Disciplinary Fine Challenge Fails; Constitutional Referral Refused as Irrelevant, Costs Awarded

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 22 mai 2018, a dispus sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 alin. (1) lit. c) şi art. 44 alin. (2) şi (3) din O.U.G. nr. 86/2006, precum şi a dispoziţiilor art. 46 şi art. 47 din acelaşi act normativ.

Totodată, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de constituţionalitate a dispoziţiilor art. 57 alin. (12) şi (13) din Legea nr. 85/2014, ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea condiţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei încheieri, în privinţa soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate formulată, a declarat recurs reclamantul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a reluat pe larg împrejurările de fapt expuse şi în faţa primei instanţe, în esenţă, criticile sale vizând greşită soluţionare a acestei cereri.

Recurentul a susţinut că prima instanţă a considerat că, fiind sancţionat pentru neplata contribuţiilor, dispoziţiile atacate reglementează onorariile cuvenite practicienilor în insolvenţă în anumite situaţii speciale, nefăcând legătura între cauză şi efect, întrucât nereglementarea situaţiilor învederate determină lipsa de onorariu pentru activitatea desfăşurată de practicianul în insolvenţă şi care a încetat, fiind înlocuit de un alt practician în insolvenţă.

În acest sens, a făcut trimitere la dosarul în care a fost numit practician în insolvenţă, iar ulterior a fost înlocuit, fără să primească o remuneraţie pentru munca prestată, cauza fiind reprezentată de lipsa reglementării legislative, or, în aceste condiţii, a fost în imposibilitate să achite datoriile cu titlu de contribuţii profesionale pentru care a fost exclus din profesie.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

3. Apărările formulate de intimatele-pârâte

Prin întâmpinări, intimaţii-pârâţi Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România şi Instanţa Locală de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România au invocat excepţia tardivităţii recursului, excepţie care ulterior nu a mai fost susţinută, iar pe fond au solicitat respingerea recursului.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ fiscal cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 12 din 9 iunie 2017 emisă de intimata-pârâtă Instanţa Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România.

În cadrul acestui proces, reclamantul a formulat două cereri de sesizare a Curţii Constituţionale, prezentul demers judiciar vizând soluţia asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de constituţionalitate a dispoziţiilor art. 57 alin. (12) şi (13) din Legea nr. 85/2014.

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor sus-menţionate, ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea cerinţelor legale.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Dispoziţiile art. 57 alin. (12) şi (13) din Legea nr. 85/2014, prevăd: "(12) Dacă adunarea creditorilor a infirmat administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, înainte de a-i fi stabilit onorariul, pentru activitatea desfăşurată până la data infirmării onorariul va fi stabilit de către judecătorul-sindic în conformitate cu criteriile stabilite de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Din suma aprobată se va scădea onorariul aprobat cu titlu provizoriu prin hotărârea judecătorească privind desemnarea, dacă a fost încasat.

(13) În cazul desfiinţării pentru orice motive a hotărârii de deschidere a procedurii, instanţa care va desfiinţa hotărârea va decide asupra onorariului practicianului, aplicându-se corespunzător alin. (2), iar plata acestui onorariu şi a cheltuielilor de procedură va fi suportată de pârât sau de reclamant, potrivit reglementărilor privitoare la cheltuielile de judecată din C. proc. civ."

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 republicată:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor citate rezultă că, pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, trebuie îndeplinite următoarele condiţii în mod cumulativ: excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare; norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Obiectul cauzei deduse judecăţii se referă la sancţiunea aplicată reclamantului pentru neplata contribuţiilor/cotizaţiilor/taxelor datorate organismului profesional.

Din conţinutul dispoziţiilor art. 57 alin. (12) şi (13) din Legea nr. 85/2014, contestate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, rezultă că acestea reglementează chestiunea onorariilor cuvenite practicienilor în insolvenţă în anumite situaţii speciale, fără legătură cu organismul profesional.

Prin urmare, cum corect a reţinut şi judecătorul fondului, prevederile legale contestate nu au legătură cu obiectul litigiului dedus judecăţii, nefiind aplicabile cauzei, iar, pe de altă parte, lipsa reglementării legislative invocată de parte nu poate forma obiect al excepţiei de neconstituţionalitate.

Altfel spus, reclamantul a cerut sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru ca instanţa constituţională să se substituie puterii legiuitoare şi să-şi abroge competenţe contrare dispoziţiilor şi principiilor constituţionale.

Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, trebuie analizată în concret, în funcţie de circumstanţele cauzei şi posibila tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.

Aşadar, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu este îndeplinită cerinţa legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Prin urmare, Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe este corectă, în speţă nefiind îndeplinite condiţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 57 alin. (12) şi (13) din Legea nr. 85/2014.

Referitor la susţinerea recurentului-reclamant, în sensul că după închiderea dezbaterilor nu mai sunt acceptate niciun fel de înscrisuri, referindu-se la chitanţele legate de onorariile avocaţiale, instanţa de control judiciar apreciază că nu poate fi primită.

În cauză, se constată că intimatele-pârâte au solicitat, cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, cheltuieli de judecată, potrivit înscrisurilor depuse în justificarea acestora.

Potrivit art. 452 din C. proc. civ., "Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei."

În temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Se reţine că cererea privind solicitarea cheltuielilor de judecată reprezintă ultimul act al dezbaterilor dintr-o etapă procesuală şi faptul că nu s-a identificat o normă care să prevadă expres ce formă trebuie să îmbrace solicitarea şi dovada cheltuielilor de judecată reprezentând onorariile avocaţilor.

Se apreciază astfel că dovada cheltuielilor de judecată prezentată la data închiderii dezbaterilor, în cadrul concluziilor formulate asupra căii de atac exercitate în cauză, nu poate fi supusă sancţiunii prevăzute de art. 394 alin. (3) din C. proc. civ., nereprezentând înscrisuri în sensul acestui text de lege,

În plus, dovezile privind cheltuielile de judecată solicitate în prezenta cauză au prezentate părţii adverse, aceasta fiind în măsură să formuleze concluzii inclusiv sub aspectul cuantumului lor, fiind respectat principiul contradictorialităţii şi cu privire la această cerere accesorie.

În ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate, respectiv de 1.428 RON şi 1500 RON, apreciază că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., raportat la complexitatea pricinii, activitatea prestată efectiv de avocaţi şi onorariile avocaţiale, caracterul cheltuielilor de judecată trebuie să fie unul rezonabil, în raport cu criteriile prevăzute de acest text de lege.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat şi va obliga recurentul-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii de şedinţă din 22 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la plata sumei de câte 300 RON, către intimatele -pârâte Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din României şi Instanţa Locală de Disciplină din cadrul U.N.P.I.R.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 octombrie 2018.

Procesat de GGC - MM