Admissibility of disciplinary sanctions and document production as standalone civil claims in administrative contentious proceedings

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017 reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, să se constate lipsa răspunsului pârâtului la petiţia formulată în data de 29 iunie 2016, să se dispună sancţionarea disciplinară a funcţionarilor responsabili, prezentarea de către pârât a copiilor de pe competenţele profesionale a celor 22 de persoane din cadrul I.G.S.U. şi anularea sesiunilor de examen din data de 21 - 22 iunie 2016.

La termenul de judecată din data de 19 aprilie 2017, Curtea de apel a dispus disjungerea capetelor de cerere privind lipsa răspunsului pârâtului la petiţia formulată de reclamant, sancţionarea disciplinară a funcţionarilor responsabili şi obligarea pârâtului la prezentarea copiilor de pe competenţele profesionale a celor 22 de persoane din cadrul I.G.S.U., formându-se prezentul dosar.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 60 din 3 mai 2017, a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu, şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamant, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

Analizând memoriul de recurs, instanţa de recurs a decelat următoarele critici:

- prin disjungerea dosarului iniţial (x/y/2017), în două dosare distincte, nr. x/2017 şi nr. y/2017, printr-o procedură secretă, ascunsă, lipsită de logică şi justificare juridică, nu s-a respectat principiul fundamental impus de prevederile art. 14 alin. (4) din C. proc. civ., cu privire la dreptul la apărare;

- ulterior disjungerii dosarului, prin redefinirea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, nu s-au respectat principiile fundamentale impuse imperativ de prevederile art. 22 alin. (4) şi alin. (5) din C. proc. civ., cu privire la obligaţia judecătorului de a pune în discuţie şi de a nu schimba sau încălca dreptul la un proces echitabil;

- prin nerespectarea de către instanţă a obligaţiei de a pune în discuţia părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate, chiar şi din oficiu, precum şi lipsa dezbaterii contradictorii a motivului pe care s-a întemeiat hotărârea, nu s-au respectat principiile fundamentale impuse imperativ de prevederile art. 14 alin. (5) şi alin. (6) din C. proc. civ.

- deşi a solicitat citarea în proces a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, conform art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, prima instanţă, printr-o motivare nejustificată, a respins capătul de cerere privind discriminarea, încălcându-se astfel dreptul la egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor.

- înfăptuirea publicităţii, sub ameninţarea sancţiunii de anulare a cererii, printr-un agent, cu mai puţin de 24 de ore înaintea şedinţei din data 3 mai 2017, cu încălcarea prevederilor art. 159 din C. proc. civ., având drept consecinţă nulitatea necondiţionată a actelor de procedură instrumentate de instanţă în data şi după data de 3 mai 2017, în temeiul art. 176 alin. (5) din C. proc. civ.

- motivarea "din oficiu" a respingerii acţiunii pe inadmisibilitate, în aceeaşi şedinţă, fără respectarea principiilor fundamentale impuse imperativ de prevederile art. 14 alin. (5) şi alin. (6) din C. proc. civ.

- contrar prevederilor art. 22 alin. (4) şi (5) din C. proc. civ., ulterior disjungerii dosarului, s-au modificat calificările juridice ale actelor şi faptelor deduse judecăţii cu unele care nu au legătură cu natura actelor şi faptelor deduse judecăţii; dosarul de faţă, are ca obiect redefinit subiectiv "refuz soluţionare cerere", iar dosarul nr. x/2017 are ca obiect redefinit "obligaţia de face", obiect specific materiei de drept civil, neavând nimic comun cu materia dreptului administrativ, obiectul real fiind "anulare act administrativ"

- contrar prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea nu conţine motivele pentru care s-a înlăturat dovada prin care orice candidat depune o declaraţie prin care renunţă la prevederile Legii nr. 677/2001 şi a admis invocarea în apărare de către pârât a prevederilor aceleiaşi legi.

- hotărârea cuprinde numai motive străine de natura cauzei, în acest sens, motivarea inadmisibilităţii cererii în temeiul prevederilor art. 35 din C. proc. civ. nu este aplicabilă niciuneia dintre posibilităţile rezultate din analiza tuturor aspectelor rezultate din intervenţia nelegală a instanţei asupra naturii reale a litigiului, făcând trimitere la redefinirea nelegală a obiectului celor două cereri.

- prin disjungerea nejustificată a dosarului iniţial în două dosare distincte, ambele fără sens juridic, s-a realizat separarea cererii prealabile de scopul litigiului, iar aplicarea eronată a prevederilor art. 35 din C. proc. civ., pe lângă faptul că nu se indică o altă cale prevăzută de lege, contravine prevederilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Concluzionând, recurentul a susţinut că, în cauză, au fost nerespectate principiile fundamentale impuse prin art. 14 alin. (4), alin. (5) şi alin. (6) din C. proc. civ., ale art. 22 alin. (4) şi (5) şi art. 159 din acelaşi cod prin neîndeplinirea obligaţiei de citare a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, prevăzută de art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Prin cererea înregistrată în cauză la data de 4 septembrie 2017, recurentul a solicitat să se verifice eventualul conflict de interes personal şi suspendarea judecăţii cauzei, întrucât a început urmărirea penală pentru infracţiunile de conflict de interese şi fals intelectual săvârşite în legătură cu actul administrativ atacat, conform adresei Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Parchetelor Militare, urmând să comunice rezultatul cercetărilor, iar ulterior, prin cererea înregistrată la data de 18 octombrie 2017, a renunţat la această solicitare.

