcţie este nelegală.

Potrivit recurentei, încetarea mandatului acordat putea avea loc doar la data de 1 iulie 2018, numai la împlinirea termenului pentru care a fost dat, întrucât nu se află în situaţiile excepţionale prevăzute de art. 113 din Legea nr. 304/2004 şi art. 14 din H.G. nr. 616/2005, existând diferenţă de regim juridic, în ceea ce priveşte eliberarea din funcţie, între statutul judecătorilor şi procurorilor şi statutul asistenţilor judiciari.

Referitor la prevenirea unei pagube iminente arată că este îndeplinită şi această condiţie, prin reducerea într-un procent substanţial a veniturilor.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, pe fond, admiterea cererii de suspendare, până la soluţionarea acţiunii în anulare a actului administrativ atacat.

4. Apărarea intimatului-pârât

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate, fiind legală şi temeinică.

5. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 3 mai 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 14 iunie 2018.

II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este lipsit de interes.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 3513/C din 27 septembrie 2016, prin care a fost eliberată din funcţia de asistent judiciar deţinută la Tribunalul Timiş, până la soluţionarea de către instanţa de fond a acţiunii în anulare a aceluiaşi act administrativ, cerere respinsă de prima instanţă.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data pronunţării instanţei de fond.

Raţiunea acestei limitări este evidentă, constând în aceea că, prin pronunţarea unei soluţii cu privire la fondul cauzei, fie se constată legalitatea actului administrativ şi, deci, punerea în executare devine imperativ necesară, fie se constată nelegalitatea actului şi se dispune desfiinţarea acestuia, iar suspendarea executării nu se mai impune, rămânând fără obiect.

Curtea de Apel Oradea, prin Sentinţa nr. 70 din 12 iunie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a respins ca rămasă fără obiect excepţia tardivităţii cererii de completare a acţiunii, invocată din oficiu.

Totodată, a respins, ca nefondate, cererea de suspendare şi acţiunea în anulare formulate de reclamantă împotriva Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 3513/C din 27 septembrie 2016, prin care s-a dispus eliberarea acesteia din funcţia de asistent judiciar deţinută la Tribunalul Timiş, ordin a cărui executare se cere a fi suspendată în prezenta cauză.

Prin urmare, se constată că măsura suspendării executării actului administrativ atacat ar fi produs efecte până la momentul pronunţării primei instanţe în privinţa acţiunii în anulare.

Aşa fiind, în cauză se pune problema subzistenţei interesului în promovarea căii de atac exercitate.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind interesul de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării căilor de atac.

Interesul este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia.

Conform art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Instanţa de control judiciar constată astfel că, în speţă, recurenta nu mai justifică un interes în soluţionarea prezentei căi de atac, câte vreme cererea dedusă judecăţii a fost întemeiată pe prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar instanţa de fond s-a pronunţat asupra cererii privind anularea actului contestat, în sensul respingerii acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca lipsit de interes, ţinând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva Sentinţei nr. 341 din 15 decembrie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 octombrie 2018.

Procesat de GGC - MM