4. Apărarea intimatului-pârât

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a solicitat, în principal, anularea recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar a cerut respingerea recursului, ca nefondat.

5. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 3 mai 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 14 iunie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare de către intimatul-pârât, se constată că aceasta a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin încheierea de admitere în principiu a Raportului asupra admisibilităţii, din 14 iunie 2018 reţinându-se că susţinerile recurentului pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimat şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu cererea privind lipsa răspunsului pârâtului la petiţia formulată, sancţionarea disciplinară a funcţionarilor responsabili şi obligarea pârâtului la prezentarea copiilor de pe competenţele profesionale a celor 22 de persoane din cadrul I.G.S.U., disjunsă din dosarul nr. x/2017.

Cu privire la cererea recurentului privind suspendarea judecăţii cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar reţine că nu sunt îndeplinite cerinţele acestui text de lege, de altfel, în cadrul cererii înregistrate la data de 18 octombrie 2017, partea a revenit asupra acestei solicitări.

1.1. Referitor la motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., apreciat de parte ca fiind incident faţă de măsura de disjungere a celor dosare cu nerespectarea unor prevederi legale, Înalta Curte apreciază că nu poate fi primit.

În cauză, nu se poate reţine depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, sintagmă prin care se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii autorităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, şi nicidecum măsura luată de instanţă privind disjungerea celor două dosare cu care a fost învestită, dispusă, în opinia părţii, cu încălcarea anumitor prevederi legale.

1.2. Nu poate fi reţinut nici motivul de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., vizând încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 174 din acelaşi cod.

Susţinerea privind nerespectarea prevederilor art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, întrucât nu s-a dispus citarea în cauză a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, nu poate fi primită faţă de stabilirea cadrului procesual, în raport cu obiectul acţiunii.

Cât priveşte critica asupra măsurii dispuse de instanţă referitoare la citarea reclamantului cu mai puţin de 24 de ore înaintea şedinţei de judecată, la termenul când s-a soluţionat cauza, aceasta se înscrie în prevederile art. 159 teza a doua din C. proc. civ., în plus, cauza nu se afla la primul termen de judecată, fiind vorba despre o repunere pe rol a pricinii, prin urmare nu i s-a produs vreo vătămare părţii.

Totodată, nu pot fi primite criticile recurentului privind încălcarea principiilor dreptului la apărare şi al contradictorialităţii, prevăzute de art. 13 şi 14 din C. proc. civ., sau ale prevederilor art. 22 alin. (4) - (5) din acelaşi cod, întrucât prima instanţă a pus în discuţia părţilor toate cererile formulate, inclusiv aspectele invocate din oficiu, dând o calificare juridică corectă şi obiectului cererilor cu care a fost învestită.

1.3. Cu privire la motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul apreciind că hotărârea nu conţine motivele pentru care s-a înlăturat dovada prin care orice candidat depune o declaraţie prin care renunţă la prevederile Legii nr. 677/2001 şi a admis invocarea în apărare de către pârât a prevederilor aceleiaşi legi, de asemenea, nu poate fi primit.

Contrar celor susţinute de recurent, prima instanţă a apreciat că cererea reclamantului de depunere a unor acte cu referire la competenţele profesionale ale altor persoane are natura unei cereri în probaţiune făcute în susţinerea acţiunii în anulare şi nu constituie un veritabil capăt de cerere, raportându-se astfel la obiectul acţiunii.

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare, ceea ce nu se regăseşte în cauză.

1.4. În fine, instanţa de control judiciar reţine că nu poate primi nici criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Criticile privind aplicarea eronată a prevederilor art. 35 din Codul de procedură civilă care, în opinia părţii, contravine şi prevederilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu pot fi primite, în raport cu obiectul cauzei, prin care nu se solicită obligarea autorităţii să răspundă unei cereri, ci sancţionarea personalului din cadrul instituţiei care nu a formulat un răspuns.

Dispoziţiile legii speciale în materia contenciosului administrativ nu reglementează acţiunea în constatarea dreptului, iar dispoziţiile de drept comun în materie, respectiv art. 35 din C. proc. civ., sunt în sensul că persoana care justifică un interes poate cere "constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept", însă "cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege".

Prin urmare, în raport cu obiectul cauzei, având în prevederile art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004, în mod corect prima instanţă a apreciat că acţiunea formulată este inadmisibilă.

Instanţa de control judiciar constată că, în realitate, recurentul îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţia primei instanţe, interpretând trunchiat anumite prevederi legale a căror pretinsă nerespectare o invocă, fără să aducă critici pertinente hotărârii recurate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 sau 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecăţii.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinţei nr. 60 din 3 mai 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2018.

Procesat de GGC - MM